Dieta la birou

Alimentatia sanatoasa este obiectivul multora dintre noi, insa a manca sanatos la birou este uneori foarte dificil: mult de lucru, orar prelungit, situatii neasteptate, intalniri interminabile. Iata doar cateva exemple de motive care pot favoriza alegerea unor alimente nesanatoase drept sursa de energie la birou. Si atunci pentru a putea fi consecventi in ceea ce priveste alimentatia echilibrata trebuie sa planificam din timp ceea ce vom consuma la serviciu si, mai ales, gustarile pe care le vom lua in cazul in care situatia iese de sub control si nu ajungem sa mancam clasica salata de ton sau de pui. Cum faci alegerea sanatoasa? Traim in mare viteza si suntem din ce in ce mai pretentiosi cu alimentele pe care le alegem. De aceea, gustarea trebuie sa fie cat mai naturala, sa nu coste mult si sa nu necesite preparare indelungata. In acest fel organismul hranit cu substante nutritive de calitate va raspunde mai bine la stres si va avea mai multa energie pe intreaga durata a zilei.Asadar primul punct important din strategia unei alimentatii echilibrate este micul dejun. Aceasta masa este esentiala pentru ca furnizeaza nutrientii necesari pentru primele ore ale zile (care sunt de obicei si cele mai solicitante) si ajuta la controlul si mentinerea greutatii corporale (datorita prevenirii hipoglicemiei si a alimentatiei emotionale implicate de aceasta). Nu sari peste pranz! De asemenea, pranzul este o masa foarte importanta, care devine de cele mai multe ori lipsit de prioritate atunci cand suntem la servici. De obicei aceasta masa se amana foarte mult si de cele mai multe ori se instaleaza senzatia de foame foarte puternica. Si cand ne este foarte foame, tendinta este de a face alegeri culinare nesanatoase: fast food, dulciuri, cipsuri, produse rafinate de panificatie. Si astfel se explica si de ce cantarul indica din ce in ce mai mult, si de ce nu ne simtim grozav (balonare, constipatie, nervozitate). Sfaturi pentru un pranza sanatos la serviciu Vestea buna este ca un pranz sanatos sau o gustare nutritiva la serviciu este un obiectiv posibil si foarte usor de atins: Planificarea meselor luate la birou inca din ziua anterioara. De exemplu, la cina se poate gati o portie suplimentara, care poate fi impachetata chiar dupa masa de seara si astfel puteti dormi linistiti, ca problema pranzului e rezolvata; Daca nu e timp de iesit la restaurantul din apropiere, atunci sertarul biroului trebuie sa fie aprovizionat corespunzator si sa furnizeze gustarea rapida si sanatoasa atat de necesara: conserva de fructe (dietetica), fructe uscate (maxim 100 g), biscuiti din graham dietetici (fara sare si zahar), nuci, alune de padure sau conserva de ton in suc propriu; Daca exista un frigider in birou: iaurtul degresat, branza, salata de fructe, fructele proaspete, sucul proaspat de fructe sau de rosii pot fi o varianta preferabila pentru o gustare rapida. Asadar nu trebuie sa astepti pana e prea tarziu, cand foamea se instaleaza si tentatiile culinare sunt mai mari decat vointa noastra. Exersand zilnic acest obicei sanatos nu va face decat sa aduca numeroase beneficii: ajuta la mentinerea greutatii corporale in limitele normale, previne afectiunile cronice (cancer, diabet, boli cardiovasculare) si ne face sa ne simtim energici si in forma.

Dulciurile si depresia

E vara, vreme torida, e si vacanta si tentatia bauturilor racoritoare dulci, dar si a inghetatei devin greu de refuzat. Si nu ne refuzam tratatia, ca doar un desert nu poate sa ne faca chiar asa un mare rau. Dar, din pacate, lucrurile nu se opresc la o mica gustare, ci atunci cand ne saturam. Apoi apare vinovatia si daca fenomenul se repeta constant, se instaleaza si depresia. Si astfel se intra intr-un cerc vicios, din care se iese doar cu ajutorul propriei vointe, cel putin intr-o prima faza. Si ce-i drept in vacanta, vointa si autocontrolul sunt ceva mai amortite. S-a constatat ca dulciurile pot fi cauza unei depresii, insa ele se consuma adeseori si pentru a trata depresia. Studiile arata ca zaharurile stimuleaza formarea serotoninei (hormonul senzatiei de bine) si, de aceea, consumul de dulciuri este de fapt o incercare de auto - vindecare a propriei depresii. Este clar evidentiat faptul ca proteinele si grasimile scad nivelul serotoninei iar carbohidratii cresc acest nivel. Se pare ca este foarte important indicele glicemic al glucidei consumate: cu cat acest indice e mai mare (adica produce cresteri cat mai mari ale glicemiei), cu atat se produce mai multa serotonina. Iar in aceasta categorie de dulciuri intra, bineinteles, si ciocolata. In compozitia ciocolatei s-au izolat o serie de alcaloizi care se pare ca sunt responsabili de secretarea abundenta de serotonina dupa ingerarea de ciocolata. Si se presupune ca la baza "cioco-holismului" (dependenta de ciocolata) se afla explicatia legata de deficienta de serotonina a persoanei consumatoare. Din nefericire, indulgenta repetata in ceea ce priveste consumul de dulciuri poate fi sursa cresterii in greutate, a vinovatiei si a depresiei care se poate dezvolta. De cele mai multe ori, acest comportament alimentar, care include in mod regulat zaharul in dieta, trece neobservat si abia cand cantarul si hainele semnalizeaza o crestere ponderala insemnata, se iau masuri (in cele mai fericite cazuri). Pentru a nu se ajunge in aceasta situatie si pentru a avea in permanenta controlul asupra etapelor prin care trecem, este necesara o auto-evaluare obiectiva si continua. Asadar, trebuie constientizat cu realism gradul dependentei de dulciuri (imi permit un desert o data pe saptamana sau zilnic sau de 3 ori pe zi?) si in functie de acesta trebuie gasita solutie la aceasta problema (de la simplul exercitiu de vointa si pana la ajutor medical). Exista si situatii in care apetitul pentru dulciuri este stimulat de diverse substante medicamentoase (medicatia antidepresiva). Tot prin intermediul medicamentelor, apetitul pentru alimente, in general poate fi stimulat, de aceea trebuie discutata cu medicul orice problema legata de comportamentul alimentar, inainte de prescrierea oricarui medicament. Este necesara, de asemenea, realizarea alimentatiei emotionale; in momentul in care ne surprindem ciugulind ceva, desi nu ne este foame, trebuie sa ne intrebam care este motivul pentru care o facem: placere, plictiseala, singuratate? Mai sanatoasa si chiar mai placuta ar putea fi o baie calda cu multa spuma si rasfoirea unei reviste preferate. Prin urmare, trebuie exersata distragerea atentiei de la mancare si concentrarea pe alte preocupari care fac placere. Si nu trebuie uitata miscarea si exercitiul fizic regulat care stimuleaza formarea de endorfine, substante care imbunatatesc starea generala. Pofta de dulce este cea mai puternica atunci cand exista senzatia de foame. Important este ca atunci cand se instaleaza senzatia de foame, sa se manance, insa sa se manance sanatos. Apa este si importanta pentru ca de multe ori starea de deshidratare este confundata cu foamea. Haideti sa bem apa proaspata! Si mai este ceva important: straduieste-te sa ai o dieta sanatoasa, sa eviti excesul de dulciuri, insa, daca o data s-a intamplat ca vointa sa fie mai slaba decat tentatia, nu-i nimic, fruntea sus si de la capat. Corpul nostru ne cere sa fim doar buni cu el, nu perfecti.

