Sute de copii l-au întâmpinat pe Moş Crăciun şi s-au bucurat de colinde, cadouri şi întâlnirea cu personaje de poveste

Sute de copii din Bucureşti au trăit mai devreme emoţia întâlnirii cu Moş Crăciun, în cadrul unui eveniment organizat în incinta Centrului Comercial Dragonul Roşu Oriental. Evenimentul a marcat startul sărbătorilor de iarnă dar și împlinirea, de către Niro Investment Group, a 25 de ani de la înființare.

Piese esențiale în garderoba masculină pentru ținutele de iarnă 2018-2019

Un bărbat elegant și atent la fiecare ținută pe care o afișează nu va trece niciodată neobservat, însă un stil impecabil nu înseamnă neapărat purtarea unor piese vestimentare scumpe. Din contră, un stil remarcabil înseamnă o prezență manierată și plăcută, creată cu ajutorul unor elemente cheie în garderoba masculină.Chiar dacă imaginea bărbatului și vestimentația lui au cunoscut numeroase schimbări de-a lungul timpului, stilul bărbatului contemporan cuprinde combinații cât mai diverse, de la piese basic până la piese extrem de moderne și de versatile. Astfel, bărbatul modern, dacă își dorește să aibă ținute perfecte din cap până-n picioare, trebuie să știe câteva reguli importante de purtare, iar cel mai esențial este să cunoască cum să îmbine piesele vestimentare tradiționale cu cele moderne, astfel încât să creeze un look actual, masculin și stilat.Pentru a veni în ajutorul domnilor care își doresc să aibă un stil impecabil, vom enumera în acest articol câteva piese esențiale în garderoba masculină pentru ținutele de iarnă 2018-2019.Paltonul military scurtStilul military este modern și practic în același timp, este foarte apreciat de bărbați și cu siguranță nu se demodează. Fiind foarte usort de integrat în ținutele de zi cu zi, în mod sigur îți vei dori să ai în garderobă cel puțin o piesă vestimentară de inspirație army. Astfel, recomandarea noastră este să optezi pentru un palton military scurt, deoarece acesta este cel mai ușor de purtat la ținutele de iarnă. Având un model simplu, vei găși cu siguranță câteva idei de a-l purta, astfel încât să ai un look remarcabil în orice moment. În cazul în care ești lipsit de inspirație, noi îți recomandăm paltonul military scurt DON Maddisson, de culoare maro.Gecile de iarnăIndiferent ce stil vestimentar abordează, gecile de iarnă nu trebuie să lipsească din garderoba de iarnă a domnilor. Astfel, fie că vorbim de gecile matlasate scurte sau de gecile lungi bărbătești, extrem de călduroase, aceste piese vestimentare sunt foarte utile. Unele geci pot fi purtate și la ținute elegante sau business, dacă au un model simplu și o croiala cambrată, care completează perfect linia corpului. În cazul în care ești lipsit de inspirație, recomandarea noastră este să alegi o geacă pe care o poți asorta cu ușurință la celelalte piese vestimentare pe care deja le ai. Foarte moderne și practice sunt gecile matlasate scurte, în culori de sezon, însă și gecile lungi, stil parka, sunt o alegere foarte bună.  Paltonul din lână cu guler detașabilPaltonul din lână cu guler detașabil este o piesă vestimentară iconică în garderoba bărbatului modern, atent mereu la imaginea sa. Fiind extrem de elegant, paltonul cu guler detașabil îți va oferi un look aristocratic. Poartă-l cu încredere la ținute elegante sau business și cu siguranță vei avea o prezență manierată și plăcută. Recomandarea noastră este să optezi pentru un model versatil, uni, bleumarin sau negru, deoarece este mult mai ușor de asortat.Sacourile din lânăUn gentleman adevărat are cel puțin un sacou sau un costum în garderobă, însă stilul vestimentar trebuie adaptat fiecărui sezon. Astfel, sacourile de primăvară sau de vară, care sunt confecționate din materiale mai subțiri, care asigura confort și libertate de mișcare, trebuie înlocuite cu sacouri confecționate din materiale mai groase, cum ar fi lână. Sacourile din lână sunt foarte moderne, versatile, practice și stilate, iar ele pot fi purtate cu ușurință la ținute business, casual și elegante, în funcție de stilul vestimentar abordat. În plus, în sezonul rece accentul este pus pe imprimeuri, texuri și culori, ceea ce înseamnă că domnii pot alege cu încredere sacouri în carouri sau în culori îndrăznețe, precum burgundy sau galben muștar, pe care le pot integra cu succes în ținutele de zi sau de seară.MaleteleFiind piese vestimentare extrem de simple și de versatile, maletele sunt foarte apreciate în ultima vreme. Maletele s-au lansat drept un articol vestimentar de lenjerie intimă, care se purta pe sub sacouri și pulovere și făcea parte din garderoba muncitorilor, atleților și a marinarilor. Datorită abordării lor de diferite celebrități precum Marylin Monroe sau Bob Dylan, maletele au început să fie din ce în ce mai apreciate, ca în final ele să ajungă o piesă vestimentară oficială. Partea cea mai bună este aceea că purtarea lor nu presupune niciun efort stilistic, ceea ce înseamnă că acestea vor putea fi purtate cu ușurință de orice domn. Pentru mai multă inspirație, accesează site-ul: www.don-men.comCredit foto: DON-MEN.COM  

