Iubitii fetelor de la Class

Am intalnit in fetele de la Class prietenele pe care ti le-ai dori sa le ai, cu care sa povestesti cate in luna si in stele, si pe care sa te poti baza. Deoarece discutia a fost atat de placuta, le-am provocat la un interviu despre baietii din viata lor si despre barbatul ideal, in general, precum si despre noile proiecte muzicale. Prietenii vostri fac parte din lumea muzicala? Mihaela (Cernea): Nu, se ocupa cu altceva. Anca (Badiu): Nu, este proaspat avocat, tocmai a terminat facultatea de Drept. Daca nu fac parte din lumea artistica va inteleg preocuparile, programul agitat si plin de turnee uneori? Mihaela: Daca nu ne-ar intelege nu am sta cu ei. Anca: Ba chiar ii si place ceea ce fac, este foarte mandru de mine. Credeti in compatibilitatea cu partenerul dupa zodia din care face parte? Mihaela: Nu... Anca: Eu da. Sunt un Taur care iubeste un Berbec. Prietenii vostri sunt gelosi? Mihaela si Anca: Nu... nu este cazul. Nu le-am dat motive. Sunteti adeptele unei aventuri de-o noapte, daca va place barbatul respectiv foarte mult? Mihaela: Nu, in nici un caz. Trebuie intai sa-l cunosc bine. Anca: Nu, pentru ca femeile trebuie intai sa iubeasca barbatul respectiv inainte de a se culca cu el. De cat timp sunteti impreuna cu actualii prieteni si ce intentii de viitor aveti? Mihaela: De un an de zile si locuim impreuna. Nu ma gandesc deocamdata la casatorie pentru ca nu e momentul. Desigur ca voi face candva acest pas, daca voi simti ca trebuie sa fac acest lucru, si tot cand voi simti va veni si un copil. Dar un copil este o responsabilitate foarte mare si trebuie sa-l cresti tu, nu sa-l lasi pe mana parintilor. Anca: Eu m-am reimpacat cu actualul prieten dupa ce m-am intors in tara acum sase luni. A fost de fapt ca o continuare a relatiei noastre care incetase datorita distantei si circumstantelor. Nu stiu ce va fi in viitor, nu vreau sa ma gandesc, vreau sa traiesc in prezent, sa ma bucur ca am langa mine un barbat inteligent, finut, dulce, cu mult simt al umorului. In privinta copiilor, mie imi cam este frica sa am unul. Cum arata barbatul ideal in conceptia voastra? Mihaela: In primul rand nu cred ca exista barbat ideal. Daca este vorba de ce calitati trebuie sa aiba un barbat ca sa-mi placa mie, este altceva. Trebuie sa fie pe aceeasi lungime de unda cu mine, sa ma inteleaga, sa aiba incredere in mine, sa fie aproape cand am nevoie. Anca: Sa fie ingrijit, sa aiba o dantura perfecta, sa aiba personalitate, sa fie destept, sa nu fie superficial, sa aiba simtul umorului, sa fie imprevizibil si sincer. Ce-ati face daca n-ati mai putea canta? Mihaela: Nu m-am gandit. Dar nu ma vad facand altceva decat muzica. Daca nu mai pot sa cant, compun, nu stiu, doar am terminat Conservatorul, stiu sa cant si la pian. Tot muzica, cu siguranta. Anca: Desi cant de pe la varsta de opt ani, cred ca as face niste cursuri de pregatire pentru a deveni instructor sportiv. Am mostenit pasiunea asta si tendinta de a face miscare tot timpul de la tatal meu care a fost antrenor la box. Care sunt proiectele muzicale pentru viitorul apropiat? Mihaela si Anca: Tocmai lucram la al cincilea album al formatiei Class, care va cuprinde 10 melodii, cu stiluri muzicale intre house trence, tehno si altele. Muzica si versurile sunt creatia membrilor trupei. Inainte de lansarea albumului, care va avea loc cam peste o luna si ceva, vom produce si un videoclip. Alte iubiri

