Destinația hot a Bucureștiului este Starbucks Reserve ™

Un concept inedit de cafenea Starbucks, unde sunt servite cafele unice Starbucks Reserve, disponibile în ediție limitată, s-a deschis oficial în centrul Bucureștiului, pe strada Lipscani 71.

Caroli lansează gama de produse Carolino, dedicată copiilor

Sănătatea în alimentație este una din preocupările constante ale părinților, aceștia fiind interesați îndeosebi de lipsa aditivilor,  conservanților și a zahărului, precum și de o nutriție echillibrată. Copiii, în schimb, sunt atrași de forme, arome, ambalaje captivante precum și de folosirea personajelor faimoase. Din dorința de a poziționa brandul Caroli ca prima alegere pentru alimentația copiilor, Caroli Foods Group, liderul în preferințele consumatorilor în categoria produselor din carne procesată, lansează gama de produse Carolino, special create pentru copii. “Ca mamă, știu foarte bine cât de important este să cresc un copil sănătos și fericit, să-i pot oferi acestuia produse care să-i asigure aportul zilnic de vitamine și proteine. Știu că cei mici urmăresc foarte atent cum ne construim viața, cum ne trăim visele și mai ales cum și ce decizii luăm pe parcursul acesteia. Lansarea gamei de produse Carolino, destinată copiilor, este o decizie pe care am luat-o în primul rând ca mamă, și apoi ca om de marketing, fiind centrată pe Alexia, copilul meu de acasă, și pe Șervețelul Carolino, copilul meu de la birou. Pentru că știu că tot ceea ce facem noi acum va fi o recompensă pe care o vom culege de la copiii noștri peste ani”, a declarat Anamaria Băjan, Director Executiv de Marketing, PR și Business Development al Caroli Foods Group.Pentru a răspunde exigențelor părinților, Gama Carolino conține minicremwurști de pui și de porc, fără E-uri și nitriți, fără membrană, ușor de mestecat de către copii, cu un gust îmbogățit cu ingrediente speciale, potrivite pentru alimentația celor mici - unt și lapte. Gama Carolino vine într-un ambalaj inovativ și jucăuș în categoria de produse din carne, o caserola de 150 grame, care include și câte una din cele 12 figurine de tip stickie, din colecția “Hai la masă”, realizată în baza unui parteneriat strategic cu cea mai iubită trupă pentru copii din România, Gașca Zurli. Totodată, pentru a-i încuraja pe părinți și copii să petreacă timp de calitate împreună și pentru a face mai ușoară interacțiunea părinților cu cei mici, în special în momentele cheie precum masa, gama Carolino vine și cu provocarea unui Board Game. “Hai la masă” este distractiv de jucat în familie și include 2 jocuri distincte, construite în jurul personajelor care deja și-au câștigat un loc de cinste în inima celor mici: cele 10 personaje din Gașca Zurli și Șervețelul Carolino.

Cum se poartă Ela Crăciun cu copiii săi atunci când greșesc

Ela Crăciun, mama a doi copii superbi, Alex, în vârstă de aproape 12 ani, și Alesia, ce tocmai a împlinit șase ani, s-a confruntat de nenumărate ori cu năzbâtiile celor mici și cu încăpățânarea acestora de a asculta de sfaturile ei. Aparținând unei generații diferite, copiii își manifestă personalitatea încă de la vârstă fragedă, astfel că este indicat ca părinții să știe să se poarte cu mănuși pentru a nu-I afecta emoțional prin certuri și pedepse. Ela Crăciun a apelat la psihologi și a aflat cum este bine să se comporte un părinte atunci când are copii neascultători, detaliind cele aflate pe blogul ei, www.elacraciun.ro.“Psihologii spun că obiceiurile greșite pe care le ținem după noi o bună parte din viață e posibil să își aibă rădăcinile în copilărie. Haideți să vedem cum atacăm problema la sursă.1. Nu îl pedepsi. Efortul tău trebuie să fie mai degrabă concentrat înspre a ignora perioada când începe să se dezvolte obiceiul cu pricina. Atrăgându-i atenția constant îl vei încuraja, inconștient, să repete gestul, dându-i mai multa importanță. Prima fază a procesului este să îl lași să depășească singur neplăcutul moment.2. De cele mai multe ori cauza problemei este stresul. Da, cel mic poate fi stresat. De orice activitate nouă, de venirea unui nou membru în familie. Aceste mici sau mari gesturi enervante te pot ajuta să descoperi o cauză chiar mai profundă sau o problemă gravă ce nu îi dă pace.3. Este important însă să facă diferența între ceea ce fac bun și rău. Astfel nu uita să fii mai vocal ca de obicei atunci când face ceva bun și să îl recompensezi ca atare. Astfel, inconștient sau poate chiar foarte conștient, va înțelege ceea ce e bine pentru ei și vor învăța să facă diferența între un obicei sănătos, care îi aduce beneficii psihice și materiale și unul care nu îl ajută cu nimic. Ridică-i moralul, laudă-l.4. Să nu faci caz dintr-un obicei prost atunci când se dezvoltă nu înseamnă că nu e bine să vorbești despre el înainte ca el să se producă. Educația nu o să fie niciodată o formă greșită de abordare a unei probleme. În mai puține cuvinte, dacă reușești să previi, să discuți cu cel mic înainte să fie prea târziu, să îl înveți să facă diferența între ce e bine și ce e rău, șansele sunt mari ca el să nu dezvolte obiceiul cu pricina. Sa fii ferm când trebuie și constant este foarte important atunci când vine vorba de reguli.5. Dacă ai ceva să îi spui copilului, nu o face în public. Orice lucru care ține de mustrare și educație, trebuie făcut în privat, acasă. Asta dacă nu cumva vrei nu numai ca obiceiul să persiste ci să fie doar baza a ceva și mai deranjant sau mai urât.6. Prioritizează micile problemele sau neajunsul pe care le-ai determinat ca fiind cel mai deranjant, enervant. Fără grabă, fără să exagerezi, dacă ai detectat mai mult de un obicei negativ, ia-l pe cel mai grav în viziunea ta, concentrează-te asupra lui și atacă-l pe acela cu armele descrise mai sus.Nu te enerva, toate trec până la urmă. Procesul în care acestea apar și dispar, însă, reprezintă o școală care vă va folosi amândurora mult timp înainte”, a scris vedeta pe blogul ei. 