5 idei de decorare a casei pentru Crăciun

Mirosul de crengi proaspete de brad, de vin fiert cu scorțișoară, colindele în toate difuzoarele, străzile cu sutele de lumini - toate anunță Crăciunul. De sărbători, casa ta, în special sufrageria, va fi centrul acțiunii pentru că în această încăpere îi vei primi pe cei dragi. Alături de cumpărături, preparate culinare și curățenie, cu siguranță îți dorești să îi surprinzi și cu decoruri spectaculoase. Leroy Merlin vine în ajutorul tău cu recomandări și sugestii de decorațiuni pentru sărbători de poveste.1. Întâmpină musafirii cum se cuvine - Introdu-i pe oaspeții tăi în spiritul de sărbătoare încă din momentul în care au pus piciorul în pragul casei tale. Nu este nimic mai fermecător decât un ornament de bun venit care să le încânte privirile. Fă o vizită celui mai apropiat magazin Leroy Merlin și alege coronițe de Crăciun confecționate din conuri de brad, clopoței, globuri și verdeață, care pot fi prinse cu ușurință de ușa de la intrare. Prețul unui astfel de element de decor este de 67 lei. 2. Decorează ferestrele - Pe lângă tradiționalul brad de Crăciun, poți adăuga mici decorațiuni la ferestre, pe pereți sau pe rafturi. Ornamente precum conurile de brad, clopoțeii sau ghirlandele pot fi atârnate la ferestre în așteptarea lui Moș Crăciun, iar dacă nu ai un șemineu în casă, tot la ferestre poți lipi și șosete în culorile specifice acestei sărbători. Le poți găsi la Leroy Merlin la prețul de 34 de lei/buc. 3. Lumânări parfumate - sunt un element decorativ indispensabil care oferă căminului tău un aer de prospețime și eleganță. Acestea pot fi așezate pe un platou alături de câteva ramuri de brad, scorțișoară, nuci sau felii uscate de portocală, decorând atât masa de Crăciun, cât și orice colț al casei. 4. Figurine simpatice - Rafturile, dulapurile și birourile abia așteaptă să fie decorate cu diferite figurine de Crăciun. Astfel, dacă îți place natura, poți opta pentru reni de pluș pe care îi poți găsi la Leroy Merlin la prețul de 126 lei. În cazul în care ești adepta stilului clasic, poți decora mobilierul cu oameni de zăpadă sau cu îndrăgitul Moș Crăciun, iar dacă ești o persoană spirituală, poți alege figurine religioase care ilustrează Nașterea Domnului. Leroy Merlin vine în ajutorul tău cu o gamă diversă de obiecte decorative potrivite pentru fiecare stil.5. Nu uita de dormitor - Brazii înalți de Crăciun sunt instalați de cele mai multe ori în camera de zi. Însă, aceștia există în toate formele și dimensiunile, iar unul mai mic ar putea arăta foarte bine la tine în dormitor. Dacă nu ai timp să ai grijă de un brad natural, optează pentru unul artificial, tip creion, care nu ocupă mult spațiu și care este perfect pentru încăperile mici, cu mult mobilier. Dacă totuși îți dorești să simți mirosul de brad la tine în locuință, îți recomandăm brazii în ghiveci de la Leroy Merlin pe care îi poți achiziționa la un prețuri foarte avantajoase.