Histerectomia si kilogramele

Dupa operatia de histerectomie (ablatia chirurgicala, partiala sau totala a uterului) organismul este obligat sa intre in menopauza si majoritatea femeilor iau in greutate un numar variabil de kilograme. Este bine stiut faptul ca ovarele produc estrogen si progesteron. Odata ce ovarele sunt scoase chirurgical, nivelele acestor hormoni scad dramatic, iar efectul acestei scaderi variaza de la un organism la altul. Una dintre cele mai des intalnite reactii este cea de crestere brusca in greutate, in special in zona abdominala. Aceasta este o problema pe care o au de altfel majoritatea femeilor odata cu inaintarea in varsta si trecerea la menopauza. Se considera ca aceasta depunere in zona abdominala este legata de excesul de hormoni androgeni si de scaderea estrogenului. Barbatii tind sa depuna greutate in zona taliei si mai putin pe coapse si picioare, acolo unde femeile depun in mod obisnuit. Nivelul scazut al estrogenului poate duce la un efect similar si in cazul femeilor. Androgenii sunt hormonii masculini prezenti in mod normal in organismul femeii. Menopauza sau histerectomia pot altera echilibrul acestor androgeni in raport cu estrogenul. Desigur, mai pot fi implicate si alte aspecte, cum ar fi un metabolism incetinit sau retentia apei. Din punct de vedere farmacologic, cea mai buna metoda pentru a controla o astfel de crestere in greutate avand ca sursa un dezechilibru hormonal este o metoda care se adreseaza direct acestei cauze. Femeile care au ajuns la menopauza sau care au suferit o histrectomie trebuie sa discute cu medicul despre personalizarea tratamentului hormonal. Pentru a atinge solutia optima, este uneori nevoie de metoda incercarilor recursive. Se vor incerca diverse doze si diverse combinatii ale hormonilor, incercand sa se ajusteze pana a se ajunge la nivelul minim de disconfort. Mai exista si alte motive ale cresterii in greutate post-histerectomie. Unul dintre ele este lipsa activitatii fizice imediat dupa operatie. De aceea este foarte important ca pacienta sa se concentreze pe un regim alimentar cat mai sanatos pentru a evita cresterea in greutate. Aceasta nu va avea numai acest efect asupra controlului greutatii, ci va ajuta si la o recuperare mai rapida. Atat zincul, cat si vitamina C sunt elemente foarte bune pentru cresterea imunitatii, ajutand la vindecarea ranilor si prevenirea infectiilor; va fi deci foarte importanta includerea in dieta a acestor nutrienti. Surse importante de zinc sunt carnea de vita, pestele, puiul, ouale, lactatele fara grasimi, painea, cerealele integrale, fasolea, etc. Vitamina C se gaseste in citrice si sucurile lor, in fructele de padure, kiwi, ardei si rosii. Din fericire, toate aceste alimente corespund unei diete sanatoase si echilibrate, care este de asemenea si saraca in grasimi. Nu trebuie uitat faptul ca perioada de recuperare, perioada in care pacienta va sta acasa, este de aproximativ 3 luni. Este foarte important ca alimentatia sa nu devina un refugiu impotriva plictiselii si a stresului. Gustarile repetate pe tot parcursul zilei pe baza de grisine, biscuiti, prajituri sau bauturi dulci, reprezinta cea mai sigura metoda pentru a pune kilograme suplimentare. Este indicat sa se consume un mic dejun si un pranz bogate din punct de vedere nutritiv iar intre mese doar iaurt degresat sau suc proaspat de fructe sau ceai de plante. In concluzie, cresterea ponderala datorata histerectomiei nu trebuie considerata ca fiind ireversibila. Asadar, odata ce recuperarea este completa, cu multa vointa si sub indrumarea medicului, lucrurile pot intra cu siguranta din nou in normal si vor putea fi date jos acele kilograme nedorite printr-o dieta echilibrata combinata cu miscare regulata.

Calciul si kilogramele

Exista in cultura "dietetica" romaneasca un concept cel putin bizar, si anume ca aportul suplimentar de calciu ingrasa. In restul lumii, calciul a fost considerat pentru lungi perioade de timp un mineral necesar pentru prevenirea osteoporozei si, mai nou, un adevarat mineral miracol care favorizeaza scaderea ponderala, amelioreaza depresia si anxietatea asociate cu sindromul premenstrual si controleaza presiunea arteriala. Un studiu recent, efectuat pe un esantion de 575 de femei, a pus in evidenta faptul ca persoanele care au avut un aport suplimentar de calciu nu au acumulat kilogramele care apar dupa 35 de ani, spre deosebire de cele care au sau care au avut un deficit de calciu. Un alt studiu a relevat faptul ca, datorita rolului pe care calciul il are in afectiunile metabolice legate de obezitate si rezistenta la insulina, o dieta saraca in calciu, efectiv, duce la formarea rezervelor de celule grase, in timp ce dietele bogate in calciu impiedica formarea lor. De asemenea, s-a pus in evidenta eliberarea unui hormon care transmite semnale spre celulele lipidice, in sensul descompunerii lor. Din punct de vedere cantitativ, s-a raportat faptul ca un aport zilnic de minimum 780 mg de calciu a dus la mentinerea constanta a indicelui de masa grasa al persoanelor participante la studiu, in timp ce un aport mai mic de 780 mg de calciu a determinat cresteri ale greutatii corporale. Bineinteles ca un aport potrivit de calciu zilnic aduce si alte beneficii organismului: 1. Suplimentarea cu calciu (1200 mg/zi) in perioada premenstruala amelioreaza starile fizice (balonare, crampe abdominale, retentie hidrica) si emotionale (depresie, anxietate, nervozitate), datorate acestui sindrom premenstrual. 2. Tensiunea arteriala poate fi influentata de consumul zilnic de calciu. Exista chiar pacienti hipertensivi care, dupa administrarea unor suplimente de calciu (dozate de medic!), au renuntat la medicatia antihipertensiva. 3. Dietele bogate in calciu pot ajuta la scaderea colesterolului sanguin total cu pana la 6% si a colesterolului nociv LDL, cu pana la 11%, in timp ce fractiunea colesterolului bun HDL se mentine constanta. 4. Osteoporoza este un adevarat flagel care afecteaza femeile, in special; oase fragile, modificari ale coloanei vertebrale, risc marit de fractura de sold sunt doar cateva din caracteristicile acestei afectiuni. Studiile arata ca un aport zilnic suplimentar de calciu, combinat cu vitamina D poate stopa degradarea sistemului osos. 5. Calciul poate proteja organismul impotriva dezvoltarii celulelor maligne, in special ale celor care implica neoplasmul (cancerul) colorectal. In concluzie, aceasta zicala de prin partile noastre, potrivit careia calciul ingrasa, este falsa; calciul, pe langa alte beneficii, ajuta la scaderea ponderala.

Slabeste cu dieta mediteraneana

In vara aceasta nu-ti schimba doar dieta, schimba-ti si felul de a trai. De mii de ani popoarele din jurul marii Mediterane s-au bucurat de o viata activa, de mese pline de bunatati naturale si, mai ales, alaturi de familie. Care este de fapt secretul grecilor sau italienilor cu piele maslinie? ECHILIBRUL. Mananca ceea ce e sanatos si bun, bucura-te de pregatirea cinei impreuna cu familia sau prietenii si misca-te cat mai mult in aer liber. Acesta este crezul stilului de viata mediteranean. Este foarte adevarat ca stilul mediteranean nu are nimic in comun cu portiile nelimitate de pizza sau paste, asa cum vedem prin unele filme din anii '50, in care o bunica italianca isi indoapa familia strigand: "Mananaca, mananca, am gatit atat de mult!" De fapt este vorba de consumarea in cantitati moderate a unor feluri de mancare delicioase, bogate in nutrienti, si mai ales alaturi de cei dragi, facand astfel din masa de seara un moment prielnic comunicarii si relaxarii. Practic, in ce consta aceasta dieta? Se consuma mancaruri bazate pe legume, zarzavaturi, cereale integrale, fructe poaspete, nuci, seminte, ulei de masline, peste, ocazional pui si foarte rar carne rosie. Toate aceste alimente se folosesc in stare proaspata, nerafinate si neprocesate. Un studiu publicat in 2001 in Jurnalul International de Obezitate, arata ca oamenii slabesc si se mentin mai usor cu dieta mediteraneana decat cu dieta hipolipidica, tocmai pentru ca prima contine alimente gustoase si care fac placere pe o perioada indelungata. O prima schimbare ar consta in inlocuirea margarinei, a untului, a maionezei si a sosurilor comerciale cu ulei de masline. Adaugat la rosii, ceapa verde, usturoi si peste, uleiul de masline da un gust aparte. De asemenea, se poate folosi nu numai in salate, ci si la gatit. Beneficiile uleiului de masline se refera in primul rand la cantitatea suficienta de grasimi mononesaturate, atat de necesare sistemului cardiovascular, dar si antioxidanti, incluzand si vitamina E. Tot studiile clinice arata ca, prin folosirea zilnica a 20 ml de ulei de masline, se poate reduce riscul de boala coronariana, tocmai datorita prezentei grasimilor mononesaturate. Asadar, dieta mediteraneana ajuta la cresterea logevitatii adeptilor ei. Un alt ingredient al modului de viata mediteranean este miscarea. Specialistii explica faptul ca, in plus, pe langa beneficiul arderii caloriilor si a catalizarii procesului de slabire corporala, miscarea zilnica ajuta la reducerea stresului si a tensiunii prin imbunatatirea functionarii metabolismului si a rezistentei, in general. Asadar, se poate incepe cu 30 de minute de mers pe jos si apoi poate fi crescuta gradual aceasta perioada si se trece si la schimbarea intensitatii efortului (alergare, daca medicul recomanda). Asadar, nu este obligatoriu sa cinam la o taverna greceasca sau sa ne plimbam pe plajele de la Ibiza sau printre ruinele Romei; cumparaturile de legume si fructe proaspete din piata, gatirea lor corecta, plimbarea in parc si bucuria de a trai sunt suficiente pentru a ne mentine tineri, supli si sanatosi.

Dieta proaspetei mamici

Ai facut poate cel mai important pas din viata ta: ai dat viata unei fiinte noi. Te-ai gandit din timp la toata bucuria, dar si la problemele inerente sarcinii. Ai nascut, iar in primele saptamani de dupa esti preocupata exclusiv de starea bebelusului tau, insa incepi sa te gandesti si la tine si, in special, cand vei reveni la "normal", adica la greutatea corporala pe care o aveai inainte de sarcina. Faptul ca am adus pe lume un copil nu inseamna ca ar trebui sa fim si rubiconde. Multe dintre mamici isi revin la silueta prenatala in 8-12 luni. In cazul in care bebelusul este alaptat, dieta de revenire ar trebui planuita cu responsabilitate, pentru ca toate substantele care se formeaza si se descompun in timpul lipolizei, vor afecta compozitia laptelui si, implicit, starea generala a copilului. Asadar, in cazul alaptarii, in primele 3 luni post-natale ar trebui sa fie concentrate asupra unui program alimentar sanatos, imbinat cu exercitii fizice usoare si numai dupa ce menstruatia revine la normal se poate urma o dieta echilibrata, bazata pe 1600-1800 kcal. Cea mai echilibrata dieta este formata din 50% carbohidrati complecsi, cat mai putin rafinati, 20% grasimi (cat mai multe nesaturate) si 30% proteine. Carbohidratii complecsi pot fi consumati sub forma de: cereale, musli, orez brun, paste integrale. Ei sunt bogati in fibre, fier, calciu, vitamine B, au putine grasimi si sunt satiosi. Legumele sunt de preferat sa se consume proaspete sau congelate si mai putin din conserve (bogate in sodiu si aditivi alimentari): spanac, varza, salata, mazare, fasole verde, morcovi, ardei gras, ceapa, usturoi, ridichi, rosii, castraveti, etc. Legumele sunt surse bogate in enzime si vitamine si sunt sarace caloric. Fructele sunt recomandate sub forma proaspata sau inghetata si mai putin sub forma de compot sau conserva (dispar enzimele si au adaosuri mari de zahar). Fructele sunt bogate in antioxidanti: vitaminele A, C, acid folic, fibre si sunt sarace in grasimi si calorii: mere, pere, portocale, grapefruit, lamai, kiwi, ananas etc. Grasimile vor fi consumate doar sub forma nesaturata, uleiul de masline, care este o buna sursa de acizi grasi esentiali si de vitamine liposolubile: A, D, E, K. Rolul exercitiilor fizice nu trebuie minimizat. De indata ce medicul considera ca organismul este pregatit, se pot incepe programe de gimnastica usoara care sa dureze cate 10 minute la inceput si apoi sa creasca treptat si ca durata, si ca intensitate. Prin miscare, se vor obtine beneficii atat fizice, cat si psihice. Exista si alte proceduri fizice complementare care pot grabi recuperarea siluetei: miostimularea (stimularea musculara) si termoterapia. Aceste proceduri corporale trebuie aplicate pe zonele cu probleme, in asa fel incat sa se obtina efecte de slabire si tonifiere rapide si durabile. De asemenea, exista solutii si pentru picioarele grele, obosite si umflate datorate excesului ponderal: preparatele pentru subtierea picioarelor si hidroterapia. Compozitia acestor preparate este urmatoarea: 1. ulei din seminte de cereale (rol de tonifiere capilara si de combatere a retentiei de fluide)2. extractul de plante marine (previne si reduce spargerea vaselor superficiale, aparitia celulitei si edemul datorat senzatiei de picioare grele si obosite)3. extract bogat in iod oganic, alge marine si echinaceea (rol puternic anticelulitic)4. coenzima Q10 (antioxidant puternic - blocheaza formarea radicalilor liberi, rol de regenerare celulara si a tesuturilor si tegumentelor de la nivelul picioarelor) Hidroterapia - tratamentele alternative cu apa calda si rece - ajuta la mentinerea unei bune circulatii, dezvolta tonusul muscular si reduce durerile datorate inflamatiei venoase. Astfel, prin imbinarea dietoterapiei cu miscarea si procedurile complementare specifice post-natale se poate obtine, pe langa bebelusul mult dorit, si o silueta incredibila.

Micul dejun este esential in mentinerea greutatii corporale

Rezultatele unui studiu recent care au fost prezentate in cadrul Conferintei despre Biologia Experimentala din SUA indica faptul ca micul dejun luat in fiecare dimineata este cel mai important lucru in cazul in care iti doresti sa slabesti. De asemenea, aceasta idee se aplica tuturor celor care doresc sa aiba o dieta echilibrata si un mod de viata sanatos.

Somnul "ucide" kilogramele!

Probabil te-ai intrebat adesea care sa fie problema cu organismul tau si de ce nu raspunde "comenzilor" de slabire. Ai respectat intocmai dieta propusa. Activitatea fizica nu mai reprezinta demult o povara pentru tine, deoarece te-ai obisnuit sa o executi cu regularitate. Nu fumezi si nici macar nu consumi alcool. Si totusi...kilogramele continua sa-ti dea bataie de cap. Oare care sa fie cauza?