Noutăți de primavara de la Halewood Wines & Spirits

În cadrul Good Wine, Romania’s Wine Convention, între 2 și 4 Martie 2018, la standul Halewood Wines & Spirits a putut fi văzută și degustată în premieră noua gamă de vinuri premium Byzantium având o nouă înfățisare - modernă, proaspătă, atractivă și potrivită cu personalitatea brandului- dată de noile etichete și noua zonă de recoltare a strugurilor. “Noua gamă Byzantium ilustreaza individualitatea uneia dintre cele mai importante regiuni viticole romanesti- Dealu Mare. Precizez că toate cele 3 sortimente ce aparțin gamei: Blanc, Rosé, Rosso provin din viile Halewood din aceasta regiune. Sunt vinuri expresive, echilibrate, bine structurate, arome tipice soiurilor din care provin, lungi după degustare.”, a declarat Lorena Deaconu Stoian, Enolog Senior al Halewood Wines & Spirits. Byzantium Blanc 2017 este un vin elegant în care aromele se succed în cascadă -  mai întâi cele de ananas, grapefruit și floare de soc provenite de la Sauvignonul Blanc, apoi cele de fructe galbene coapte date de Chardonnay și la final cele florale date de Feteasca Albă. Byzantium Rosé - Shiraz 2017 te cucerește prin prospețimea, culoarea tinerească și aromele delicate de zmeură, căpșune și grapefruit. Gustul este echilibrat și lung, dominat de fructe roșii, cu ușoare note de condimente.Byzantium Rosso 2016 este un vin generos, complex și bine structurat, în care toate cele trei soiuri – Fetească Neagră, Shiraz și Cabernet Franc își aduc cotribuția. Vinul te încântă cu arome de fructe roșii și negre de pădure, tonuri de eucalipt și  condimente, note florale discrete de violete în post-gust.Noua Gamă Byzantium este disponibilă în HoReCa, modern retail, precum și pe www.halewood.shop. Prezența Halewood Wines & Spirits pe parcursul celor trei zile, a surprins vizitatorii cu o serie de noutăți și premiere, precum: gamele Floarea Soarelui și Floare de Lună cu o nouă înfățisare; noi sortimente La Umbra - gama recent intrată pe piața locală, ediția limitată a nobilului spumant Rhein Extra Vintage 2013 și nu în ultimul rând noutăți din categoria vinurilor de import, precum și a bauturilor spirtoase.Portofoliul Halewood Wines & Spirits este unul impresionant atât prin diversitate cât si prin calitate: Vinuri producţie proprie: Hyperion, Neptunus, Kronos, Rhea, Theia, Rhein Extra, Colina Piatra Albă, Byzantium, Floare de Lună, Floarea Soarelui, Prahova Valley, Lambrini, La Umbra; Vinuri de import: Concha y Toro, Marchesi de Frescobaldi, Vega Sicilia, Trapiche, Torres, Louis Jadot, Tinazzi, etc.; Spirtoase: Whitley Neill, Liverpool, The Poques, West Cork, Rum 66, Red Square Vodka, etc.; Apă tonică, beri, ready to drink: Lamb & Watt, Crabbie's Original Ginger, John Crabbie, Sadler's Craft Beers, Caribbean Twist.

Eveniment KIDS PLAY&FUN - Teatru muzical, jocuri interactive și workshop dedicat mamei

