Beneficiile terapiilor baleneare de la Sovata

Stațiunea Sovata este renumită în țară și peste hotare pentru tratamentul infertilității feminine, cât și pentru vindecarea sau ameliorarea pe termen lung a afecțiunilor reumatologice. Efecte benefice de durată se obțin și în tratarea bolilor respiratorii și dermatologice.Factorii terapeutici prin care se ating rezultatele de mai sus sunt apa sărată hiperconcentrată și nămolul sapropelic peloidogen, ambele extrase exclusiv din Lacul Ursu și utilizate exclusiv în bazele de tratament ale companiei Danubius (baza de tratament Danubius-Sovata și baza de tratament Lacul Ursu). Tratamentul infertilității feminine și a altor afecțiuni ginecologiceEfectele antiinflamatorii și hormonale ale nămolului și apei sărate extrase din Lacul Ursu au început a fi studiate sub supraveghere medicală încă din anii 1930. Începând din anii 1945, s-au izolat substanțe cu efect hormonal din apa sărată, cu repetarea periodică a dozărilor hormonale în anii următori. Ultima determinare hormonală, efectuată în anul 2011 în Budapesta, a relevat valori înalte de estrogen și progesteron human-like (adică asemănător ca structură cu hormonii umani feminini) atât în apa sărată, cât și în nămolul extrase din Lacul Ursu. În prezent se știe că acești produși hormonali provin din crustaceul de apă sărată Artemia salina, cât și din microflora lacului. Apa sărată hiperconcentrată și nămolul sapropelic peloidogen extrase din Lacul Ursu au un efect pluristructural, sincron și de finețe asupra aparatului genital feminin: efect antiinflamator, de stimulare hormonală și de relaxare a sistemului nervos, ultimul efect devenind tot mai important cu trecerea anilor (ca urmare a creșterii gradului de stres în populație, crește și procentul cazurilor cu sterilitate psihogenă, indusă de stres). Rata de succes în obținerea sarcinilor la baza de tratament Danubius-Sovata este de 18,5%, pe un lot de cca 700 paciente, examinate în perioada 2013-2014 (date raportate în ianuarie 2015 de către Dl Dr Vasilescu George, medic primar ginecolog cu specializare în infertilitate de cuplu). Aceste paciente au beneficiat numai de tratament natural cu apă sărată și nămol extrase din Lacul Ursu, fără alte tratamente gen hormoni sintetici de stimulare sau alte intervenții, după investigarea detaliată a cauzelor personale de infertilitate. Tratamentele ginecologice se desfășoară pe durata a două săptămâni și constau din irigații vaginale cu apă sărată, tampoane vaginale cu nămol, împachetări externe cu nămol, băi sărate, electroterapie cu efect antinflamator. Tratamentul ginecologic include consultație ginecologică, respectiv consiliere de specialitate pentru infertilitate de cuplu. Cauzele de infertilitate feminină pentru care s-a dovedit eficient tratamentul Danubius-Sovata sunt: îngustarea sau obstrucția trompelor uterine (ca urmare a bolii inflamatorii pelvine, aderențelor, infecțiilor, etc), insuficiența ovariană – cu slabă formare a foliculilor sau endometru insuficient dezvoltat, sindromul de ovare polichistice, hipoplazia uterină, endometrioza, alterarea pH-ului vaginal (infecții repetate în antecedente, candidoze recurente), stările postneosalpingostomie de dezobstrucție tubară (în urma intervenției chirurgicale laparoscopice de lărgire a trompelor, cicatricile restante rigide pot fi ele însele cauză de îngustare tubară – în aceste cazuri tratamentul Sovata înmoaie cicatricile și eliberează lumenul trompelor), pierderi repetate de sarcină sub 10 săptămâni cauzate de insuficienta dezvoltare a endometrului. Deoarece din ce în ce mai multe cupluri apelează din motive obiective la fertilizare in vitro FIV, merită amintit faptul că tratamentul Sovata efectuat cu 1-3 luni anterior FIV crește șansa implantării embrionului) la fertilizare in vitro (pregătește uterul pentru FIV). Altfel spus, tratamentul Danubius-Sovata crește în mod incontestabil șansa de succes a fertilizării in vitro, adică obținerea și ducerea la termen a sarcinii obținute prin FIV. Alte afecțiuni ginecologice ce beneficiază de tratament ginecologic Danubius-Sovata sunt: boala inflamatorie cronică pelvină – anexite, metroanexite și salpingite repetate, sindromul premenstrual, dereglările de ciclu menstrual, stările postoperatorii în sfera genitală. Instalarea menopauzei poate fi amânată cu cca 5-8 ani prin tratament ginecologic Sovata anual sau bianual, după vârsta de 40 de ani. Tratamentul afecțiunilor reumatologiceApa sărată și nămolul sapropelic peloidogen extrase din Lacul Ursu au efect benefic intens asupra aparatului locomotor (articulații, mușchi, sistem nervos, țesut subcutanat), atât în cazul afecțiunilor reumatologice deja constituite, cât și pentru prevenirea acestora. Mecanismul de acțiune al apei sărate și nămolului este complex, principalele efecte fiind scăderea durerii și a inflamației, scăderea tensiunilor musculare și articulare, creșterea mobilității și a plasticității țesuturilor, readaptarea la efort, creșterea capacității cardio-respiratorii, relaxarea sistemului nervos. Afecțiunile constituite ale aparatului locomotor care beneficiază de tratament sunt: artrozele cu diverse localizări (coloana vertebrală – spondiloze cervicale, discopatii lombare; coxartroze, gonartroze, omartroze, etc), hernii disc cervicale și lombare, stările postoperatorii și posttraumatice (hernii de disc, artroplastii de șold și genunchi, stări postfracturi, -luxații, -entorse, -traumatisme sportive, etc), afecțiuni ale țesuturilor moi (tendinite, bursite, întinderi sau leziuni musculare), osteoporoză, fibromialgie, deformări ale coloanei vertebrale (scolioză, lordoze, cifoze), deformări și traumatisme toracice.Durata recomandată pentru tratament reumatologic este de două săptămâni, sub forma ”Curei de recuperare Danubius-Sovata”, ce include: împachetări parțiale sau generale cu nămol, băi în apă sărată, kinetoterapie și hidrokinetoterapie, masaj medical, electroterapie, hidroterapie, respectiv oxigenoterapie și inhalații cu apă sărată în cazul cointeresării cutiei toracice (deformări toracice și/sau ale coloanei vertebrale). La cei care lucrează predominant în spații închise și în poziții fixe prelungit menținute, sau la cei cu expunere repetată la mediu rece, umed, curenți de aer, se recomandă ”curele balneare” de una sau 2 săptămâni, pentru scop preventiv. După tratament balnear Danubius-Sovata persistența efectelor benefice sus-menționate este de lungă durată: între 6 luni și un an nu reapar durerile musculo-articulare anterioare și se menține mobilitatea articulară și capacitatea de efort (inclusiv cardio-respiratorie) crescută. Tratamentul bolilor respiratorii și dermatologiceÎn ultimele decenii se constată înmulțirea substanțelor potențial alergizante (în alimente, aer și mediu în general), care, pe fondul scăderii generalizate a imunității populației, induc alergii respiratorii și/sau cutanate trenante, greu de vindecat. Pe de altă parte, alergiile se asociază cu variate infecții respiratorii sau cutanate și se întrețin reciproc. Bolile respiratorii sunt mult ameliorate prin ”Curele antialergie Danubius-Sovata”, care se adresează atât alergiilor respiratorii, cât și infecțiilor respiratorii repetate, inclusiv (și mai ales) la copii. Aceste cure de una sau două săptămâni includ aerosoli și inhalații cu apă sărată, masaj medical, gimnastică respiratorie și de readaptare la efort, oxigenoterapie forte, și, la nevoie, electroterapie și împachetări cu nămol (în caz de asociere a unor afecțiuni ale cutiei toracice). Protecția imună și reducerea alergiilor, obținute prin tratament, durează cca 6 luni – 1 an.Indicațiile principale pentru boli respiratorii sunt: rinitele alergice, sinuzitele cronice, laringitele cronice, faringo-amigdalitele repetate, bronșitele astmatiforme sau cronice postinfecțioase, stările de hiperreactivitate bronșică postantibioterapie pentru bronșite sau pneumonii infecțioase (tuse prelungită), astm bronșic în afara crizelor, scăderea capacității respiratorii în boli profesionale (expunere repetată la toxice respiratorii – pulberi, gaze, etc). Bolile dermatologice eficient tratate la Danubius-Sovata sunt dermatitele atopice (componentă alergică alimentară sau cutanată directă), eczemele cronice (infecții pe fondul scăderii imunității cutanate locale și generale) și psoriazisul cutanat. În dermatitele atopice mai ales la copii se obțin remisia completă a leziunilor în două săptămâni de tratament cu apă sărată și nămol extern, cu perioadă liberă (nu reapar leziunile) de câteva luni până la un an și chiar mai mult cu condiția respectării unor recomandări elementare de stil de viață sănătos (de exemplu alimentare). Eczemele cronice se pot vindeca în totalitate dacă factorul de întreținere predominant este scăderea imunității și/sau stresul. Psoriazisul cutanat nu se vindecă, dar se ameliorează net pentru o perioadă de minim 3 luni, prin scăderea inflamației, palidarea eritemului, hidratare intensă și îndepărtarea scuamelor (efect de gomaj direct al cristalelor de sare din apa sărată și nămol), fără efectele adverse constatate la unele persoane în cazul folosirii unora dintre remediile locale clasice (creme, unguente). Apa sărată și nămolul conțin substanțe cu efect bacteriostatic direct. Atât în bolile respiratorii alergice, cât și în cele dermatologice în care se constată implicarea predominantă a stresului ca factor cauzal, la apa sărată și nămol se asociază proceduri cu efect de scădere a stresului.