Diete care au devenit celebre

Exista multe diete populare care circula prin diverse medii. Vom incerca sa comparam in cele ce urmeaza cateva dintre dietele care in ultimii ani au facut valva pe intreg mapamondul, au fost mediatizate sub toate formele si au jucat un rol important atat la Hollywood, cat si in showbiz, in general. Dieta Atkins 1. Principiu: Este o dieta hiperproteica, saraca in carbohidrati. Este bine stiut faptul ca toate alimentele bogate in glucide (orezul, cartoful, pastele sau dulciurile) sunt bogate in calorii, comparativ cu carnea si ouale. Initial, scaderea ponderala se bazeaza pe eliminarea apei si apoi pe pierderea tesutului adipos. 2. Eficienta: este o dieta rapida, la care rezultatele se vad imediat, comparativ cu dietele hipolipidice si cele bogate in fibre. 3. Dezavantaje: Dupa renuntarea la aceasta dieta, perioada de mentinere este foarte scurta si exista riscul cresterii ponderale rapide; Deoarece in aceasta dieta nu exista un aport suficient de fibre si carbohidrati complecsi, exista riscul aparitiei unor probleme: diaree, constipatie, ameteala, nivel energetic scazut. Pentru persoanele care urmeaza aceasta dieta pe o perioada indelungata, exista riscul aparitiei pietrelor la rinichi, a gretei, a osteoporozei si a hipercolesterolemiei. De asemenea, anumite tipuri de cancere isi pot face aparitia atata timp cat in dieta exista mult colesterol, grasimi saturate, si nu exista fibre si antioxidanti. Dieta South Beach 1. Principiu: Acest program alimentar se bazeaza pe trei faze. Faza 1 este similara dietei Atkins, adica multe proteine si putine glucide. Deosebirea este ca in aceasta dieta proteinele trebuie sa aiba un continut scazut de colesterol si grasimi saturate. In fazele a 2-a si a 3-a se vor introduce progresiv in dieta legumele, fructele si apoi cerealele integrale. 2. Eficienta: Teoretic, alimentele cu indice glicemic scazut sunt absorbite incet in sange, si, astfel, senzatia de satietate si pofta pentru anumite alimente interzise sunt destul de bine controlate. Si, evident ca pe un aport caloric redus, se pierde in greutate. 3. Dezavantaje: Ca si in cazul dietei Atkins, faza 1 conduce la pierderea kilogramelor, datorita aportului scazut de calorii si a deshidratarii. Faza a 2-a este una intermediara si abia etapa a 3-a este considerata una sanatoasa, deoarece exista aport de proteine sarace in colesterol si grasimi saturate, fructe, legume si cereale integrale. Carbohidratii cu indice glicemic ridicat (morcovi, banane, pepene, orez) nu sunt acceptati in dieta South Beach. Dieta The Zone 1. Principiu: Intocmita de un medic specialist in afectiuni metabolice, aceasta dieta consta din combinarea tuturor principiilor alimentare in anumite proportii:• 40% glucide• 30% lipide• 30% proteine Creatorul acestei diete, Dr. Sears, sustine ca acest plan scade nivelul insulinei si controleaza senzatia de satietate. 2. Eficienta: Acest regim este unul relativ echilibrat, furnizeaza un aport caloric relativ scazut si, deci, este favorizata scaderea ponderala moderata. 3. Dezavantaje: Dieta nu este recomandata tinerilor si sportivilor, care au nevoie de cantitati mai mari de carbohidrati in alimentatie. In plus, acest raport - 40:30:30 - trebuie calculat la fiecare masa, lucru destul de dificil. Si, ca sa mergem la sigur cu un regim de slabire, mai trebuie respectate cateva reguli universale: Dieta trebuie sa fie echilibrata: proteine cu un continut scazut de colesterol, legume si fructe proaspete din abundenta, cereale integrale. Atentie la marimea portiei si la motivul pentru care mancam: necesitate sau stres, oboseala, singuratate etc. Si, cel mai important: trebuie sa mancam pana dispare senzatia de foame si, mai ales, sa ne ridicam de la masa nu excesiv de satui.

Dietoterapia cu apa

Mai mult de jumatate din greutatea noastra corporala este reprezentata de apa, ea fiind prezenta in fiecare celula si in fiecare tesut. Procesele biologice (circulatia, digestia, excretia) depind intr-o enorma masura de apa. Tot apa este substanta de baza a sangelui si a limfei, intretine masa musculara si pielea tinere, lubrefiaza articulatiile si regleaza temperatura corporala. Pe masura ce crestem si inaintam in varsta, devine vital sa dam atentie consumului de apa. Cata apa? Undeva intre 6 si 10 pahare de apa plata pe zi. Constipatia, crampele abdominale, balonarea, sunt doar cateva dintre complicatiile care pot aparea ca urmare a unui aport zilnic insuficient de apa. Asadar, apa are un efect terapeutic major si ajuta la prevenirea si tratarea a numeroase afectiuni. Apa previne si trateaza hiperaciditatea gastrica. Aceasta afectiune are drept cauza majora deshidratarea. Administrarea medicatiei (antacide) fara o hidratare completa va duce in timp la inflamarea stomacului si a duodenului, la ulceratii si chiar la cancere ale tractului gastrointestinal. Apa previne si trateaza artrita si durerile lombare. Durerile reumatice articulare poate fi un semn de apa insuficienta in organism. De asemenea durerile si anchilozarea lombara pot avea drep cauza principala existenta insuficianta a apei in structura coloanei si a discurilor vertebrale. Apa previne si trateaza migrenele. Durerea de cap este un semn prin care creierul si ochii atentioneaza asupra unui grad ridicat de deshidratare al organismului si dispare in totalitate atunci cand hidratarea este completa. Apa previne si trateaza astmul bronsic. Astmul, patologie care afecteaza anual 14 milioane de copii, este si o complicatie a deshidratarii organismului. In astm trecerea libera a aerului este impiedicata si de aceea apa nu paraseste corpul sub forma de vapori. O hidratare completa poate preveni crizele astmatice. Acesti pacienti au nevoie de asemenea si de o serie de saruri, care sa ajute la descompunerea mucusului pulmonar ce se opune trecerii libere a aerului. Apa previne si trateaza diabetul aflat in faza incipienta la adulti. Diabetul de maturitate este o alta afectiune rezultata ca urmare a unei stari de deshidratare severa a organismului uman. Necesarul de apa al creierului precum si necesarul de apa din circulatie influenteaza producerea de insulina din organism. Asadar, apa si sarurile pot trata diabetul incipient al adultului. Apa ajuta la scaderea colesterolului. Un nivel crescut al colesterolului poate indica un anumit grad de deshidratare a organismului. Iata doar cateva motive pentru care ar trebui sa consideram hidratarea completa primul pas spre sanatate si tinerete prelungita. Este foarte adevarat ca auzim tot felul de reclame care te invata cu ce produs sa-ti incepi ziua; noi insa recomandam un pahar cu apa proaspata pentru rehidratare si pentru forma maxima.

Zece sfaturi pentru a urma cu succes un regim alimentar

Nu a mai ramas prea mult timp pana cand vei putea pleca - in sfarsit! - in concediu. Cum asa, ai putea spune, dar mai sunt aproximativ doua luni pana atunci! Adevarat, insa - daca vrei sa imbraci toate rochiile acelea din matase, vaporoase si elegante, pantaloni scurti si costume de baie "chic", ar trebui sa elimini cateva kilograme acumulate in cursul anului... Traiasca regimul alimentar! Inainte de a incepe dieta, ar fi bine sa tii cont de cateva recomandari pe cat de simple, pe atat de folositoare. In ziua in care ai luat decizia sa urmezi dieta, incepe un jurnal. Nu ma refer aici numai la a scrie de cate ori te cantaresti (pentru ca a venit vorba, ar trebui sa faci saptamanal acest lucru, nu zilnic - asa cum, probabil, esti tentata) sau de cate ori te-ai abtinut sa mananci o ciocolata. Scrie mai ales despre tine, despre ceea ce te motiveaza sa slabesti si schimbarile pozitive pe care estimezi ca le va aduce acest lucru in viata ta. De cate ori iei masa, uita-te mai intai la ce ai in farfurie. Potrivit unor specialisti americani in probleme de nutritie, nu este indicat sa te asezi la masa fiindu-ti foarte foame; probabil ca vei manca mult mai mult decat ai face-o in alte conditii. Tocmai de aceea ar trebui sa mananci de patru-cinci ori pe zi - deci, mai putin si mai des. Daca s-a intamplat sa te abati de la dieta, nu fi totusi prea severa cu tine insati. Cu alte cuvinte, nu te blama si, in nici un caz, nu abandona regimul alimentar. Reia-l pur si simplu, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Este de preferat sa-ti stabilesti obiective pe termen scurt - in felul acesta, perioada in care urmeaza sa tii dieta nu-ti va aparea ca un fel de "munte" de timp si, din moment ce stii ca nu va dura foarte mult, riscurile de a cadea in capcana tentatiilor alimentare si de a abandona sunt considerabil mai reduse. In cazul in care mai ai nevoie de o motivatie suplimentara, iata un truc: inchide ochii si vizualizeaza-te intr-o rochie lunga, de seara sau intr-un frumos si sexy costum de baie. Scrie apoi in jurnal despre acest lucru. Faptul ca tii acest jurnal se poate dovedi mai important decat crezi, pentru ca te ajuta sa te cunosti mai bine si sa gasesti raspunsul unei intrebari de care pot depinde foarte multe aspecte: de fapt, care este motivul pentru care mananci mai mult? Nu cred ca mai este nevoie sa-ti spun ca secretul unei siluete fine este nu atat regimul - cat mai ales schimbarea stilului de viata si al alimentatiei. Nu poti schimba ceva ce nu stii sau nu intelegi pe deplin. In anumite situatii, este nevoie sa apelezi la ajutor de specialitate pentru a depasi aceasta problema. Uneori problema este de competenta nutritionistului, alteori a psihologului si... chiar a ambilor, cateodata. Multi oameni ezita sa ceara sfatul medicului fie pentru ca se simt jenati, fie pentru ca isi spun ca se pot descurca singuri. Poate fi adevarat dar, de asemenea, specialistul este in masura sa gaseasca solutiile unor probleme reale pe care le ai si despre care nici nu stiai ca exista. Inceperea unei diete trebuie sa atraga dupa sine o schimbare radicala a stilului de viata in sine. Sportul ar fi un excelent inceput, dar poti face si alte lucruri: mergi pe jos, uita de lift, bea zilnic un pahar cu suc natural de fructe... Toate acestea, coroborate, te vor ajuta sa-ti indeplinesti scopul. Daca tii regim, dar nu faci deloc miscare, cantarul va fi in continuare la fel de neprietenos... Un mic truc de ordin psihologic: nu le spune celorlalti ca tii dieta. Vei evita astfel comentariile demobilizatoare de genul: "Da, poate ca n-ar fi rau sa mai slabesti catva kilograme..." sau cele inofensive in aparenta (si, de altfel, bine intentionate), dar care pot avea efecte negative asupra ta: "Dar de ce sa tii regim, doar arati foarte bine...". Practica sistemul recompenselor pentru progresele pe care le faci - insa aceasta rasplata nu trebuie sa conste in ceva de mancare! Nici macar un fruct, de data aceasta, pentru ca, in subconstient, vei institui obiceiul de a rontai ceva in contul fiecarui kilogram eliminat.

