Cum să-ţi depozitezi genţile. 17 idei

Dacă ai o colecţie impresionantă de genţi şi poşete, atunci cu siguranţă ai şi o problemă când vine vorba de depozitarea lor. Şi mai ales de o depozitare adecvată, care să nu le

Frumuseţea ta: 5 metode ca să scapi de acnee. Foloseşte-le ca să ai tenul perfect!

Chiar şi la vârstă adultă, acneea este în continuare o mare problemă pentru foarte multe persoane. Fluctuaţiile hormonale, expunerea la soare, poluarea, stresul şi îngrijirea inadecvată a pielii sunt numai câţiva dintre factorii care o favorizează.

10 trucuri furate de la Hollywood care te fac sexy

Vedetele de Hollywood arată întotdeauna perfect pentru că au tot timpul la îndemână sfaturile celor mai buni specialişti, fie că e vorba de dermatologi, makeup artişti sau cosmeticiene. Descoperă câteva dintre secretelor lor, care te ajută să rezolvi unele dintre cele mai enervante probleme de frumuseţe.

Terariul, o bucăţică de munte, la borcan

Vă povesteam acum ceva vreme despre cum se face un terariu şi cât de intersantă este ideea de a avea un colţ de natură în miniatură. În sfârşit am reuşit să pun ideea în practică.

5 cosmetice care n-ar trebui să-ţi lipsească din geantă

Porţi întotdeauna cu tine o sumedenie de cosmetice şi cu toate acestea, parcă nu ai niciodată ceea ce îţi trebuie? Este momentul să faci o curăţenie generală şi să alegi numai ce este cu adevărat necesar.

Frumuseţea ta: 10 coafuri perfecte pentru nunţi. Fii în centrul atenţiei!

Vara este sezonul nunţilor şi al petrecerilor şi cu siguranţă ai primit cel puţin o invitaţie la un astfel de eveniment special. De aceea ne-am gândit să-ţi dăm o mână de ajutor în ceea ce priveşte alegerea coafurii potrivite.

6 metode să ai gene perfecte

Genele sunt cele îţi pun ochii în valoare, cele care le accentuează frumuseţea şi care îţi pot schimba radical privirea. Dacă genele tale sunt dese, bogate şi lungi de la mama natură, eşti o adevărată norocoasă! Toate femeile din lume visează la asta.

Ce spun pantofii despre personalitatea ta? 6 indicii surprinzătoare

Un studiu efectuat la Universitatea din Kansas, Statele Unite, a descoperit că pantofii reprezintă un indiciu foarte important pentru a stabili principalele caracteristici ale unei persoane.

Salată germană cu cartofi

Când eşti foarte grăbită, dar vrei să prepari o masă delicioasă, o salată de cartofi, în stil german, este soluţia ideală. Ai nevoie de cartofi, câteva felii de bacon, ceapă şi alte ingrediente pe care le ai cu siguranţă prin bucătărie.

Cum să decorezi cu sticle şi borcane vintage. 25 de idei

Sticlele şi borcanele vechi au acel farmec aparte şi reuşesc să trezescă amintiri şi nostalgii. Iar nuanţele de albastru, turcoaz, verde sau violet sunt argumente perfecte pentru a transforma

6 trucuri ca să-ţi repari părul

Nu te mai "înţelegi" absolut deloc cu părul tău? Când părul ajunge să fie degradat, lipsit de strălucire, cu vârfuri despicate şi culoarea ştearsă, e clar că l-ai chinuit cam mult...

Începe ofensiva împotriva celulitei: 5 trucuri naturale şi eficiente

Chiar dacă ne naştem cu predispoziţia de a avea celulită, putem să ţinem sub control aspectul de coajă de portocală cu ajutorului unor tehnici simple, pe care le poţi pune în practică acasă.

8 trucuri ca să arăţi sexy în poze

Fotografiile sunt o mare problemă pentru majoritatea femeilor. Cu siguranţă ai senzaţia că în fiecare poză pe care ai făcut-o se putea să ieşi mai bine. Există câteva secrete ca să arăţi ca o divă în orice poză.

5 obiceiuri care îţi distrug unghiile când îţi faci manichiura

Foarte multe femei preferă să-şi facă manichiura acasă decât să meargă la salon. Este o alegere confortabilă şi mai ieftină, dar dacă nu ştii ce faci, te poate costa sănătatea unghiilor tale.

Cum să fii frumoasă pe plajă, fără pic de machiaj

Vrei să arăţi senzaţional pe plajă, dar fără să apelezi la niciun produs de machiaj? Încearcă mici trucuri care îţi pun în valoare frumuseţea naturală şi te ajută să ascunzi imprefecţiunile.

6 secrete pentru picioare supersexy când porţi fustă

De fiecare dată când îmbraci o fustă scurtă, cu siguranţă vrei ca picioarele tale să arate foarte sexy, suple, iar pielea să fie perfect netedă şi fără niciun semn inestetic. Apelează la câteva trucuri simple, care să îţi facă picioarele foarte frumoase. Iată ce să încerci:

Frumuseţea ta: 7 coafuri rapide pentru zile caniculare. Încearcă-le!

Vara, aranjarea părului poate deveni o corvoadă din cauza căldurii. Dacă nu te mândreşti cu podoaba ta capilară în sezonul cald, iar coafurile pe care mizai înainte, acum îţi ţin de cald, alege stiluri sexy de coafură, care să te apere de căldură.

Pereţii metalizaţi, o alegere elegantă şi spectaculoasă

Pentru cei care iubesc luxul, eleganţa şi rafinamentul, vopseaua metalică pentru pereţi şi tapetul cu accente metalizate reprezintă o tendinţă numai bună de pus în practică. Fiind o

Decorează în stil oriental

Dacă vrei să-i oferi casei tale o tentă asiatică, foloseşte mici detalii, fără să apelezi la aschimbări radicale. Alege temele florale, în special imprimeurile cu flori de cireş sau

Frumuseţea ta: Pink Box, cutia care te face supersexy. Comand-o acum!

Iubeşti cosmeticele atât de mult încât ai vrea să le miroşi, să le simţi, să le atingi şi să le testezi pe toate? Acum poţi face asta, lună de lună. Cu numai 44 de lei, poţi testa cinci dintre cele mai noi, eficiente şi inovatoare produse de makeup sau îngrijire. Şi vin direct la tine acasă!