Ciocolax lansează o gama completă de laxative naturale

O digestie deficitară poate avea repercusiuni asupra întregului organism și poate duce la o stare generală de disconfort, dat fiind faptul că de cele mai multe ori constipația este catalogată greșit ca fiind o stare, și nu o afecțiune. Studiile recent realizate arată că problemele digestive și implicit constipația sunt tot mai des întâlnite în zilele noastre. Pentru a combate constipația în toate formele ei, Ciocolax lansează o gamă complexă de laxative naturale: Ciocolax Clasic – pentru ameliorarea constipației ocazionale, Ciocolax Forte – pentru combaterea simptomelor constipației cronice și Ciocolax Rapid – pentru combaterea rapidă a simptomelor constipației ocazionale, având un efect rapid, cu instalarea după 3- 4 ore. Sedentarismul, stresul și alimentația necorespunzătoare sunt principalele cauze care contribuie la starea de disconfort a întregului organism. Digestia corectă și buna funcționare a întregului organism sunt într-o relație de interdependență, iar sedentarismul, stresul și alimentația necorespunzătoare sunt principalele cauze ale apariției problemelor digestive și ale constipației. Atunci când organismul nu are o digestie corectă, acest lucru va afecta buna funcționare a întregului organism. Studiile realizate în acest sens arată că 80% dintre persoane se confruntă ocazional cu problema constipației, iar 40% dintre aceștia nu fac nimic pentru a remedia această problemă, deși le afectează confortul fizic și psihic. Specialiștii sunt de părere că există două tipuri de constipație: constipația ocazională ce apare în timpul călătoriilor, în timpul sarcinii sau după consumarea diferitelor alimente; și constipația cronică. Ciocolax  este primul laxativ natural, învelit în ciocolată belgiană, masticabil, ce acționează eficient și delicat împotriva constipației ocazionale și se recomandă administrarea unui comprimat pe zi, timp de maxim 10 zile. Datorită combinației optime de ingrediente naturale (25 mg Senna și 10 mg Frangula), Ciocolax Simplu acționează eficient și delicat. Ciocolax Forte este un laxativ natural, învelit în ciocolată belgiană, masticabil, plăcut de administrat, ce acționează împotriva constipației cronice, având efect după aproximativ 8 ore de la administrare. Ciocolax Forte are un conținut din ingrediente 100% naturale: 175 mg Senna și 18,75 mg Frangula. Ciocolax Rapid este primul laxativ sub formă de capsulă moale care își face efectul în maxim 4 ore de la administrare. Acesta acționează puternic și eficient împotriva constipației, atunci când se dorește un efect rapid. Ciocolax Rapid este eficient și puternic datorită combinației sinergice de ingrediente naturale: 60 mg de Cascara, 50 mg de Senna, 49 mg de Frangula și 15 mg de Fucus.

Hidrocolonoterapia te scapă de problemele de sănătate!