Ce se ascunde in mancarea traditionala de Paste?

Pe langa zilele libere de Paste, mult asteptate au fost si mesele traditionale cu familia si prietenii. Din aceasta cauza, ramane un lucru important de discutat, caruia probabil ii acordam o mai mica importanta: excesul de alimente din Zilele Pastelui. Pentru a ne bucura cum se cuvine de aceste Sfinte Sarbatori, ne-am grabit sa asezam pe masa cat mai multe si cat mai variate preparate si am gustat pe rand din fiecare cate putin sau poate chiar mai mult. Asadar, putem incerca sa aflam mai exact care sunt valorile nutritive importante pe care le consumam la aceasta sarbatoare. Traditionalele meniuri preparate cu aceasta ocazie contin din abundenta carne de miel si oua. La protap sau la cuptor, in bors sau in drob, carnea de miel este o prezenta delicioasa a acestei perioade. Din punct de vedere nutritiv, carnea de miel este recomandata, intrucat ea contine o cantitate mare de proteine, vitamine si microelemente. De exemplu, intr-o portie de 100 g de carne de miel ne sunt furnizate urmatoarele substante nutritive, exprimate si in procente care reprezinta doza zilnica recomandata unei persoane adulte sanatoase: Energie 260 kcal (18%) Vitamina B12 2,65 mcg (88%) Vitamina B6 0,13 mg (13%) Vitamina B3 11,5 echivalenti (74,8%) Vitamina B2 0,25 mg (23%) Vitamina B1 0,09 mg (10%) Zinc 5,5 mg (55%) Fier 2,12 mg (22%) Magneziu 25 mg (11%) Acid folic 20 mcg (10%) Proteine 26,37 g (40%) La fel si despre oua, putem vorbi ca despre niste adevarate complexe energetice naturale care trebuie consumate, totusi, cu masura. Din analiza unui ou de marime medie - 60 g, rezulta 33,4 g albus si 16,6 g galbenus, care au urmatoarea compozitie:Energie 75 kcal Apa 37,7 ml Proteine 6,25 g Lipide 5,01 g Carbohidrati 0,61 g Dupa cum se vede, doua dintre cele mai consumate alimente din aceasta perioada furnizeaza o serie de nutrienti necesari bunei functionari a organismului, insa trebuie asociate cu multe salate de legume de sezon, preparate in abur sau, cel mai indicat, crude. Apa proaspata si fructele trebuie consumate intre mesele bazate pe carne si oua pentru a preveni constipatia si pentru a usura digestia si absorbtia nutrientilor. Iata acum si cateva sfaturi practice ce pot fi aplicate dupa o masa copioasa: 1. Plimbare usoara dupa masa - miscarea poate stimula eliberarea hormonilor care incurajeaza activitatea digestiva. 2. Eliminarea stimulentilor - ceai negru, cafea, ciocolata, grasimile, care pot favoriza spasmele tractului digestiv. 3. Adoptarea unui regim bazat excusiv pe fructe si legume proaspete in zilele care urmeaza imediat Sarbatorilor, pentru a re-echilibra organismul cu enzimele necesare unei bune digestii, dar si cu fibre alimentare si macronutrienti (care intre noi fie vorba, nu se prea iau nici din miel, nici din cozonac). Iata ca putem sa ne rasfatam cu bunatatile traditionale si, in acelasi timp, sa evitam dezechilibrul digestiv si implicit al siluetei.

Slabeste natural!

Cand vine vorba de slabit, toata lumea parca ar face orice cat sa scape de kilogramele nedorite: medicatie, infometare, chirurgie, prafuri si shake-uri in loc de alimente, ceaiuri si pastile "minune". Si daca se poate, acest proces ar trebui sa se intample intr-un timp extrem de scurt, altfel metoda nu e buna si se trece la urmatoare. Din pacate, in acest iures nimeni nu se intreaba in cat timp s-au depus acele kilograme; in cele mai multe cazuri este vorba despre luni sau chiar ani, insa noi ii cerem corpului sa reactioneze invers, in zile. Daca citim cu atentie pe prospectul diverselor produse de slabit, vom vedea ca exista o serie de reactii adverse grave pe care acestea le au dupa administrare: dureri abdominale, tahicardie, migrene, voma, nervozitate, anxietate, convulsii, halucinatii, comportament ostil, etc. Si atunci se ridica intrebarea: care este modalitatea sanatoasa de slabire, cea propusa de chimie sau cea oferita de Natura? Este evident faptul ca substantele chimice din componeneta produselor de slabit forteaza in mod artificial organismul sa slabeasca. In acest fel organele si organismul se vor extenua si starea de spirit va fi si ea foarte alterata. Din punct de vedere natural, lucrurile stau mult mai simplu: o nutritie echilibrata, un pic de miscare in aer liber, un mod de viata sanatos, controlul stresului sunt doar cateva elemente la indemana tuturor, care pot garanta pierderea greutatii nedorite. In acest sens, un lucru este cert: cu cat vom trai mai aproape de natura, cu atat vom fi mai sanatosi. Slabirea sanatoasa, deci, nu rezulta in urma unei retete unice si infailibile. Abordarea procesului de slabire trebuie sa fie una fireasca si sa vizeze o serie de aspecte extrem de importante: Digestia trebuie sa functioneze impecabil, adica sa existe disponibile suficiente enzime digestive pentru acest proces. Eliminarea deseurilor si combaterea constipatiei - omul sanatos are minim un scaun zilnic. Consumul zilnic de apa proaspata pentru a mentine in stare perfecta de functionare rinichii, vezica urinara si tractul urinar, lucru esential in procesul de slabire. Miscarea in aer liber, mersul activ, alergarea usoara stimuleaza sistemul cardiovascular, prin transpiratie se elimina toxinele, iar starea generala de spirit si memoria se imbunatatesc. Mentinerea glandei tiroide in stare buna de functionare; iodul este elementul primordial in acest sens. Detoxifierea ficatului este esentiala pentru ca in ficat se metabolizeaza grasimile. Persoanele supraponderale au in general ficatul gras si incarcat, lucru care contribuie si la formarea celulitei. Eliminarea din dieta a alimentelor procesate: fast food, alimente prajite, grasimi, cafea, alcool, zahar, lactate nedegresate si bauturi carbogazoase. Cu cat vom consuma mai multe alimente vii (fructe, legume proaspete), cu atat vom fi mai plini de viata, atat la propriu, cat si la figurat. Asadar, exista doua variante de pierdere a greutatii: unul destructiv si altul natural. Si de ce sa nu alegem puterea Naturii si caile ei minunate sa ne ajute?