Cadouri rafinate cu aromă de ceai The Republic of Tea

Vin sărbătorile și îți dorești un cadou personalizat care să îi arate celuilalt implicarea și aprecierea ta? Anul acesta poți încerca o abordare inedită oferind un ceai premium, care îmbină rafinamentul cu utilitatea și care susține totodată un stil de viață sănătos.

România în portretele a 10 români de 100 de ani

Joi, 13 decembrie, ora 12:00, va avea loc lansarea platformei online www.de100.ro, a proiectului “Români de 100 de ani”, proiect ce își propune să prezinte portretele și poveștile de viață a 10 români, ce și-au celebrat Centenarul odată cu România.

Fii aliata noastră în marea căutare a bărboșilor!

NIVEA MEN pregătește Calendarul Bărboșilor, ediția 2019!

Cum ne pregătim corpul și sufletul pentru Crăciun, la Sovata?

Numeri zilele până la vacanța de Sărbători? Simți că nu mai ai energie și stare să faci aceleași lucruri cu care ești obișnuită zi de zi? E firesc!

Dăruiește energie și încredere cu noile seturi cadou de la Rexona și Axe

Rexona Cobalt Collection - Gelul de duș energizant Rexona Cobalt curăță și revitalizează pielea și are un efect răcoritor, oferind o senzație de prospețime care îți activează simțurile. Fii gata pentru o nouă zi cu gelul de duș energizant Rexona. Nu te lasă la greu! Antiperspirantul spray Rexona Cobalt asigură 48h de protecție antiperspirantă eficientă și parfum răcoritor, datorită formulei inovatoare cu MotionSense System – microcapsule cu parfum ce se activează la fiecare mișcare, eliberând prospețime întreaga zi. Setul conține gel de duș (250 ml) și antiperspirant spray (150 ml). Preț recomandat: 16.48lei *Rexona Active Protection Collection - Gelul de duș energizant Rexona Men Active Protection curăță și revitalizează pielea, având un efect răcoritor. Fii gata pentru o nouă zi cu gelul de duș energizant Rexona. Nu te lasă la greu! Antiperspirantul spray Rexona Men Active Protection + Invisible asigură protecție eficientă împotriva mirosurilor neplăcute cauzate de bacterii. Tehnologia inovatoare MotionSense™ oferă prospețime îndelungată, datorită microcapsulelor ce eliberează parfum de fiecare dată când te miști. Setul conține gel de duș (250 ml) și antiperspirant spray (150 ml). Preț recomandat: 16.48 lei*AXE Black - Grație parfumului lemnos, gelul de duș Axe Black învăluie corpul într-un parfum irezistibil. Încearcă spray-ul de corp Axe Black și descoperă o nouă aromă subtilă și rafinată care să-ți pună în valoare masculinitatea.Setul conține gel de duș (250 ml) și spray corp (150 ml).  Preț recomandat: 21.97 lei*AXE Dark Temptation - Datorită aromei perfecte, gelul de duș Axe Temptation asigură atracția irezistibilă de care are nevoie orice bărbat. Spray-ul de corp Axe Temptation oferă un parfum seducător care să îți inspire încrederea necesară pe tot parcursul zilei. Setul conține gel de duș (250 ml) și spray corp (150 ml). Preț recomandat: 21.97 lei**Retailerii au libertate deplină în stabilirea prețului de vânzare al produselor către consumatori.

