Amazon vinde un iglu de grădină: Este refugiul ideal în zilele de vară

Realizat din materiale reciclabile și cu un design transparent, acest iglu vândut de Amazon e locul perfect în care să te retragi.

Zestrea genelor: Cum arată copiii celor mai frumoase femei din lume

Chiar dacă sunt foarte ocupate, femeile celebre reușesc să fie și mame. Iar copiii lor au norocul de a le moșteni trăsăturile fizice superbe.

Eșarfa dusă de vânt pe umărul Reginei Angliei, scena ca în „Dosarele X“ care a uimit-o pe Gillian Anderson

Regina Elisabeta a II-a a asistat la un meci de polo călare, fiind protagonista unei scene surprinzătoare care a uimit-o pe actrița Gillian Anderson.

Fratele înstrăinat al ducesei Kate. James Middleton a luptat cu depresia și bănuiește că are ADHD: „Este o boală, un cancer al minții“

James Middleton a mărturisit că s-a regăsit pe sine după ce s-a confruntat cu efectele depresiei și încearcă să-și țină afacerea departe de legăturile regale.

15 femei celebre care arată mai bine după ce trec anii: Sunt mai frumoase acum!

Deși vedetele se tem de trecerea timpului, câteva femei celebre reușesc să arate mai bine acum decât în anii trecuți. Nu și-au pierdut frumusețea, dimpotrivă!

Vedetele de ieri și de azi, fotografiate în trecut: 12 imagini care stârnesc nostalgia

Câteva dintre figurile legendare de ieri și de azi revin în atenția noastră în câteva imagini prețioase. Jodie Foster și Céline Dion erau total diferite în anii '80.

Probabil cea mai frumoasă femeie din Anglia: Kimberley Garner își arată picioarele interminabile

Vedeta în vârstă de 29 de ani știe cum să iasă în evidență: ea poartă întotdeauna rochii care îi pun în valoare picioarele lungi.

Solstiţiul de vară 2019 la Stonehenge: Cea mai lungă zi din an, așteptată cu emoție în centrul lumii neo-păgâne - FOTO

Mii de oameni au așteptat ivirea zorilor, vineri, la Stonehenge, în cea mai lungă zi din acest an.

Cum s-a născut teroarea din „Fălci“: 10 imagini nemaivăzute de la filmările celebrului thriller

Mai multe imagini fascinante ne arată cum a fost realizat „Fălci“, celebrul film cu rechini care a cucerit întreaga planetă.

25 de lucruri neobișnuite găsite în pădure: Nici nu-ți imaginai că poți să dai peste așa ceva!

Multe lucruri misterioase stau ascunse adânc în inima pădurii. Nimeni nu știe cum au ajuns acolo, dar unele par lăsate special pentru a-i surprinde pe cei care le-au găsit.

16 case interesante care pot fi cumpărate de pe Amazon: Care ți se potrivește?

Dacă acum poți cumpăra orice de pe internet, de ce să nu-ți cumperi chiar și o casă? Pe Amazon sunt disponibile câteva modele interesante.

De ce poartă Nicole Kidman peruci în filme: Teoria bizară care susține că vedeta a rămas fără păr

Obiceiul actriței de a purta peruci în filme a dat naștere unei teorii ciudate care susține că vedeta își maschează pierderea părului.

Cea mai rapidă bunicuță din lume: A început să alerge la 100 de ani, câștigă toate cursele și i se spune „Uraganul“

La 103 ani, o femeie din Statele Unite câștigă cursele de alergare pe distanță scurtă rezervate persoanelor care au împlinit centenarul.

Cum se distrează copiii bogați din Elveția: Concurs cu poze la piscină, genți Hermès, avioane private și teancuri de bani

Puștii bogați din Elveția își afișează bogăția opulentă pe un cont de Instagram. Unii se dau mari cu sacoșele pline cu cumpărături scumpe, alții se laudă cu mașini de lux și avioane private sau cu teancurile de bani.

Cu capul în nori: 32 de imagini amuzante care arată ce probleme au oamenii înalți

Cele mai banale situații se dovedesc o mare provocare pentru persoanele înalte. Aceste imagini ne arată cu ce probleme se confruntă uneori.

Cel mai ușor mod de a curăța usturoiul: Nimeni nu s-a gândit că e atât de simplu - VIDEO

Metoda incredibil de simplă pe care o femeie o folosește pentru a curăța ustuoriul face senzație pe Twitter. Oamenii sunt uimiți cât timp pierdeau înainte cu această operațiune.

Destine paralele: Fratele actriței Cate Blanchett abia mai merge și trăiește singur într-un apartament modest

Robert Blanchett (51 de ani) trăiește singur într-un apartament mic dintr-un ghetou, deși sora lui are o avere de 85 de milioane de dolari.

Adele, transformare impresionantă: Vedeta e de nerecunoscut după ce a slăbit 7 kilograme

Adele arată grozav după ce a slăbit făcând Pilates, ajutată de cea mai bună prietenă, Ayda Field, soția lui Robbie Williams.

Ciocnirea generațiilor: Un tânăr care crede că bătrânii sunt „moșcăiți“ și miros urât, pus să stea în casă cu un pensionar

Un tânăr de 22 de ani care îi cataloga negativ pe vârstnici a stat două zile în casă cu un pensionar de 78 de ani. Bătrânul a fost uimit cât de leneș și de ignorant este tânărul.

Locul perfect în care să fugi de lume: Insula cu far din Irlanda, de vânzare pentru 75.000 de euro - FOTO

Cu un far maritim, trei hectare de teren și două case încăpătoare, insula Rathlin O Birne e locul ideal pentru cei care vor să stea departe de lumea agitată.