Despre glicemie si obezitate

Atunci cand mancam, organismul nostru transforma carbohidratii in glucoza, care circula prin sange, fiind cea mai importanta sursa de energie a corpului. Nivelul zaharului in sange se numeste glicemie si aceasta poate afecta atat senzatia de foame, cat si nivelul energetic al organismului, dictandu-i acestuia sa arda sau sa depoziteze grasimile. Pancreasul nostru secreta un hormon numit insulina care transporta glucoza sanguina la celule, unde este folosita ca sursa de energie. Atunci cand consumam produse de panificatie rezultate din cereale rafinate -deci lipsite de fibre- acestea sunt procesate rapid, iar glucoza rezultata trece in circuitul sanguin. In acest fel pancreasul se va extenua sa produca o cantitate uriasa de insulina necesara neutralizarii glucozei aflata in cantitate prea mare in sange. Acest exces de insulina ii "spune " corpului ca exista o cantitate mare de energie disponibila si ca lipidele (grasimea) nu mai trebuie consumate, ci depozitate. Problema cea mare de fapt nu este depozitarea de grasimi ca urmare a excesului de insulina; grasimi se depoziteaza indiferent ce mancam si nu se catabolizeaza (degradeaza complet). Marea problema este ca excesul secretiei de insulina este urmat de o insuficienta de insulina care induce o stare de oboseala, foame si dorinta de manca din ce in ce mai mult. Rezultatul nefericit al acestui scenariu este instalarea permanenta a unei dorinte organice de ceva cat mai dulce, lucru care se repeta in fiecare zi iar daca ne mai urcam si pe cantar, incepe al doilea act al tragediei. Ce se poate face poate face pentru a combate aceste reactii nefavorabile? In primul rand trebuie limitata cantitatea de zahar din lichidele consumate in timpul zilei: ceai, cafea, racoritoare, etc. De asemenea, trebuie data o atentie sporita alimentelor fara grasimi, deoarece acestea pot avea un continut mare in glucide (zahar si amidon). Etichetele alimentelor trebuie citite cu atentie pentru a evalua cantitatea de zaharuri ce urmeaza a fi consumata. Fructele foarte dulci si mierea contin intr-adevar zahar natural, insa tot zahar este si influenteaza nivelul insulinei si al glicemiei. Asadar, consumul lor trebuie limitat. Este, de asemenea, important sa se inteleaga ce se intampla atunci cand sarim o masa sau cand urmam o dieta foarte drastica. In aceste situatii organismul nostru crede ca este infometat dintr-un anumit motiv si incetineste metabolismul pentru a-si conserva energia. Ceea ce se conserva este, stim cu totii, depozitul de grasime; pierderea ponderala se va face pe baza apei (deshidratare) si a muschilor. Mentinerea cat mai constanta a glicemiei este cea mai eficienta metoda de slabire: nu trebuie renuntat niciodata la o masa principala (in special la micul dejun) si trebuie consumate gustari (fructe si legume proaspete) bogate in nutrienti intre aceste mese principale. Alimentatia echilibrata, cu mese dese si reduse cantitativ previn puseele de foame exacerbata, furnizeaza constant energie organismului si mentin un metabolism eficient si o silueta armonioasa (si mai ales fara efort).

Zece alimente pentru sanatatea si tineretea ta

"Nu stiu ce se intampla cu mine! Nu am deloc energie, desi dorm suficient si ma alimentez sanatos!". Poate asa crezi tu, insa nu tot ce este gustos este si recomandat pentru organism. Aceasta nu inseamna ca ar trebui sa-ti impui restrictii alimentare. Dimpotriva! Multe alimente sunt si delicioase, si adevarat "izvor de sanatate" pentru tine, prin aportul considerabil de substanta nutritive. Noi iti recomandam zece dintre acestea. Broccoli In general, toate legumele cu frunze verzi sunt foarte bogate in vitamina C si diverse substante care pot preveni cancerul, precum genisteina. De asemenea, are o valoare nutritiva ridicata, fiind bogat in zaharuri, vitamine (in special vitamina C) si provitamine si contribuie la fixarea calciului, ceea ce previne problemele sistemului osos. Afine Se recomanda consumul de fructe proaspete, deoarece astfel isi pastreaza proprietatile nutritive. Sunt bogate in antioxidanti, acid elagic (cu proprietati anticancerigene), fibre, precum si vitaminele B2, C si E. Totodata, ajuta la mentinerea sanatatii ochilor si acuitatii vizuale. TomateFrumoasele legume rosii constituie o bogata sursa de licopen (un antioxidant puternic, care previne cancerul si incetineste procesul de imbatranire a celulelor). De asemenea, licopenul ne ajuta sa prevenim afectiunile coronariene. Usturoi De multe ori ne ferim sa-l consumam, insa cat de sanatos este! Contine calciu, magneziu, sulf, potasiu si vitamina C, fiind un important antioxidant si reducand colesterolul. Usturoiul are si proprietati antibacteriene, ajutandu-ne sa ne mentinem pielea stralucitoare si, nu in ultimul rand, prevenind racelile. Salata verde Sanatoasa si gustoasa, salata verde este unul dintre cele mai bune alimente naturale. Este bogata in vitamina C, fier si zinc, elemente esentuale pentru a avea unghii frumoase si par sanatos si stralucitor. Prune uscate Pana cand vom intra in sezonul acestor fructe, ne putem multumi cu "rudele" lor apropiate, prunele uscate. Desi le lipsesc unele substante, ca urmare a procesului de deshidratare, prunele uscate sunt mult mai bogate in antioxidanti care protejeaza pielea, comparativ cu fructele proaspete. Cu alte cuvinte, cu cat mai multe prune uscate, cu atat mai multe sanse de a intarzia momentul (oricum, inevitabil) al aparitiei primelor riduri. Contin si potasiu, fier, si vitaminele din grupa B. Fasole cu bobul mare Acestea contin antioxidanti, fibre, proteine, acid folic, potasiu, fier, magneziu si zinc. Nuci si migdale Bogate in vitamina E, seleniu (cu rol in producerea anticorpilor si contribuind la buna functionare a tiroidei), zinc, si acizi grasi, nucile si migdalele n-ar trebui sa ne lipseasca. De asemenea, au un rol important in actiunea altor anticorpi si enzime din organism. Iaurt Consumul zilnic al unui pahar de iaurt ne ajuta sa ne mentinem sanatatea sistemului digestiv, protejand sistemul imunitar si prevenind aparitia unor eczeme si alergii. Mere Cum le-am putea uita? Contin quercetin (un bioflavonoid care lupta impotriva radicalilor liberi, ajuta metabolismul, intareste sistemul imunitar si are proprietati antiinflamatorii), fibre, potasiu, acid malic (contribuie la metabolism si producerea energiei), pectina (fibra solubila care regleaza nivelul colesterolului), vitaminele A si C.