Din cauza multor obiceiuri nesănătoase alimentare, din cauza stresului cotidian, colonul nu-și mai îndeplinește rolul de evacuare ritmică a reziduurilor de metabolism și astfel apar și problemele de sănătate. Hidrocolonoterapia este o procedură terapeutică de detoxifiere a organismului, fiind recomandată în multe afecțiuni. „Hidrocolonoterapia sau irigarea colonului reprezintă o metodă complexă de detoxifiere și curățare în profunzime a colonului de toxine, materii reziduale, paraziți și gaze ce ajută la refacerea sănătății și funcționalității colonului. Aduce un aport benefic întregului organism, fiind recomandată tuturor persoanelor care vor să-și trateze diferite afecțiuni, să-și amelioreze starea de sănătate, să și-o mențină sau să și-o îmbunătățească...Hidrocolonoterapia este recomandată în  tratamentul unei game variate de afecțiuni, de la boli dermatologice (urticarie, iritații, psoriazis, alergii, acnee etc), boli gastrointestinale (constipații, colon spastic, gaze, balonare etc ), migrene, depresie, afecțiuni hepatobiliare, disfuncții ale prostatei, cistite, anexite, până la reglarea ritmului cardiac, cât și pentru menținerea unui colon curat și al unei stări de sănătate optim...Pentru curățatea în profunzime a colonului este necesară o serie de minimum 6 ședințe, mai ales dacă pacientul se află la o primă experiență de acest fel. Această procedură se efectuează de 2 până la 4 ori pe an, în funcție de gradul de necesitate, iar în intervalul de 3-6 luni de pauză, se recomandă o ședință de întreținere efectuată lunar”, ne-a declarat Ana Maria Bivolaru, manager al centrului Agnes - Centrul Medical de Terapii pentru Trup si Suflet.

Dr. Oana Spanu: Cum controlam alunitele dupa expunerea la soare din timpul verii

Expunerea la soare pe timpul verii poate fi deosebit de daunatoare intrucat ultravioletele reprezinta un factor de risc major in dezvoltarea diferitelor forme de cancer de piele. Medicul dermatolog Oana Spanu ne explica in ce mod ne putem controla alunitele aparute pe piele și cum putem diminua riscul de aparitie a cancerului cutanat.

Reiki “la patru maini” sau cum sa traiesti in armonie cu Universul

Energia universala e in mainile lor, a maestrilor in Reiki, iar cine va cunoaste aceasta practica prin sedinte de terapie, va sti ce inseamna vindecarea. Tot ce trebuie sa faci este sa fii relaxat si sa ai o minte deschisa pentru o experienta noua.Cei doi maestri, Edmond Timofti si Cristian Marcu te invata cum sa ai grija de propriul spirit. Experienta lor in Reiki traditional si non-traditional, precum si Karuna, Lama Fera, Kalachakra, Karuna Shambala, Yoga, Diksha, Lama Fera Kalachakra si multe alte metode de accesare a luminii superioare invizibile, te ajuta sa traiesti in armonie cu universul.Cristian Marcu si Edmond Timofti au fost initiati in metoda Reiki traditionala in Romania, de doctor Aurelian Curin si doctor Lucica Toroipan, singurii care predau Reiki traditional la noi in tara. Cu ajutorul palmelor, cei doi maestri reusesc sa canalizeze energia de care are nevoie sufletul nostru, iar medota traditionala reiki pe care aceastia o practica ne permite sa aflam cauza unei afectiuni si mai ales modul in care aceasta poate fi tratata.Prin astfel de sedinte este distrus stresul, iar blocajele si dezechilibrele care impiedica transferul liber de energie sau de informatii in mediul exterior, intre oameni, sunt eliminate. Te cunosti mai bine pe tine, respiri mai bine, devii vindecat atat pe plan spiritual, cat si fizic. In reiki se lucreaza la nivelul mintii, la nivel energetic. Principiile metodei reiki sunt: fii bun si rabdator cu ceilalti, munceste, nu fii furios, lasa grijile deoparte, daruieste recunostinta. Reiki trateaza sufletul, iar daca vei intelege cauzele spirituale care au dus la apritia bolilor fizice, atunci poate sa apara si vindecarea. Asadar, nu te astepta sa te vindeci fizic, fara sa afli ca te-ai vindecat spiritual. “Noi, fiecare dintre noi doi, avem un cumul de tehnici si initieri, pe Lama Fera, Deeksha, Imputernicire Buddha Amitabha si Tara, Jonang Kalachakra, si alte cateva. Pe langa acestea se poate adauga practica fiecaruia, fara de care aceste initieri si imputerniciri sunt la nivel latent.  Prin practica succesiva se amplifica foarte mult forta terapiei si a terapeutului.  Faptul ca suntem doi este iar un mare plus, acest lucru realizandu-se foarte rar, mai ales pe linia traditionala Reiki. Lucram amandoi pentru ca exista acelasi lineaj de initiere la baza, acceasi vibratie a energiei,” spune maestrul Edmond Timofti. Printre bolnavii pe care acestia i-au  vindecat complet se numara si un “pacient” care suferea de cancer (Limfom Hodgkin).  Cristian Marcu povesteste de ce avem nevoie de Reiki: “Pentru ca o terapie completa de o ora sau o ora si jumatate te recalibreaza energetic, te calmeaza… De asemenea, te deschide la nivelul inimii spiritual si “te rupe” de realitatea liniara in care esti obisnuit sa traiesti si sa percepi viata. Astfel, vei avea acces la intelegerea faptului ca esti plin compasiune, bucurie si pace. Te ajuta sa intelegi ca schimbarile sunt binevenite, pentru ca este o evolutie si iti ajuta corpul sa intre in starea de vindecare fizica, mentala si emotionala. Vindecatorul esti tu insuti, propriile-ti tipare, nicidecum terapeutul. Te poate ajuta sa indentifici propriile-ti tipare mentale mai putin benefice(aici vorbim de alegeri) si sa reusesti sa gasesti solutiile cele mai potrivite pe viitor. Te ridica vibrational suficient de mult incat sa ajungi sa primesti mici surprize placute din partea divinitatii, ale universului, ale vietii.”Cabinetul celor doi specialisti in Reiki este deschis pentru oricine este dornic sa cunoasca aceasta terapie. Mai multe detalii la numerele de telefon: 0741010009 sau 0737879289.

Cat de important este sa folosim irigatorul bucal!

Marile probleme de sanatate ale dintilor apar din pricina igienei precare. Periajul incorect realizat face ca resturile alimentare sa atace dintii si gingiile, aparand astfel cariile si inflamatiile gingiilor.