Duminică, 4 Martie, orele 10:00-12:30 la Caro Hotel, Sala Ballrooom, ne-am jucat, ne-am distrat și ne-am relaxat într-un cadru prietenos și plăcut, la evenimentul KIDS PLAY & FUN. Cei peste 300 de copii și părinti au fost întâmpinați de prințesele Alba ca zăpada și Tinkerbell,  având parte de provocări interesante și inedite.Workshp-ul de arta dedicat mamei a fost apreciat deopotrivă de copii, dar și de mămici, meșterind împreună semne de carte colorate și vesele. A urmat ora de spectacol pus în scenă de trupa de teatru muzical educativ PAM PAM. Copilașii au aflat că “La Scoală este ca-n povesti”, iar actorii: PIA, VIO, KITO, Împaratul Lenevilă și simpaticele mascote PAM PAM si BUM BUM au cucerit audiența cu replici savuroase, fiind răsplatiți cu multe aplauze.Alaturi de aceștia, trupa de copii PAMPAM jr. a cântat și a dansat cele mai îndrăgite melodii, pătrunzând, prin joacă, în tainele învățăturii: “Anotimpurile”, “Număratoarea”, “Alfabetul” după un scenariu original si educativ.Una dintre surprizele evenimentului a constat în întâlnirea celor prezenți cu copiii “VOLUNTAR IN JOACA”, ei au purtat tricouri cu mesaj ușor de identificat. Micuții și-au luat rolul în serios, acela de a interacționa și a se juca cu copiii prezenți la eveniment. Voluntarii au fost responsabili fiecare sau în echipă de câte un joc: “ceasul urias”, “twister”, “cel mai înalt turn” “cuburi colorate”, “bowling” și au devenit, pentru două ore, traineri importanți, explicând jocurile, organizând concursuri și aratând dedicare și prietenie pentru copiii cu poftă de joacă.Sesiunea de “meet&greet” a fost una lungă și colorată, copiii și-au dorit să facă poze cu persoanjele dragi pe care le-au îmbrățisat și au stabilit următoarele întâlniri la fel de voioase și frumoase! Tombola primaverii s-a aratat a fi una foarte bogată, cu multe premii, surprize, zâmbete și bucurie pe chipul copiilor și al părintilor! Toti copiii au primit cadouri din partea organizatorilor și a partenerilor evenimentului.Atmosfera evenimentului a fost una relaxată, de joacă și de reîntalnire cu prieteni dragi, am petrecut împreună o dimineată de duminică cu multa voioșie, ne-am testat abilitățile de mici meșteri făurind cadouri pentru Ziua Mamei, am intrat în atmosfera fascinantă a spectacolului de teatru muzical. KIDS PLAY&FUN a fost un eveniment dedicat familiilor cu copii care se bucură împreună de timp de calitate, de voie bună, de jocuri interactive, care iși oferă momente unice, unde copiii se distrează și învată prin joacă, iar părinții se relaxează alături de cei mici. Un eveniment organizat de Casa Veselă Events.

În luna martie, Docbook oferă pacientelor până la 50% reducere în clinicile partenere

Luna femeii vine cu o serie de surprize pentru utilizatoarele Docbook. Astfel, până la sfârşitul lui martie, toate pacientele vor beneficia de reduceri de până la 50% la consultații ginecologice, dermatologice, și la mamografii în clinicile partenere : Clinica Donna Medical Center și Centrul Medical Academica.

Starbucks lansează noile Teavana® Tea Lattes

Starbucks, cel mai popular brand de cafea din lume, aduce primăvara mai aproape cu trei noi băuturi, Teavana® Tea Lattes, făcute cu ceai din frunze întregi, măcinate în pudră fină, alături de o plăcintă delicioasă de mere, perfectă pentru cei care țin post sau vor să savureze o prăjitură vegană.

Maison Romantique - din pasiune pentru design si decoratiuni de interior cu accente French

Maison Romantique a aparut din pasiune pentru design si decoratiuni de interior cu accente French, vintage, romantic, country French, shabby chic, pasiune pentru interioarele frantuzesti, acel mix inconfundabil intre un elegant scaun auriu model Louis imbracat in catifea alaturi de o masuta de cafea vintage.

Legion Run, evenimentul internațional fenomen ajunge pe 16 iunie în România

Evenimentului internațional fenomen, Legion Run ajunge în data de 16 Iunie 2018 la Divertiland Waterpark. Legion Run este un brand care crește rapid în număr de evenimente și participanți, desfășurându-se până acum în Franța, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Italia (Roma), Lituania (Vilnius), Ucraina (Kiev), iar anul acesta și în România.  Traseu de 5 km, 22 de obstacole - din care două vor fi în premieră în cadrul ediției de anul acesta din România, aventură și adrenalină, toate acestea sub egida Legion Run.  O cursă necompetitivă, orientată spre încurajarea spiritului de echipă, care susține provocarea propriilor limite și nu în ultimul rând, distracția și buna dispoziție! Legion Run este o experienta unică, o competiție cu propriile forțe și o provocare de a-ți depăși propriile limite. Nu este o competiție cu ceilalți participanți, nu se cronometrează, iar câștigători sunt cei care obțin sentimentul de mulțumire că și-au depășit limitele mentale și fizice, că au ieșit din zona de confort și că pot mult mai mult decât au crezut vreodată.Legion Run este momentul tău declanșator, în care viața ți se schimbă, pentru că vei trece la un alt nivel de forță interioară. Legion Run este experiența care te ajută să iți dai seama că poți face orice iți propui, că poți fi orice iți dorești și că tu ești adversarul tău cel mai temut, așa cum tot tu ești cel mai mare aliat al tău. Legion Run este o aventură cu obstacole, noroi, gheață și sârmă ghimpată. Aventură, distracție și antrenament în echipă!Înscrierile și achiziționarea biletelor se poate face direct de pe website-ul evenimentului, unde pot fi găsite și o serie de informații utile și detalii despre obstacole și experiența participării la eveniment. Cui de adresează Legion Run? Atât persoanelor fizice cât și companiilor, pentru că încurajează lucrul în echipă și colegialitatea. Prin achiziționarea de bilete corporate, companiile au posibilitatea de a oferi angajaților un altfel de teambuilding și o experiență premium. Companiile pot beneficia și de pachetele personalizate, care oferă o buna vizibilitate atât în cadrul evenimentului, cât și pe parcursul campaniei de promovare a evenimentului. Mai multe detalii aici. Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe website Legion Run, Facebook, Instagram, You Tube. Mai multe detalii și informații suplimentare pe: romania@legionrun.com. Parteneri: World Class Romania, Divertiland. Eveniment sustinut de www.eva.ro.

