Zece rezolutii pentru frumusetea ta

Inceputul fiecarui an reprezinta, intre altele, un moment propice pentru a face o serie de schimbari in viata ta. Sau, de acord, macar de a te gandi la ele si de a-ti propune, la modul cel mai serios, ca de data aceasta sa-ti indeplinesti promisiunile facute tie insati. Iar daca este vorba despre rutina zilnica de ingrijire si de mentinere a frumusetii, vei fi de acord ca lucrurile sunt ceva mai complexe si implica un plan de actiune mai detaliat decat achizitionarea unui nou ruj sau a unui alt fard de ochi. Cu siguranta ai auzit de vorba aceea care spune ca frumusetea vine din interior. Cum stau lucrurile in realitate? Ca intotdeauna, adevarul este pe undeva pe la mijloc. Aspectul tau fizic depinde atat de modul in care ai grija de pielea ta, cat si de felul in care te simti si de starea ta de sanatate. Nu inseamna ca urmatoarele zece rezolutii ar trebui aplicate concomitent; ca orice schimbare, este nevoie de timp si totul trebuie facut treptat, pentru a te acomoda cu ceea ce inseamna, pana la urma, schimbarea stilului de viata. 1. Miscare si iar miscare Nimic nu te ajuta mai mult sa arati excelent si sa fii, in acelasi timp, in forma maxima, decat activitatea fizica - de preferat in aer liber si cat mai variata. Starea ta de spirit se va imbunatati considerabil si implicit, infatidarea ta. Inot, volei, aerobic, fitness, tenis, bicicleta - posibilitatile de alegere sunt nenumarate. Chiar si 30 de minute de plimbare zilnica pot face diferenta. 2. O schimbare de stil? Programeaza-te la cosmetica, in prima faza pentru o sesiune de... informare. Oare ce schimbari ai putea face, astfel incat sa nu fie prea radicale, dar suficient de semnificative. Interesant este ca poti face acest lucru pur si simplu jucandu-te cu nuantele si texturile... 3. Curatenie in garderoba Este adevarat ca nu (intotdeauna) haina face pe om, dar chiar si asa... o revigorare a garderobei tale ar fi de dorit. Fii sincera cu tine, studiaza atent continutul sifonierului si hotaraste-te: chiar ai nevoie de toate hainele si - mai important - chiar le porti pe toate? Gandeste-te ca noul sezon este ca si venit si va trebui oricum sa faci loc in dulap, in vederea noilor achizitii. 4. Vizita medicala Te-ai putea intreba: ce legatura are cu tema despre care discutam? Dincolo de faptul ca nu exista frumusete fara sanatate, gandeste-te ca vizita la stomatolog te ajuta sa ai un zambet pur si simplu irezistibil... Asadar, nu lasa niciodata sa se scurga un an de zile fara a face un control medical complet. 5. Programarea la coafor Pentru a te asigura ca nu vei mai uita de ea si nici nu o vei mai trece la categoria "alte probleme", stabileste urmatoarea intalnire imediat dupa ce te-ai ridicat de pe scaunul din salonul de coafura. In principiu, n-ar trebui sa fie mai tarziu de sase saptamani, indiferent de lungimea parului tau: daca este scurt, coafura trebuie intretinuta, iar daca este lung, varfurile trebuie tunse. Aceasta ca sa nu mai vorbim despre vopsit. 6. Impachetare si masaj Ai putea crede ca este culmea rasfatului, dar majoritatea femeilor considera ca este ceva firesc, o delectare pe care o merita si pe care cele mai multe dintre ele si-o ofera la un interval de maximum trei-patru saptamani. Atat mintea, cat si corpul tau se vor relaxa, iar pielea va deveni matasoasa si stralucitoare. Chiar meriti acest lucru... 7. Atentie la alimentatie Este chiar atat de greu sa mai reduci dulciurile si bauturile acidulate? Din anumite puncte de vedere, este ca si renuntarea la fumat: e greu pana incepi sa observi beneficiile, care nu se vor lasa prea mult asteptate. Ulterior, motivatia ta va fi din ce in ce mai puternica. In context, inlocuieste zaharul cu indulcitori naturali. 8. Si totusi... o schimbare majora? Nici mai mult, nici mai putin: una singura, majora. Cam spre ce te-ai putea orienta? Iata numai cateva exemple: o noua tunsoare, un tratament de albire a dintilor, eliminarea vestimentatiei de culoare neagra (bine, cu exceptia rochiei de seara!) sau schimbarea culorii parului. 9. Bea cat mai multa apa Stiu ca ai mai auzit de nenumarate ori acest lucru, dar chiar urmezi recomandarea? Unul dintre secretele primordiale pentru o piele stralucitoare consta in hidratarea optima a organismului. Ceea ce inseamna doua lucruri: reducerea cofeinei si consumul a cel putin doi litri de lichid (apa plata sau ceai) zilnic. 10. Zambeste Este ultima, dar cu siguranta nu si cea din urma... de multe ori, zambetul este cel care face ca un chip sa fie atractiv si interesant, sau dimpotriva, daca esti mohorata sau incruntata. In afara de aceasta, un chip relaxat si zambitor transmite un mesaj pozitiv, ceea ce nu poate fi decat benefic, indiferent de situatie: in sfera profesionala sau personala.

Stilul actritelor la Globurile de Aur - de la frapant pana la banal

Atunci cand este vorba despre un eveniment cinematografic de o asemenea anvergura precum Globurile de Aur, doua intrebari ne vin pe buze: "Cine sunt marii castigatori?", respectiv "Cum au aratat vedetele?". Ca intotdeauna, barbatii scapa usor: este destul de greu sa gresesti cu un frac, iar ei sunt scutiti de "povara machiajului". Dar cand vine vorba despre doamne, situatia este complet diferita. Criticii le "diseca" infatisarea din cap pana in picioare si nu intotdeauna artistele iau nota buna la acest examen... Oglinda-oglinjoara, cine e cea mai frumoasa in aceasta seara? Kate Winslet - echilibrat si elegant Frumoasa actrita britanica si-a zis ca stilul clasic, si in acelasi timp "glamour", nu greseste niciodata cand e vorba despre o ocazie deosebita - si a avut dreptate. Ea a reusit sa asorteze de minune elegantele bijuterii cu rujul rosu aprins si machiajul diafan al ochilor, intregul sau aspect fiind unul echilibrat, aristocratic si foarte apreciat de critici. Sienna Miller - e chiar interesanta coafura... Pielea sa stralucitoare si coafura o fac sa para ca descinsa din anii '60. Aspectul sau, chic si in acelasi timp natural, a atras privirile admirative ale tuturor. Ar fi fost ideal daca machiajul ochilor ar fi fost ceva mai intens (dat fiind ca pentru buze a folosit o nuanta naturala), dar... sa nu uitam ca perfectiune nu exista, iar Sienna a fost oricum foarte aproape... Helen Mirren - Regina noptii, la propriu si la figurat A urcat de doua ori pe scena pentru a primi Globul de Aur (a fost desemnata Cea mai buna actrita pentru rolul din miniserialul TV Elizabeth I, respectiv pentru cel din The Queen). Stralucirea statuetelor a fost desavarsit completata de cea a chipului radios al actritei britanice, care a adoptat un machiaj simplu, s-a coafat in raport cu varsta sa si a ales bijuterii discrete, care au pus-o in valoare. Nota zece si un veritabil exemplu de stil. Reese Witherspoon - nostima si atragatoare "Simpatica!". Acesta este cuvantul care ne vine automat pe buze cand o vedem pe Reese Witherspoon. Punctul forte al machiajului sau a fost reprezentat, fara indoiala, de obraji, pentru care s-a folosit un fard cremos in nuanta piersicii. Un machiaj simplu si natural, cu alte cuvinte. Un plus pentru coafura, care este perfecta: machiajul fiind simplu, o coafura elaborata ar fi dezechilibrat intregul aspect. Angelina Jolie - o Cleopatra moderna Iata un caz (fericit) de machiaj laborios, dar in acelasi timp, nu "incarcat". Machiajul in stil egiptean al ochilor ii subliniaza frumusetea "salbatica", o pune in valoare si este ideal contrabalansat de gloss-ul folosit pentru buze. Eva Longoria - carlionti si zambet seducator Frumoasa "Nevasta disperata" a fost, ca si Sienna Miller, foarte aproape de a reusi machiajul perfect. Daca fosta iubita a lui Jude Law a gresit in ceea ce priveste machiajul ochilor, Eva Longoria ar fi trebuit sa-si aleaga alt ruj, acesta fiind prea strident. Altminteri, infatisarea ei este ireprosabila, cu un plus pentru carlionti si accesoriile excelent alese. Sharon Stone - magnetism subtil Oare ce ar mai fi de spus? Este o adevarata diva: atat coafura, cat si machiajul sunt excelent alese, asa incat Sharon arata realmente fabulos. Singurul lucru de care ar trebui sa tina cont in perspectiva este de a nu mai slabi; in caz contrar, nici o interventie de chirurgie plastica n-ar mai putea-o salva de efectul dizgratios de "piele cazuta". Oare s-au uitat in oglinda? Renee Zellweger - trist si banal... Nici nu stiu de unde sa incep. Cu radacinile nevopsite? Cu lipsa totala a coafurii? Sau poate cu ridurile care sunt vizibile de la o posta? Nu, mai degraba voi incepe cu machiajul, care ar fi fost potrivit pentru a iesi la supermarket, dar in nici un caz pentru covorul rosu. Hilary Swank - pacat de accesorii... Daca pentru Reese Witherspoon cuvantul care ne vine pe buze este "simpatic", pentru dublu "oscarizata" Hilary Swank mergem la polul opus. Pe scurt: plictisitor! Pe cat de stralucitor si interesant este accesoriul din par, pe atat de previzibil si anost este machiajul. Tot e bine ca a optat pentru clama respectiva, care a scos-o cat de cat din anonimat... Jennifer Garner - nota de trecere Inca o vedeta care nu a dat aproape deloc dovada de inspiratie in fata masutei de machiaj. In acelasi timp insa, nu avem ceva anume de reprosat, intrucat nu a facut greseli majore. Asemanator cu Hilary Swank, o salveaza coafura: buclele ei bogate si matasoase incadreaza frumos chipul si ii confera un plus de feminitate.

