Soluţii naturale pentru împrospătarea aerului din casa ta

Am tot vorbit despre ceea ce vedem într-o casă. Dar mai este un element pe care îl simţim şi care contribuie foarte mult la cât de bine ne simţim sau nu într-o încăpere. Şi anume mirosul.

Pentru fete: Dispozitiv de făcut pipi din picioare

Dacă te-ai săturat de toaletele infecte de la un concert în aer liber sau un club, acum ai soluţia salvatoare: un dispozitiv pe care îl poţi folosi pentru a urina din picioare pentru a evita colacul WC-ului. Află de unde îl cumperi şi cât costă!

Ai plante care nu înfloresc? Ajută-le!

Acum ceva vreme am decis să înlocuiesc plantele de apartament care nu fac flori cu unele cunoscute tocmai pentru această calitate. Îmi imaginam că voi avea toată casa plină cu flori în toate

Paranormal: ”Nu suport să fiu atinsă de bărbaţi!”

Sunt cinci ani de când am fost blestemată de o femeie să nu mai suport atingerea bărbaţilor şi tot atâţia ani de când blestemul ei s-a împlinit. Am fost implicată atunci într-o relaţie amoroasă cu iubitul acelei femei, iar ea m-a pedepsit. Sunt incapabilă acum să suport atingerile bărbaţilor, deşi tânjesc cu tot sufletul după o mângâiere şi un sărut.

Cum să aduci marea la tine acasă?

Mare, nisip, scoci, albastru, valuri. Toate acestea reprezintă pentru mine esenţa verii. În canicula care topeşte asfaltul, avem nevoie de o oază albastră de relaxare. Şi pentru că, din

Mobilier: Cum transformi vechiturile în piese senzaţionale

Probabil că ţi s-a întâmplar să te "împiedici" prin casă de diverse obiecte de mobilier vechi care ai senzaţia că îţi ocupă spaţiul inutil şi mai sunt şi urâte pe deasupra. Partea

Ce paletă de culori alegi pentru casa ta?

De fiecare dată când renovăm un spaţiu, alegerea culorilor atât pentru pereţi, cât şi pentru mobilier sau decoraţiuni este extrem de importantă. Culorile neutre, precum bej, gri, galben

Aspiratorul care indeparteaza chiar si panzele de paianjeni sau praful de pe obiecte

Curatenia casei presupune doua etape. In una dintre ele, eroul este aspiratorul, iar in cealalta, pamatuful de praf. Aspiratorul Dust & Gone de la Electrolux reuneste ambele etape intr-una singura, astfel incat totul sa decurga mai repede si mai eficient.

Aranjamente florale de vară

Vara şi-a intrat deplin în drepturi şi avem parte de o adevărată explozie de flori. Ar fi chiar păcat să nu aducem prospeţime şi culoare în casele noastre cu ajutorul lor. Buchetele

4Safety - cel mai sigur fier de calcat din lume

Electrolux a creat pentru tine un fier de calcat care sa te scape de chinuitoarea intrebare “Oare am scos fierul din priza?” ori de cate ori pleci de acasa in graba, dupa o “sesiune” de calcat. Aflat in pozitie verticala si nefolosit timp de 8 minute, 4Safety se va inchide automat.

Cum te organizezi în bucătărie?

Câteodată ai impresia că pur şi simplu nu mai ai loc în bucătărie? Dacă farfuriile, paharele, oalele şi tot felul de recipiente îţi stau tot timpul în cale sau, din contră, niciodată nu

Condimente la ghiveci

Te pasionează gătitul şi vrei să ai întotdeauna cele mai bune şi proaspete condimente la îndemână? Fie că vrei să-ţi faci o limonadă rece ca gheaţa în care să adaugi câteva

UltraSilencer: liniste, aer curat si relaxare

Dupa cum probabil ai ghicit din numele aparatului, UltraSilencer este aspiratorul cel mai silentios de pe piata. Dar e chiar mai mult decat atat. Nivelul de zgomot al noului aspirator de la Electrolux este de numai 68 de decibeli, ceea ce il face de 10 ori mai silentios decat media aspiratoarelor intalnite in gospodariile moderne.

Animal de companie şi o locuinţă "întreagă"? Se poate!

Dacă ai un animal de companie, cu siguranţă ştii câtă bucurie şi afecţiune implică acest lucru, dar cunoşti şi momentele de furie când ajungi acasă şi găseşti un ghiveci "minat" şi

Paranormal: ”Soacra mea mi-a făcut farmece”

Sunt o femeie tânără şi educată, în curând voi deveni asistentă medicală, şi nu credeam în prostii de genul farmece sau vrăji. Asta până când nu mi s-a întâmplat şi mie să intru într-o asemenea poveste. Ştiu că poate părea fantastic şi ireal ce vă voi povesti, dar în realitate nu e decât rodul acţiunilor unei minţi înapoiate – a soacrei mele – care deşi trăieşte în secolul 21, gândeşte şi acţionează ca pe vremea Inchiziţiei. Dacă ar putea, cred că...

Ce perdele şi draperii alegi?

Felul în care îţi "tratezi" ferestrele schimbă radical aspectul locuinţei tale. Probabil că ai observat cât de goală pare o cameră când lipsesc perdelele, draperiile sau jaluzelele de la

Colorează-ţi lumea!

Vara bate la uşă. Şi o poţi lăsa să intre în casa ta cu ajutorul culorilor. Dacă ai rămas blocată la bej, alb, negru, maro şi în general nuanţe neutre, deloc vesele, trebuie să

Cum arată canapeaua perfectă?

De ceva timp am început să cred că acea canapea perfectă la care visez este numai în mintea mea. Nu sunt extrem de pretenţioasă, dar am o imagine foarte clară asupra felului în care trebuie

Paranormal: "Mama mi-a distrus viaţa cu vrăjitoarele!"

Mama a făcut prostia să meargă la o ghicitoare care a păcălit-o că îmi dezleagă cununiile, şi mai rău mi-a făcut. Am 30 de ani şi nu reuşesc să mă apropii de niciun bărbat. Nu numai că nu sunt măritată, dar nu reuşesc să am nici măcar o relaţie normală cu cineva pentru mai mult timp. Sunt blestemată.

Vrei prospeţime în casa ta? Alege imprimeurile florale

Florile sunt peste tot în acest sezon: în natură, pe haine, dar şi în decoraţiunile interioare. Imprimeurile florale, decoraţiunile cu flori, dar şi textilele sau autocolantele cu astfel de