Dieta dintilor sanatosi

Nutritia adecvata si dieta potrivita joaca un rol esential in asigurarea sanatatii dintilor si a gingiilor. Zaharul, natural sau procesat, este inamicul numarul 1 al dintilor si principala cauza a producerii cariilor. Alimentele lipicioase (caramele, bomboane) nu pot fi dizolvate rapid de saliva si prezenta lor prelungita pe suprafata dintilor este cariogena. Alimente care aparent sunt inofensive: cipsuri, clatite, cozonac, etc. sunt, de asemenea, retinute pe suprafata dintilor pe o perioada lunga de timp si, intr-un final, se transforma in glucide sau zaharuri care cauzeaza caria dentara. Clatirea (daca periajul nu este posibil) imediata dupa consumul acestui tip de alimente este obligatorie pentru prevenirea formarii cariilor. Guma de mestecat fara zahar poate fi utilizata pentru curatirea superficiala a dintilor datorita faptului ca ea stimuleaza secretia de saliva si regleaza pH-ul cavitatii bucale. Dezavantajul major al gumei de mestecat este prezenta in compozitia sa a unor aditivi alimentari deosebit de nocivi pentru sanatate. In general, cei mai mari devoratori de dulciuri sunt copiii si, de aceea, pe perioada dezvoltarii danturii, acestia trebuie sa consume carbohidrati complecsi si mai ales naturali, cum ar fi fructele proaspete. Fructele stimuleaza musculatura faciala si ajuta la curatirea cavitatii bucale. Dietele foarte drastice pot afecta sanatatea dintilor, releva studii clinice recente. In aceasta categorie intra dietele "de luni dimineata" sau dietele in care se consuma un singur tip de aliment pe zi sau dietele fade. Persoanele care se infometeaza practic au tendinta de a-si limita drastic aportul de proteine, vitamine si minerale, in special calciu, vitamina D si vitamina B12, substante importante pentru sistemul dentar. De asemenea, persoanele care iau medicamente pentru slabire secreta cantitati mai mici de saliva si, deci, se creeaza un mediu acid mai puternic si, astfel, este favorizata formarea cariilor. Vitaminele din alimente sau din suplimente, impreuna cu o igiena orala riguroasa, pot ajuta la scaderea incidentei cariei dentare, a respiratiei neplacut mirositoare si a patologiei gingiilor. Vitaminele de tipul vitaminei C si a coenzimei Q10 au actiune antioxidanta si protejeaza mai ales gingiile impotriva degenerarii celulare, stimuleaza formarea de colagen (proteina fibroasa a tesutului viu) si favorizeaza refacerea. Curatirea limbii este si ea foarte importanta pentru ca ajuta la indepartarea mirosului neplacut al respiratiei, principala cauza a acestui miros neplacut fiind prezenta depozitelor de bacterii de pe suprafata limbii. Majoritatea problemelor dentare apar din cauza lipsei unei igiene orale corespunzatoare, a fumatului, precum si a consumului de bauturi colorate dulci si carbogazoase. Diversele afectiuni dentare netratate corespunzator si la timp pot conduce la cancer oral. Asadar, cu putina constienta si cu putina cunoastere a importantei igienei si nutritiei dentare se poate evita durerea si boala dentara si, mai ales, se poate mentine fara mare efort mult ravnitul zambet stralucitor.

Dieta ochilor sanatosi

De cand eram mici ni s-a tot spus ca daca mancam morcovi, o sa vedem mai bine, si mai ales in intuneric. Acest lucru este mai mult sau mai putin adevarat, insa exista evidente clinice clare care arata ca prin consumul anumitor alimente, sanatatea ochilor si acuitatea vizuala pot fi intretinute sau chiar imbunatatite. Spre exemplu, un studiu amplu a ajuns la concluzia ca prin administrarea unui complex de vitamine A, E si C si zinc se poate incetini procesul de degenerare maculara cauzat de imbatranire. De asemenea, administrarea vitaminei E ajuta la inhibarea dezvoltarii si avansarii cataractei. Luteina si zeaxantina sunt doua substante depozitate in ochi si actioneaza ca anti oxidanti, neutalizand actiunea radicalilor liberi care produc degenerarea la nivel celular. Expunerea excesiva la radiatia UV solara este una cauzele majore de formare a radicalilor liberi, asadar expunerea directa si pe perioade lungi la soare si la solare este nerecomandata. De fapt, aceste doua substante actioneaza ca niste ochelari de soare naturali pentru ca ajuta fizic la filtrarea luminii albastre nocive si blocheaza actiunea ei nociva asupra retinei. Luteina si zeaxantina se gasesc in general impreuna in fructe si legume proaspete, de culoare inchisa: portocala, mango, kiwi, prune, pepene, struguri, piersici, laptuca, spanac, broccoli, mazare, fasole verde, ardei gras verde si portocaliu. Beneficiul maxim este obtinut daca aceste fructe si legume sunt consumate proaspete, forma in care cei doi antioxidanti prezinta biodisponibilitate maxima pentru organism. In ceea ce priveste doza zilnica de luteina si zeaxantina, se recomanda 6 mg, cantitate care poate fi furnizata de 4 portii de fructe si legume. Din punct de vedere cronologic, sistemul oftalmic se dezvolta pana la varsta de 1 an si de accea copiii mici au nevoie in mod regulat de acizi grasi nesaturati in dieta, care pot fi luati din macrou, somon, ton, cod. La copiii mai mari, trebuie avut in vedere consumul suficient de vitamina A si acid folic. Ficatul si untul sunt surse bogate de vitamina A, in timp ce cerealele, legumele cu pigment inchis si portocalele contin acid folic. Zincul este de asemenea un nutrient benefic pentru sanatatea ochilor si se gaseste in cereale, carne, peste si fasole verde. Controlul medical anual al copiilor pana la 16 ani este recomandat pentru depistarea timpurie a oricarei probleme oftalmologice. In perioada 19-35 de ani, organismul este expus la cantitati mai mari de alcool si nicotina, ambele substante avand un impact negativ asupra functionarii ochilor. Actiunea vitaminelor antioxidante C si E este utila si de aceea se recomanda cel putin 60 mg de vitamina C pe zi din fructe si sucuri proaspete de citrice sau din suplimente. Vitamina E poate fi gasita in germeni de grau, alune, nuci si ulei vegetal. Adultilor sanatosi li se recomanda control oftalmologic de rutina la fiecare 2-3 ani. In perioada 36-55 de ani, hipertensiunea arteriala este o problema comuna si aceasta erodeaza sanatatea si buna functionare a sistemului oftalmic. In acest sens, consumul de sare trebuie limitat la 5 g pe zi, fiind indicat consumul alimentelor sarace in sodiu. O serie de afectiuni oculare se pot dezvolta din cauza obezitatii si diabetului, de aceea sunt recomandate mentinerea greutatii corporale normale si activitatea fizica zilnica de 30 de minute. Nutrienti cum ar fi seleniul ajuta la stoparea procesului de degenerare oculara cauzat de expunerea la mediul poluant, iar sursele de seleniu sunt carnea cerealele si legumele radacinoase. Scaderea graduala a acuitatii vizuale in aceasta perioada dupa 45 de ani este o componenta normala a procesului de imbatranire. Dupa 56 de ani, sanatatea ochilor poate fi mentinuta prin nutritie sanatoasa, mentinerea organismului la greutate normala, evitarea fumatului si a consumului excesiv de alcool. Antioxidanti puternici, cum ar fi betacarotenul si zeaxantina sunt principalele substante care mentin sanatatea ochilor in aceasta perioada. Asadar printr-o alimentatie sanatoasa, prin miscare si printr-un stil de viata ordonat si echilibrat, putem sa ne bucuram din plin la toate varstele de o vedere excelenta dar si de o stare generala de bine si confort.

Pot slabi daca postesc?