Mituri despre circumcizie

Tot mai des am auzit vorbindu-se despre circumcizie. În parc,la piscină, cam peste tot, mămicile discută despre băieteii lor circumciși sau nu. Daca este indicata sau nu, ne explica Dr. Klara Băncilă medic specialist chirurgie plastică şi microchirurgie reparatorie. Ce este circumcizia?Circumcizia este o intervenţie chirurgicală genitală ce poate fi realizată atât la femei cât şi la bărbaţi. Circumcizia la bărbaţi presupune îndepărtarea parţială sau totală, prin exicizie chirurgicalala a pielii ce acoperă glandul penian. Această piele retractabilă ce acoperă glandul penian se numeşte prepuţ.De la ce vârstă poate fi efectuată intervenţia?Circumcizia se poate realiza la băieţi încă de la naştere, în spital, înainte de externarea din spital. În general la vârste aşa de mici, circumcizia se face doar cu indicaţie fiziologică, în caz de fimoză sau din considerente cultural religioase. De ce să facem o astfel de intervenţie chirurgicală? Argumente pro!?Circumcizia se poate practica din considerente cultural religioase, medicale, estetice sau sexuale. Circumcizia din considerente cultural religioase se practică în mod obligatoriu la popoarele evreieşti şi islamice, dar se întâlneşte şi la anumite popoare ortodoxe de rit vechi. În SUA şi Orientul Mijlociu, cicrcumcizia se face la solicitarea pacieţilor, din considerente estetice şi de igienă. Cauzele medicale pentru care este indicată circumcizia sunt: - fimoză - reprezintă îngustarea preputului, ceea ce nu permite decalotarea glandului sau dacă totuşi se face, decalotarea în timpul actului sexual duce la durere şi sângerări;- parafimoză- imposibilitatea de a trage înapoi penste gland, preputul retractat, în urmă unei inflamaţii, traume; - balanită- inflamarea glandului şi a preputului, datorită unei igiene defectuase- frenulum prea scurt- nu permite erecţia completă, sau produce durere, fisuri, sângerări în timpul actului sexual; - cancerul penian - caracterul profilactic al circumciziei poate fi luat îndiscuţie, vis a vis de prevenirea infecţiile urinare, cancerul penian, cancerul de col la partenere, scăderea riscului de transmitere a unor boli infecţioase sexuale.Acest caracter profilactic nu se manifestă decât dacă circumcizoa se face încopilărie.Ce riscuri sunt? Efecte adverse postoperatorii? Circumcizia este o intervenţie chirurgicală prin urmare teoretic prezintătoate riscurile unei intervenţii chirurgicale şi anume: sângerare, inflamaţie, durere, infecţie plăgii; stricturi, fisuri, ulceraţii, depigmentări, etc. Desigur că se iau măsuri pentru a se evita toate aceste situaţii, prin protocoale operatorii şi postoperatorii bine puse la punct şi executate de chirurgi plasticieni cu experienţă. Cât timp durează intervenţia? Se face sub anestezie totală? Intervenţia se face cu anestezie locală sau generală cu o uşoara sedare, durează între 45-60 de minute iar pacientul se externează în aceeaşi zi, după câteva ore.  Când poate fi reluata viaţă sexuală la adulti? Viaţă sexuală se poate relua după 3-4 săptămâni .Este o intervenţie costisitoare din punct de vedere financiar?Costul unei circumcizii este între 450-600 euro, în funcţie de tipul de intervenţie necesară şi de tipul de anestezie folosită. Mai multe detalii despre această procedură si nu numai gasiți pe www.klarabancila.ro.

Ulei de Cocos Raw Organic Extra Virgin de la Plantum.ro - 100% beneficii din natura

Organismul uman transforma acidul lauric in monolaurin care lupta impotriva virusurilor si bacteriilor care cauzeaza boli.  Uleiul din nucă de cocos are proprietăţi:  Anti-inflamatoare;  Anti-microbiene;Anti-fungice; Anti-virale;  Imbunătăţeşte procesul de absorbţie a substanţelor nutritive. Organismul uman transforma acidul lauric in monolaurin care lupta impotriva virusurilor si bacteriilor care cauzeaza boli, cum ar fi herpesul, gripa, cytomegalovirusul, HIV, Listeria monocytogenes, etc. Desi mecanismul sau exact de actiune era inca necunoscut, acest ulei de cocos a fost utilizat pe scara larga in Ayurveda, sistemul de medicina traditionala a Indiei.Acest ulei de cocos este unicul dintre uleiurile vegetale care are o concentraţie ridicată de acizi graşi saturaţi care pot genera o mulţime de reacţii pozitive, benefice pentru sănătate. Proprietăţile acestui ulei de cocos se datorează în special acestor acizi graşi: acizilor lauric, capric şi caprilic. El se asimilează rapid în organism şi se transformă în energie, motiv pentru care acest ulei de cocos este recomandat persoanelor care vor să slăbească şi celor care fac sport. În plus acest ulei de cocos scade colesterolul, stimulează sistemul imunitar prin polifenoli şi antioxidanţi naturali, vitaminele A, C si E, vitamina K, Fier şi Calciu, reglează metabolismul şi digestia şi, printre altele, ne ajută să avem părul şi pielea sănătoase şi strălucitoare atunci când alegem sa-l folosim ca si ingredient cosmetic.  Gatind cu acest Ulei de Cocos de la Jeeva pentru toti membrii familiei veti avea un stil de viata mult mai sanatos!Acest ulei de cocos NU contine colesterol, are un punct de ardere ridicat (nu elimina toxine la temperaturi mari), acest ulei de cocos nu genereaza radicali liberi daunatori ca si alte uleiuri vegetale atunci cand sunt supuse la temperaturi ridicate. Acest Ulei de Cocos Jeeva Premium este o alternativa mai buna a cremelor si lotiunilor incarcate cu chimicale pentru copii!Poate fi folosit cu succes pentru tratarea iritatiei de scutec si a eczemelor, este foarte bun pentru masajul bebelusilor, ajuta la inmuierea si eliminarea cojitelor de pe scalpul bebelusilor. Multe mame au constatat, de asemenea, ca masarea cu acest ulei de cocos pe gingiile bebelusului poate alina durerea de eruptie a dintilor.Uleiul de Cocos Jeeva Premium este special, fiind una dintre putinele surse naturale de acid lauric, un acid gras saturat cu proprietati anti-virale si anti-microbiene. Acidul lauric se gaseste in mod normal in laptele matern, fiind benefic copilului prin actiunea acestuia de imbunatatire a sistemului imunitar. Uleiul de Cocos Jeeva are un continut de 52% acid lauric, ceea ce il face sa fie o alegere excelenta atat pentru mama cat si pentru copil.Cercetarile recente arata ca trigliceridele cu lant mediu din acest ulei de cocos traverseaza bariera de sange a creierului sprijinind teoria ca acestea pot fi metabolizate la corpii cetonici. Aceste trigliceride cu lant mediu reprezinta o importanta sursa alternativa de combustibil pentru creier si poate imbunatatii functia cognitiva si ar putea reprezenta imbunatatiri la pacientii cu boala Alzheimer si alte afectiuni neurodegenerative.Uleiul de Nuca de Cocos este, fara indoiala, o sursa de grasimi sanatoasa care aduce beneficii culturistilor dupa antrenament. Are un nivel ridicat de trigliceride cu lant mediu, care ofera calorii pentru energie fara a crea exces de grasimi in corp. Acesta este digerat si absorbit rapid, prin urmare, ajunge foarte repede la muschii. De asemenea, acest ulei de cocos stimuleaza sistemul imunitar ajutand la prevenirea supraantrenamentului. Prin consumarea uleiul de cocos ajuti organismul sa devina mai rezistent in fata oboselii, prin urmare, consumul acestuia este extrem de important pentru cei care lucreaza afara din greu, maratonisti, culturisti, atleti etc.   Reduce pofta de dulciuri? Suprima apetitul? Creste metabolismul? Acest Ulei de Cocos Jeeva Premium este un vis pentru cei ce tin diete!Renunta la gustarile nesanatoase consumand Uleiul de Cocos Jeeva Premium care ajuta la cresterea satietatii si ajuta in lupta cu greutatea pe termen mult mai lung. Sfat in curele de detox: Stoarce o jumatate de lamaie intr-un pahar cu apa calda si amesteca cu o lingura din acest  Ulei de Cocos Jeeva Premium pentru o dimineata detoxifianta si o explozie de energie.Pentru o omleta exotica adauga la reteta ta o lingurita de Ulei de Cocos Jeeva Premium. Puteti adauga in ceai si in cafea. Pentru o gustare nevinovata puteti face o portie de clatite, iar ca umplutura sa folositi ulei de cocos. Transforma-ti musliul intr-un mic dejun exotic prin adaugarea de ulei de cocos.Creaza un dressing delicios pentru salata, din Ulei de Cocos Jeeva Premium, suc de lime si piper negru. Incercati sa puneti o lingura de ulei de cocos in apa in care fierbeti orezul sau pastele. Toarna cateva linguri de Ulei de Cocos Jeeva Premium peste creveti sau peste cu putina zeama de lamaie si ardei iute, inainte de a-i baga la cuptor. Se poate pune si peste carnea de pui sau de porc pentru a o fragezii. Cu acest ulei de cocos extravirgin puteti pregati, in mod sanatos legume, carne, deserturi. Acesta nu fumega, este foarte versatil, pastreaza aromele mancarilor si creaza o crusta frumoasa alimentelor.  Se poate adauga Ulei de Cocos Jeeva Premium in smoothie-uri pentru a crea o bautura densa si spumoasa de fructe. Poti adauga in compozitia prajiturilor si fursecurilor ulei de cocos, inlocuind untul sau margarina. Atunci cand ai nevoie de ceva bun poti lua pur si simplu o lingura de ulei de cocos.Ai nevoie de o gustare sanatoasa pentru intreaga familie? E timpul sa incerci acest Ulei de Cocos Jeeva Premium.Incalziti 2 linguri de ulei de cocos intr-o cratita si adauga un pumn de porumb de floricele. Nu uita sa acoperi cratita.Animalele se pot bucura, de asemenea, de acest Ulei de Cocos Jeeva Premium, fie adaugat in hrana pentru a ajuta digestia fie pentru a-i mentine greutatea constanta; fie aplicat direct pe piele ca un remediu pentru infectii si pentru a incuraja vindecarea ranilor, fie aplicat pe blana pentru a-i conferi o stralucire sanatoasa. Produsul poate fi achizitionat de pe site-ul https://plantum.ro la pretul de 89 lei.