Opt sfaturi pentru a straluci in anotimpul rece

Nu cred ca mai este nevoie sa-ti spun care sunt dezavantajele pe care le ai in timpul iernii: epiderma este mult mai sensibila decat de obicei, mai expusa deshidratarii si iritatiilor. Din fericire insa, exista cateva metode simple si eficiente la care poti apela pentru a fi la fel de stralucitoare indiferent de intemperiile atmosferice... Nu uita de produsele de ingrijire cu factor de protectie solara (minimum 15), inclusiv in zilele cand cerul este acoperit de nori si nici o raza de soare nu se intrevede la orizont. Nu zabovi prea mult in cada sau la dus, cu atat mai putin in apa fierbinte; pielea are la suprafata o "bariera" naturala de lipide, care o protejeaza, iar sub actiunea temperaturii ridicate si in mediul umed, aceasta ar putea fi deteriorata, iar de aici si pana la aparitie iritatiilor nu mai este decat un pas. In lunile de iarna, renunta la folosirea produselor cosmetice astringente; procentul de alcool pe care il contin favorizeaza deshidratarea, precum si aparitia eczemei sau iritatiilor. Bea cacao cu lapte; boabele de cacao reprezinta o adevarata comoara de antioxidanti cunoscuti sub denumirea de flavonoizi, care actioneaza impotriva radicalilor liberi. Daca iti ingheata picioarele, poti folosi un exfoliant pe baza de sare marina, care contine ulei de jojoba, avocado si vitamina E. Ulterior, aplica o crema intens hidratanta si pune-ti neaparat niste sosete de bumbac pe durata intregii nopti. Dimineata, epiderma va fi catifelata si nu va mai persista senzatia neplacuta de piele uscata, care "tine". In ceea ce priveste buzele, este esential: nici o zi fara gloss sau strugurel (orienteaza-te spre acele produse imbogatite cu vitamine E). Dimineata, maseaza-ti usor buzele cu periuta de dinti, ceea ce va avea efect de exfoliere asupra lor si, o data pe saptamana, foloseste cu incredere mierea de albine, masandu-ti buzele usor. Referitor la par, regula este simpla: indiferent de lungimea acestuia, in timpul iernii este recomandabil sa te imprietenesti cu balsamul din gama leave-in, pe care sa-l folosesti inainte de fiecare uscat cu foehnul sau de folosirea ondulatorului, respectiv placii de intins. Pentru regenerarea periodica si in profunzime a structurii celulare, foloseste produse de ingrijire cu un continut ridicat de amino-peptide (particule de regenerare a pielii).

Zece schimbari de stil ale anului 2006

Ieri brunete, azi blonde. Maine satene, saptamana viitoare cu suvite roscate. Vedetele nu precupetesc nici un efort pentru a arata intotdeauna cat mai bine (nu se stie niciodata de unde pot rasari paparazzi, nu-i asa?), dar si pentru a fi in pas cu moda. Anul 2006 a fost, din punct de vedere al schimbarilor de stil, unul extrem de prolific. Iar de cele mai multe ori, aceste schimbari au fost cat se poate de inspirate si de bun augur. Cameron Diaz - parca era mai bine inainte... Cu siguranta, in cazul ei avem de a face cu o schimbare frapanta si nu prea reusita. Pielea ei alba si ochii albastri se potriveau de minune cu parul blond, si nu este vorba numai despre faptul ca ne-am obisnuit cu acea imagine a ei. Ar fi de dorit sa revina la acea culoare si, de asemenea, sa opteze pentru o tunsoare putin mai scurta. Jade Jagger - deci, se poate! Frumoasa fiica a lui Mick Jagger a optat si ea pentru o schimbare de stil radicala, insa despre ea se poate spune ca a nimerit-o. Cu toate ca in majoritatea cazurilor tenurile in nuanta maslinie nu sunt potrivite cu parul blond auriu, iata ca Jade reprezinta exceptia care confirma regula. Sandra Bullock - cine spunea ca nuanta castanie e banala? Probabil, cineva care nu vazut-o inca pe Sandra Bullock... Actrita si-a schimbat nu numai culoarea parului, ci si tunsoarea, alegand stilul bob, care a fost vedeta absoluta a anului 2006 in domeniu. Intr-un cuvant: excelent! Nicole Kidman - putin, dar foarte bun Este cea mai buna dovada a faptului ca pana si o schimbare foarte simpla poate avea efecte uimitoare. Nicole a optat pentru o tunsoare cu breton pe frunte, care ii accentueaza trasaturile fetei si ii confera o frumusete aparte, oarecum naiva... Audrey Tatou - scurt si sexy Asa poate fi caracterizat pe scurt stilul actritei Audrey Tatou, care si-a facut aparitia cu aceasta noua coafura la Festivalul de Film de la Cannes. Uitandu-ne la ea, ne dam seama ca parul scurt poate fi cel putin la fel de feminin si atragator ca si buclele bogate care se revarsa pe umeri. Kylie Minogue - nu e deloc rau! I-a cazut tot parul in urma tratamentului pe care l-a urmat pentru a se vindeca de cancer. Astazi, Kylie Minogue zambeste din nou, iar tunsoarea scurta o avantajeaza si ii evidentiaza pometii si ochii verzi. Victoria Beckham - intr-un cuvant, chic! Se spune ca milioane de femei din intreaga lume ii copiaza stilul, si probabil cel putin un miliard vorbesc despre ea. Sotia lui David Beckham s-a hotarat sa renunte la aspectul gen papusa Barbie, optand pentru o tunsoare scurta si care, spun toti stilistii, i se potriveste de minune si pare sa fi fost creata anume pentru ea. Natalie Imbruglia - o schimbare... clasica Inca un argument ca tunsoarea "bob" a facut adevarate furori pe parcursul anului trecut. Natalie Imbruglia a preferat un stil clasic, menit sa-i confere un aspect echilibrat si stilat. Se poate spune ca a reusit acest lucru in totalitate. June Sarpong - sau cand inconsecventa este un atu Iata o doamna careia in mod evident ii place sa se joace cu stilurile - si nu o face deloc rau! June Sarponf a preferat sa-si puna extensii de un negru stralucitor, iar doua zile mai tarziu era... roscata. Sienna Miller - premiu pentru stil Fosta iubita a lui Jude Law a optat pentru o tunsoare inspirata din stilul anilor '60. Se pare ca nu a gresit deloc: recent, Federatia Nationala a Stilistilor a votat-o drept cea mai reusita tunsoare a anului. N-ar trebui sa ne intrebam de ce, foarte probabil, milioane de femei o vor imita...