Elevii și pasiunea pentru jocurile online

Pentru mulți părinți și profesori, o problemă tot mai acută o reprezintă insistența cu care copiii vor să se joace în mediul online. Cum digitalul face deja parte din viața noastră cotidiană, specialiștii Intuitext în educație explică de ce nu trebuie să ignorăm acest fenomen și care sunt avantajele tehnologiei pentru o educație modernă.Astăzi, conflictul dintre generații include, pe lângă temele frecvente de disensiuni între părinți și copii, și problema timpului petrecut de cei mici la telefon, tabletă sau calculator. Dorința exagerată de a naviga în mediul online reprezintă un motiv serios de îngrijorare pentru adulți, care se tem de consecințele tehnologiei asupra educației noilor generații de elevi.În acest context, specialiștii Intuitext în educație susțin faptul că problema în acest caz este disproporția dintre timpul petrecut în fața ecranelor și cel dedicat studiului, și nu tehnologia în sine. Digitalul face parte din viața noastră de zi cu zi și va ajunge să acopere zone tot mai mari. Prin urmare, nu putem ignora mediul online sau device-urile smart, dar cum putem să-i atragem cu blândețe către activități cu adevărat utile lor. Un program clar pe care copiii să-l respecteCând vine vorba de mediul online, părinții și copiii par a fi două tabere gata în orice clipă să se înfrunte ca pe câmpul de bătălie. În timp ce adulții sunt preocupați de educație, copiii visează doar jocuri, animații amuzante sau aplicații ingenioase. Astfel, soluția este un program echilibrat, care să îmbine jocul și învățarea în mod cât mai plăcut și natural.Resursele pozitive ale digitaluluiÎn paralel cu dezvoltarea tehnologiei, educația din România se adaptează atât noilor generații de elevi, cât și dorinței părinților ca aceștia să nu acceseze site-uri sau jocuri nepotrivite vârstei lor. Astfel, au fost concepute o serie de produse educaționale digitale, care să-i ajute pe copii să învețe mai ușor și într-un mod plăcut. O astfel de resursă este site-ul educațional Școala Intuitext, dedicat elevilor din clasele I, a II-a si a III-a. AVIZAT de Ministerul Educației, Școala Intuitext completează programa școlară și îi ajută pe copii să privească învățarea într-un mod pozitiv. Astfel, prin joc (jocurile logice, filmulețele explicative, experimentele interactive) elevii înțeleg mai ușor materia predată la clasă de învățătoare la toate disciplinele de la școală.Pentru elevii de gimnaziu, unul dintre cele mai importante examene este Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Această testare reprezintă atât o provocare în plan școlar, cât și emoțional, iar pentru a-i ajuta să câștige încredere în ei înșiși, specialiștii Intuitext în educație au conceput un produs adaptat nevoilor și dorințelor lor: ExamenulTau.ro. Prin această platformă online complexă, interactivă, copiii au șansa să se testeze singuri la Română și Matematică, să găsească probleme rezolvate în pași, să recapituleze, să-și dea seama ce nu știu – un fel de profesor la care pot apela cu încredere oricând doresc și de la care pot fi siguri că vor primi sfaturi și informații utile.Sondaj despre eficiența studiului onlineÎn cadrul unui studiu Intuitext despre eficiența platformei ExamenulTau.ro în rândul utilizatorilor, a reieșit faptul că jumătate dintre respondenți consideră că folosirea platformei a avut o influență asupra notei.De asemenea, în cadrul unui sondaj realizat de specialiștii Intuitext în educație, am descoperit că:•    44% dintre elevi au obținut cu până la 2 puncte mai mult la examenul de Evaluare Națională.•    62% dintre elevi au folosit platforma din proprie inițiativă, fiind o metodă care îi atrage și un ajutor important mai ales în cazul celor care nu au făcut meditații.•    78% au declarat că au recomandat platforma ExamenulTau.ro cunoscuților pentru explicațiile clare și testele ce pot fi reluate oricând, pentru modalitatea eficientă de evaluare continuă și pentru faptul că, în esență, ExamenulTau.ro este un instrument util care acoperă întreaga materie.

Conferintele BookLand Evolution - Viitorul Romaniei sta in mainile tinerilor de azi

Conferintele BookLand Evolution strabat anual 23 orase, reunesc tineri si personalitati marcante ce ii incurajeaza & motiveaza prin exemplu personal sa faca alegerile potrivite in viata, povestindu-le despre provocarile care-i asteapta, dar care nu trebuie sa-i opreasca din a-si urma vocatia! Cel mai amplu proiect educational, prin cele aproximativ 115 zile de conferinta, ofera liceenilor si studentilor o oportunitate excelenta de dezvoltare prin discutii libere, bazate pe experienta personala si interactiune directa cu profesionisti consacrati.A 5a editie a Conferintelor BookLand Evolution isi redeschide portile pentru tinerii din Bucuresti pe 5 martie 2018 la Academia de Studii Economice (Amfiteatrul 1), Piata Romana nr. 6, sector 1. In perioada 5-9 martie, de luni pana vineri in intervalul orar 14:00–16:00, vor urca pe scena 15 personalitati  pregatite sa raspunda la toate intrebarile: Andrei Rosu, Dani Otil, Cristina Balan, Alina Dumitrascu, Ioana Moldovan, Andreea Orindaru, Corina Puiu, Joseph Hadad, Adrian Niculescu, Marius Petrescu, Ionel Burtea, Mihaela Tatu, Maia Morgenstern, Ionut Rites si Marian Coman. Moderatorul acestei editii este Andrei Gabriel Stuparu. Intrarea la conferinte este libera!

