Din dragoste pentru animale: 24 de imagini în care fiica lui Steve Irwin arată că îşi merită numele

Cineva se gândea că e o dovadă de prostie după ce Bindi Irwin a pozat zâmbind cu un păianjen imens pe piept. Apoi i-a văzut numele şi a realizat că fiica „vânătorului de crocodili“ ştie ce face.

O imagine surprinzătoare, postată de o tînără frumuşică pe Twitter, a stârnit atenţia unui utilizator. Văzând-o zâmbind în timp ce o tarantulă imensă se căţăra pe pieptul ei, primul lui gând a fost s-o mustre şi să-i spună că e o prostie periculoasă ceea ce face, dar apoi a văzut numele ei şi şi-a dat seama că s-ar fi făcut de râs: tânăra este Bindi Irwin. Fiica inegalabilului Steve Irwin. Practic, nimeni din Australia nu ştie mai bine decât această fată şi mama ei atâtea lucruri despre animalele sălbatice.

Omul a mărturisit, totuşi, ce-i dăduse iniţial prin cap, a salutat-o şi i-a urat succes.

La numai 19 ani, Bindi Irwin e o autoritate în domeniul vieţii sălbatice şi demonstrează că aşchia nu sare departe de trunchi, moştenind pasiunea extraordinară a tatălui ei pentru animale. Spre deosebire de fratele lei, Robert, tânăra a fost în prim-plan încă de când s-a născut şi a apărut încă de la vârsta de şase luni în show-ul realizat de tatăl ei, "The Crocodile Hunter".
A rămas celebru momentul în care el a aşezat-o pe spatele unui crocodil, în timpul filmărilor pentru o reclamă, spunând: "Urmăriţi Animale Planet cu Vânătorul de crocodili şi familia lui!".

De la acest debut memorabil, Bindi şi-a însoţit tatăl într-o sumedenie de peripeţii, a îndurat dispariţia acestuia şi a crescut, transformându-se într-o tânără frumoasă care realizează propria emisiune şi a câştigat finala unui sezon al show-ului "Dancing With The Stars".

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
23 Mai 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod