Decor: 10 idei ca să ai cel mai frumos brad de Crăciun. Cum să-l împodobeşti

Mai e puţin până la Crăciun şi trebuie să ai deja o "strategie" pentru bradul tău. Dacă nu visezi încă la culorile şi stilul în care îl vei împodobi, îţi oferim câteva sugestii.

Roşii cu crutoane, la cuptor

Ţi-e poftă de ceva bun, dar nu vrei să stai o veşnicie în bucătărie? O soluţie sunt roşiile umplute cu crutoane, un preparat foarte simplu, dar delicios. Dacă vrei să simţi ceva senzaţii tari, poţi adăuga ardei iute după gust. Iată cum să le prepari:

Cum să-ţi faci singură o decoraţiune luminoasă de Crăciun. Pas cu pas

Realizează o minunată scenă cu zăpadă şi iluminare în fundal, pentru a-ţi lumina sărbătoarea de Crăciun şi nopţile geroase de iarnă. Iată care sunt paşii: Materialele necesare: MDF

Plăcintă de post cu gutui

Mai avem puţin până la Crăciun, iar în perioada aceasta preparatele pe care ar trebui să le consumăm sunt cele de post.

De unde cumperi decoraţiuni ieftine şi frumoase pentru Crăciun? Descoperă ofertele!

Mai este o lună până la Crăciun şi de acum înainte începem deja pregătirile. Iar ca să ştii care sunt opţiunile tale, îţi prezentăm câteva dintre ofertele de neratat ale momentului.

Mâncare de pui cu roşii

O mâncare delicioasă, uşor de facut, cu aer mediteranean, unde combinaţia dintre măsline şi aroma rosiilor este perfectă. Ingredientele sunt pentru saşe porţii.

Musaca de cartofi cu linte

O reţetă foarte uşoară, care include lintea, un aliment bogat în fibre şi proteine, care poate înlocui cu succes carnea. Iată cum poţi prepara o musaca delicioasă din cartofi şi linte:

Vinete greceşti

Vrei un fel de mâncare delicios, cu legume de sezon? Vinetele greceşti sunt preparatul ideal. Le poţi pregăti destul de uşor şi sunt cu adevărat gustoase.

Cum te pregăteşti pentru Crăciun? 27 de aranjamente ca de basm pentru casa ta

Nu mai e mult şi vin Sărbătorile, iar atmosfera specifică lor deja începe să se simtă în aer. Descoperă câteva decoraţiuni şi aranjamente pe care să le faci pentru a le întâmpina 

Descopera Inka – Savoare si sanatate intr-o singura bautura

Inka este o bautura gustoasa din ingrediente 100% naturale, pe baza de cereale si cicoare.

Ciuperci la cuptor cu prosciutto

Ai musafiri în acest weekend şi ai nevoie de o reţetă delicioasă, dar uşor de preparat? Îţi venim în ajutor. Ai nevoie doar de ciuperci, prosciutto şi roşii.

Decor: Cum să-ţi faci singură un abajur elegant din hârtie. Simplu şi ieftin!

Poţi transforma farfuriile de unică folosinţă din carton alb într-o adevărată piesă de rezistenţă pentru locuinţa ta. Descoperă pas cu pas cum să faci un abajur decorativ. Materiale

Supă de linte

Lintea este la fel de bogată în proteine şi fibre ca şi fasolea, motiv pentru care este perfectă pentru curele de slăbire. De asemenea, înlocuieşte cu succes carnea.

Clătite cu ficat şi ciuperci

Un preparat nemaipomenit pentru micul dejun sau pentru o cină uşoară. Mai mult decât atât, acest fel de mâncare poate fi preparat în grabă, în cazul în care musafirii neanunţaţi doar ce ţi-au trecut pragul.

Vincon România lansează gama de vinuri super premium Egregio

Egregio, noua gamă de vinuri super premium de la Vincon România, este o colecţie de vinuri contemporane.

Penne cu sos aromat de roşii

O porţie de paste cu un sos delicios de roşii proaspete este cea mai bună alegere, în special pentru masa de prânz. Nu ai nevoie de multe ingrediente şi nici de un timp lung de preparare.

Decor: Cum să foloseşti argintiul în amenajarea unei camere. 20 de idei

Este o alegere ideală dacă îţi doreşti o atmosferă elegantă şi sofisticată. Pentru că reflectă lumina, argintiul oferă senzaţia de spaţiu. Argintiul este opţiunea

Placintă cu roşii

Decojeşte roşiile şi taie-le cuburi, apoi amestecă-le cu pesmetul, brânza Cheddar proaspătă, nucile, cele 3 ouă bătute, pătrunjelul tocat, busuiocul, sarea, piperul negru şi uleiul de măsline. Pune totul în mixer şi amestecă până când se îngroaşă foarte mult.

5 reţete dezgustătoare, dar perfecte pentru petrecerea de Halloween

Se sărbătoreşte în fiecare an în noaptea de 31 octombrie. Printre preparatele la modă anul acesta se numără degeţelele de vrăjitoare sau viermii din jeleu.

Cum să-ţi decorezi casa de Halloween. 20 de idei înfricoşătoare!

Chiar dacă este o sărbătoare importată ale cărei semnificaţii nu prea le înţelegem, este un motiv bun de distracţie în familie. Învaţă cum să-ţi decorezi locuinţa ca să-ţi sperii

Greșeli care te împiedică să fii cu adevărat fericit

Parodia unui rus poznaș: Poveștile din spatele imaginilor de pe albumele muzicale

Teoria conspiraţiei: Kylie Jenner a născut copilul lui Kim Kardashian?

Ce să porţi la vară pe plajă: Costumul de baie care te anunţă când să aplici crema de protecţie solară

Doamnele de fier: Când femeile iau puterea, bărbaţii sunt în plus

Alimente care stimulează inteligența copilului. Include-le în meniul lui zilnic

Kim Kardashian şi Kanye West au devenit părinţi pentru a treia oară

Primele imagini cu gemenii Annei Kournikova și ai lui Enrique Iglesias

30 de jucării pe care nu-ţi vine să le cumperi. Sperie copiii!

Un fotograf a surprins în imagini tulburătoare modul în care televizorul afectează mintea copiilor

De câte feluri poate fi karma?

De ce Meghan Markle nu poate purta o tiara, dar Kate Middleton are voie

Flagrant amoros: Dakota Johnson şi Chris Martin, pozaţi pentru prima oară împreună

Top 5 cele mai bune exerciții pentru slăbit

Cea mai tare parodie: A venit barza, dar a adus ceva neaşteptat

Mintea ta este ca o oglindă. Învață s-o descifrezi!

7 greșeli pe care le fac persoanele enervante pe rețelele de socializare

Frig de-ţi crapă ochii: Cum e iarna în Siberia, la minus 62 de grade Celsius

Kim Kardashian, sfătuită de Kanye West să nu mai poarte ochelari mari de soare

Dolores O'Riordan, moartea neaşteptată a unei voci sublime: „Era profund deprimată“

Cele mai bune 5 trucuri care te ajută să arzi grăsimile mai rapid

Cum ne păcălesc ambalajele. 20 de imagini care te vor enerva la culme!

Studiu. De ce este periculos să oprești strănutul?

Ivanka Trump e venerată pe Instagram: „E tot ce trebuie să fie o femeie“

Cea mai simplă tehnică de a face față emoțiilor

De ce ne place mirosul de ploaie atât de mult

Astăzi este Lunea Albastră, cea mai deprimantă zi din an

25 de animale care au furat prim-planul în pozele de nuntă

Julia Louis-Dreyfus a terminat chimioterapia. Cum au sărbătorit băieţii actriţei - VIDEO

Mesajul emoţionant al unei tinere care a pierdut lupta cu cancerul: „Fiecare zi e un dar, nu un drept“