Marinarea, mai simplă că niciodată

Ce iubitor de carne nu adoră gustul aromat al unei fripturi suculente? Și cine nu s-a confruntat – acasă sau la restaurant – cu momente în care friptura era prea tare doar pentru că s-a ‚sarit’ peste marinarea cărnii?  Marinada este o compoziție lichidă în care se frăgezește carnea, înainte de gătit, iar procesul de marinare are loc datorită unor ingrediente acide precum oțetul, vinul sau sucul de fructe din compoziție. Se spune că marinarea este o artă pe care puțini reușesc să o înțeleagă. De ce? Pentru că presupune absorbția unui lichid aromat printre fibrele cărnii, o acțiune care duce la acoperirea și “sigilarea” sucurilor aromate în interior.  Iată câteva beneficii ale marinării:•    carnea marinată are un gust excelent, mai multă aromă și culoare•    prin absorbție carnea capătă un surplus de lichid, astfel încât devine suculentă, lichidul adițional asigurându-i protecție în cazul supratratarii termice•    surplusul de umiditate compensează pierderea în greutate a alimentului gătit  •    ruperea fibrelor de către acizii din marinadă reduce timpul necesar preparării termiceÎn general, marinarea se face peste noapte sau chiar timp de două zile, în funcție de ingredientele folosite. Însă câți dintre noi mai avem răbdare să așteptăm atât de mult? Vestea bună este că există soluții mai simple care îți vor ușura munca și vor adăuga o savoare deosebită cărnii:•    Una dintre ele este Vegeta grill - condiment lichid cu bere pentru marinare – în doar 30 minute conferă suculenţă fiecărei bucăți de carne în drumul ei către grătar. Nu conține potenţiatori de gust și toate ingredientele sunt naturale (ulei de floarea soarelui, sos de soia, ghimbir, usturoi deshidratat, țelină deshidratată, piper negru, coriandru). Iar vestea și mai bună este că se poate folosi în mai multe feluri de mâncare: gulaș, carne fiartă sau mâncăruri cu legume. Gustul de bere va fi pe placul tuturor!•    Vegeta grill - condiment lichid barbeque pentru marinare conține, de asemenea, doar ingrediente naturale de calitate superioară printre care ardei gras afumat și măcinat, usturoi uscat, ceapă, coriandru, țelină deshidratată, chimen, oregano, chilli, piper negru, frunze de dafin, ardei iute și ghimbir. Tot ce trebuie să faci este să agiți bine plicul înainte de deschidere, să torni marinada gata preparată peste carne sau peşte, iar apoi să o lași să acționeze timp de 30 minute sau mai mult, dacă vrei o aromă puternică.

Donează rechizite şi dăruieşte copiilor şansa la educaţie!

Şi în această toamnă, ECCO vrea să facă diferenţa şi alături de Fundaţia Principesa Margareta a României va desfăşoară în perioada 22 august – 16 septembrie 2018 campania “Back to school 2018” în cadrul căreia se vor colecta şi distribui rechizite şcolare pentru a ajuta ca şi copiii cu posibilităţi financiare reduse să nu abandoneze şcoala şi să ducă la bun sfârşit anul şcolar 2018/2019.

ALBEENA oferă "Bine de la albine" prin gama de produse apicole românești

Gama de produse apicole ALBEENA vine în sprijinul tuturor celor care conștientizează importanța adoptării unui stil de viață sănătos. Produsele ALBEENA sunt 100% naturale și, incluse echilibrat în dieta zilnică, ajută la ameliorarea diverselor probleme de sănătate și facilitează buna funcționare a organismului. Apiterapia, metodă cu tradiție milenară, ajută la prevenirea sau vindecarea unor afecțiuni diverse, deoarece mierea, polenul, lăptișorul de matcă, păstura au...