Bayer România şi Caravana cu Medici, parteneri în domeniul sănătăţii femeii

50 de femei au fost consultate în cadrul celei de-a doua caravane desfăşurată la Teişani, Jud. Prahova

Glykofit - aliatul tău în lupta cu diabetul

Una dintre cele mai frecvente boli cu care se confruntă românii, diabetul zaharat, afectează mai mult de 11,6 % din populația țării.

Fațete dentare sau aparat de îndreptat dinții? Ce alegem pentru un zâmbet perfect?

Fațetele dentare sunt, în ultimii ani, din ce în ce mai cerute de pacienții care își doresc să aibă dinți drepți și curați. Mulți dintre aceștia le preferă în detrimentul aparatelor dentare, mai mult sau mai puțin inestetice, pe care trebuie să le poarte chiar ani la rând. Totuși, este recomandat ca alegerea să fie făcută împreună cu medicul stomatolog și cu specialistul ortodont. Dr. Oana Florea, medic dentist cu Competență Implantologie Orală, cu experiență internațională în Germania, ne spune cum ar trebui să procedăm atunci când vrem să avem dinții albi, drepți, perfect aliniați. „Poziționarea greșită a dinților generează inclusiv o funcționare defectuoasă a maxilarelor, având probleme atunci când mestecăm, vorbim și chiar respirăm. În acest caz, este corect ca medicul stomatolog să vă îndrume către un specialist ortodont, acesta fiind în măsură să vă pună un diagnostic corect și să vă elaboreze un plan de tratament. Uneori se întâmplă ca, după ce am purtat aparat dentar, tot să fie nevoie să aplicăm fațete dentare. Acestea au rolul de a definitiva un zâmbet perfect și să corecteze defecțiunie de ocluzie (să mușcăm corect). Sunt cazuri și când fațetele dentare sunt recomandate chiar fără a purta aparat dentar. Este important, așadar, să consultați medicul stomatolog și specialistul ortodont întrucât cazul dumneavoastră este unic, iar tratamentul va fi personalizat pentru a obține cele mai bune rezultate”, declară medicul stomatolog Oana Florea. 