Este martie si ne pregatim din nou pentru sarbatorirea Pastelui. Multe dintre noi ne propune si sa postim, insa am dori in acelasi timp sa mai pierdem si cateva kilograme depuse de-a lungul iernii sau doar sa ne mentinem greutatea pe care o avem. O alta problema care se ridica este cea a suficientei nutrientilor esentiali pe care ii furnizam organismului, avand in vedere faptul ca alimentele de tipul carnii, oualor sau lactatelor, dispar din dieta. Un lucru este cert: dieta excusiv vegetariana trebuie bine gandita si planificata, pentru a nu produce dezechilibre la nivelul intregului organism. Proteinele sunt esentiale pentru cresterea si regenerarea celulara si, de aceea, trebuie sa faca parte si din dieta vegetariana. Studiile arata ca o dieta foarte bogata in proteine implica o serie de complicatii renale si creste incidenta osteoporozei si, de aceea, chiar sunt indicate anumite perioade in care sa se consume proteine in cantitate moderata. Aproape toate alimentele, cu exceptia alcoolului si a zaharului, sunt surse de proteine: nucile, semintele, cartofii, painea integrala, orezul, spanacul, broccoli, alunele, mazarea, untul de arahide, tofu, laptele de soia si lintea sunt doar cateva exemple de surse de proteine vegetale. Dietele vegetariene sunt sarace in grasimi, ceea ce explica incidenta scazuta la boli cardiovasculare, afectiuni cronice si cancer la vegetarieni. Surse de grasimi care ar putea fi utilizate limitat sunt: uleiul de masline, nucile, alunele, untul de alune, semintele, avocado si nuca de cocos. Vitamina D nu se gaseste in alimentele vegetariene, dar organismul o poate sintetiza prin expunere la soare. Expunerea la soare pe timpul verii timp de 15 minute, de 2-3 ori pe saptamana este suficienta pentru sinteza vitaminei D. Exista si produse comerciale: margarina sau laptele de soia care sunt artificial imbogatite cu vitamina D si care pot fi consumate in cantitati limitate pe perioada postului. La indicatia medicului, vitamina D se poate administra sub forma de suplimente. Vitamina B12 este continuta in cantitati limitate in alimentele de provenienta vegetala: drojdie de bere, cereale integrale, soia. Asadar, suplimentele de vitamina B12 trebuie administrate la recomandarea medicului. Calciul este mineralul necesar unui sistem osos echilibrat se gaseste in cantitati suficiente in: legume proaspete cu frunze verzi (salata verde), tofu, seminte de susan, soia, smochine, broccoli, nuci si seminte. Zincul este furnizat de alimentele vegetariene, chiar in cantitate mai mare decat cea recomandata zilnic. Se gaseste in cereale neprelucrate, legume proaspete si nuci. Fasolea uscata si legumele verzi sunt principalele surse de fier din hrana vegetariana. Absorbtia fierului este favorizata de prezenta vitaminei C si, deci, consumul alimentelor bogate in vitamina C, alaturi de cele bogate in fier este mai mult decat recomandat. Alte surse de fier sunt: lintea, soia, mazarea, prunele, smochinele si strugurii. In afara de faptul ca poate acoperi fara probleme necesitatile nutritive ale organismului, dieta vegetariana are o serie de beneficii: normalizeaza presiunea sangelui si nivelul colesterolului, curata arterele si aspectul dermal, da energie si vitalite sexuala, digestie usoara, memorie buna si capacitate de concentrare crescuta. Si toate aceste beneficii obtinute in urma unui program alimentar vegetarian se explica practic prin cresterea cantitatii de vitamine si minerale consumate; acestea ajuta la intarirea sistemului imunitar, mentin oasele puternice, ajuta digestia si reduc greutatea corporala la normalitate. Sunt aceste obiective reale si posibile? Absolut, incercati-o si veti vedea. Aveti doar de castigat!

Legatura dintre alimente si starile psihice

In ultimele 15 minute nu te-ai gandit la altceva decat la ciocolata de pe masa? De fapt, tanjesti dupa ea, insa vointa ta este mai mare deoarece ti-ai promis ca de data aceasta sa nu te abati de la planul de dieta.

Hipotiroidismul este o cauza a ingrasarii?

Hipotiroidismul sau tiroida inactiva este o suferinta care afecteaza femeile - de 10 ori mai mult decat barbatii - in jurul varstei de 45 de ani. Simptomele sale variaza in functie de tipul si severitatea afectiunii si includ: crestere nejustificata in greutate, oboseala, constipatie, intoleranta la frig, menstruatii abundente sau subtierea firului de par. Asadar, daca unele sau toate aceste simptome apar, este obligatorie prezentarea la medic. In functie de nivelurile hormonilor tiroidieni si hipofizari se vor prescrie medicamente in asa fel incat tiroida sa functioneze normal. Chiar si sub medicatie, persoanele cu hipotiroidism pierd kilogramele suplimentare mai greu si, de aceea, un plan dietetic adecvat si activitatea fizica regulata sunt esentiale pentru tratarea acestei afectiuni. Din punct de vedere nutritional, exista o serie de minerale si micronutrienti care, prin actiunea lor specifica, joaca un rol pozitiv in reechilibrarea functiei tiroidiene. Este bine stiut deja ca o carenta de iod din dieta este asociata cu hipotiroidismul. Exista tari cum e Japonia in care se ia iod profilactic (in medie 3 mg/zi) si aceste tari au o rata foarte scazuta a acestei afectiuni. O cantitate suficienta de iod poate fi luata din sarea de mare iar suplimentele trebuie luate numai la recomandarea medicului, pentru ca si un exces de iod poate conduce tot la hipotiroidism. Importante cantitati de iod alimentar se gasesc in peste si nuci proaspete. Vitamina E este deosebit de importanta in mentinerea echilibrului tiroidian si, de aceea, trebuie consumate: paine din tarate de grau si de secara, grau fiert, grau incoltit, telina, spanac, morcovi, patrunjel, soia si, nu in ultimul rand, peste. Seleniul este considerat un microelement cu rol important in sanatatea tiroidei datorita proprietatilor sale antioxidante, de blocare a formarii radicalilor liberi. Importante cantitati de seleniu pot fi luate din: paine integrala, tarate, nuci, rosii, ceapa, broccoli si ton. Un studiu recent efectuat in Italia releva faptul ca un consum suficient de zinc imbunatateste functia tiroidiana a pacientilor hipotiroidieni. Surse bogate de zinc sunt: carnea de pasare, de vita, de miel, pestele, scoicile, laptele si cerealele integrale. Pentru a preveni disfunciile tiroidei de origine dietetica trebuie luate o serie de masuri simple si la indemana: 1. Limitarea alimentelor cu actiune anti-tiroidiana: varza, fasolea uscata, soia.2. Evitarea stimulentilor de tip: cafea, cola, nicotina sau alcool care afecteaza sanatatea tiroidei.3. Controlarea nivelului de stres cotidian, care e considerat a fi un factor major favorizant al hipotiroidiilor.4. Adoptarea unui program regulat de activitate fizica zilnica de minim 30 de minute pentru a se accelera metabolismul si pentru a favoriza cresterea ponderala.

9 alimente care curăță dinții și îi albesc

6 semne care arată că ficatul tău are probleme

7 trucuri din filmele de acţiune care îţi pot fi folositoare când eşti în pericol

Anastacia, învingătoare în faţa cancerului: „Nu sunt o victimă, sunt o supravieţuitoare“

A murit de cancer de colon la 32 de ani: Doctorii i-au spus că e prea tânără ca să aibă aşa ceva

De ce se nasc bebelușii cu atât de mult păr?

Un gest frumos pentru studenţi: În fiecare an face asta!

8 lucruri pe care să nu le introduci niciodată în cuptorul cu microunde

Prinţul Harry are o iubită frumoasă şi puternică: Meghan Markle e dependentă de yoga

Primul spital privat de dermatologie-venerologie din România

Masca pentru corp care îți va face pielea frumoasă și catifelată. Cum să o prepari

Corelația dintre depresia postpartum și perioada nașterii

Greșeli pe care le fac părinții cu scaunul de mașină pentru bebeluși în timpul iernii

Studiu. De ce copiii nu ar trebui să aibă prea multe jucării

Exemplul unei femei puternice: A slăbit 136 de kilograme în 18 luni şi îşi reface pozele vechi

Apa alcalină omoară celulele canceroase. Cum să o prepari acasă

Muștele sunt mult mai scârboase decât credeam. Iată de ce!

10 copii celebri care s-au schimbat mult după ce au crescut

Semne care indică faptul că ai un organism acid

Ce afecțiuni poți trata cu apă cu lămâie?

Biopsia lichidă, un test nou extrem de util pentru bolnavii de cancer

O fetiță a aflat că mama sa are o aventură. Ce s-a întâmplat când a sunat tatăl?

Semne pe care ți le trimite Universul când ești pe calea greșită

O nouă imunoterapie decontată în România pentru cancerul pulmonar şi renal

14 imagini care demonstrează că e o misiune imposibilă să faci cumpărături cu copiii

Ce semnale de alarmă îți dă corpul dacă ai probleme cu rinichii

Studiu. Filmele horror te ajută să slăbeşti

Experții avertizează: Dacă îi dai copilului tău un smartphone, este ca și cum i-ai da un gram de cocaină

Lămâile înghețate împotriva diabetului, tumorilor și kilogramelor în plus

Cum te ajută varza să scapi de durerile articulare

;