NIVEA MEN transformă fiecare lună în luna femeii

Pentru că cel mai frumos cadou oferit celor dragi este îngrijirea, NIVEA MEN a lansat anul trecut uleiul de barbă care le-a oferit bărbaților o formulă specială: pentru ei și pentru barba lor. Iar pentru cei care și-au purtat barba cu mândrie, NIVEA MEN a mai avut o surpriză și a lansat pe pagina de Facebook o provocare: un concurs al celor mai frumoase bărbi, pentru un calendar 2018 original. Bărboși de pretutindeni au postat pe pagina de Facebook NIVEA MEN România cea mai reușită poză cu ei și cu barba lor, folosind hashtag-urile #CalendarulBărboșilor și #NIVEAMEN. După 4 săptămâni de concurs, pe 27 decembrie, juriul format din specialiștii salonului Foarfeca și Briciul, cei doi endorseri ai campaniei, Marian Ionescu și Laszlo Nagy, și un reprezentant NIVEA MEN și au ales bărboșii  pentru calendarul NIVEA MEN. Fiecare dintre ei a devenit un poster-boy al fiecărei luni din 2018. Pe lângă photoshooting-ul profesionist realizat de cunoscutul fotograf Alex Gâlmeanu, NIVEA MEN a pregătit şi alte surprize pentru câştigători şi îngrijirea bărbilor. Anul acesta, NIVEA MEN adaugă în colecția bărboșilor șamponul Protect & Care 2 în 1 pentru păr și barbă. Acesta curăță firul de păr în profunzime și îl menține sănătos și hidratat, oferindu-i protecție de până la 48 de ore. Astfel, ai grijă și de el, dar și de barba lui.  Preţ maxim recomandat: Sampon NIVEA MEN Protect & Care 2 în 1 pentru păr și barbă: 20.9 Lei/buc.

Studiu: Care sunt cele mai avantajoase și cele mai dezavantajoase orașe și cartiere din România

Studiul „Orașe și cartiere din România” analizează percepția cetățenilor asupra orașelor și cartierelor în care aceștia locuiesc, având în vedere zece criterii: siguranța, costul general al vieții, facilitățile medicale și educaționale, calitatea aerului, curățenie, recreere, accesul la magazine și restaurante, servicii de transport și nivelul de liniște.„Pornind de la misiunea Storia.ro de a fi aproape de utilizatorii noștri pe tot procesul de căutare a unei locuințe și de la faptul că locația s-a dovedit a fi un criteriu chiar mai important pentru ei decât prețul, am decis să ne folosim de gradul foarte mare de expunere pe care îl au platformele noastre și să îi ajutăm pe aceștia să ia decizii cât mai informate prin intermediul acestui studiu care surprinde detalii specifice la nivelul întregii țări, pe toate marile arii de interes”, declară Dan Puică, Real Estate Business Manager OLX Group. „Această analiză este cel mai amplu studiu de percepție efectuat în România pe tema criteriilor relevante în alegerea unei locuințe. Volumul eșantionului - aproape 260.000 de respondenți - și marja de eroare de 0.2%, comparativ cu media de +/- 3% utilizată de regulă în sondaje, dau greutate și precizie rezultatelor și ne fac să ne apropiem de studiile de tip big data”, declară Dan Petre, Business Developer D&D Research.Cele mai avantajoase orașe din RomâniaCel mai avantajos oraș din România este Brașov, urmat de Oradea și Cluj-Napoca, potrivit analizei realizate de platforma de imobiliare Storia.ro în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research. Clasamentul celor mai avantajoase zece orașe din România este completat de Sibiu, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Miercurea Ciuc, Slobozia, Timișoara, Târgu Mureș. Pe de altă parte, cele mai dezavantajoase orașe din țară sunt Alexandria, Focșani, Brăila, urmate de Călărași, Satu Mare, Bacău, Giurgiu, Zalău, Galați și Buzău.Cât despre regiunile din România, cea mai avantajoasă este Transilvania, în timp ce la polul opus se află Dobrogea. București și Ilfov ocupă a șasea poziție, conform celor zece criterii analizate de Storia.ro în cadrul studiului „Orașe și cartiere din România”.Cele mai avantajoase cartiere ale CapitaleiCapitala se află pe poziția 17 în topul celor mai avantajoase orașe din România. În ceea ce privește clasamentul cartierelor bucureștene, pe primele poziții se află Nicolae Grigorescu, Titan și Vatra Luminoasă. Cele trei sunt prezente și în topul național al celor mai avantajoase zece cartiere. Topul celor mai avantajoase zece cartiere din București este completat de Aviației, Tineretului, Pajura, Domenii, Sălăjan, Floreasca și Ozana. La polul opus se află Prelungirea Ghencea, Antiaeriană și Ferentari. Topul celor mai dezavantajoase cartiere din Capitală continuă cu 16 Februarie, Baicului, Fundeni, Gorjului, 13 Septembrie și Agronomie. Cele mai avantajoase și dezavantajoase cartiere din RomâniaLa nivel național, cele mai avantajoase cartiere sunt Răcădău din Brașov, Cornișa din Târgu Mureș și Grigorescu din Cluj-Napoca. Printre primele zece s-au mai numărat Gheorgheni din Cluj-Napoca, Sub Arini din Sibiu, Nicolae Grigorescu din București, Valea Aurie din Sibiu, Titan din București, Centrul Civic din Brașov și Vatra Luminoasă din București.Cele mai dezavantajoase cartiere, pe de altă parte, sunt Lacu Dulce din Brăila, Bereasca din Ploiești, Brâncoveanu din Alexandria, Bariera Vâlcii din Craiova, Transilvaniei din Buzău și Artego din Târgu Jiu. Următoarele locuri sunt ocupate de Trei Insule din Arad, Priseaca din Târgoviște, Industriala din Vaslui și Dallas din Giurgiu.Cele mai avantajoase cartiere din marile orașe Brașovenii au votat Răcădău, Centrul Civic, Scriitorilor, Schei și Noua ca fiind cele mai avantajoase cartiere din oraș. În Cluj-Napoca, primele cinci poziții sunt ocupate de Grigorescu, Gheorgheni,  Zorilor, Plopilor și Mănăștur, potrivit studiului Storia.ro. Cartierul Nufărul este cel mai avantajos din Oradea, acesta fiind urmat de Rogerius, Cantemir, Centru Civic și Decebal. În cazul orașului Sibiu, primele cinci locuri sunt ocupate de următoarele cartiere: Sub Arini, Valea Aurie, Ștrand, Trei Stejari și Calea Dumbrăvii. Copou este cel mai avantajos cartier din Iași, acesta fiind urmat de Tomești, Centru Civic, Tătărași și Alexandru cel Bun, arată studiul „Orașe și cartiere din România”. Timișorenii au plasat cartierul Bucovina în fruntea clasamentului, urmat de Soarelui, Dacia, Complex Studențesc și Steaua.

Colecția limitată OMEDELBAR a ajuns la IKEA România

De la începutul lunii martie, magazinul IKEA din București oferă o nouă sursă de răsfăț pentru interioare - colecția limitată OMEDELBAR, creată în colaborare cu unul dintre cei mai cunoscuți stiliști și designeri de costume din lume; Bea Åkerlund, care a lucrat cu Madonna, Beyoncé, Lady Gaga, Rihanna și multe alte vedete. Cu produse precum pălării mari de sticlă, sau perne în formă de buze și cutii inedite pentru depozitare, OMEDELBAR este o colecție care include tot ce trebuie pentru a-ți expune îmbrăcămintea, accesoriile - și personalitatea. Colecția OMEDELBAR este compusă din 35 de produse care marchează individualitatea și creativitatea și reflectă mantra personală a designerului „B. who you are”. Produsele creează senzația unui dormitor exclusiv sau a unui dressing în care ți-ai dori să zăbovești pentru totdeauna. Pe lângă dungi și culoarea roșie, un alt element cheie al designului colecției OMEDELBAR este jocul dimensiunilor - cum ar fi transformarea unui ceas de buzunar într-un ceas mare pentru perete și crearea unei oglinzi pentru machiaj supradimensionate.„B. WHO YOU ARE" înseamnă să te accepți așa cum ești, indiferent de ce gândește lumea despre tine. Este vorba despre individualitate și creativitate - două elemente esențaile ale OMEDELBAR. Am vrut să fie distractivă, recognoscibilă și accesibilă tuturor”, a explicat Bea Åkerlund, care se descrie ca o activistă a modei și este cunoscută drept unul dintre cei mai influenți stilisti și designeri de costume din industrie, colaborând cu nume precum Madonna, Beyoncé, Lady Gaga și Rihanna. "Cu această colecție sper să inspir oamenii să gândească în afara tiparelor, să-i facă să-și asume riscuri și să se distreze, să cumpere ceva ce nu s-ar fi așteptat să găsească la IKEA. Pur și simplu – să îi inspirăm pe oameni să își trăiască viața mai mult!", a adăugat Bea."A fost distractiv să lucrăm cu Bea! Are o perspectivă atât de diferită, un adevărat artist din toate punctele de vedere. Întotdeauna plină de idei și de energie creativă", a descris Karin Gustavsson, Creative Leader pentru OMEDELBAR, colaborarea cu Bea. Ea a contactat-o pe Bea după ce a auzit-o vorbind la un post de radio suedez. Bea s-a bucurat de colaborarea cu IKEA și a adăugat că a avut o mulțime de idei, dar a trebuit să renunțe la unele dintre ele, cum ar fi o canapea imensă în formă de pantof, având în vedere modul de lucru al companiei IKEA – cu ambalarea și transportul în pachete plate.  În colecția OMEDELBAR, Bea a dat viață celei mai populare pălării, inspirate de Alice în Țara Minunilor, care a devenit o vază pe care o poți umple chiar și cu produse pentru baie.

Taticool te asteapta la targul pentru mamici si pitici, cu cele mai cool produse!

