Alimentele care previn depresia

Nu este nicio surpriza ca ceea ce mancam are un efect direct asupra modului in care ne simtim, atat fizic, cat si psihic. Cateva studii recente au sugerat faptul ca dieta mediteraneana ar putea sa ne protejeze impotriva depresiei.

5 reguli care îţi fac viaţa mai uşoară când renovezi. Pune-le în practică!

Cu toate că ne dorim ca locuinţele noastre să arate senzaţional, câteva alegeri pe care le facem atunci când renovăm ne pot face apoi viaţa destul de grea. Este vorba aspectul practic al unei

5 remedii naturale pentru acnee

Acneea este una dintre problemele cu care fiecare dintre noi s-a confruntat la un moment dat. Dincolo de sutele şi chiar miile de produse cosmetice special concepute pentru tratarea nesuferitelor coşuri, poţi încerca şi tratamentele naturale, mult mai ieftine şi întotdeauna la îndemână. Pe de altă parte, vei fi sigură că nu există efecte secundare precum uscarea excesivă a pielii sau apariţia iritaţiilor.

Chirurgia plastica, solutia pentru combaterea complexelor

Intr-un sondaj efectuat pe un esantion de 52.000 de persoane, 71% dintre femei si 40% dintre barbati au declarat ca ar fi interesati sa isi modifice aspectul cu ajutorul operatiilor estetice, potrivit webmed.com

Cosmeticele ne "încarcă" zilnic pielea cu 515 chimicale

Produsele cosmetice ne-au invadat viaţa. Reclamele sunt peste tot - pe stradă, în reviste, la televizor, pe internet. Chiar dacă poate că nu conştientizăm, publicitatea ne-a convins, puţin câte puţin, că avem nevoie de câte un produs pentru orice...

Cum să înlocuieşti singură faianţa din baie, pas cu pas

Dacă faianţa din jurul vasului de toaletă este veche, fisurată sau de o culoare care nu se asortează cu noul vas de toaletă sau cu restul băii, vechile plăci de faianţă pot fi

5 trucuri pentru gene perfecte

Genele lungi, întoarse şi foarte bine definite reuşesc să schimbe complet privirea. De aceea, de cele mai multe ori ne este greu să ne imaginăm un machiaj al ochilor care să nu includă şi aplicarea mascarei.

Cum să decorezi cu sticle şi borcane vechi. 10 idei

Îţi aminteşti de "sticle goale cumpărăm?" Ei bine, acum se poate modifica în "cu sticle goale decorăm" şi în special cu cele vechi, cu forme interesate şi culori foarte frumoase. Sticlele

Protectie termica pentru parul tau

Folosesti zilnic placa sau iubesti sa iti faci bucle sexy si elegante? Iti usuci parul de fiecare data cu feohnul la puterea maxima? Daca da, trebuie sa stii ca parul tau are extrem de mult de suferit.

Păstrează-ţi dinţii albi!

Oricine îşi doreşte dinţi perfect drepţi şi foarte albi, aşa cum au vedetele de la Hollywood. Cu puţin efort, dar şi cu responsabilitate, poţi avea dinţi frumoşi şi sănătoşi. Iar cheia nu este tratarea, ci prevenirea.

7 idei ca să refoloseşti lucrurile vechi

Cu siguranţă ai câteva lucruri care îţi aglomerează casa inutil şi probabil că vrei să scapi de ele rapid. Dar în loc să le arunci pur şi simplu, le poţi transforma într-un mod

Nutrienti pentru o piele perfecta

Ceea ce mananci iti afecteaza direct sanatatea, dar si frumusetea. Procedurile cosmetice, indiferent cat de sofisticate si costisitoare ar fi, nu pot remedia problemele pielii decat superficial si pe termen scurt. Pe termen lung, alimentatia este cea care le rezolva cu adevarat.

Hidrateaza-ti pielea natural

Pielea frumoasa este in primul rand hidratata. Este placuta la atingere, supla si elastica. Daca toate acestea lipsesc, apar alte probleme, precum microfisuri sau chiar crapaturi (in special in zona calcaielor), vergeturi si descuamari.

15 idei pentru un aranjament decorativ de toamnă

Cred că este prima dată în viaţa mea când mă bucur că a venit toamna. Trebuie să recunosc că nu îmi place anotimpul ăsta şi mereu mi-am dorit să treacă mai repede. Nu suport cerul

Demachierea corecta, primul pas pentru un ten sanatos

Machiajul zilnic face parte din viata majoritatii femeilor, cele mai multe dintre noi nici nu se gandesc sa iasa din casa fara sa fie machiate. Suntem obisnuite sa acordam atat de multa importanta machiajului, detaliilor si produselor pe care le folosim.

Întâmpină toamna cu o piele perfectă!

Vara lasă întotdeauna urme pe pielea noastră, chiar dacă poate că nu le observăm imediat. Primele, şi cele mai "persistente", sunt ridurile. Expunerea excesivă la soare pe toată durata verii determină îmbătrânirea accelerată a pielii şi apariţia ridurilor înainte de vreme.

3 remedii naturale antirid

Cea mai eficientă strategie împotriva ridurilor este prevenirea. Iar pentru că piaţa produselor cosmetice nu pare să fi luat în calcul prea mult şi acest aspect în ceea ce priveşte îngrijirea pielii, îţi propunem câteva remedii naturale pentru prevenirea ridurilor.

6 sfaturi pentru unghii perfecte

Poţi avea în fiecare zi o manichiură perfectă, chiar şi fără să mergi la salon. Important este să-ţi îngrijeşti unghiile corect şi să ai întotdeauna în vedere un singur lucru: sănătatea unghiilor tale este mult mai importantă decât orice tip nou de manichiură.

5 reguli pentru sprâncene perfect definite

Sprâncenele îţi definesc chipul, dacă sunt pensate corect. Iar dacă te pensezi singur, un ghid care să te ajute să o faci corect este obligatoriu! Iată câteva reguli pe care trebuie neapărat să le respecţi:

10 idei pentru o baie super originală

Dacă te-ai hotărât să-ţi renovezi baia şi vrei să ieşi din tiparele unei băi clasice, încearcă ceva cu totul special. Mozaicul realizat din bucăţi de fainţă în diferite modele te