Auxinul care face minuni

Auxinul – este elementul minune din apa sărată a Lacului Ursu de la Sovata. Știai oare? El este secretat de crustaceul de apă sărată Artemia salina și are un atuu extrem de important: este foarte asemănător hormonilor feminini. De aceea, apa sărată și nămolul terapeutic din Lacul Ursu de la Sovata sunt atât de benefice femeilor.

„Atât sarea, cât și auxinul sunt absorbite, în decursul tratamentului, prin piele și prin mucoasă și se integrează în organism. Așa se explică efectul benefic, prelungit, al tratamentelor în cazul diverselor afecțiuni cronice: locomotorii, ginecologice, respiratorii, neurologice şi dermatologice” susține Suzana Pretorian, medic specialist balneolog la Danubius Health Spa Resort Sovata


Nămolul extras din Lacul Ursu poate vindeca problemele inflamatorii ale aparatului genital feminin, infertilitatea primară și secundară, disfuncțiile menstruale sau ovariene.

Lacul Ursu, singurul lac helioterm din Europa, conșine un compozit unic, populat de bacterii benefice și sulf, care are diverse efecte biochimice și biologice.
Nămolul este un excelent conductor termic, răcindu-se de patru ori mai încet decât apa.


Tratamentele ginecologice se realizează în cure de cel puțin 10-15 zile. În cadrul terapiei, se aplică tampoane cu nămol care acționează ca termo-fito-terapie localizată. Durata unei ședinte poate varia între 20 și 60 de minute.

”Pregătirea pentru perioada de graviditate reprezintă o etapă foarte importantă pentru obținerea unei sarcini care să decurgă fără probleme. Tratamentul pregestațional cu nămol sapropelic peloidogen este unic și exclusiv, Sovata fiind singurul loc din Europa unde se fac asemenea terapii. Infertilitatea de orice origine, afecțiunile ginecologice cronice, manifestările de premenopauză și menopauza se pot trata în mod natural, fără efecte secundare și cu beneficii medicale recunoscute”, sublinează medicul ginecolog George Vasilescu.


Apa sarata și nămolul terapeutic din Lacul Ursu de la Sovata este bogat în acest element asemănător estrogenului și progesteronului.




 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod