Somon cu ciuperci

Somonul este o bună sursă de Omega 3, care aduce numeroase beneficii pentru sănătate. Include-l cât mai des în alimentaţia ta! Eva.ro îţi oferă o reţetă delicioasă cu somon. Poftă bună!Ingrediente2 medalioane de somonO mână de pătrunjel verde tocatzeama de la vreo 2-3 lămâi Cateva capere50 grame untCiupercuţe întregiSarePiper Condimente4 căţei de usturoiBoiaMod de preparareSe spală peştele şi se sterge cu un prosop. Lămâile se storc de zeamă şi sucul se amestecă cu sare, piper, condimente pentru peşte, usturoiul curăţat şi zdrobit cu lama cuţitului şi pătarunjelul. Peştele se acoperă cu zeamă şi se dă la frigider pentru două ore. Se unge o bucată de folie de aluminiu cu ulei de măsline pentru a nu se lipi peştele şi se aşază medalionul puţin scurs. Peste se pun 3-4 capere, un cubuleţ de unt şi sare dacă mai este cazul. Se rulează folia şi la sfârsit se strâng capetele în sus pentru a nu se scurge sosul în tava. La fel se procedează şi cu celălalt medalion. Ciupercile spălate se pun pe o bucată de folie mai mare şi se condimentează cu puţină boia, sare, piper, puţin unt şi se stropesc apoi cu ulei de măsline. Se strânge foarte bine folia în sus ca pe un buchet şi se dau împreună cu peştele la cuptor. Se desface folia peştelui după ce s-a răcit puţin. Folia se desprinde uşor dacă nu e foarte fierbinte.

Peste cu legume in unt

Esti in cautarea unei noi retete cu peste? Incearc-o pe urmatoarea. Pofta buna!Ingredientefile de peste cod: 4 bucati legume morcov, telina, radacina, patrunjel, mazare, ardei rosu, ceapa; patrunjel; unt; condimenteMod de preparareSe pregatesc mai intai legumele. Se taie cubulete si se fierb 5-7 minute. Se scot cat inca sunt al-dente (nu fierte de tot) si se calesc intr-o tigaie in care am pus cateva cubulete de unt la incins. Se inabusa si se calesc in unt pana sunt gata (cateva minute). Apoi se pregateste pestele: se stropeste pe o farfurie cu o jumatate de lamaie si cu sare si piper si se pune intr-o alta tigaie o jumatate de lamaie rasa ded coaja taiata cubulete, impreuna cu alte cateva cubulete de unt la incins. Se adauga pestele si se acopera sa se inabuse. Se intoarce si pe cealalta parte si cand e aurit, se scoate. Se serveste alaturi de legumele trase in unt.

Dimineţile frumoase încep cu NESCAFÉ Brasero

Cum arată o dimineaţă frumoasă? Una în care cafeaua preferată se transformă în premii de 100 de euro pe oră şi 1000 de euro pe săptămână. Cum? Codurile de pe ambalajele NESCAFÉ  Brasero îţi pot aduce premii în bani în valoare de 100 de euro pe oră sau 1000 de euro pe săptămână, până pe 19 aprilie 2013. Fiecare cod de pliculet îţi oferă o şansă şi fiecare borcan de NESCAFÉ Brasero Original, Mild, Strong sau Decaf îţi aduce 30 de şanse de câştig.     Alina Elisabeta Lăcătuşu, una dintre câştigătoarele campaniei, ne-a spus ce înseamnă pentru ea o dimineaţă  frumoasă. “Diminetile mele incep cu o cana fierbinte de cafea. Si pentru ca e nelipsita, cand am aflat de promotia NESCAFE m-am gandit imediat ca ar fi minunat daca as putea sa transform cafeaua in premii. Cand am primit sms-ul cu vestea cea buna, nu-mi venea sa cred! Din acel moment mi-am dat seama ca e adevarat ce se spune –ziua buna se cunoaste de dimineata“Cu NESCAFÉ  Brasero  dimineţile frumoase sunt cele câştigătoare. Intră pe pagina de Facebook  NESCAFÉ sau pe www.nescafebrasero.ro, înscrie codurile şi transformă-ţi dimineţile în premii pentru sesiuni de shopping.

Peşte la cuptor pe pat de cartofi

Vrei reţeta perfectă pentru peşte la cuptor cu legume? Încearcă un preparat din rondele de crap sau somon cu ceapă rumenită şi cartofi.

Ciorbă de lobodă şi legume

În această perioadă natura ne răsfaţă cu verdeţuri sănătoase. Aşa că, măcar pentru o perioadă, ar trebui să încercăm să mai renunţăm la carne şi să consumăm mai multe salate sau alte preparate fără carne.    Ingrediente: Ardei gras rosu: 1 Orez: 2 linguri Ulei: 50 ml Loboda: 10 legaturi Telina: 2 felii Dovlecei: 1 Usturoi: o legatura Cartofi: 1-2 Ceapa verde: 2 legaturi Sare si piper: dupa gust Patrunjel si leustean: cateva fireMod de preparare: Spalam loboda in mai multe ape, apoi o oparim in apa fierbinte 1 minut si lasam sa se raceasca. Tocam legumele marunt - ceapa verde, dovlecelul, cartoful, ardeiul, morcovul si telina si le calim putin in ulei. Apoi adaugam apa (2 l) si lasam sa fiarba. Cand a inceput apa sa fiarba, adaugam 2 linguri de orez si lasam la fiert pana se fac legumele. Spre sfarsit acrim ciorba cu zeama de la 2 lamai si mai lasam 10 minute. Condimentam dupa gust si adaugam verdeata tocata. Se poate servi si calda si rece, cu ceapa sau usturoi verde. Pofta buna!

Ce-au mai inventat designerii? 4 obiecte super-originale

Minţile neobosite ale designerilor sunt cele care ne ajută să ne transformăm permanent lumea. Iar când vine vorba de mobilier sau obiecte de decor, creativitatea acestora ne uimeşte pur şi

Apa filtrată - cea mai bună soluţie pentru o apă curată şi sigură

Corpul uman conţine 69% apă, apa fiind astfel cel mai important element pentru un organism sănătos. Indiferent de cât de sănătos ai incerca să trăieşti, dacă apa pe care o bei nu e bună, efectele se vor vedea în timp.

Conservă de peşte în bulion preparată în casă

Îţi plac conservele de peşte însă nu ai încredere în producători? Prepară-le singură cu ingredientele alese de tine. Îţi oferim o reţetă care îţi va permite să pregăteşti peştele la tine acasă. Poftă bună!

Cuşcuş cu sos de ceapă şi ciuperci

Ai pofta de ciuperci, însă ai nevoie de o combinaţie nouă care să fie consistentă? Eva.ro îţi recomandă să combini ciupercile cu o salată de cuşcuş cu mult pătrunjel proaspăt.  Ingrediente pentru cuşcuş1/2 cană cu cuşcuş1/2 cană cu apă fierbintepuţină sare de marepuţin piper negrufulgi de ardei iute1 căţel de usturoi răzuit1 legătură de pătrunjel, tocat mărunt2 linguri cu ulei de măsline.Ingrediente pentru sosul de ciuperci şi ceapă1 cană cu ghebe la borcan, tocate (sau ciuperci crude sau din conservă)2 cepe mari, tăiate fideluţă1 lingură cu pastă de ardeicimbrusare de marepiper negruulei de măslinepuţină apă.Se pune cuşcuşul şi condimentele într-un bol de sticlă, se toarnă apa fierbinte, se amestecă şi se acoperă 5 minute. După ce a absorbit integral apa se pune uleiul de măsline, pătrunjelul şi usturoiul, amestecându-se bine.Se căleşte ceapa în ulei şi puţină apă, după care se adaugă pasta de ardei, condimentele, ciupercile, apă cât să le acopere şi se lasă la fiert 10 minute. Se aşază în farfurie cuşcuşul şi câteva linguri de sus de ciuperci peste el.

Prăjitură cu mere

Vrei un desert bun, dar te-ai săturat de dulciurile din comerţ? Ce ai zice de o prăjitură delicioasă, pe care să o faci singură, acasă?

Cheesecake cu brânză de vaci şi căpşuni

Ţi-e poftă de ceva dulce? Ce ai zice de un desert delicios, uşor de preparat cu care să te răsfeţi? Un cheesecake cu brânză de vaci şi căpşuni.

15 idei pentru un spaţiu de relaxare în grădină. Amenajează-ţi un colţ de Rai!

Chiar dacă vremea nu pare să ţină cu noi şi temperaturile nu sunt suficient de mari încât să stăm la aer liber şi să ne relaxăm la soare, este totuşi o vreme numai bună pentru

Supă de legume

Odată cu venirea primăverii, trebuie să reducem consumul de carne şi să introducem în alimentaţie cât mai multe fructe şi legume. Iată o reţetă sănătoasă şi uşor de preparat.Ingrediente2 linguri ulei1 ceapă tocată2 fire de praz tocat1 litru de supă de legume1 cartof copt, tăiat cubuleţe2 pumni cu mazăreMod de prepararePune uleiul la încălzit într-o tigaie şi căleşte ceapa şi prazul. Adaugă supa şi cartoful şi lasă pe foc aproximativ 20 de minute. Pune şi mazărea şi mai lasă la fiert 5 minute. Lasă să se răcească şi apoi fă o pastă cu ajutorul blenderului.Se serveşte fierbinte cu pâine.

File de peşte cu legume

Îţi place peştele şi eşti mereu în căutare de reţete simple şi delicioase? Eva.ro îţi vine în ajutor cu idei noi. Poftă bună!IngredienteRoşii: 1-2Ulei de măsline: 2-3 linguriMorcov: 1 File de pangasius: 700-800 grameCeapă: 1 Ardei gras: 1 Lămâie: 1 Mazăre: 4-5 linguri Sare şi piper: după gust Condimente pentru peşte: 1-2 linguriţeMod de prepararePeştele se condimentează, apoi se aşază într-o tavă de cuptor. Se adaugă mazărea. Morcovul se taie rondele, ceapa la fel, ardeiul gras fâşii, iar roşia felii. Toate legumele se aşază în tavă, alături de peşte. Se pune sare, piper şi condimente, după preferinţă şi se stropesc cu ulei, după care se dă tava la cuptor pentru 20-30 minute.

Reţeta zilei: Tocăniţă de năut cu curry, coriandru şi ghimbir

Ai poftă de o mâncare aromată şi foarte săţioasă? Eva.ro te învaţă cum să prepari o tocăniţă delicioasă, rapidă şi care merge de minune cu varză murată.

Hamburgeri de peşte cu salată de rucola

Încearcă un preparat sănătos, din peşte, pe care să-l serveşti cu salată delicioasă de rucola. Înlocuieşte hamburgării nesănătoşi din comerţ cu unii din peşte, preparaţi chiar de tine.

Dovlecei umpluţi

Încearcă dovleceii umpluţi, dacă vrei un preparat delicios şi uşor de pregătit. Este o reţetă idealăIngrediente:2 dovlecei mai mari4 roşii300 grame bacon,2 cepe 2 ardei graşi20 grame brânză telemeaMod de preparare:Ceapa curăţată şi tocată mărunt se căleşte în 2 linguri de ulei.Pieptul de porc se taie cubuleţe mici şi se adaugă peste ceapă, ca să se prăjească puţin.Adaugăm ardeii tăiaţi mărunt şi roşiile cubuleţe. Potrivim de sare şi piper, adăugăm câteva fire de pătrunjel verde tocat mărunt. Cu această compoziţie umplem dovleceii scobiţi în interior.Deasupra radem brânza telemea pe care am ţinut-o 20 de minute în congelator ca să nu se sfărâme şi să se radă frumos.Se pun apoi la cuptor pentru jumătate de oră sau până ce dovleceii s-au înmuiat.

Dovlecei umpluţi cu bacon

Încearcă dovleceii umpluţi, dacă vrei un preparat delicios şi uşor de pregătit. Este o reţetă ideală pentru mesele în familie.

Omletă din tofu cu ceapă, ardei şi curry

Ce să mănânci la micul dejun când ţii post? Iată cât de simplu şi de gustos poţi să-ţi prepari un mic dejun de post care să cuprindă brânza de soia amestecată cu curry, ceapă şi ardei roşu.

20 idei pentru biroul tău de-acasă. Cum să-l amenajezi cu stil

Foloseşte trucuri simple, dar practice. Învaţă cum să-ţi amenajezi un birou senzaţional, admirat de toţi cei care te vizitează. Dacă lucrezi mult de acasă, cu siguranţă ai nevoie de

15 alimente pe care le poți consuma cât vrei, dar fără să te îngrași

Un tip puternic şi cu suflet mare: Tom Hardy, apărătorul câinilor abandonaţi

13 imagini făcute iarna care îţi bagă frigul în oase

Cine sărută mai bine, Angelina Jolie sau Jennifer Aniston? Gerard Butler ştie răspunsul!

Au rămas cu gura căscată: Când bărbaţii nu-şi pot lua ochii de la femei

Ce se întâmplă dacă îi miroși tricoul partenerului

Greșeli care te împiedică să fii cu adevărat fericit

Parodia unui rus poznaș: Poveștile din spatele imaginilor de pe albumele muzicale

Teoria conspiraţiei: Kylie Jenner a născut copilul lui Kim Kardashian?

Ce să porţi la vară pe plajă: Costumul de baie care te anunţă când să aplici crema de protecţie solară

Doamnele de fier: Când femeile iau puterea, bărbaţii sunt în plus

Alimente care stimulează inteligența copilului. Include-le în meniul lui zilnic

Kim Kardashian şi Kanye West au devenit părinţi pentru a treia oară

Primele imagini cu gemenii Annei Kournikova și ai lui Enrique Iglesias

30 de jucării pe care nu-ţi vine să le cumperi. Sperie copiii!

Un fotograf a surprins în imagini tulburătoare modul în care televizorul afectează mintea copiilor

De câte feluri poate fi karma?

Cele mai proaste idei de mic dejun. De asta te îngrași!

Top 5 cele mai bune exerciții pentru slăbit

De ce Meghan Markle nu poate purta o tiara, dar Kate Middleton are voie

Flagrant amoros: Dakota Johnson şi Chris Martin, pozaţi pentru prima oară împreună

Cea mai tare parodie: A venit barza, dar a adus ceva neaşteptat

Mintea ta este ca o oglindă. Învață s-o descifrezi!

7 greșeli pe care le fac persoanele enervante pe rețelele de socializare

Cele mai bune 5 trucuri care te ajută să arzi grăsimile mai rapid

Frig de-ţi crapă ochii: Cum e iarna în Siberia, la minus 62 de grade Celsius

Kim Kardashian, sfătuită de Kanye West să nu mai poarte ochelari mari de soare

Dolores O'Riordan, moartea neaşteptată a unei voci sublime: „Era profund deprimată“

Cum ne păcălesc ambalajele. 20 de imagini care te vor enerva la culme!

Studiu. De ce este periculos să oprești strănutul?