Răsfață-i pe cei mici cu noile seturi cadou de la Baby Dove

Baby Dove Complete Care Collection  - Loțiunea de spălare pentru păr și corp Baby Dove Rich Moisture oferă o curățare delicată și o hidratare în profunzime a pielii, contribuind la refacerea nutrienților esențiali pe care pielea bebelușilor îi poate pierde în timpul băiței. Cu o formulă fără lacrimi și hipoalergenică, loțiunea Baby Dove este testată oftalmologic, dermatologic și sub control pediatric. Pielea bebelușului se păstrează curată, hidratată și catifelată pe tot parcursul zilei. Cu pH neutru și un parfum special creat pentru pielea delicată a bebelușilor, loțiunea de corp Baby Dove Rich Moisture hidratează pielea până la 24 de ore. Concepută să protejeze bariera de protecție a pielii delicate a bebelușului tău, această formulă intens hidratantă calmează pielea uscată încă de la prima utilizare. Testată dermatologic și sub control pediatric, aceasta lasă pielea catifelată și delicat parfumată.Crema de protecție împotriva iritației de scutec Baby Dove Rich Moisture neutralizează rapid pH-ul și formează un strat protector care protejează pielea delicată a bebelușului de roșeață și iritații. Aceasta conține o formulă hipoalergenică și este testată dermatologic. Setul conține loțiune de spălare pentru păr și corp (200 ml), loțiune de corp (200 ml) și cremă împotriva iritației de scutec (45 gr). Preț recomandat: 28.78 lei*Baby Dove Lullaby Box Collection - Îmbogățit cu agenți de hidratare, șamponul Baby Dove Rich Moisture acționează foarte delicat pentru a sprijini refacerea hidratării esențiale și a nutrienților pe care scalpul bebelușului îi poate pierde în timpul băiței. Cu formulă fără lacrimi și un pH neutru, șamponul este testat oftalmologic, dermatologic și sub control pediatric pentru ca bebelușul să primească îngrijirea de care are nevoie.Cu pH neutru și cu un parfum special creat pentru pielea delicată a bebelușilor, loțiunea de corp Baby Dove Rich Moisture hidratează pielea până la 24 de ore. Creată special pentru a proteja bariera de protecție a pielii delicate a bebelușului, această formulă intens hidratantă calmează pielea uscată încă de la prima utilizare. Testată dermatologic și sub control pediatric, aceasta lasă pielea catifelată și delicat parfumată.Crema de protecție împotriva iritației de scutec Baby Dove Rich Moisture neutralizează rapid pH-ul și formează un strat protector care protejează pielea delicată a bebelușului de roșeață și iritații. Aceasta conține o formulă hipoalergenică și este testată dermatologic. Setul conține șampon (200 ml), loțiune de corp (200 ml), cremă împotriva iritației de scutec (45 gr) și o cutie muzicală cadou. Preț recomandat: 33.85 lei**Retailerii au libertate deplină în stabilirea prețului de vânzare al produselor către consumatori.