Sapte greseli fundamentale de stil

A gresi e omenesc, se stie din cele mai vechi timpuri. Iar daca, asa cum este cazul majoritatii femeilor, nu ai luat niciodata lectii profesioniste in ceea ce priveste frumusetea in general, respectiv machiajul si coafura in special, este usor sa aluneci in eroare. Sau poate ca nu gresesti neaparat, ci te multumesti sa ramai fidela unei rutine pe care o ai inca din adolescenta. Indiferent despre care dintre aceste situatii este vorba, rezultatul e cel putin neplacut din punct de vedere estetic. Iata o serie de sapte greseli pe care le poti face din nestiinta sau exces de zel, si care pot avea urmari cel putin dezagreabile. Exfoliere excesiva Practicata mai des decat o data pe saptamana sau cu produse ce contin particule de exfoliere mai aspre, procedura aceasta ajunge la polul opus fata de ce ar trebui sa fie - cu alte cuvinte, tenul tau va avea de suferit. Fie gradul de hidratare al epidermei va scadea, ceea ce va conduce la uscarea pielii, fie glandele sebacee vor fi suprastimulate, ceea ce va avea drept urmare excesul de sebum si, cel mai probabil, acneea. Pentru a evita aceste situatii dezagreabile, nu iti face gomaj decat saptamanal, cu un produs bland si ales in concordanta deplina cu necesitatile tenului tau. Periatul exagerat al parului Tot ce e mult strica, inclusiv in situatia aceasta. Rolul primordial al periatului este de a raspandi sebumul natural de la nivelul scalpului in mod uniform pe intreaga suprafata a firelor de par. Pastrand proportiile, periatul excesiv poate avea acelasi gen de urmari ca si gomajul practicat mai mult decat ar trebui. In cazul acesta, este vorba fie de o posibila dezechilibrare a acumularii secretiei de sebum, fie de deshidratarea parului si despicarea firelor la extremitati. Excesul in privinta unui singur produs de machiaj Cred ca fiecare femeie are in portfardul sau cel putin un produs care ii place foarte mult si pe care il foloseste cateodata mai mult decat ar fi necesar sau fara a incerca sa creeze un echilibru. De exemplu, daca esti una dintre adeptele tusului si mascarei, nimic nu te impiedica sa le folosesti. Dar nu uita sa folosesti si un gloss. In caz contrar, aspectul tau in ansamblu va fi dezechilibrat. Daca, dimpotriva, iti place sa te rujezi dar nu sa iti fardezi ochii, imprieteneste-te cu fardul de obraz. Vopsitul acasa Bineinteles, aspectul acesta este relativ. Spre exemplu, daca vrei numai sa-ti vopsesti radacinile sau, eventual, sa acoperi niste fire incaruntite, nu are sens sa mergi la salon; te vei descurca foarte bine acasa. Pe de alta parte insa, daca intentionezi o schimbare radicala (de la brunet la blond, de la blond la roscat sau ceva asemanator), nici macar nu incerca. Schimbarile radicale trebuie facute numai de un profesionist. Nu poti iesi din rutina coafurii Cred ca fiecarei femei i s-a intamplat acest lucru, cel putin o data in viata. Imagineaza-ti ca ai observat cat de bine te avantajeaza parul prins in "coada de cal" sau intr-un coc simplu - unde mai punem ca aceste doua coafuri sunt printre cele mai rapide. Insa la un moment dat, parca este necesara o schimbare - daca nu vrei sa creezi impresia unei femei blazate, lipsite de incredere in sine si de feminitate. Nu este neaparat necesar s afaci schimbari radicale, daca nu iti doresti acest lucru, ci sa adopti o tunsoare care poate fi intretinuta cu usurinta si care iti "reinventeaza" chipul. Neglijarea manichiurii Mainile sunt printre primele parti ale corpului care ies in evidenta - si numai de tine depinde in ce fel se va intampla acest lucru, pozitiv sau negativ. Chiar daca nu esti genul de femeie care sa acorde o atentie excesiva manichiurii, pileste-le si aplica un simplu lac transparent, care le va proteja si le va oferi un luciu atragator. Nu acorzi atentie sprancenelor Chiar daca ai adus ingrijirea zilnica a epidermei la rang de arta, ai gasit coafura si stilul de machiaj ideale pentru tine, acest lucru nu inseamna ca infatisarea ta este perfecta. Ce lipseste, oare? Sau mai bine-zis, ce este in plus? Ti-ai verificat sprancenele? Fie si numai un fir de par crescut unde nu trebuie iti poate compromite aspectul. La fiecare trei-patru zile, studiaza-te in oglinda si actioneaza cu penseta, daca este necesar.

Vitamina C, un elixir al frumusetii tale

Este binecunoscut faptul ca vitamina C (acidul ascorbic) reprezinta o adevarata comoara pentru organism, atat din punct de vedere al sanatatii, cat si al frumusetii. Este antioxidant, confera un plus de stralucire epidermei, stimuleaza secretia de colagen si constituie un remediu natural pentru pigmentare. Dar, pentru a beneficia de toate aceste avantaje, trebuie sa stii ca vitamina C isi pierde o parte din proprietati daca vine in contact cu aerul; in consecinta, sucul de portocale trebuie sa fie proaspat, stors in fiecare dimineata, spre exemplu. Iar aceasta regula este valabila si in ceea ce priveste produsele de ingrijire a pielii. Ce face vitamina C pentru pielea ta? Pielea ta va fi mai elastica si mai matasoasa. Trebuie sa tii insa cont de faptul ca produsele cosmetice pe baza de vitamina C trebuie sa fie folosite in concordanta cu tipul tau de ten (sensibil, uscat, normal, mixt, cu tendinta de ingrasare, etc). In caz contrar, pot aparea iritatii sau eczeme cel putin neplacute. In principiu, tratamentul cu vitamina C este recomandabil tuturor tipurilor de piele, indiferent de varsta. Stimuleaza secretia de colagen si imbunatateste elasticitatea pielii. Este un puternic antioxidant, pentru ca protejeaza pielea de factorii nocivi existenti in mediul inconjurator (poluare, radiatii solare, fum de tigara si asa mai departe). Aplica zilnic o fiola de ser pe baza de vitamina C, iar in felul acesta vei ajuta pielea sa lupte mai bine impotriva acestor agresori. De asemenea, acidul ascorbic reduce ridurile fine si previne aparitia altora. Amelioreaza pigmentarea. Din acest punct de vedere, vitamina C actioneaza ca un fel de guma de sters, astfel incat nu peste multa vreme, petele mari si intunecate vor deveni tot mai putin vizibile, ele reducandu-se atat din punct de vedere al suprafetei, cat si cromatic. Trebuie mentionat insa faptul ca tratamentul pigmentarii este complex si trebuie condus numai de catre medicul dermatolog. De asemenea, vitamina C constituie un remediu excelent pentru tratarea acneei, rozaceei si cuperozei. Pentru a te asigura ca vitamina C este proaspata, pastreaz-o numai in microcapsule speciale, in locuri intunecoase. Este bine sa retii ca, dupa ce ai implinit 25 de ani, procesul de regenerare celulara este mai lent si deci ar trebui ca periodic sa urmezi un astfel de tratament, pentru a te asigura ca epiderma se mentine cat mai multa vreme stralucitoare si ferma.

Capteaza stralucirea covorului rosu

In perioada aceasta a anului, cand evenimentele prestigioase din Cetatea Filmului se tin lant, parca ne "intalnim" pretutindeni cu frumoasele artiste de la Hollywood (si nu numai) si suntem la curent cu majoritatea detaliilor: ce designer le-a conceput toaleta pentru ceremonie, ce stilist le va realiza coafura, cum se vor machia, ce accesorii vor alege. Si, mai mult sau mai putin constient, visam... Ne-am dori si noi ca, intr-o seara speciala, sa aratam si noi la fel de spectaculos, dar prea repede ne resemnam, spunandu-ne ca este imposibil. Oare chiar asa stau lucrurile? Confera tenului un plus de luminozitate Indiscutabil, acesta este primul pas catre frumusetea absoluta si pentru aceasta, nu este obligatoriu sa urmezi tratamente cosmetice costisitoare. Cateva remedii naturale pot face minuni in aceasta privinta. In fiecare dimineata, clateste-ti tenul cu apa de trandafiri; O data pe saptamana, aplica-ti pe fata si pe gat o masca revitalizanta, compusa din amestecul a doua lingurite de migdale pisate si apa de trandafiri. Procedand astfel, epiderma ta va dobandi o stralucire naturala si satinata. Taie un cartof in felii, tine feliile in apa rece timp de zece minute si apoi maseaza-te usor cu ele pe fata, gat si maini. Similar, poti proceda si cu un fruct de grepfrut sau cu niste felii de castravete, singura deosebire fiind ca pe acestea nu e necesar sa le tii in apa. O data pe saptamana, foloseste un ser special, pe baza de vitamine, ales in functie de necesitatile si specificul tenului tau. Treci la actiune... Acum, dupa ce ai pregatit terenul, poti sa treci la actiune. In mod evident, primul pas consta in folosirea credinciosului baton corector, urmat de fondul de ten (in privinta acestuia din urma, este de preferat unul cu textura lichida, cat mai usor si cu mici particule stralucitoare. Nu este momentul propice pentru a experimenta machiajul mat; pe covorul rosu, unde iti propui (nu-i asa?) sa ajungi, cuvantul de ordine este "stralucirea". Gestionata, fireste, in consecinta. Continua asadar cu pulverizarea pudrei pulbere, folosindu-te de o pensula mare, si astfel vei fixa mai bine baza de machiaj. In ceea ce priveste machiajul ochilor, alege un fard cremos, cu textura sidefata. Culoarea acestuia trebuie sa fie in concordanta atat cu vestimentatia, cat si cu nuanta parului. Complicata alegere, nu-i asa? Din fericire, exista o multitudine de culori naturale (variatiuni pe tema bej, cum s-ar spune), din care poti alege. Genele cat mai lungi si cat mai bogate sunt obligatorii. Fie foloseste mascara cu efect de volum si alungire, fie recurgi la genele false. Ne aflam intr-una din situatiile cand, cu toate ca obiectivul fundamental este obtinerea unui machiaj echilibrat, nu putem acorda mai putina importanta buzelor. Pentru un machiaj natural, de zi, ar fi suficient un gloss. Dar acum se impune o alta abordare; foloseste un ruj ceva mai intens decat de obicei (poate chiar rosu aprins, daca ai curaj), fara a uita de creionu de contur - incolor, daca asa preferi - si, ca ultim retus, adauga o picatura de gloss foarte stralucitor in centrul buzei superioare. Nu mai lipseste nimic: esti perfecta. Si astfel vei fi intreaga seara, mai ales daca nu uiti sa iei cu tine pudra compacta si gloss-ul, pentru inerentele retusuri de pe parcurs.