5 lucruri simple, dar foarte utile pe care le poți face pentru tine

Cu siguranță ai anumite aspirații și dorințe pe care încerci să le pui în practică în viața zilnică, însă nu crezi că ar fi foarte util să te auto-motivezi și să îți propui să îndeplinești cât mai multe dintre acestea? Totuși, poate fi destul de dificil să întrunești imediat o listă a lucrurilor pe care trebuie neapărat să le faci, fapt pentru care îți vom face câteva recomandări de lucruri simple de trecut pe „Bucket List-ul” acestui an.Trăiește sănătos nu e o povesteCredem cu certitudine că schimbarea începe din interior. Perioadele de stres și oboseală nu îți fac niciun bine pe termen lung și este necesar să te preocupi de restabilirea echilibrului în organism. Pare destul de complicat să găsești timp pentru a dormi cât mai mult și a te destinde în permanență, însă propune-ți ca anul acesta să faci cât mai multe cure periodice de detoxifiere a organismului. Nici nu este nevoie de schimbări drastice, ci poți introduce în dieta zilnică alimente cât mai sănătoase și sucuri care să te elimine toxinele din corp. Realizează un plan al dietei în care să introduci cât mai multe vitamine, minerale și suplimente alimentare.  Cele mai multe produse le găsești pe vegis.ro.Citește și o lume întreagă ți se va arăta!Tot pentru dezvoltarea personală și spirituală recomandăm cititul din plin. Fructifică timpul liber citind cât mai multe cărți care să te inspire și care să îți expună noi percepții asupra vieții. Propune-ți să citești minimum două cărți pe lună și îți vei mulțumi! Găsești pe libris.ro, cea mai mare librărie online din Româna, o mulțime de titluri interesante, dar și promoții care te vor ajuta să-ți duci la îndeplinire planul.Învață ceva nou!Diversifică activitățile zilnice și încearcă noi experiențe care să te binedispună. Fie că mergi la un atelier în care îți poți concepe propriul parfum, ai parte de o sesiune completă de relaxare sau  te întâlești cu personalități și te bucuri de întâlniri inspiraționale, toate acestea te vor mobiliza în activitățile ulterioare, însă te vor bucura nespus. Toate acestea, însă și multe altele sunt disponibile pe unul dintre cele mai complexe site-uri dedicate cadourilor experențiale, complice.ro.Dansează ca și cum nimeni nu ar privi!Activitatea fizică este esențială pentru a te simți bine și pentru a avea întotdeauna o energie maximizată. Cu toate că suntem conștienți de această importanță, nu întotdeauna găsim timpul necesar sau voința pentru a face din sport o rutină. Ne-am gândit, însă, la o variantă care să ofere și distracție și activitate fizică în același timp și cu siguranță vei fi foarte încântată de idee: cursuri de dans la școala de dans Arthur Murray. Poți exersa felurite stiluri de dans și îți poți depăși limitele cum nu ai fi crezut, iar cea mai bună parte este că îți poți face orarul cursurilor în funcție de disponibilitatea ta.Nu uita să te... joci!Mai mult, cel mai important lucru pe care îl poți face anul acesta este să petreci timp împreună cu familia. Nu există un sentiment mai fericit decât acela când vă reuniți toți acasă după o zi aglomerată. De aceea, bucură-te de timpul petrecut cu cei dragi, creșteți și evoluați împreună. Alege de pe educlass.ro un joc de strategie și logică pe care să îl poți juca împreună cu copiii. Va fi o activitate amuzantă și antrenantăpentru toți membrii!

Aida Parascan recomanda: Salata cu fructe de mare

In weekendurile toride de vara, salatele cu fructe de mare de la Ocean Fish sunt binevenite. Sunt delicioase si se prepara in doar cateva minute. Chef Aida Parascan ne face o recomandare."Avem nevoie de: 1 cutie fructe de mare; 1 avocado; 1 mango; 1 fenicul; 500 g salata mix; 200 g rucola. Pentru dressing: 50 ml oțet de vin; 20 ml ulei de măsline; Sare; Piper. Se taie felii feniculul, se curăță si se taie avocado si mango, se scurg din ulei fructele de mare. Se amesteca toate ingredientele. Separat intr-un bol mic se amesteca ingredientele pentru dressing. Inainte de servire,  se condimenteaza salata. POFTA BUNA! :)"O porţie de fructe de mare, consumată săptămânal, reduce la jumătate riscul unui atac de cord. Acest lucru se datorează conţinutului ridicat de Omega-3, un acid gras cheie, recunoscut pentru beneficiile în starea de sănătate a inimii. Crabii, creveţii, calmarii şi caracatiţele, ca şi somonul sau codul, sunt adevărate “pachete” de vitamine, minerale şi uleiuri de peşte, spun nutriţioniştii.

”Ideo Ideis”, festivalul care poate reinventa o țară

Nu te-ai fi așteptat să găsești în Alexandria atmosfera creată de prezența Festivalului de Teatru Tânăr ”Ideo Ideis”. Într-un oraș din România despre care nu se știe mare lucru, pentru că acolo nu se întâmplă cine știe ce, ai parte de efervescența unui centru cultural animat de prezența entuziasmată a celor care îl organizează și a celor care îl vizitează. ”Ideo Ideis” nu este doar un festival de teatru. Este un eveniment care a reinventat un oraș.

Descoperă combina frigorifică Grundig. Creată pentru pasionații de vinuri

Fie că avem un stil de viață activ cu ieșiri în oraș, sau ne place să petrecem timpul cu familia, cu toții ne dorim să ne simplificăm viața. Și pentru că o mare parte din timpul liber îl petrecem chiar acasă, cerem mai mult de la electrocasnicele noastre.

Lidl continuă să susțină dreptul la educație de calitate, sprijinind National Teach for Romania

Lidl continuă să susțină dreptul la educație de calitate pentru toți copiii printr-un nou demers de sustenabilitate. Cu ajutorul clienților săi, Lidl va sprijini programul național Teach for Romania și va contribui la formarea cadrelor didactice care asigură educația copiilor din școlile defavorizate. Astfel, la achiziționarea oricărui produs din gama „Din nou la școală”, în perioada 20 august – 2 septembrie, Lidl va dona câte 1 leu către organizație.