Au fost desemnați câștigătorii Outfit Design Competition by Leroy Merlin

În Outfit Design Competition creativii au înscris 95 de propuneri pentru noua uniformă a consultanților de vânzări. Fiecare dintre ei a încercat propria abordare a briefului care a fost construit ținând cont de estetică și funcționalitate (adăugiri de buzunare, piese detașabile, piese extra, broderii, cusături, pictură manuală etc). Aceste nevoi au pornit de la faptul că designul demodat și culorile monotone ale uniformelor actuale nu mai sunt pe placul consultanților de vânzări. În plus, munca echipelor de vânzări implică efort indoor și outdoor și utilizarea permanentă a unui set de instrumente.Toate propunerile a trecut prin filtrul publicului responsabil de o proporție de 30% din nota finală a fiecărei înscrieri; iar în perioada 3-9 decembrie, juriul profesionist a notat înscrierile, evaluarea lui având o pondere de 70%. După notele acordate de reprezentanții HR & Marketing Leroy Merlin  - Mihaela Voinea, Responsabil Resurse Umane Regional, Regiunea Est; Irina Doiciu, Manager Employer Branding & Comunicare; Alina Tihohod, Brand Manager; Alexandra Balau, Responsabil Resurse Umane Magazin Suceava; Maria Suciu, Responsabil Resutse Umane Magazin Targu Mures; Denisa Bangau, Responsabil Resurse Umane Magazin Bacau; Andra Pascu, Responsabil Resurse Umane Colosseum; Ana Curelea, Responsabil Resurse Umane Ploiesti - a venit rândul boardului companiei de a se pronunța - Frederic Lamy, CEO; Luca Bianchi, HR Director; Fabrice Gatien, Director Regional, Regiunea Est. Juriul a fost completat de câțiva special guests: Mirela Bucovicean (Molecule-F); Rareș Mateescu (Cufir) și Miruna Spataru (IQads).În urma caluculelor, s-au desemnat cele mai promițătoare 3 designuri, noua uniformă a conusltanților de vânzări Leroy Merlin urmând să fie dezvoltată și ajustată în consecință: "Le mulțumim tuturor creativilor pentru inspirație și îi felicităm pentru creativitate! Modelul care se va vedea în magazinele Leroy Merlin va fi unul care să îmbine designul modern, funcționalitatea și ușurința implementării.” – a declarat Mihaela Voinea, Responsabil Resurse Umane Regional, Regiunea Est. Propunerile câștigătoare sunt:  Premiul I (1.200 euro) – Run, Forest, Run de Valentina Rațiu; Premiul al II-lea (800 euro) – Fir cu fir de Andrei Popa; Premiul al III-lea (500 euro) – Search for the smile de Dajbog Nicoleta.

Asigurare record în turism: Christian Tour a încheiat o asigurare în valoare de 3 milioane de euro

Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din România, a încheiat cea mai mare poliță de asigurare din turism, care se ridică la trei milioane de euro. Până în acest moment, un turoperator era obligat să asigure în caz de insolvență o sumă de 50.000 de dolari, conform vechii legislații în domeniu, sumă din care puteau fi despăgubiți cel mult câteva sute turiști. “E un mare efort financiar pe care am vrut să-l facem, în primul rând, pentru a le trasmite turiștilor că suntem o agenție în care pot avea încredere în continuare, la fel ca în ultimii 21 de ani de când activăm pe această piață. În al doilea rând, ca lideri de piață, considerăm că era necesar să dăm un exemplu; semnalul este important în condițiile în care piața de turism a fost zdruncinată în ultimii ani de câteva falimente. În acest context, turiștii încep să fie interesați și să țină cont din ce în ce mai mult de valoarea asigurării pe care o are agenția de la care cumpără vacanțe”, a declarat Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour.Pe lângă majorarea poliței de insolvabilitate la 3 milioane de euro, Christian Tour și-a mărit capitalul social la 1 milion de euro, chiar dacă legea obligă turoperatorii să crească valoarea capitalului social de la 200 de lei, cât este în prezent, la 25.000 de lei. “Noi vindem vacanțe și servicii turistice atât direct către turiști în sediile proprii din întreaga țară și pe site-ul christiantour.ro, cât și prin intermediul celor aproape 2.000 de agenții revânzătoare. De aceea e important de subliniat faptul că toate pachetele turistice cumpărate direct, precum și de la partenerii noștri care lucrează cu Christian Tour pe contract de mandat sunt asigurate prin această poliță”, a adăugat Cristian Pandel.Polița de asigurare încheiată de Christian Tour este valabilă începând cu data de 7 decembrie.