Sapte secrete ale frumusetii pe care orice tanara ar trebui sa le stie

Din multe puncte de vedere, recomandarile care urmeaza ar trebui urmate de orice femeie, indiferent de varsta acesteia. Insa tinerele ar trebui sa tina mai cu seama cont de ele si sa-si aminteasca de una dintre regulile esentiale ale frumusetii - respectiv, aceea de a nu o lua inaintea timpului. Mizeaza cat mai mult pe naturalete. Nu adopta un machiaj abundent, nu face abuz (nici macar... uz) de fond de ten, si lasa-ti cat mai mult pielea sa respire. Tine cont si de faptul ca, pana in jurul varstei de 25 de ani, exista riscul dezechilibrelor hormonale care provoaca acneea. Iar in acest caz, supraincarcarea tenului este cea mai mare greseala pe care ai putea sa o faci. Pentru ca tot vorbeam despre naturalete, nu alege tunsori sau coafuri prea complicate. Parul drept sau, dupa caz, buclele largi sunt alegeri deopotriva feminine si seducatoare. In ceea ce priveste culoarea, daca tii neaparat, schimba-ti nuanta cu nu mai mult de doua tonuri, mai inchisa sau mai deschisa. Crema cu vaselina ar trebui sa fie unul dintre cei mai buni prieteni ai tai. Este un demachiant excelent, care inlatura, purifica si hidrateaza pielea (este vorba despre demachierea ochilor). Dar, la fel de bine, o poti folosi pentru hidratarea buzelor, aplicand-o cu ajutorul periutei de dinti. Cand iti fardezi ochii, nu folosi dermatograful in partea interioara a ochilor; ii va face sa para mai mici. Traseaza o linie subtire la baza genelor. Si este bine sa stii ca o linie trasata perfect nu arata deloc natural; ar fi bine sa fie ceva mai difuza la extremitati, ceea ce se poate realiza cu ajutorul unui buretel. Parul tau se ingrasa foarte des? Daca esti blonda, poti recurge la un truc: pulverizeaza la radacini putina pudra de talc. Aceasta va absorbi excesul de sebum. Din motive obiective insa, daca ai orice alta culoare de par in afara de blond, trebuie sa uiti de acest artificiu si sa te multumesti cu folosirea unui sampon special pentru par gras. Ca masura generala de prevenire a unor "accidente", nu folosi nici un produs cosmetic fara a-l fi testat in prealabil. Este vorba in special despre creme, lotiuni tonice sau demachiante si masti. Chiar daca eticheta iti spune ca acestea sunt potrivite pentru tipul tau de ten, ele pot contine elemente care sa-ti cauzeze alergii sau alte reactii adverse neplacute. Prin urmare, parafrazand un binecunoscut proverb, putem spune ca "testarea moarte n-are". Este bine sa ai intotdeauna in frigider putin lapte rece; dincolo de faptul ca pielea ta va avea numai de castigat ca urmare a consumului de lapte, acesta este un excelent demachiant. Niciodata sa nu folosesti apa in scopul indepartarii machiajului.

Indragosteste-te de tine!

Nu stiu ce planuri ti-ai facut pentru aceasta zi speciala, insa indiferent care sunt acestea, de ce nu ai incheia ziua cu un rasfat intr-adevar deosebit? Bine, in functie de starea de spirit si mai ales de timpul pe care il ai la dispozitie, poti sa te rasfeti astfel de dimineata si, cu siguranta, ziua ta va arata cu totul altfel. Iti propunem o serie de produse ispititoare, oferite de Body Shop, Pevonia Botanica si Sabon. Un rasfat deosebit, cu produse de aromoterapie... Gama Sensual Ylang Ylang de la Body Shop contine ulei esential de ylang ylang cu efect senzual. Parfumul floral si condimentat al gamei iti induce starea perfecta pentru dragoste. Ylang Ylang-ul este binecunoscut pentru proprietatile sale afrodisiace, care inspira o stare de bine si senzualitate. Crema de corp Sensual Ylang Ylang Body Cream iti imbraca trupul cu mirosul ei floral si condimentat, dar in acelasi timp ofera pielii si hidratare cu ajutorul ingredientelor speciale precum untul de shea si uleiurile din seminte de struguri si floarea pasiunii. Produsul poate fi achizitionat la pretul de 37,50 RON. Uleiul pentru masaj Sensual Ylang Ylang Massage Oil este perfect pentru o noapte linistita impreuna cu partenerul. Acest ulei combina proprietatile senzuale ale uleiului de Ylang Ylang cu acelea de hidratare si parfumare ale uleiului de migdala dulce, de jojoba si de susan pentru ca pielea sa miroasa si sa arate superb. Poti benefica de acest rasfat contra sumei de 38,40 RON. Pe de alta parte, daca preferi o baie relaxanta si senzuala, poti opta pentru spumantul Sensual Ylang Ylang Bath Wash, care este disponibil in varianta de 250 ml la pretul de 38.40 RON, sau pentru Bath Essence, pe care o poti gasi in varianta de 100 ml, la pretul de 21.30 RON. Irezistibilele arome exotice sau marine Parfumul subtil pe care il raspandeste un corp care a stat 20 de minute intr-o baie de saruri este extrem de sexy si de atragator pentru majoritatea barbatilor. Parfumul se degaja uniform de pe toata suprafata pielii, naturaletea acestuia fiind de neegalat. In plus, tu te simti extraodinar cand esti invaluita de o aroma exotica sau marina, care se confunda cu parfumul tau natural. Infuzia cu saruri Pevonia Aromatic Seaweed Bath (Plaisir du Bain) contine una din cele mai importante resurse marine. Ea iti asigura o mineralizare si o hranire activa a pielii. Acest gel minunat combina algele marine cu uleiul esential din ace de pin pentru a remineraliza, detoxifia si stimula dermul. Produsul, disponibil in varianta de 100 ml, costa 80,56 RON. Uleiul de corp Dry Oil Body Moisturizer, de la Pevonia Botanica, iti va invalui corpul intr-o feerie de arome. Absorbit imediat, uleiul revitalizeaza si hraneste fiecare centimetru al pielii tale. Lavanda si musetelul, bogate in vitaminele A, E si D, redau pielii elasticitatea si aspectul sanatos, fara sa lase un aspect uleios neplacut. Acest produs poate fi gasit in varianta de 200 ml si costa 107,03 RON. Un regal cu aroma de capsuni Potrivit unei legende, daca ai o capsuna dubla (adica doua fructe ingemanate) si o imparti cu o persoana de sex opus, va veti indragosti unul de celalalt. Nu stiu daca este adevarat sau nu, insa un lucru e cert: proprietatile afrodisiace ale capsunilor sunt binecunoscute. Vestea cea mai buna este ca putem beneficia de aroma si efectele lor si in afara sezonului, cu ajutorul oferit de Body Shop, care ne propune un rasfat special de Ziua Indragostitilor: parfumata si seducatoarea gama Strawberry Bath & Body Range. Sapunul Strawberry Soap reprezinta modul ideal de a incepe acest ritual de rasfat parfumat. Contine esenta naturala de capsuni, iar aroma sa unica se va impregna in piele si vei fi absolut irezistibila! Il poti gasi la pretul de 11.30 RON. Pentru a obtine rezultate optime, continua cu o exfoliere blanda a epidermei, folosind gelul Strawberry Body Polish. Acesta contine coji de nuci pisate si seminte de kiwi, pentru o exfoliere eficienta, dar si miere organica din Zambia, pentru a lasa pielea matasoasa si extrem de placuta la atingere. Poti gasi acest produs la pretul de 37,40 RON. Incheie acest tratament printr-un masaj cu untul de corp Strawberry Body Butter, care nu te va dezamagi. Are o textura densa si un potential de hidratare intensa, mentinand pielea matasoasa si stralucitoare in urmatoarele 24 de ore. Produsul poate fi achizitionat la pretul de 48,70 RON. Un cadou cu totul special este oferit de Body Shop si MTV: este vorba despre apa de toaleta Rougeberry, disponibila in editie limitata, in varianta de 30 ml si la pretul de 53 RON. Are un parfum irezistibil avand ca note de top zmeura, nectarina si mar, la mijloc note de trandafir, violete si piersica iar la baza mosc, arber, lemn de cedru, lemn de santal si vanilie. Profitul obtinut din vanzarea sa va fi donat campaniei "Stop HIV: Spray to Change Attitudes", pe care The Body Shop si MTV au lansat-o la nivel international pe data de 29 ianuarie 2007. O hidratare parfumata... Sabon iti propune o crema hidratanta si deosebit de matasoasa, cu extracte de lavanda si trandafir. Datorita texturii sale fine si catifelate, se absoarbe cu usurinta. Bogata in ingrediente active ce redau mineralele pielii, contine uleiuri de flori de camp precum lavanda, nerol, musetel, aloe si jojoba, catifeland si redand pielii o stralucire sanatoasa.

Ritualul de frumusete a noptii...