Memogink - ajutorul de nadejde impotriva stresului

Problemele de memorie apar indiferent de vârstă, și asta pentru că stresul, oboseala sau circulaţia cerebrală proastă își fac resimțită prezența la vârste tot mai fragede. Stresul, considerat inamicul numarul unu al creierului, cauzează un deficit de atenție și exercită o presiune neadecvată asupra abilităților mentale, având un impact negativ semnificativ asupra capacității indivizilor de a memora. Studiile recente arată că există o legatură atât între stres și dezvoltarea bolii Alzheimer la bătrânețe,  cât și între ADHD la copii și adulți și tulburările de memorie. Cum afectează stresul memoria? Efectele negative asupra memoriei și a celorlalte abilități cognitive sunt semnificative, chiar și în cazurile în care stresul se manifestă pe termen scurt. Dacă vorbim de perioade mai lungi, de cel puțin 3-6 ani, de expunere la stres, trebuie să știm că acesta afectează pe termen lung memoria, dar și celelalte capacități cognitive. Lipsa de concentrare și deficitul memoriei apar tot mai frecvent, nu doar la persoanele în vârstă, ci și la tinerii care trăiesc sau lucrează în condiții de stres. Studiile realizate de Universitatea din California arată că expunerea prelungită la hormonii de stres afectează hipotalamusul, zona din creier implicată în procesul de învățare. Acest proces împiedică buna funcționare a creierului și accesul la informaţiile stocate în memorie, declanșând acele „avarii de memorie”.Cum combatem stresul?Exercițiile fizice, meditația, masajul și mâncarea sănătoasă sunt câteva metode eficiente pentru înfrângerea problemelor zilnice și combaterea stresului. Exercițiile fizice și meditația reduc stresul şi dezvoltă hipocampusul, deci şi memoria. Masajul ajută la relaxare și la recăpătarea energiei și atitudinii pozitive, în vreme ce o alimentație sănătoasă evită îngrășarea, o urmare destul de frecventă a apetitului crescut din cauza stresului. Lipsa somnului scade capacitatea de concentrare și accentuează stresul, scăzând productivitatea, indiferent de domeniul de activitate.  De aceea, un somn odihnitor constituie încă o modalitate de combatere a stresului, motiv pentru care este indicat să dormim suficient în fiecare noapte.Pe lângă metodele de înlăturare a stresului menționate, putem stimula concentrarea și memoria cu ajutorul suplimentelor alimentare. Acestea ajută memoria, în special în perioadele în care suntem supuși unui efort intelectual intens care nu face altceva decât să ne bulverseze. Memogink cu extract uscat de frunze de Ginko biloba susține oxigenarea creierului, crește performanțele intelectuale, dar și capacitatea de memorare și învățare, ameliorând fluxul sangvin și îmbunătățind microcirculația.  Cu un complex de peste 40 de ingrediente naturale active în compoziția sa, cele mai importante fiind antioxidanții (flavonoide și terpenoide) Memogink îmbunătățește semnificativ memoria și totodată întărește sistemul imunitar. Beneficiile acestui supliment se datorează extractului de Ginko biloba, plantă medicinală ale cărei proprietăți pentru stimularea memoriei sunt intens recunoscute: contribuie la mărirea fluxului de sânge spre creier, combate radicalii liberi, dăunători organismului, reduce lipsa de energie și oboseală mintală, crește eficiența metabolismului. Este recomandat indiferent de vârstă și poate îmbunătăți vizibil starea generală. Memogink este disponibil în Farmaciile Ropharma din țara sau online pe: http://www.ropharma-healthcare.ro. În perioada 1-31 august 2016, produsul Memogink beneficiază de reducere 30%. Preţ vechi: 18.50 lei, preț nou: 12.95 lei.

Sfaturi utile privind fațetele dentare

Cu toții ne dorim acel zâmbet perfect pe care îl vedem zi de zi la televizor sau chiar în viața reală, și ne gândim că ne-ar da mai multă încredere în noi și ne-ar îmbunătăți starea generală de bine. Preocupați tot timpul de aspectul îngălbenit al dinților, de formele inegale ale acestora sau de spațiile interdentare, încercăm să ne acoperim mereu zâmbetul, sau chiar mai rău, să ne ferim să mai râdem. Cauzele problemelor de mai sus, sunt reprezentate de anumite probleme dentare, printre care și pierderea smalțului, care ne împiedică să obținem zâmbetul perfect, cel atât de mult dorit.  Dr. Andi Drăguș de la clinica SDA Medical ne-a adus soluția perfectă pentru această problemă, și anume fațetele dentare. Ce sunt fațetele dentare? Ele sunt lucrări protetice, de forma dintelui și foarte subțiri, care reprezintă o restaurare fizionomică a smalțului dinților, constituite din materiale identice smalțului natural și care corectează imperfecțiunile estetice ale zâmbetului, precum nuanța dinților, forma, spațiile interdentare și denivelările inestetice. Acestea pot fi realizate cu dioxidul de zirkoniu, un material revoluționar, deosebit de important în medicina dentară pentru proprietățile sale, prin care putem obține un efect estetic identic cu cel a dinților naturali, fără imperfecțiuni. De ce aspecte trebuie să ții cont atunci când îți pui fațete dentare? Chiar dacă fațetele dentare sunt modalitatea cea mai potrivită pentru obținerea acelui zâmbet perfect, asta nu înseamnă că nu trebuie luate anumite precauții privind limitele fiziologice la care suntem expuși odată cu punerea acestora. Dacă doriți să optați pentru această procedură stomatologică, trebuie să țineți cont de anumite sfaturi, pe care domnul dr. Andi Drăguș a binevoit să ni le spună, și anume: pot apărea dificultăți de vorbire, spre exemplu pronunțarea deficitară a unor consoane precum “f” sau “s”. Dacă fațetele se fisurează sau se sparg acestea nu pot fi reparate, drept urmare, pot fi doar înlocuite, iar obiceiurile de a roade unghiile, creioanele sau alte obiecte dure, trebuie evitate deoarece fațetele se pot desprinde de pe suprafața dinților. Trebuie respectată igiena dentară cu strictețe, deoarece în zonele neacoperite încă pot apărea carii, de asemenea, deoarece este îndepărtat un strat de smalț, dinții pot deveni hipersensibili și trebuie tratați cu mai multă grijă.

Băuturile răcoritoare Dellos, energie cu Aloe Vera pentru o vară memorabilă

Vara aceasta, bauturile racoritoare Dellos cu Aloe Vera asigura portia de energie si sanatate pentru ca tu sa te poti bucura de cele mai spectaculoase experiente.

XS Power DrinkTM de la Amway, cel mai cool accesoriu vara aceasta

Vara este anotimpul în care te bucuri cel mai mult de vremea frumoasă, când te trezești cu mai multă energie dimineața și încerci să profiți la maximum de zilele lungi. Posibilitățile de sport și mișcare în natură sunt nenumărate în timpul verii, anotimpul cald fiind, totodată, recunoscut și pentru cele mai reușite petreceri, fie că au loc la malul mării sau în aer liber. De aceea, ai nevoie de un plus de energie care să te mențină în cea mai bună formă, astfel...

Asociaţia «Caravana cu Medici» care oferă asistenţă medicală gratuită în zonele rurale