In perioada 8-11 martie, la Romexpo, va avea loc Baby Boom Show, cel mai mare targ dedicat viitorilor parinti si copiilor. Dan Cruceru- cel mai cool tatic din online- te asteapta la targ, la standul Taticool Shop, cu promotii exclusive acestui eveniment. Si pentru ca este indicat sa facem cumpararile inainte ca bebe sa apara, la standul Taticool Shop, te asteapta dintre cele mai diverse produse, precum:1. Cele mai bune carucioare pentru copii din Romania –  brandul Mutsy cu variantele Evo ( Evo 2in1, 3in1, sport ), I2 ( 2in1, 3in1, sport) si Sport Nexo.  -    Gama EVO - Super confortabil atat pentru copil, cat si pentru parinti,  foarte practic si usor de folosit. Rotile frontale se rasucesc la 360°, ceea ce ii asigura manevrabilitate excelenta in locuri aglomerate. Evo poate fi folosit cu landou, cu scaun sport cu sezut extensibil, scoica Safe2go si scoica Cybex.  Pliat, devine foarte compact, are un look elegant si este usor de transportat datorita greutatii reduse. -    Gama I2 -  La nivel international, a fost desemnat caruciorul anului 2014. Gama i2 contine landoul ultra-usor de doar 3,4 kg. Scaunul i2 are o saltea moale, cu spuma cu memorie, care poate fi scoasa, pentru spalat, in doar cateva secunde. In plus, scaunul poate fi fixat pe cadru atat cu fata, cat si cu spatele catre sensul de mers. Carutul poate fi strans, chiar si cu scaunul sport atasat, pana la o forma extrem de compacta, usor de depozitat pana si in cele mai stramte spatii. -    Gama NEXO - Acest fratior al gamei iGO este un carucior practic ce detine un spatar reglabil, un maner ajustabil pe inaltime si o dimensiune redusa odata ce este pliat. Spatarul se poate lasa total pe spate, iar suspensiile din rotile frontale asigura un confort optim copilului in timpul somnului.  Gama Nexo se bucura de un design simplu, tesaturi moi si accente din piele organica maro. De asemenea, este foarte usor de pliat si manevrat.2. Cele mai fashion carucioare pentru copii din Romania -    Colectia  Cybex Birds of Paradise reprezinta declaratia suprema a celor aflati tot timpul in pas cu moda. Inspirat din fascinantele culori ale padurii amazoniene, designul este pur si simplu uluitor. -    Colectia Cybex Fashion Crystallized imbina simbolismul enigmatic ale creaturilor marii din mitologia japoneza cu tehnologie la stadiu de arta, materiale de calitate si broderii ce iti vor lua ochii!  Colectia Crystallized reprezinta declaratia suprema a celor aflati tot timpul in pas cu moda.  -    Colectia Cybex Priam Gold Wings by Jeremy Scott - Rolls Royce-ul carucioarelor, imposibil de ignorat.  Celebrul designer Jeremy Scott a creat Cybex Priam Gold Wings, cel mai exclusivist carucior inventat vreodata. Designul este inspirat din puritatea fiecarui bebelus aparut pe lume, o puritate pe care doar ingerii o mai au, la care a fost adaugata stralucirea plina de lux oferita de doar de cel mai pretios metal- aurul.-    Colectia CYBEX PRIAM Butterfly -  Tonurile inchise de lemn intalnesc culorile din flora si fauna, Ralph Lauren intalneste intelepciunea lui Hemingway. La colectia Butterfly, opusurile se atrag si imbina ce au mai bun cele doua lumi. Fluturii stralucitori se integreaza perfect in peisajul de camuflaj si contrasteaza puternic cu nuanta dominanta a caruciorului. -    Colectia CYBEX PRIAM ANNA K - Masivul univers unde stelele, planetele si galaxiile se misca dincolo de spatiu si timp intr-un dans fara sfarsit cu gravitatia, este inspiratia noului astru in fashion, Anna K, ce a creat NAVETA SPATIALA pentru colectia Fashion Cybex. Interactiunea dintre delicatete si putere, dintre relaxare si explorare se reflecta in noua editie Fashion de la Cybex. Capsule intergalactice pentru prichinedeii urbani, vanatori de stele.-    Cybex Priam HERUVIMI by Jeremy Scott (pink si blue) - A treia colaborare Cybex x Jeremy Scott este numita ”Heruvimi” si combina adaptari umoristice ale motivelor clasice cu o paleta de culori uimitoare. Jeremy a creat astfel un design urban ce transforma vitalitatea copilariei intr-o declaratie de stil modern fara efort. Rezultatul? Un Cybex ce iti da aripi.3. Modele revolutionare de mobilier pentru copii de o calitate ridicata, smart si cu un design atragator, produse multifunctionale cu o garantie standard de 3 ani, patuturi din lemn masiv pliabile, patuturi Genius – cu tripla utilizare; patuturi 3in1;4. Cele mai sigure scaune auto – pentru diverse grupe de varsta; cu sistem de rotatie la 360°, care face foarte facil accesul la copil; usor de instalat in masina; 5. Cele mai versatile scaune de masa si balansoare – perioada diversificarii este provocare atat pentru parinti cat si pentru cel mic. Un scaun perfect de masa este un scaun spatios, rezistent la zgarieturi si dotat cu o tava pentru mancare anti-alunecare dar si cu o tava mai mica pentru joaca; 6. Espressor de lapte praf -  Un gadget ce nu ar trebui sa lipseasca niciunui tatic cool! In doar cateva secunde te ajuta sa prepari biberonul, prin apasarea unui singur buton. Formula Pro masoara, in locul tau, apa si pudra de lapte praf, le amesteca la temperatura si consistenta perfecta. Tot ce trebuie sa faci este sa setezi aparatul pe formula dorita si gata! Espressorul poate fi folosit cu aproape oate tipurile si marcile de lapte praf. 7. Accesorii - huse de ploaie, umbrele de ploaie, umbrele de soare, genti pentru carucior; cosuri pentru cumparaturi; baby carriers, etc. Produsele din cadrul magazinului online si fizic TaticoolShoop sunt recunoscute la nivel international si sunt dedicate atat parintilor preocupati de confortul copiilor lor, cat si celor mai exigenti parinti. Produsele au un design revolutionar, un design care nu le lasa sa treaca neobservate atunci cand va plimbati prin parc sau cand va vin prietenii in vizita.  In zilele de 8 si 9 martie ai acces gratuit la targ pe baza invitatiei online disponibila pe www.babyboomshow.ro. Tarif bilet intrare in pavilionul A - 10 Ron.