Intr-adevar, este obligatoriu. O noapte in care dormi fara a-l fi indeplinit isi va arata consecintele mai tarziu, creandu-ti pe moment falsa impresie ca micul tau "pacat" va ramane fara urmari. Dar faptul ca este obligatoriu nu implica, automat, faptul ca este o corvoada. Sau in tot cazul, nu ar trebui sa fie astfel. Daca iti pui o muzica lenta, relaxanta, si te instalezi in fata oglinzii, iar pe polita de la oglinda stau aliniate toate produsele de ingrijire, sunt toate sansele sa nu-ti mai doresti sa termini... prea curand. Foloseste produse pe baza de retinol - acesta are proprietatea de a combate ridurile fine, pigmentarea pielii si confera epidermei stralucire naturala. Cel mai important aspect este ca actioneaza in timp ce tu dormi, refacand "din temelii" structura celulelor deteriorate in timpul zilei, ca urmare a unor factori agresivi din mediul exterior. De regula, crema de noapte contine intre altele ulei de masline si vitamina C, iar gelurile contin enzime si esente care hidrateaza epiderma in profunzime si au acelasi efect de regenerare celulara. Asigura-te insa ca produsele pe care le folosesti sutn non-comedogenice (adica nu agraveaza acneea), mai ales daca ai tenul gras. O data pe saptamana, foloseste un exfoliant bland, de preferinta unul pe baza de acid glicolic, acesta eliberand porii astupati si eliminand celulele moarte de la suprafata pielii. Se recomanda sa fie folosit inainte de culcare (si nu in timpul zilei) deoarece pielea este mai sensibila imediat dupa folosirea produsului si, in contact cu razele de soare, ar putea aparea iritatii. Pe de alta parte, atunci cand iti alegi crema de noapte, poti opta pentru una care sa aiba si efect de inducere a unui somn profund si odihnitor. De exemplu, produsele care contin ginseng, rozmarin, lavanda sau macese. Tenul poate fi foarte bine hranit cu ajutorul unei masti naturale pe baza de ou, pe care o poti adapta in functie de particularitatile tenului tau. Astfel, daca ai tenul gras, amesteca doua lingurite de frunze de menta macerate in prealabil (menta are proprietati astringente); daca ai tenul uscat, adauga doua lingurite de miere. Mentine masca timp de 25-30 de minute, apoi clateste-te, tamponeaza-te cu un prosop moale si aplica produsul de hidratare. Nu uita niciodata de crema pentru conturul ochilor. Zona din jurul ochilor este deosebit de sensibila, dat fiind faptul ca acolo nu exosta glande sebacee si deci este mult mai expusa aparitiei ridurilor fine. Nu te culca imediat dupa aceea, daca nu vrei ca o (buna) parte din produsele despre care am vorbit sa ramana pe perna. Este nevoie de un interval de aproximativ jumatate de ora pentru ca acestea sa fie perfect absorbite in piele, unde isi vor "incepe lucrul"...

Se apropie luna martie. Cum alegi cadoul perfect?

In primul moment, ai putea crede ca este vorba de o confuzie. Da, este adevarat ca luna februarie e pe sfarsite si in curand vor veni acele zile minunate de martie, cand femeile sunt mai rasfatate ca oricand... Sigur ca si tu, la randul tau vei primi cadouri, insa bineinteles ca nu ai uitat de persoanele dragi din jur: mama, alte rude de sex feminin, aceasta ca sa nu mai vorbesc de cele mai bune prietene... Si, din moment ce tot nu poti sta departe de raioanele de produse cosmetice, probabil ca aici se afla raspunsul la intrebarea "Ce sa-i cumpar?". Desigur, ai putea ca in prealabil sa "testezi terenul" - cu alte cuvinte, sa intreprinzi o serie de cercetari pentru a afla cam ce produse se regasesc in "arsenalul" fiecareia dintre destinatare si, prin ricoseu, de ce anume ar avea nevoie. Nu este o masura lipsita de importanta; daca mama ta are patru fonduri de ten spre exemplu, este putin probabil ca mai are nevoie si de al cincilea. Tine cont si de varsta si particularitatile persoanei respective. Daca este vorba de cineva mai in varsta (o matusa sau - de ce nu? - chiar bunica), nu vei gresi cu o crema hidratanta de maini, o pudra pulbere si, numai daca stii precis ce preferinte are, un ruj (obligatoriu mat, pentru ca nu i s-ar mai potrivi unul sidefat). Daca este vorba despre prietenele tale, atunci n-ar trebui sa fie deloc dificil; doar discutati frecvent despre cele mai recente aparitii de profil si stii cam ce si-ar dori fiecare. Nu ar fi recomandabil sa ai drept criteriu de alegere a cadoului faptul ca "nu se poate sa nu-i placa, si-apoi, intotdeauna ai nevoie de asa ceva!". Intr-adevar, exista o gama de produse neutre care bucura pe oricine, cum ar fi: o mascara neagra, un gloss transparent, un tratament pentru unghii sau un set pentru manichiura french. Insa mai mult ca sigur, aceste produse exista intr-un fel sau altul in portfard-ul prietenei, de aceea trebuie sa te orientezi catre un produs inedit, pe care ea nu l-ar fi achizitionat, ceva nou, modern. Iata cateva exemple din care poti alege: Rujul rosu. Poate ca la inceput prietena ta va fi reticenta, dar dupa ce-l va proba va fi fericita: nu exista femeie sa nu fie avantajata de un ruj rosu, insa este nevoie de un impuls pentru a-l folosi. Pentru a desavarsi cadoul, poti lua si un lac de unghii asortat; Mascara colorata in albastru, violet sau verde; un astfel de produs folosit cu un creion asortat inseamna 80% dintr-un machiaj de zi; O pensula scumpa pentru pudra; in oras se gasesc multe tipuri de pensule pentru machiaj, mini truse sau truse complete, insa sunt doar cateva care merita atentie. Deci alege o singura pensula, cu par din veverita, maimuta, bursuc sau casmir, poti fi sigura ca va fi fericita si va folosi cadoul. Sunt mari sanse ca prietena ta sa nu aiba o pila pentru unghii, din sticla. Este excelenta si se gaseste in magazinele de profil. Crema-masca pentru maini, cu manusi atasate. Daca ea stia ca exista acest tip de produs... sigur si-ar fi cumparat. Acum, dupa ce am trecut in revista cateva posibilitati, iti recomandam o serie de produse din gamele pregatite special pentru sezonul care se apropie. Nu-ti ramane decat sa iei lista si sa incepi sa bifezi, iar apoi... spor la cumparaturi! Cred ca nu mai este necesar sa-ti spun ca nu e deloc prematur sa te ocupi de acest lucru, evitand astfel aglomeratia si stresul specifice inceputului de martie... Gene spectaculoase pentru o privire de diva Diferite zile, diferite look-uri, diferite gene - aceasta implica diferite tipuri de mascara? Nu neaparat! Cu noul Astor 3-style Mascara, ai trei stiluri de machiaj, folosind o singura mascara. Astor combina doua formule performante si doua perii diferite de inalta precizie, intr-un singur produs. Primul aplicator iti asigura lungime maxima si separare, iar cel de al doilea, volum maxim fara a incarca genele. Gene lungi, volum senzational sau amandoua la un loc. Secretul se afla in cele doua formule si cele doua perii care pot fi folosite separat, pentru a crea un efect fabulos sau impreuna, pentru gene de senzatie. Prima formula ofera lungime, cu ajutorul complexului Lash-Stretching, care este compus dintr-o pelicula ultra-fixativa de stilizare a genelor si dintr-o ceara structurala. Aplicata pe gene, ea le extinde marimea naturala cu pana la 60% (produce pana la 70% ridicare si 50% mai multa curbare) si dureaza de-a lungul intregii zile. In plus, contine vitamine si agenti de protectie. A doua formula ofera volum, gratie unei tehnologii de ultima ora. Ambele formule sunt create special pentru a nu lasa pete si a nu incarca genele. Produsul, testat dermatologic si oftalmologic, poate fi folosit si de persoanele care poarta lentile de contact. Disponibil in variantele negru si maro, acest mascara poate fi achizitionat la pretul de 33 RON. Prospetime si aspect mat - perfectiune timp de 16 ore! Noul Cool Matte 16Hr Mousse, o inovatie propusa de Rimmel, are la baza formula spuma aquacool. Aceasta revitalizeaza pielea cu senzatia sa de racorire, atat in momentul aplicarii, cat si pe durata intregii zile. Tenul se simte mai purificat si mai proaspat, gata sa reziste in fata caldurii si a umiditatii, care dau aspectul lucios al pielii. Rezultatul? Un ten curat, mat pe durata a 16 ore - cu alte cuvinte, atat timp cat ai nevoie, de dimineata pana seara. Si nu numai atat, fondul de ten este rezistent la transfer timp de 16 ore. Acesta are un nivel ridicat de apa purificata (si un nivel scazut, corespunzator, de silicon), motiv pentru care este cu adevarat protector pentru ten, cu un pH echilibrat si o formula fara agenti grasi, care actioneaza in armonie cu tenul. Poti alege dintr-o paleta de patru nuante moderne, de la Ivory (100) pana la Classic Beige (201). Produsul este disponibil la pretul de 30 RON. Stralucire, culoare si feminitate Nu degeaba se spune ca primavara, natura se trezeste la viata. The Body Shop ne propune o serie de produse care ne vor conferi un plus de prospetime, iar nuantele sclipitoare si pastelate vor atrage toate privirile. Feminitatea nu ar putea fi mai rasfatata. Toate produsele din gama de primavara sunt imbogatite cu uleiuri speciale, care mentin hidratarea epidermei la nivel optim. Pentru buze, The Body Shop iti sugereaza un gloss ultra stralucitor pe baza de fructe, care iti va conferi un zambet sclipitor si senzual. Produsul, disponibil in trei variante, costa 46.40 RON. Dupa cum stii, daca buzele stralucesc, acelasi lucru ar trebui sa fie valabil si pentru obraji. Bineinteles, pastrand proportiile... Adauga, deci, un plus de luciu chipului tau, cu ajutorul fardului de obraz Solar Duo Blush. Produsul imbina doua nuante distincte, care vor aduce un plus de caldura si stralucire infatisarii tale. Modern, feminin si usor de folosit, produsul poate fi achizitionat la pretul de 63.70 RON.