Sănătate și prospețime cu Apa de gură pentru copii SPRY KID'S

Fără îndoială, sănătatea orală a copilului este foarte importantă pentru părinți. O igienă corectă a întregii guri va avea ca rezultat dinți și gingii mai sănătoase. Vizitele la medicul stomatolog vor fi mai rare, iar cel mic va fi mult mai zâmbitor.

În decembrie, în așteptarea Crăciunului, Milka te invită să oferi tandrețe în fiecare zi

Milka, unul dintre cele mai îndrăgite branduri de ciocolată din lume, invită toţi românii să ofere celor dragi tandrețe în fiecare zi a lunii decembrie. Prin îndemnul campaniei - „Împachetează fiecare zi în tandrețe, Crăciunul acesta” - Milka îşi propune să transforme decembrie în luna tandreții.

CASA METAXA LANSEAZĂ UN CONCURS PE INSTAGRAM DEDICAT TUTUROR EXPLORATORILOR!

Îți place să explorezi? Casa Metaxa lansează un concurs pe Instagram „Explore the World, Explore Greece” dedicat hedoniștilor și exploratorilor de zi cu zi. Ia-ți aparatul foto și înscrie în concurs cea mai bună fotografie pentru a lua parte la această nouă aventură!

Pinata bomboanelor de Craciun la Veranda Mall

Spiritul Crăciunului vine la Veranda Mall unde Moș Crăciun îi așteptă pe cei mici cu diferite cadouri și surprize pe măsură. Copiii au ocazia să trăiască emoția sărbătorilor într-un decor de poveste și să ia parte la diferite activități dedicate lor, pe toată perioada festivă. Pe 15 decembrie, în intervalul 14:00-18:00, coruri de copii vor colinda la Veranda Mall iar la finalul zilei, Mos Crăciun va sosi pentru a le împărți cadouri. De asemenea, pe 18 decembrie, în intervalul 17:00-20:00 va avea loc cea de-a patra ediție a „Recipe of Good Deeds”, un eveniment în cadrul căruia bloggeri și vedete locale vor decora turta dulce, vor pregăti vin fiert și le vor oferi vizitatorilor în schimbul unei donații. Cei care doresc să facă o faptă bună, sunt așteptați la evenimentul caritabil, iar banii strânși vor ajunge la Fundația Inocenți.În ziua de 22 decembrie, în intervalul orar 12:00-17:00, Veranda Mall îi va provoca pe cei mici la o vânătoare de bomboane de ciocolată alături de spiridușii lui Moș Crăciun. Într-un spațiu special amenajat, copiii isi vor realiza cornițe de ren, apoi vor sparge pinatele supradimensionate pentru a descoperi dulciurile de Crăciun. „Am deschis sezonul de iarna cu a doua ediție a „Paradei Personajelor de Poveste” și continuăm cu și mai multe surprize pentru vizitatorii noștri și, în special, pentru copii. Ne așteptăm clienții cu o atmosferă de poveste, cu decoruri la care au contribuit copiii de la grădinițele și școlile primare din sectorul 2 și cu 100 de magazine pregătite pentru cumpărături. Ne dorim ca centrul nostru comercial să fie destinația perfectă pentru adulții în căutare de cadouri, dar și locul de petrecere a timpului liber alături de copii” a declarat Maria Crăciun, Center Manager Veranda Mall. Pe parcursul întregii perioade, Veranda Mall este decorat de sărbătoare și pune la dispoziția clienților un patinoar în aer liber, unde aceștia sunt invitați să se distreze și să-și împartă experiențele cu prietenii lor din social media. În perioada următoare, va fi anunțată o tombolă dedicată sărbătorilor de iarnă, cu peste 3.000 de cadouri și programul centrului comercial în perioada vacanței de Crăciun. Pentru mai multe detalii legate de programul evenimentelor dedicate Crăciunului, poate fi consultat și website-ul www.verandamall.ro sau pagina oficială de Facebook Veranda Mall.

