Moni şi Iri: 15 secrete murdare

Chiar dacă a fost oarecum umbrită de divorţul Oanei Zăvoranu şi al lui Pepe, lupta dintre Monica şi Irinel Columbeanu continuă să facă valuri. Cei doi au ajuns să-şi arunce cuvinte grele, jigniri, acuzaţii, totul pentru custodia micuţei Irina, pentru bani, pentru notorietate şi, din păcate, împotriva demnităţii lor ca oameni.

Nicole Kidman: 10 ţinute hipnotice

Actriţa este considerată a fi o doamnă a modei de la Hollywood, răvăşitoare, surprinzătoare şi extrem de eleganţă de fiecare dată când iese în public. Îi place să se joace cu texturile, nunaţele şi stilurile şi de fiecare dată rezultatul este unul extraordinar.

Din bucătăria japoneză: Temaki Sushi (Rulouri de mână)

Pentru că în ultimele zile nu auzim decât de tragedia prin care trece poporul nipon, ar fi bine să ne amintim şi de exemple de viaţă pe care ni le dă acest popor. De la demnitatea cu care trec peste dezastru, până la cultura din spatele acestui popor, Japonia este un exemplu pentru noi indiferent de domeniu.

Vedete România: 4 motive pentru care divele divorţează

Sunt frumoase şi bogate, sunt vestite şi urmărite, dar sunt şi divorţate, iar altele în curs de. Aşa cum nunţile lor au fost subiecte de tabloid, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu divorţurile lor. Uneori, noi oamenii de rând avem tendinţa să credem că numai "pământenii" pot avea parte de necazuri, dezamăgiri, suferinţă, însă iată că şi divele, persoanele publice, vedetele trec fix prin aceleaşi stări.

Orez şi căpşuni în stil canadian

Te-ai săturat de banelele prăjituri de casă pe care le tot faci atunci când ai musafiri? Vrei să-i surprinzi cu un desert aparent pretenţios, dar de fapt extrem de uşor de făcut? Copilul tău te tot roagă să-i cumperi ceva dulce, însă îţi este teamă de produsele din comerţ. Pentru toate aceste situaţii am decis ca astăzi să venim în întâmpinarea ta cu un desert senzaţional, uşor de făcut şi extrem de bun.

România: Top 10 vedete ghinioniste

Sunt frumoase, sunt în prim-plan, sunt admirate şi strălucesc, dar, cu toate astea, uneori sunt extrem de ghinioniste.

Andreea Esca: 10 ţinute sexy la 39 de ani

Regina Ştirilor din România nu este numai o bună profesionistă, este şi o perfecţionistă în ale fashion-ului. Chiar dacă la biroul ştirilor nu o vedem decât în sacou, în viaţa de zi cu zi, în "civilie", Andreea Esca ştie cum să combine hainele în aşa fel încât outfit-ul ei să fie remarcat.

Războiul Columbenilor a început. Cine crezi că va câştiga?

Astăzi a avut loc prima înfăţişare din acest proces de divorţ intens mediatizat şi discutat în ultima vreme. Dacă procesul de separare începe efectiv pe data de 21 martie, Monica Columbeanu a cerut judecătorilor ca încredinţarea fetiţei să se judece în procedură de urgenţă pe calea unei ordonanţe prezidenţiale de urgenţă.

Irinel a sărăcit. Monica l-a părăsit!

O poveste de dragoste cu final aşteptat. Povestea cu prinţi şi prinţese, cu Bentley şi laptop de ultima generaţie, cu şoferi, asistenţi personali şi menajere s-a apropiat de sfârşit. Unul dintre cele mai anunţate divorţuri ale ultimilor ani pare să fie pe cale de înfăptuire. Monica Columbeanu, cea supranumită şi "Scorpia de la Izvorani," divorţează de Irinel Columbeanu. Actele au fost depuse la Judecătoria Buftea, pe 21 februarie 2011.

România: 7 vedete care au făcut închisoare

Astăzi apar la televizor, sunt repere, însă există ceva în trecutul lor de care nu sunt foarte mândri. Unii au fost victime ale sistemului comunist, alţii au fost propriile lor victime, toţi însă au simţit pe pielea lor răcoarea unui penitenciar.

Daniela Gyorfi: 10 detalii pe care nu le ştiai despre ea

Este una dintre cele mai longevive artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani. A fost printre primele vedete autohtone care a avut curajul să se promoveze prin nuditate, nu i-a fost teamă să-şi folosească sex-appeal-ul pentru a prinde primele pagini ale ziarelor, a trecut cu uşurinţă de la muzica uşoară la manele, a pozat în Playboy într-o perioadă când nuditatea era acceptată cu greu în România, şi este una dintre primele persoane publice care şi-a pus implanturi...

Natalie Portman: 10 ţinute ameţitoare

Visul sexy de la Hollywood, acestea sunt cuvintele care o caracterizează cel mai bine pe actriţa de 30 de ani. Nominalizată la Oscar pentru rolul interpretat în pelicula "Black Swan", la categoria "Cea mai bună actriţă", Portman a fost desemnată ad-hoc drept una dintre cele mai elegante actriţe prezente la banchetul anual al nominalizaţilor la cele mai importante premii ale industriei cinematografice.

Nicoleta Luciu: 11 etape către statutul de vedetă

Nicoleta Luciu poate fi denumită cu succes fondatoarea statutului de asistentă TV. Fiinţa ingenuă, dar extraodinar de frumoasă, îmbrăcată întotdeauna în ţinute provocatoare şi fericita posesoare a unor replici de-o inocenţă vecină uneori cu prostia este imaginea pe care o promovează astăzi duduiţele apetisante, dar de care a uitat în totalitate sex-simbolul Nicoleta Luciu.

Vedete: 7 decese care au şocat România

Laura Stoica era însărcinată când a murit, Teo Peter a fost omorât de un american, despre Ioan Luchian Mihalea se ştie că a fost omorât de doi puşti chemaţi de artist pentru a întreţine relaţii sexuale, iar Cristian Nemescu a fost victima unui cumplit accident de circulaţie.

Curcan în sos de piper

Îţi sună bine? Crede-mă că şi eu am avut aceeaşi reacţie care şi tine atunci când am aflat că există un astfel de preparat.

Războiul audienţelor între moldovence şi ardelence

Totul în viaţă este o luptă! Nu o spunem noi, este o zicală transmisă din generaţie în generaţie. Şi cum televizorul este parte importantă a vieţii, era imposibil ca să nu existe un război aici.

Jennifer Lopez: 10 ţinute senzuale

Descoperă secretele vestimentare ale unei femei sexy. Este mamă, soţie, actriţă de succes.

Papanaşi umpluţi cu tofu

Un produs gastronomic delicios, interesant şi potrivit pentru toată familia. Dacă până acum erai obişnuită să combini papanaşii cu dulceaţă şi smântână, astăzi îţi dezvăluim un alt mod de a pregăti delicioasele preparate.

Rihanna, interzisă în 11 ţări

La o zi după ce a fost lansat, videoclipul "S&M" al Rihannei a fost interzis în 11 ţări.

7 moldovence de succes şi secretele lor

Dacă eşti frumoasă, eşti moldoveancă şi ai puţin curaj, şansele tale să apari pe prima pagină a ziarelor sau să prinzi o emisiune la TV sunt extrem de mari.