Cum iti alegi parfumul de seara?

S-ar putea spune ca este o alegere cel putin dificila si sunt toate sansele sa nu reusesti din prima incercare. Poate nici din a doua. Aceasta pentru ca avem de-a face cu una dintre situatiile cand socoteala de-acasa nu se potriveste cu aceea din targ. Altfel spus, este posibil sa crezi ca stii ce-ti doresti si ce te reprezinta, insa varietatea ofertelor disponibile te-ar putea pune in incurcatura. Este important sa te cunosti pe tine insati. De altminteri, parfumul reprezinta o carte de vizita mai elocventa decat ai crede si dezvaluie despre tine mai mult decat iti imaginezi. Nu porni la drum cu ideea de a-ti achizitiona un parfum "modern, in tendinte", pentru ca, in situatia aceasta, nu constituie un criteriu valabil. De altfel, dupa cum spune Luciano Bertinelli, Managing Director Ferragamo Parfums, este imposibil sa stabilim o directie clara si precisa in care se indreapta tendintele in domeniu. "Pentru a sti cat mai exact care sunt dorintele consumatorilor nostri (in special ale celor tineri) si conceptiile lor referitoare la parfumul de lux, am efectuat o serie de cercetari complexe la nivel international, respectiv in cadrul a sapte universitati din intreaga lume. Concluzia a fost ca nu exista un trend universal valabil, ci sunt niste diferente considerabile in functie de zona geografica: Europa de Est, America de Sud, Orientul Mijlociu, Asia... Fiecare regiune are caracteristicile sale; in ceea ce priveste parfumurile, gama noastra Incanto, pentru tineri (Incanto Dream, Incanto Shine si Incanto Charms) a fost dezvoltata pornind de la piata japoneza", explica Luciano Bertinelli. Prin urmare, daca nu se poate vorbi de tendinte, poate ca singurul lucru pe care ar trebui sa-l ai in minte cand pornesti in aceasta expeditie se refera la esentele preferate (florale, lemnoase - cedru, santal - vanilie si asa mai departe). De asemenea, nu este nici pe departe obligatoriu sa te limitezi la un singur parfum, chiar daca simti ca ai gasit esenta ce pare sa fi fost creata special pentru tine. Poti foarte bine sa te regasesti in doua-trei parfumuri, pe care sa le alternezi in functie de starea de spirit si de ocazie. De exemplu, un parfum cu esente lemnoase se adreseaza unei femei tinere, stralucitoare, increzatoare in sine si plina de energie; probabil ca vei alege un asemenea parfum pentru o ocazie mai speciala, cum ar fi cand iesi la teatru, la cina, sau la o intalnire romantica. Pe de alta parte, un parfum cu note de iasomie, trandafir si floare de portocal se adreseaza unei femei sofisticate si este o alegere potrivita pentru o petrecere selecta.

Cine a primit Oscarul pentru machiaj? Dar Zmeura de Aur?

Asa cum se intampla in fiecare an, ceremonia de decernare a premiilor Oscar ocupa un loc aparte, din toate punctele de vedere. Se emit pronosticuri, se fac pariuri, iar designerii se intrec in a crea tinute speciale pentru vedetele care vor defila pe covorul rosu. Intre timp, cortina a cazut, lacrimile de fericire si discursurile de acceptare au facut inconjurul lumii, dar in ceea ce priveste ecourile si impresiile, se poate spune ca abia ne dregem vocea. Din motive de neinteles, multe dintre artiste nu au primit decat cel mult nota de trecere la "examenul machiajului". Onoare exceptiilor, relativ putine insa... Felicitari si sa luam exemplu de la... Anne Hathaway - clasicul nu greseste niciodata Cu siguranta ca rolul lui Andy, interpretat in pelicula "Diavolul se imbraca de la Prada", a influentat-o pe Anne Hathaway. Actrita si-a pus perfect in valoare tenul de portelan, cu ajutorul unui machiaj clasic (fard in nuante fumurii pentru ochi si ruj rosu aprins, atat de modern in acest sezon si atat de... sexy). Helen Mirren - superlativul absolut al stilului Deloc intamplator am spune, rolul pentru care a fost nominalizata la premiile Academiei a fost cel al reginei Elisabeta a II-a. Helen Mirren si-a adjudecat statueta pentru cel mai bun rol principal, confirmand atat pronosticurile celor care au crezut ca va castiga, dar si pe ale celor care erau convinsi ca va constitui un exemplu de stil pe covorul rosu. Coafata si machiata discret, in raport cu varsta sa, dar deosebit de elegant, Helen Mirren a reprezentat una dintre cele mai distinse prezente de la ceremonie. Daca nu chiar cea mai distinsa... Beyonce - stralucitoare si epatanta Chiar daca nu a avut sansa de a urca pe scena, Beyonce s-a aflat in centrul atentiei si admiratiei tuturor, multumita aspectului sau, cu totul deosebit. Artista a dovedit, o data in plus, ca stie perfect ce i se potriveste, ea conturandu-si in special ochii, fapt care s-a dovedit cea mai buna idee. Coafura ar fi putut fi ceva mai elaborata, insa in ansamblu, Beyonce a aratat sublim. Emily Blunt - bine a venit pe covorul rosu! Iata un exemplu de bun-gust, cu atat mai vrednic de lauda cu cat Emily Blunt este una dintre debutante in ceea ce priveste participarea la astfel de ceremonii fastuoase. Ea ne-a adus aminte de o papusa de portelan, cu trasaturi perfecte si impecabil conturate. Un plus pentru rochia albastra, care a contrastat frumos cu nuanta de fildes a pielii. Naomi Watts - ar fi fost perfecta... ... Daca ar fi folosit o nuanta ceva mai intensa pentru buze. In rest, Naomi Watts s-a prezentat destul de bine, si criticii sunt de parere ca a constituit o aparitie agreabila si reusita, din toate punctele de vedere. Si de altfel este tanara, are tot timpul sa se perfectioneze... Nicole Kidman - stralucitoare si atemporala... ... Aceasta, in cazul in care ignoram gulerul rochiei - si daca ne straduim, vom reusi. Mai ales ca, exceptand acest detaliu, Nicole arata fabulos, multumita inclusiv celor doua elemente care s-au dovedit imbatabile cand este vorba despre machiajul de seara: genele false si rujul rosu aprins. Ar fi trebuit sa se uite mai bine in oglinda... Cameron Diaz - unde e parul blond de altadata? Aproape ca ne vine sa o imploram sa renunte la aceasta culoare a parului, care nu o avantajeaza - ba dimpotriva. Daca mai punem la socoteala si faptul ca nu s-a coafat aproape deloc, tabloul unui nou esec de stil este perfect conturat in ceea ce o priveste pe Cameron Diaz. Sa mai mentionam si machiajul, care o imbatraneste cu cel putin zece ani? Kate Winslet - daca s-ar fi straduit putin mai mult... ... Ar fi fost o aparitie desavarsita. Asa insa, criticii au apreciat ca aspectul lui Kate a fost cam prea palid, prin urmare nepotrivit pentru grandoarea unui asemenea eveniment. Aspectul ei este perfect, dar pentru o sesiune de cumparaturi. Kirsten Dunst - ce plictiseala... De cele mai multe ori, aparitia lui Kirsten Dunst reprezinta o binevenita pata de culoare. Inexplicabil insa, de data aceasta nu a fost cazul. Nu a gresit flagrant, dar a facut ceva la fel de rau: a trecut neobservata. Atat machiajul, cat si coafura, s-au "inscris" perfect in sfera banalului si a previzibilului. Reese Witherspoon - nu mai e ca odinioara... A facut aceeasi greseala ca si Kate Winslet. Cu alte cuvinte, machiajul ei mat este mult mai potrivit pentru zi, si mai putin adecvat in raport cu stralucirea statuetei Oscar. Reese este ca de obicei foarte frumusica, dar si-a pierdut stralucirea.

Straluceste de Ziua Femeii!