Studiu: 65% dintre români caută cadouri de Crăciun în magazinele online

Majoritatea fiind dispuși să investească între 300 și 1000 RON pentru cei dragi de sărbători

Vinde hainele pe care nu le-ai purtat niciodată și cumpără ceea ce te reprezintă de pe remixshop.com

Știai că îmbrăcăm doar 20-30% din toată garderoba noastră? Pentru că în cele din urmă optăm pentru aceleași haine pe care le purtăm în repetate rânduri, spun specialiștii de la remixshop.com.

Liceeni de toata lauda la Alimentatie rationala pentru sanatate 3

Miercuri, 5 Decembrie a avut loc la Colegiul Tehnic Mihai Bravu din capitala, cea de a 3-a editie a simpozionului regional Alimentatie rationala pentru sanatate. Circa 300 de elevi, profesori din licee din Bucuresti si inspectorii de la ISMB, Casa Corpului Didactic si Ministerul Educatiei Nationale au participat la eveniment si la sesiunile din cadrul celor doua paneluri.

Eurolife ERB Asigurări România lansează 3 pachete de asigurare de călătorie: Relaxat, Echilibrat si Zen

Eurolife ERB Asigurări lansează asigurarea de călătorie disponibilă exclusiv online, cu activare imediată, valabilă oriunde în lume. Disponibilă în 3 variante de pachete − RELAXAT, ECHILIBRAT ȘI ZEN − asigurarea se diferențiază prin: - Accesibilitate/Rapiditate: asigurarea poate fi accesată chiar și de pe scara avionului și devine activă imediat după confirmarea plății;  - Simplitate: asigurarea poate fi încheiată exclusiv online, în doar patru pași, care nu durează mai mult de câteva minute, accesând platforma dedicată: travel.eurolife-asigurari.ro; - Acoperiri extinse: pe lângă pachetul standard de servicii medicale, asigurarea include acoperiri esențiale precum: asistență rutieră, pierderea bagajelor, anularea călătoriei, reducerea franșizei la mașina închiriată; - Nivel ridicat de personalizare: costul și beneficiile sunt structurate în funcție de specificul și nevoile fiecărei călătorii. Astfel, pe tot parcursul unei călătorii în Europa, cu mașina personală, serviciul de asistență rutieră este inclus; - Cost competitiv vs. beneficii multiple: o asigurare la ski în Austria, cu sporturi de agrement incluse, pentru o persoană, valabilă 5 zile, costă aproximativ 68 lei (varianta Pachet ZEN cu toate beneficiile incluse). Comparativ, pentru un accident la ski în Austria, costul unei intervenții medicale sumare (radiografie și imobilizarea piciorului, fără alte investigații sau intervenții) poate ajunge la peste 4.000 de lei, sumă ce poate fi economisită în cazul existenței unei asigurări de călătorie; Pentru grupurile mai mari de 1 persoană, la prețul asigurării se aplică un discount de 10%;- Flexibilitate: acoperirile sunt disponibile în cadrul a două variante de sumă asigurată: 30.000 euro, respectiv 50.000 euro.Acesta este primul produs online, end-to-end, din portofoliul companiei, un pas important al strategiei de digitalizare a acesteia. Asigurarea de călătorie este lansată în parteneriat cu AXA Assistance, una dintre cele mai mari companii de asistență la nivel internațional. AXA dispune de o rețea medicală extinsă, fiind prezentă în 34 de țări.  În 2017, AXA Assistance a gestionat la nivel global peste 13.000 de cazuri de repatriere, 5 milioane de cazuri de asistență medicală și alte 5 milioane de situații în care a fost nevoie de asistență rutieră.  

Cele mai dorite cadouri de pe lista Moșului

Dragă Moș Crăciun, de fiecare dată ai fost atât de bun cu mine… iar acum, vreau să te mai rog ceva. Anul acesta, trec pe lista cu dorințe, pe lângă tolba mare cu sănătate și fericire, un mic răsfăț.