Sfaturi pentru o viaţă organizată

Concediul a trecut, copiii au început şcoala şi grădiniţă, deci numărul lucrurilor pe care le ai de făcut zilnic este în continuă creştere. Nu îţi permiţi să fii dezorganizată!

Decoraţiuni de toamnă

Dacă te încearcă tristeţea pentru că s-a terminat vara, trebuie să redescoperi frumuseţea şi farmecul toamnei.

Soluţii de depozitare pentru băile mici

Băile de mici dimensiuni, în care parcă sunt strecurate cu greu chiar şi cele trei elemente esenţiale - toaleta, chiuveta şi cada, nu prea lasă loc de desfăşurare atunci când vorbim de depozitarea produselor specifice unei băi.

Lecţie de design interior cu...

Mary Schmidt Amons, din "The Real Housewives of D.C", care ne invită în locuinţa ei. Întotdeauna vieţile vedetelor sau, mai bine spus, ale persoanelor publice, ne atrag. Din acest "capitol", urmărit de toată lumea, fac parte, evident, şi casele lor. Mergând pe această idee, am decis să începem o călătorie imaginară prin casele personalităţilor din străinătate.

Decor cu printuri florale: eleganta si rafinament

Printurile florale au fost multa vreme asociate cu romantismul si feminitatea. Dar versatilitatea lor le-a permis o adaptare excelenta in decorul modern si chiar in cel futurist.

Alege culorile ideale pentru casa ta

Daca esti total bulversata de alegerea unei scheme de culori pentru redecorarea uneia dintre camerele tale, solutia poate fi mai aproape decat te-ai fi gandit.

Sfaturi utile in redecorarea peretilor interiori

Chiar daca ai angajat o echipa de mesteri zugravi sa iti redecoreze casa, inainte sa dai startul "proiectului", este bine sa ai deja cateva cunostinte despre cum se pregatesc peretii si cum se aplica tencuiala si vopseaua.

Vacanta de vis la preturi de vis! Platesti 1 pleci 2!

Vara, soare, nisip, plaja, toate te duc cu gandul la un singur loc: marea!

Personalizeaza-ti ferestrele

Perdelele si draperiile sunt cele care definesc si "imbraca" o camera. De aceea, micile schimbari pe care le poti face adauga un suflu nou locuintei tale.

Decoratiuni de vara

Ai vrea ca vara sa dureze o vesnicie? Iubesti atat de mult vara incat ai sta numai in aer liber, la mare, la padure si in mijlocul naturii? Poti "transfera" atmosfera verii de afara si la tine in casa.

Organizeaza-ti casa!

Dezorganizarea este o problema foarte stresanta ce poate cauza dureri de cap, epuizare, confuzie si boli cardiace, potrivit examiner.co. Iti afecteaza viata personala, dar si pe cea sociala sau profesionala.

Decoratiuni interioare a la "Sex and the City 2"

Cand spui "Sex and the City", spui moda, stil, eleganta, stralucire si rafinament. In "Sex and the City 2", toate acestea s-au pastrat, dar au fost transpuse si in locuintele celor patru prietene "suflete pereche", asa cum se autonumesc.

Aerul conditionat: pro si contra

In zilele caniculare, aerul conditionat este una dintre cele mai comode solutii. Ne ajuta sa ne racorim si ofera o atmosfera placuta.

Arta pentru pereti, la un buget redus

Chiar daca nu iti permiti tablouri scumpe, iti poti decora peretii la fel de bine si cu un buget redus. Totul tine de imaginatia ta si de disponibilitatea de a realiza singura decoratiunile.

Schimbari radicale pentru balconul tau

Viata intr-un apartament de bloc prezinta cateva avantaje, putine, ce-i drept... Sunt si mai putini cei care ar refuza sa locuiasca intr-o casa "pe pamant", cu gradina si tot confortul necesar.

Redecoreaza cu ajutorul vopselelor colorate

Te-ai gandit ca poti schimba complet atmosfera locuintei tale fara sa inlocuiesti piesele de mobilier sau obiectele de decor? Culoarea face totul! Si cum poti obtine culoarea mai simplu decat cu ajutorul vopselelor?

Reguli de confort in dormitor

O treime din viata o petrecem in dormitor, daca luam in calcul opt ore de somn din cele 24 ale unei zile. De aceea, aceasta camera trebuie sa reprezinte un rol de refugiu...

Pata de culoare din bucatarie

Nu, nu este vorba despre pata de murdarie, care ar putea fi asociata cu bucatariile, mai ales atunci cand nu ai ales vopseaua potrivita, care sa reziste la patare. Este vorba, in schimb, despre...

Cum sa ai pereti cu personalitate

Nu trebuie sa cumperi obligatoriu intregi sisteme pentru zugraveli decorative.

Semineul? Il poti avea si la bloc

Pentru ca semineul electric se monteaza precum un tablou si nu are nevoie de horn pentru evacuarea fumului, ti-l poti pune si in apartamentul de bloc. Nu faci niciun compromis: are efect de flacara reala si degaja caldura.