Fabrica de Clatite Tefal – calatorie in jurul clatitei!

Cand te gandesti la clatite, te gandesti la copilarie si la desertul preferat pe care il savurai alaturi de prieteni. La pauzele dintre cursele pe bicicleta ce se incheiau cand soarele deschidea fereastra spre apus sau la dulceata de cirese de care nu te mai saturai. Pe 1 martie Tefal da startul celei de-a IV-a editii a campaniei Fabrica de Clatite si pune in joc premii pentru pasionatii de calatorii: plinuri de benzina, biciclete Pegas si marele premiu, un pasaport de calatorie de 2500 de euro.

În ”Orășelul lui Sunny”, cei mici joacă roluri mari!

Neobositul și mereu surprinzătorul dragon Sunny a pregătit pentru acest an experiențe interactive inedite pentru micii săi prieteni, care se vor distra pe cinste, dar vor și învăța lucruri importante și folositoare. În ”Orășelul lui Sunny”, copiii se vor putea transforma în medici, profesori, polițiști, vânzători sau coafeze, jucând cu seriozitate aceste roluri.

Reading Gives You Power – parteneriat Nemira și 5 to go

Editura Nemira și lanțul de cafenele 5 to go anunță lansarea unui parteneriat pentru promovarea lecturii în rândul tinerilor, sub mottoul Reading Gives You Power. În spiritul acestei campanii, Nemira propune pentru lectură peste 400 de cărți în cafenelele 5 to go din București și din țară, pentru că nicio zi nu ar trebui să treacă fară cafea și fără câteva capitole dintr-o carte bună. De asemenea, cititoarele ce vor păși în cafenelele 5 to go pe 8 martie vor primi cadou bestsellerul Fata care citea în metrou, de  Christine Féret-Fleury, o poveste frumoasă, care ne amintește că în epoca rețelelor sociale imaginația e cea mai importantă. În cadrul aceluiași parteneriat, 15.000 de pahare de colecție, cu un layout special ce va sublinia mesajul campaniei Reading Gives You Power, vor fi distribuite în cafenelele 5 to go în perioada 23-28 aprilie.

Din aprilie, Horia Vîrlan are un proiect nou la Prima TV

Horia Vîrlan, binecunoscuta vedetă Prima TV, va realiza un nou show culinar cu care speră să-i facă pe mulți români să prefere să gătească cu drag pentru famile și nu numai. Din aprilie, la Prima TV, telespectatorii vor afla, odată cu emisiunea În bucătărie cu Horia, cum să gătești simplu și ușor mâncăruri gustoase și, mai ales, secretele bucătăriei unui Maestru în Arta Culinară. Cu un stil aparte, Horia Vîrlan va introduce o nouă abordare a gătitului și a mâncării și va inspira telespectatorii cu rețete la îndemâna oricui  și sfaturi care îi vor ajuta în bucătărie.“Chiar îmi place să-i învăț pe ceilalți tainele artei culinare și de aceea vă aștept în această primăvară să-mi “furați” secretele direct din bucătăria mea. Sunt sigur că vă voi inspira cu feluri de mâncare simple și sfaturi pentru a vă face viața mai ușoară în bucătărie.”, spune Horia.Horia Vîrlan va lăsa la o parte rolul de comentator al preparatelor culinare și îl vom vedea dintr-un unghi personal. Numai așa, privitorii au ocazia să-i asculte poveștile, să se uite în bucătăria lui, în cămară și în oalele lui pentru ca aceștia să poată învăța să servească celor dragi o cină sau o masă completă.

Gymboland dă start primăverii la cu ateliere creative pentru cei mici!

În luna martie, toate locurile de joacă Gymboland sunt învăluite de spiritul ludic al primăverii. Temperaturile cresc și odată cu ele și energia celor mici iese din hibernare. Specialiștii alături de personajele de poveste care îi vor întâmpina, au creat un program de activități tradiționale de mărțișor și de ziua mamei care vor stimula imaginația celor mici. Copilul tău este invitat în lumea magică a lui Pogo, unde va descoperi o serie de meșteșuguri interesante care îl vor distra și îi vor dezvolta abilitățile creative. Activitățile tematice, de primăvară sunt incluse într-un program de ateliere adaptat la vârstele micuților. Fiecare loc de joacă are un program special, așa că poți alege din seria de ateliere creative în funcție de ce îi va plăcea micuțului tău și de agenda ta. În Gymboland AFI Cotroceni, cei mici descoperă cum să facă brățări mărțișoare, buburuze din carton colorat, felicitări de ziua mamei, peisaje de primăvară și personaje din hârtie colorată și culori. Gymboland Promenada și Gymboland Veranda au pregătite ateliere vesele de decupaj și scriere în care tot primăvara este laitmotiv. Mărțișoare și flori de hârtie obținute cu migală și amuzament vor aduce un zâmbet de satisfacție pe chipul celor mici. Toți prichindeii vor fi ghidați să învețe tehnici noi de creație pentru a simți bucuria de a crea ceva cu propriile mâini.Un atelier creativ poate fi un cadou perfect pentru cel mic, dar și pentru tine. În timp ce prichindelul tău întră în universul de basm ghidat de Pogonici și ajutoarele sale, tu te poți retrage la o cafenea sau te poți relaxa în mall. O echipă mare este atent distribuită să supravegheze atent locul de joacă. În timp ce personalul calificat are grijă de micuțul tău, locul de joacă este permanent monitorizat și securizat de echipa magică din spate.