Bayer România se alatură Asociaţiei «Caravana cu Medici», o organizaţie neguvernamentală ce oferă gratuit, asistenţă medicală şi analize de laborator, în regiuni rurale din România, populației locale cu o situație financiară precară, sau care nu beneficiază în mod frecvent de servicii medicale. Colaborarea a debutat în data de 16 iulie 2016 printr-o primă caravană organizată în Comuna Priboieni, judeţul Argeş. Alte 7 iniţiative similare sunt programate până la sfârşitul anului. "Angajamentul Bayer faţă de comunităţile unde este prezent este acela de a oferi o viaţă mai bună, iar asistenţa medicală este o componentă esenţială a acestui obiectiv. Am fost plăcut impresionaţi să descoperim că împărtăşim acelaşi set de valori şi obiective cu membrii Asociaţiei ”Caravana cu Medici”, o organizaţie neguvernamentală formată dintr-o echipă ambiţioasă de tineri medici voluntari. De aceea, decizia de a le oferi sprijinul nostru a venit natural. Alături de ”Caravana cu Medici” putem ajuta la creşterea acestui proiect valoros şi putem să schimbăm în bine viaţa celor aflaţi în situaţii dificile", a spus Ruxandra Pirojoc, Director de Comunicare Bayer România şi Bulgaria.Pentru fiecare locaţie, activitatea se desfăşoară pe parcursul a două weekend-uri consecutive: primul, în care sunt recoltate probele de sânge, şi al doilea în care rezultatele analizelor sunt coroborate cu cele ale examenului clinic, fiind astfel conturat un profil medical extins al fiecărui pacient. Voluntarii care iau parte la acţiune sunt în mare parte medici rezidenţi din specialităţi precum cardiologie, oftalmologie, pediatrie, dermatologie şi ginecologie, alături de studenţi ai Facultăţii de Medicină."Organizarea unei caravane medicale este un demers amplu, însă rezultatele sunt pe măsura efortului depus. În fiecare localitate în care ajungem descoperim poveşti impresionante şi oameni care au cu adevărat nevoie de asistenţă medicală. Ne bucurăm să avem alături în creşterea acestui proiect compania Bayer, un nume reprezentativ pentru aria acoperită de „ştiintele vieţii”. Totodată, vrem să mulţumim tuturor partenerilor noştri pentru sprijinul valoros acordat" a adăugat Dr. Mihai Ranete, Preşedintele Asociaţiei Caravana cu Medici.Detalii suplimentare despre activitatea desfăşurată de Asociaţia Caravana cu Medici sunt disponibile la adresa: www.caravanacumedici.ro/.

Fototerapia - tratament revolutionar in tratarea bolilor de piele

In ultimele decenii fototerapia a devenit una din optiunile preferate pentru tratarea unor boli de piele precum eczema, psoriazis si vitiligo, care desi nu pun viata in pericol, o ingreuneaza in cele mai multe cazuri, cauzand stima scazuta de sine, probleme de adaptare sau deprimare. Aceasta procedura s-a dovedit superioara metodelor conventionale în ceea ce priveste nu doar eficienta si eficacitatea, dar si siguranta in folosire atunci cand se realizeaza sub supravegherea medicului dermatolog, intr-un cadru special pregatit. Fototerapia a fost folosita inca din antichitate pentru tratamentul a diferite afectiuni dermatologice, atunci cand pacientii cu diverse suferinte ale pielii erau expusi la razele solare in scop terapeutic. Originile acestui tratament atat de popular astazi au radacini in Egiptul antic, unde se folosea o rasina fotosensibilizanta urmata de expunere directa la soare pentru tratamentul vitiligo. Fototerapia moderna a inceput sa fie folosita de la inceputul anilor 1900. De atunci, progresele în tehnologie au jucat un rol semnificativ în imbunatatirea tratamentului si eficienta rezultatelor. “Tehnologia s-a dezvoltat si astazi permite folosirea de dispozitive foarte selective in ceea ce priveste lungimea de unda terapeutica ce va reduce inflamatia in piele si va duce la vindecarea sau tratarea puseelor de boala. Efecte benefice sunt observate si atunci cand este folosita pentru tratamentul mancarimii, eruptiei polimorfe la lumina, lichenului plan, psoriazisului palmo plantar, pustulozei palmo-plantare si alte afectiuni inflamatorii ale pielii”, explica domnul doctor Laurentiu Vladau, Specialist in Dermatologie si Venerologie in cadrul clinicii Hebra Dermatologie.In prima etapa va avea loc un consult in urma caruia medicul dermatolog va stabili daca afectiunea de care sufera pacientul poate beneficia in urma fototerapiei, dupa care va fi stabilita doza de inceput astfel incat tratamentul sa fie realizat in conditii de siguranta. “Aceasta doza se creste progresiv pana cand pielea devine roz, moment in care putem spune ca tratamentul are eficienta maxima. Doza se mentine pe tot parcursul tratamentului, eventual cu modificari minore in functie de reducerea sau agravarea eritemului sau sedinte absentate. In general, se efectueaza cate 3 sedinte in fiecare saptamana, numarul total de sedinte fiind variabil in functie de afectiunea tratata. Spre exemplu, in cazul psoriazisului sau eczemei/dermatitelor sunt necesare aproximativ 25-30 de sedinte pentru a observa rezultate, pe cand in caz de vitiligo rezultatele tind sa apara dupa 50-60 de sedinte”, a adaugat domnul doctor Laurentiu Vladau.Prima sedinta de tratament este de obicei foarte scurta, chiar de cateva secunde. Durata sedintelor va varia apoi, in functie de tipul de piele si intensitatea aleasa de medic. In orice caz, tratamentul rareori dureaza mai mult de cateva minute. Cu toate ca afectiunile pielii, fiind vizibile, provoaca disconfort indiferent de varsta, fototerapia nu este recomandata copiilor, femeilor in stare de graviditate sau care alapteaza, celor care folosesc medicamente imunosupresive si celor care au suferit in trecut de cancer de piele, in special melanom.Cea mai frecventa reactie adversa este aparitia rosetei intense si a unei reactii asemanatoare unei arsuri solare. Tocmai pentru a evita acest efect nedorit, intensitatea tratamentului este stabilita initial la o valoare care permite desfasurarea procedurii in conditii de maxima siguranta, dupa care se creste progresiv pana la aparitia unei culori rozalii a pielii care este mentinuta ulterior pe parcursul intregului tratament. Pielea normala se poate bronza pe parcursul tratamentului. Poate aparea mancarime si senzatie de disconfort, care sunt ameliorate de tratamente specifice. Poate aparea foliculita, inflamatia firelor de par, iar in unele cazuri este posibila lipsa de raspuns a bolii la fototerapie.Aparatura folosita in fototerapie utilizeaza raze ultraviolete B cu lungime de unda ingusta, care permite tratamentul indelungat in conditii de siguranta. “Pentru a reduce riscul de dezvoltare a cancerului de piele aparatura contorizeaza doza totala folosita pentru fiecare pacient si avertizeaza apropierea de doza maxima considerata sigura. Observatiile recente ale centrelor de excelenta in dermatologie in urma analizelor retrospective confirma ca in urma fototerapiei NBUVB in limita a 200 de sedinte incidenta cancerului de piele nu este modificata in comparatie cu populatia generala”, a completat doctorul Laurentiu Vladau.Fototerapia cu raze UVB cu lungime de unda 311 nn, serviciu lansat in cadrul Clinicii Hebra Dermatologie in luna iulie 2016, este tratamentul preferat de majoritatea centrelor de dermatologie din lume. Avantajele constau in tolerabilitate mai buna, risc mult redus de dezvoltare a cancerelor de piele comparativ cu fototerapia cu UVA, expunere mult mai scurta si sedinte necesare mai putine, precum si perioada lunga de remisiune intre puseele de boala. Furnizate de liderul german in domeniu, aparatura si consumabilele din clinica permit realizarea in conditii pe siguranta si cu eficacitate sporita a tratamentului. Pretul unei sedinte de Fototerapie UVBTL01 este de 100 RON.

Cât de sigure sunt radiografiile dentare?

Medicii stomatologi recomandă, aproape de fiecare dată înaintea execuției unei lucrări dentare, realizarea unor radiografii care să dezvăluie ce se ascunde la rădăcina dinților și nu numai. Multor pacienți le este însă teamă să se expună atât de des radiațiilor. Medicul stomatolog Oana Florea vine să explice cum a evoluat tehnologia și cât de sigure sunt radiografiile digitale care se realizează de ceva vreme. Conform spuselor specialistului, acestea sunt chiar mai sigure decât radiațiile cu care te confrunți atunci când zbori mult timp cu avionul. "Radiografiile dentare joacă un rol foarte important în diagnosticul afecțiunilor dentare. Foarte mulți pacienți își fac griji în legătură cu expunerea la radiațiile Röntgen. Radiografiile digitale înlătură aceste temeri, deoarece necesită cu 90% mai puține radiații față de metoda convențională. În acest sens, 12-14 radiografii digitale necesită radiații cât 2 radiografii convenționale. Dacă vă aflați într-un avion deasupra oceanului (10 ore la 10 km altitudine), vă expuneți la o cantitate de radiații egală cu cea necesară efectuării a 12 radiografii convenționale, sau a 120 de radiografii digitale, acestea fiind efectuate, în mod normal, și sub protecția sorțului de plumb”, declară medicul stomatolog Oana Florea.Oana Florea este medic dentist cu Competență Implantologie Orală, cu experiență internațională în Germania, alături de cei mai buni specialiști în chirurgie și implantologie. Oana Florea își desfășoară activitatea în cabinetul său privat din București și este apreciată inclusiv pentru experiența în lucrul cu copiii și cu pacienții anxioși, cu teama de dentist.   

83% dintre copiii din România în vârstă de 6 ani au dinţii afectaţi de carii

Statisticile sunt din ce in ce mai ingrijoratoare, atunci cand vine vorba despre sanatatea dentara a romanilor. Studiile Societatii de Stomatologie Estetică din România arata ca 70% dintre români nu mai au toţi dinţii naturali, iar dintre aceştia 30% şi-au pierdut toţi dinţii, deci deţin sau au nevoie de proteză dentară. Cum am ajuns aici? “Datorita lipsei educatiei medicale scolare, atat copii cat si parintii nu isi dau seama de importanta sanatatii dentare. Foarte multi copii prezinta lipsuri (edentatii) la varste fragede. Datorita lipsei de educatie medicala putini dintre pacienti inteleg ca o dantura buna determina si o digestie sanatoasa sau lipsa durerilor de cap”, spune medicul stomatolog Bianca Ivanciovici, de la Ident Total Care.Si statisticile nu se opresc aici. Studiul arata ca 83% dintre copiii din România în vârstă de 6 ani au dinţii afectaţi de carii, procentul ajungând la 94% la vârsta de 18 ani. “Parintii ar trebui sa constientizeze importanta igienei dentare si sa le impuna copiilor o igiena riguroasa si controale periodice la medicul dentist pentru ca si ei sa isi insuseasca aceste deprinderi sanatoase. In acest scop noi am creat, in clinicile noastre din Iancului si Alba Iulia, sesiuni gratuite in educatie medicala cu intalniri intre medici, parinti si copii pentru a veni in sprijinul parintilor. In aceste intalniri incercam sa ii facem pe copii sa lucreze alaturi de parinti pentru a avea o dantura sanatoasa. Si incepem prin a le explica avantajele si beneficiile unei danturi sanatoase”, spune doctorul stomatolog.Nici la capitolul adulti nu stam mai bine, studiul arata ca 32% dintre români nu reuşesc să se hrănească normal din cauza problemelor de masticaţie provocate de o dantură precară. “In domeniul nostru exista o vorba “Stomatologia nu este scumpa, neglijenta este”, si asta pentru ca daca toti pacientii ar intelege ca trebuie sa avem grija de dantura printr-o igiena foarte buna si ar merge la doctorul stomatolog la controale periodice am putea sa diminiuam sau chiar sa prevenim interventiile mari si costisitoare”, spune medicul Bianca Ivanciovici.Frica de stomatolog ii face pe pacientii cu probleme reale sa ajunga prea tarziu la medic. Tendinţa numărului de consultaţii şi tratamente stomatologice în România este în continuă scădere, chiar şi prin comparaţie cu situaţia din timpul regimului comunist: 1,09 consultaţii şi tratamente la un locuitor în 1970 faţă de 0,35 în anul 2008. In România, unui medic stomatolog îi revin în medie 1.725 de pacienţi, potrivit studiului realizat de Societatea de Stomatologie Estetică din România.  Pentru comparaţie, în Norvegia, media de pacienţi la un medic este de 833. “Cazurile in care copii vin la un control fara a avea o durere sunt destul de rare. Din pacate pacientul clasic din societatea romaneasca vine la stomatolog acuzand dureri sau lipsa dintilor. Din acest motiv doctorii nostri care lucreaza in pedodontie au cursuri facute in psihologie infantila. Nivelul de informare medical ar trebui sa creasca in societate, incepand de la varste fragede prin programe de educatie scolara. Noi am incercat sa aducem aportul nostru prin programele noastre de informare pe care le facem in fiecare weekend si care sunt gratuite pentru toti”, spune specialistul Ident Total Care, Bianca Ivanciovici.

4 factori care indica pierderea timpurie a parului

Pierderea sau subtierea parului sunt probleme mai usor de acceptat la o varsta inaintata. In schimb, atunci cand suntem tineri, caderea parului poate avea consecinte neplacute atat din punct de vedere fizic, cat si din punct de vedere psihic si emotional. Exista o serie de semne timpurii care te pun in garda in privinta acestei probleme. Alina Rau, Lead Trainer Nioxin Romania, iti spune care sunt acestea.  1.Seboreea este o boala functionala a glandelor sebacee care determina producerea de sebum in exces. O supra- productie este un semn de avertizare in privinta unor dezechilibre hormonale care pe viitor pot conduce la pierderea parului.2. Pierderea a mai mult de 100 de fire de par pe zi indica potentiale probleme privind subtierea podoabei capilare.3. Parul corporal in exces. In cazul domnilor este un semn care indica o rata crescuta de risc privind pierderea prematura a parului. Riscul este cu 50% mai mare in cazul barbatilor care au pieptul acoperit in totalitate de pilozitate, de 70% in cazul celor care au pe piept, pe umeri si pe spate si de 90% in cazul celor care au pe toata suprafata corpului.4. Acneea este un indiciu pentru dezechilibre hormonale care de multe ori conduc la subtierea prematura a parului.