Este una dintre cele mai asteptate zile ale anului, cu toate ca, dupa cum se stie, nu e nevoie de o sarbatoare pentru ca noi sa fim rasfatate si pentru ca statutul nostru de femei sa fie omagiat. Nu-i asa? Bineinteles, insa cu atat mai mult in ziua de 8 martie ne dorim sa fim in centrul atentiei, sa stralucim (la figurat, nu neaparat la propriu) si sa ne simtim, o data in plus, in centrul atentiei si admiratiei tuturor. Ce-ar trebui sa facem in aceasta zi? Fireste, in primul rand iti vei alege toaleta, care va fi nu extravaganta, dar in orice caz, mai deosebita in comparatie cu alte zile - spre exemplu, poti sa folosesti un accesoriu aparte (o esarfa, o pereche de cercei, un colier interesant), ceea ce va fi de natura sa scoata tinuta din asa-zisul "anonimat cotidian". In dimineata zilei de 8 martie, este bine sa te trezesti putin mai devreme decat de obicei. Sa nu regreti cele cateva zeci de minute de somn suplimentar... Pregateste un mic-dejun somptuos, de la care sa nu lipseasca fructele proaspete si cafeaua aburinda (sau dupa caz, ciocolata calda ori ceaiul). Daca este posibil, poti face o exceptie si manca in pat - sa nu uitam ca este o zi speciala. Coafeaza-te si adopta un machiaj in ton cu ziua de astazi (si poate, cu accesoriul despre care-ti spuneam). Adevarul este ca, desi teoretic asa ar trebui, nu in fiecare dimineata avem dispozitia, starea de spirit necesare pentru a ne acorda atentia pe care o meritam - inclusiv, sau mai ales in cazul machiajului. Ceea ce nu este echivalent cu neglijenta, nici pe departe - ci in definitiv, este tot un fel de rutina, care se infiltreaza in toate aspectele vietii noastre. Poti incerca un machiaj aflat undeva la granita dintre stralucitor si natural. Dupa ce aplici crema de fata, permite-i produsului sa intre in piele timp de aproximativ zece minute, si indeparteaza eventualul exces cu ajutorul unui servetel sau dischete demachiante pentru a mentine nivelul optim de hidratare. In functie de situatie, foloseste anticearcanul si batonul corector, urmate, ca intotdeauna, de fondul de ten (de preferinta unul cu textura cat mai fluida, care nu incarca porii). Dat fiind faptul ca este vorba despre o zi speciala, in care machiajul este unul dintre aspectele cele mai importante, te poti aventura spre ceva mai indraznet - cum ar fi, de exemplu, genele false (tocmai de aceea iti spuneam ca ar trebui sa te trezesti putin mai devreme, pentru a avea suficient timp la dispozitie). Pentru ca acestea sa adere perfect pe genele naturale, este bine sa astepti aproximativ cinci minute, si apoi sa continui machiajul. Una dintre nuantele aflate la granita dintre stralucitor si natural (si, pe langa aceasta, fiind suficient de sobra pentru machiajul de zi) este culoarea bronzului. Cel mai bine ar fi sa optezi pentru farduri cu textura cremoasa, care sunt usor de aplicat si iti confera o infatisare proaspata si luminoasa. Cu un dermatograf, traseaza atent o linie subtire la baza pleoapei si apoi foloseste un buretel pentru a estompa culoarea - in special la extremitati - obtinand astfel un aspect cat mai natural. Foloseste un fard intr-o culoare complementara si repeta procedura anterioara - aceea de a "raspandi" produsul uniform pe suprafata pleoapei, cu ajutorul unui buretel, pentru a obtine o culoare difuza dar, in acelasi timp, suficient de penetranta din punct de vedere optic. Sprancenele vor fi "pieptanate" si apoi se va folosi un creion maro. Pometii vor fi conturati cu un fard de obraz cu textura cremoasa, iar pentru desavarsirea machiajului, pulverizeaza o cantitate mica de pudra translucida (cel mai bine e sa folosesti aplicatoarele din catifea). Aceasta va avea atat rolul de a fixa baza de machiaj, dar si de a conferi un plus de stralucire discreta. Pentru buze, ai putea folosi un gloss cu stralucire intensa. Insa nu uita sa strecori in poseta si un ruj cu o nuanta mai intensa; nu de alta, dar nu se stie ce program vei avea in cursul serii si poate ca s-ar potrivi un machiaj mai puternic...

Ce pot face trandafirii pentru frumusetea ta?

Daca ar fi sa ne punem problema la modul romantic, metaforic, s-ar putea spune ca un buchet de trandafiri reuseste sa aduca intotdeauna zambetul pe chipul unei femei, indiferent de la cine l-ar primi. Trecand insa in sfera pragmaticului, trandafirii contribuie in mod semnificativ la frumusetea noastra, conferindu-i tenului un plus de stralucire si prospetime. Deloc intamplator, extractul natural de trandafiri este la mare pret in industria cosmetica la nivel mondial. Uleiul de trandafiri este binecunoscut pentru calitatile sale si este foarte des intalnit in cosmetica naturista, fiind recomandat atat pentru ten, cat si pentru corp. Pentru a se obtine un litru de ulei, sunt necesari intre 308.000 si 310.000 de trandafiri, iar petalele trebuie culese in mod obligatoriu inainte de rasaritul soarelui, pentru a se obtine maximum de ulei posibil (daca o floare ar fi culeaza la pranz de exemplu, s-ar pierde aproximativ jumatate din cantitatea de ulei care ar putea fi extrasa). Acest amanunt este suficient pentru a ne da seama cat de pretioase sunt lotiunea sau uleiul de trandafir si de ce au atat de multe efecte benefice pentru epiderma. Ce face trandafirul pentru piele? Trandafirul are un efect de hranire intensa a pielii si este potrivit pentru toate tipurile de epiderma (in special pentru pielea uscata si sensibila). Nu este alergenic, deci nu provoaca iritatii, eczeme sau inrosiri ale pielii. De fapt, lucrurile stau exact invers: elementele continute in uleiul de trandafir ajuta la intarirea vaselor de sange. Asadar, daca stii ca ai probleme in acest sens (de exemplu, predispozitie de spargere a capilarelor) sau chiar daca suferi de rosacea (dermatita cronica), uleiul de trandafiri poate imbunatati situatia. Trandafirul reprezinta o sursa excelenta de vitamina C (un puternic antioxidant) si deci protejeaza pielea de actiunea nociva a radicalilor liberi. In aceeasi nota, poti folosi cu incredere apa de trandafiri, care are efect antiseptic, hranind si calmand pielea totodata. Din cand in cand, rasfata-te cu o baie cu ulei de trandafir. Amesteca trei-patru picaturi de ulei de trandafir in doua lingurite de spuma de baie si pune produsul obtinut in apa. Efectul va fi deosebit, inclusiv din punct de vedere olfactiv... Trandafirul in machiaj Daca stai sa te gandesti, sunt mult mai prezenti decat ai crede. De cate ori nu ai auzit vorbindu-se de nuanta trandafirie? Aceasta ca sa nu mai spunem de parfumul inconfundabil al produselor cosmetice din aceasta categorie. Culoarea aceasta este una dintre cele mai recomandate, ea avantajand (in functie de tonuri si subtonuri) pe majoritatea femeilor. Un strop de fard de obraz trandafiriu iti va insenina in mod semnificativ tenul. Pe langa acestea... ... Daca inhalezi parfumul de trandafir, te vei simti minunat. Aroma sa are darul de a stimula instantaneu secretia de endorfina si serotonina la nivel cerebral (asa-numitii hormoni ai fericirii). Poate ca acesta este un motiv suplimentar pentru care ne plac aceste produse atat de mult...

Sexy, chic si natural sau despre tendintele cele mai recente in coafura

Asa cum se intampla la inceputul fiecarui sezon, printre cele mai importante lucruri pe care am dori sa le stim se afla tendintele in materie de coafura. Ce nuante se poarta? Care sunt cele mai in voga tunsori ale momentului? Meteorologii ne avertizeaza ca ne asteapta unul dintre cei mai caldurosi ani din ultimele secole. Primul tau gand se indreapta, bineinteles, spre accesoriile pe care le vei folosi pentru a-ti prinde parul si in ce mod. Despre toate acestea am discutat cu Smaranda Vornicu, director adjunct Blues Line. Smaranda ne spune ca unul dintre elementele inca foarte puternice ale tendintelor sezonului este, in continuare, bretonul. "Stilurile sunt diverse. Pot fi bretoane foarte drepte si voluminoase, sau mai filate, mai 'usoare', asimetrice, mai scurte sau mai lungi". Se poarta buclele foarte lejere, libere, cat mai apropiate de natural. Intalnim bretonul in multe tipuri de coafuri, asociat de exemplu cu buclele fluide sau cu "coada de cal", care se mentine si anul acesta in topul tendintelor. Pentru ca tot vorbeam despre zilele calduroase care se apropie, vom putea prinde parul in "coada de cal". Aceasta coafura s-a regasit si in tendintele sezonului trecut, dar avem de a face cu o schimbare, totusi. Astfel, in sezonul precedent, coada de cal era mult mai rigida, parul era tras mult in spate si bine strans. Anul acesta insa, e mai naturala, pur si simplu prins cu o esarfa sau cu un elastic simplu, peste care este infasurata o suvita. Intalnim si aici asocierea cu bretonul, dar nu mai este doar el in centrul atentiei, asa cum se intampla in alti ani, ci in combinatie cu alte elemente. De asemenea, poti sa-ti prinzi parul in coc. Smaranda Vornicu ne spune ca in colectiile marilor designeri se regasesc doua variante de cocuri. Unele care au stil foarte sever, cu parul tras mult pe spate - iar in cazul acesta trebuie sa ai o fata perfecta, pe care sa o poti expune. Pe de alta parte, sunt si cocuri lejere sau se poate prinde parul intr-un stil simplu, care lasa ceafa libera si care s-ar putea regasi in expresia "neglijenta studiata". In ceea ce priveste culorile moderne, primul si ultimul cuvant il are naturaletea, se urmareste o cat mai mare apropiere de nuanta pielii. Contrastele puternice si culorile extreme vor fi evitate, preferandu-se in schimb tonurile calde, care sa dea impresia ca parul a fost putin atins de soare, de pilda: culoarea bronzului, nuanta mierii, ciocolatiu. Dar accesoriile? Indiscutabil, vedetele sezonului sunt bandoul, in cele mai diverse modele, culori si dimensiuni, si turbanul (modelul inspirat din turbanele purtate de femei in anii '40). In toate colectiile marilor stilisti se regasesc aceste accesorii. De asemenea, intalnim accesoriile florale, viu colorate si de mari dimensiuni, de la modele simple la unele complicate. Pentru coafurile de ocazie, se poarta accesoriile din metal, ornate cu pietre. Moderne sunt si palariile, sepcile - de exemplu, daca e cald si n-ai apucat sa-ti aranjezi parul asa cum ar trebui, poti folosi un cozoroc, dupa ce in prealabil ti-ai prins parul in coada de cal. Buclele pot fi prinse cu niste clame simple, iar intreaga coafura poate fi tinuta de un bandou. "Totul este cat mai natural, nimic studiat, nimic foarte elaborat", subliniaza Smaranda. Modern Geisha - spiritul nipon in stil european Cea mai recenta colectie lansata de Blues Line a fost inspirata de celebra carte "Memoriile unei gheise", iar stilistii s-au straduit sa respecte in mare parte stilul gheiselor si sa se apropie cat mai mult de ceea ce simbolizeaza ele. "Coafurile gheiselor sunt in general foarte rigide, iar noi am dorit sa propunem o varianta europeana, ceva mai lejera. Insa in conceptul nostru am tinut cont de toate elementele specifice", mai spune Smaranda.