Cum au evoluat turiștii români în ultimii 21 de ani: de la borcane cu mâncare la pachet la vacanțe all inclusive rafinate

Comportamentul turiștilor români în ultimele peste două decenii s-a modificat drastic: dacă în urmă cu 21 de ani, românii plecau în vacanțe cu autocarul, dormeau în hoteluri ieftine și își luau borcane cu mâncare în bagaje, în prezent, caută mai ales vacanțe all inclusive în hoteluri de 4 și 5 stele și destinații de pe tot Mapamondul - din Turcia până în China și din Thailanda până în Cuba ori Republica Dominicană, arată o analiză Christian Tour, dată...

Ela Crăciun îți spune ce sport poți face în siguranță în timpul sarcinii

Circulă multe idei preconcepute că, în timpul sarcinii, este contraindicat să faci sport, de teama de a nu-i dăuna copilului.

Rowenta Air Force 360™, aspiratorul ce îți dă oricând liber la vacanță

Bagajele sunt încă la intrare, suvenirurile în cutii, iar tu admiri fotografiile din vacanța ce tocmai s-a încheiat.

Vino la cel mai cool party! Appletone #RecoltaUrbana, 25 august

Ca în fiecare an, la finalul verii, Strongbow strânge merele pentru Appletone Party #Recolta Urbana.

Auxinul care face minuni

Auxinul – este elementul minune din apa sărată a Lacului Ursu de la Sovata. Știai oare? El este secretat de crustaceul de apă sărată Artemia salina și are un atuu extrem de important: este foarte asemănător hormonilor feminini. De aceea, apa sărată și nămolul terapeutic din Lacul Ursu de la Sovata sunt atât de benefice femeilor.

Historia Rediviva lansează proiectul educațional “Acum 100 ani”, un prim demers educațional sub conceptul Visual History

Prin lansarea proiectului “Acum 100 ani” www.acum100ani.ro, Historia Rediviva marchează inaugurarea conceptului de Visual History, o abordare imersivă, gamificată, un mod dramatizat de prezentare a informaţiilor istorice aduse în prezent prin mijloace vizuale, utilizând tehnologia 3D și realitate virtuală. Astfel ia naștere istoria ca entertainment.

IKEA sărbătorește 75 de ani cu o colecție istorică: GRATULERA

Au trecut 75 de ani de când Ingvar Kamprad a înființat IKEA. Pentru a marca acest moment, IKEA prezintăcolecția specială GRATULERA, care include cele mai iubite piese de mobilier din istoria companiei și care va fi lansată în trei etape, în perioada de vară - toamnă a acestui an. Primele produse din colecția GRATULERA, care readuc la viață anii `50 și `60 ai secolului al XX-lea, sunt deja disponibile în magazinul IKEA Băneasa.

Pe 15 septembrie, 1 milion de români sunt invitați să curețe România la cea mai mare mișcare civică de pe Glob

Let`s Do It, Romania! anunță lansarea inițiativei de curățenie World Cleanup Day, care își propune ca, pe 15 septembrie 2018, să mobilizeze toți românii la cea mai ambițioasă acțiune civică de până acum. La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică – World Cleanup Day.

39,816 de turiști români au vizitat Dubai

Dubai este cu siguranță o destinație din ce în ce mai iubită de români. Fie că este vorba de sejururi sau de city-brake-uri, agențiile de turism înregistrează cererei de călătorie și vacanță în Dubai. România a trimis un număr de 39,816 de turiști.

Wood Be Nice organizează un workshop pe tema reciclării în creația artistică și impactului asupra mediului, ca parte a proiectului NeoNlitic

Wood Be Nice organizează în data de 17 august, începând cu ora 17:00, la atelierul de pe B-dul Carol I nr. 53 din București, un workshop despre reciclarea în creația artistică, conceptul de upcycling prin care deșeurile folosite în scopuri artistice sau funcționale capătă o valoare mai mare decât a produsului inițial și impactul pe care aceste demersuri de creație le au asupra mediului. Intrarea pentru public este liberă.

Adela Diaconu: ”Recomand Brașovul ca destinația turistică numărul 1 în România”

Vedeta postului Nova Tv, Adela Diaconu, premiată la ”Romanian Fashion Awards”, pentru ”Cea mai buna emisiune de fashion si lifestyle”, recomandă Brașovul ca destinația turistică numărul 1 a României.

Peste 140 de tipuri de bere si cidru la Bucharest Craft Beer Festival

Bucharest Craft Beer Festival 2018 – Great BEER, Great FOOD, Great MUSIC! Cei mai insemnati artizani berari din Romania, dar si din alte tari, vin la Bucharest Craft Beer Festival 2018 si isi asteapta oaspetii cu peste 140 de sortimente de beri si cidru, proaspete, gata de a fi savurate. Ei indeamna publicul sa testeze savoarea, aroma, buchetul, calitatile nutritive ale berilor create in micile lor intreprinderi si, bineinteles, sa se lase cuceriti de buna dispozitie care vine odata cu...