Misterele rujului rosu

Este unul dintre cele mai importante produse de machiaj, iar puterile sale sunt considerabile, pentru ca este in masura sa compromita sau, dimpotriva, sa salveze un machiaj altminteri perfect in celelalte aspecte. Poate ca din acest motiv, multe femei evita sa-l foloseasca - si este pacat, pentru ca le-ar putea pune minunat in valoare, indiferent de nuanta pielii si a parului, sau de varsta. Cu atat mai mult cu cat este una dintre vedetele in tendintele sezonului actual... Daca rujul rosu nu va mai fi o necunoscuta pentru tine, vei fi mult mai seducatoare, vei avea mai multa incredere in tine, ceea ce nu va trece neobservat... Intr-adevar, cel mai important aspect este nuanta naturala a tenului, care dicteaza nuanta rujului. De exemplu, il poti combina cu un alt ruj mai deschis la culoare, sau mai inchis, in functie de efectul pe care urmaresti sa il obtii. Nu cred ca mai este necesar sa-ti spun ca pentru restul fetei, machiajul va fi minimalist (desi, daca ne gandim la modul in care arata Cameron Diaz la editia din acest an a Globurilor de Aur, poate ca n-ar fi lipsit de importanta sa ne mai referim la acest lucru). Nu folosi tusul si limiteaza-te la mascara. Primul pas va consta in colorarea buzelor cu un creion contur, pentru mentinerea pe termen mai lung a unui aspect ireprosabil. In ceea ce priveste alegerea nuantei rujului, te poti orienta astfel: daca ai pielea roz, vei alege un ruj ciclamen, in timp ce unui ten palid i se potrivesc tonurile mai inchise, deci contrastante. Este bine sa stii ca, in principiu, este aproape imposibil de gasit un ruj in nuanta ideala, care sa fi fost conceputa parca in mod special pentru tine si care sa te puna in valoare asa cum este de dorit. Tocmai de aceea, deprinde-te sa combini nuantele. Alte "rigori" ale rujului rosu se refera la manichiura si la coafura. Multe femei sunt tentate sa considere de la bun inceput ca rujul rosu "reclama" oja in aceeasi nuanta, dar asa-ceva nu este deloc obligatoriu. De fapt, se poate dovedi chiar destul de riscant. In primul rand, este foarte probabil ca aspectul tau sa fie cel al unei vampe, sau in cel mai bun caz - mult prea sexy. In al doilea rand, daca rujul tau rosu a fost obtinut prin combinarea mai multor nuante, sansele de a se asorta cu lacul de unghii sunt aproape nule. In consecinta, o manichiura frantuzeasca reprezinta cea mai buna alegere, inscriindu-se si in linia clasica din care face parte rujul rosu. Referitor la coafura, aceasta ar trebui sa fie suficient de eleganta si elaborata pentru a se "asorta", la randul ei, cu distinctia rujului rosu. Nu iti vei prinde parul in "coada de cal" sau intr-un coc neglijent. Parul lung sau mediu va fi de preferinta lasat liber, iar accesoriile vor respecta trendul clasic.

Sapte trucuri pentru a avea un aspect perfect... in fotografii!

Sa ne intelegem: nu spune nimeni ca in realitate nu ai arata foarte bine, insa de cate ori nu ti s-a intamplat sa te uiti revoltata la fotografii si sa constati: "Of, ce grasa am iesit!". Este cu atat mai frustrant cu cat realitatea te contrazice. Si in definitiv, daca ai doua-trei kilograme in plus, de ce sa te simti complexata din cauza aceasta? Pana iti vei recapata silueta, poti sa faci asa incat in poze sa arati perfect. Cateva trucuri simple (pe care le poti exersa in fata oglinzii) iti vor fi de ajutor in acest caz... In momentul in care ti se face fotografia, intoarce-te in semiprofil spre camera, aducand un picior putin mai in fata si lasandu-ti greutatea corpului pe celalalt picior. Inalta gatul, pentru a anula orice posibil efect vizual de barbie dubla (in cazul in care te pregateai sa protestezi ca tu nu ai barbie dubla, este momentul sa afli ca unghiul din care esti fotografiata si postura ta au ultimul cuvant in acest sens). Tine-ti bratele usor departate de corp. Acest lucru va pune talia in valoare si te va feri de riscul unei fotografii stil "ca la armata", care nu face servicii nimanui. Decat daca ai uniforma si epoleti. Trage-ti umerii si abdomenul inapoi (dar nu forta nota, pentru ca efectul va fi pur si simplu grotesc) si impinge pieptul inainte. Un alt truc este de a intoarce capul in lateral si de a zambi numai in coltul gurii (e foarte "chic", si multe vedete procedeaza astfel). Pentru a evita o privire fixa, uita-te in directia fruntii fotografului. Nu te lasa niciodata fotografiata de jos in sus, silueta ta va parea (mult) mai masiva. Foloseste accesoriile in avantajul tau - de exemplu, poseta poate fi trasa nonsalant putin mai in fata, mascand abdomenul sau talia, daca este ceea ce iti doresti.

Dilema fondului de ten

Se poate spune ca, dupa ce am trecut de 24-25 de ani, fondul de ten ar cam trebui sa devina o constanta in viata noastra. Adaptandu-ne in functie de particularitatile tenului, nevoile acestuia, nivelul de hidratare si nuanta naturala a pielii, ne alegem produsul care poate decide daca machiajul nostru este sau nu reusit. Ce ne facem insa cand observam ca acesta ne acentueaza ridurile de expresie? Vestea trista este ca ridurile de expresie apar de multe ori la varste foarte fragede si bineinteles ca nu mai putem scapa de ele. Daca se poate ceva si mai rau, ai sentimentul ca orice fond de ten nu face altceva decat sa accentueze aceste riduri si nu poti renunta la el din motive obiective. De altfel, nici nu ar fi de dorit sa o faci. Evita-l insa in zonele problematice (de exemplu, in jurul gurii, in jurul ochilor, de o parte si de alta a nasului). Foloseste o nuanta in deplina concordanta cu aceea naturala, pentru ca un ton mai inchis sau mai deschis nu va face decat sa atraga atentia asupra ceea ce tu iti doresti de fapt sa ascunzi. Daca nu ai facut-o pana acum, imprieteneste-te cu anticearcanul si cu batonul corector. O alta idee ar fi sa recurgi la o finizare cu ajutorul pudrei pulbere (dar alege un produs mineral, a carui aderenta pe suprafata pielii se apropie cel mai mult de perfectiune si care este indicata inclusiv pentru tenul sensibil si predispus deshidratarii). Nu uita niciodata de hidratare, pentru ca fondul de ten se va fixa bine numai daca epiderma a fost hidratata din belsug - exista insa astfel de produse cu potential ridicat de hidratare. Exfolierea si aplicarea unei masti cu efect de purificare ar trebui sa constituie litera de lege pentru oricine - de fapt, nu ar trebui sa asteptam momentul aparitiei primelor riduri pentru a ne preocupa de aceste aspecte. Fardul in nuante cat mai naturale da rezultate bune si poti recurge la acest artificu ori de cate ori consideri ca este necesar. De asemenea, clatirea periodica a fetei cu apa de trandafiri are rolul de a echilibra nivelul de hidratare si de a matifia tenul.

Zece stiluri de coafura pentru toate gusturile

Se poate spune ca, in ceea ce priveste tendintele acestui sezon in materie de coafura, nu avem motive sa ne plangem. Stilurile propuse sunt cat se poate de permisive, indiferent de textura firului...