Calin Geambasu a intalnit femeia ideala

Intrat de curand in formatia No Comment, Calin Geambasu pregateste un nou album, canta intr-un local si isi traieste viata ca orice tanar normal de 26 de ani. Lansat de "Scoala Vedetelor", Calin si-a construit apoi o cariera solo dar s-a decis sa intre intr-o formatie datorita prieteniei care il leaga de Xenti dar si stilului muzical abordat. Am reusit greu sa ma intalnesc cu Calin, din cauza programului lui foarte ciudat: canta si inregistreaza noaptea iar trei sferturi din zi doarme, dupa care isi rezolva celelalte probleme. Ca multi alti artisti, as zice. Dar mi-a raspuns sincer la intrebari si mi-a povestit multe amanunte din viata lui. La sfarsitul lunii mai, formatia No Comment, avandu-i in componenta pe Xenti, Calin si George, va scoate primul album in aceasta formula. Prima piesa de pe viitorul album este "Liberi", melodie cu care baietii au participat si la Eurovision. Stilul muzical abordat este pop, iar melodiile sunt orchestrate, compuse si inregistrate de ei, toti fiind absolventi de Conservator. Desi ai mai primit probabil oferte de a intra in vreo formatie, cum te-ai decis asupra acesteia? Eram prieten cu Xenti inca din scoala generala. Ne leaga o prietenie aparte si pentru ca noi suntem nascuti in aceeasi zi si acelasi an (30 oct. 1976), iar numele nostru de botez este tot Alexandru. Am fost colegi apoi si de liceu si de Conservator, iar stilul nostru muzical se apropia. De aceea am acceptat sa fac parte din aceasta formatie. In plus, cu celalalt component, George, formez o echipa cu care cant intr-un local muzica internationala, ever-green-uri. Sper sa facem treaba buna impreuna in aceasta formula. Ai intalnit femeia ideala? Cu siguranta, da. Am avut pana la relatia actuala, inca doua prietenii de lunga durata. Una rupta din Rai si alta rupta din Iad. Despre ultima nu vreau sa povestesc nimic. Despre prima pot sa spun ca a fost o relatie rupta din vis, cu Cristina Uta, prim-balerina la Opera Romana, iar acum la cea din Salzburg. Ne iubeam foarte mult dar eram firi diametral opuse. Ea era un ingeras de fata, care avea nevoie de un anumit cadru pentru a putea interpreta rolurile pe care le pregatea. Am decis ca pentru viitorul ei e mai bine sa ne despartim. Dar in prezent traiesc o poveste de dragoste cu Lavinia, cu care si locuiesc. Suntem prieteni de mai mult timp dar am devenit iubiti exact de ziua ei, in 2001. Ea este persoana ideala pentru mine pentru ca imbina dinamismul meu cu pofta de viata, cu emotivitate, sentimentalism. Tu esti romantic sau gelos? Ce gesturi ai facut in acest sens? Sunt romantic, dar prefer ca gesturile sa ramana doar in sufletul meu si al persoanei respective. Nu sunt gelos si nici posesiv. Sunt tandru si atat. Pot sa spun doar ca imi place sa fac surprize care ar bucura persoana respectiva. Gandesc cu sufletul meu pentru sufletul ei. Ce te atrage cel mai mult la o femeie? Daca ma intrebi la prima vedere, ma uit si eu, ca orice barbat, la picioare si la ansamblu. Dar nu ma intereseaza o femeie din acest punct de vedere. Pentru mine alte calitati conteaza. In privinta aspectului fizic trebuie sa fie frumoasa doar undeva peste medie. In rest, sa fie spontana, inteligenta. Ce iti displace cel mai mult la sexul frumos? Imi displace subiectivismul, posesivitatea, gelozia, lipsa de comunicare. Iar in privinta celei din urma consider ca o relatie nu poate "merge" daca nu exista comunicare. Adica cei doi sa vorbeasca despre toate aspectele vietii lor, cand au o problema sa o intoarca pe toate fetele, sa nu lase lucrurile sa treaca nerezolvate. Un cat de mic amanunt lasat nediscutat, nerezolvat, poate crea in timp conflicte majore. Cum faci tu ca o relatie sa reziste? Eu ma implic foarte tare intr-o relatie si-mi doresc cu tot sufletul ca ea sa mearga, sa functioneze in regula. In general trebuie, pe langa comunicare, intelegere si toleranta. Ai avut aventuri de-o noapte? Esti adeptul acestor "relatii"? Nu sunt adeptul unor astfel de legaturi. Chiar si atunci cand am avut sa zic o aventura, a fost cu o femeie pe care o cunosteam totusi foarte bine. Dar nici macar din punct de vedere sexual nu sunt adeptul unei aventuri de-o noapte. Ca o femeie sa aiba orgasm trebuie sa o cunosti, sa stii ceea ce-i face placere pentru a o aduce in acest punct. Sexul de-o noapte este pentru mine o chestie brutala si nu vreau sa fiu partas la asa ceva. Ce faci in timpul liber? Sunt un om absolut normal. Ma intalnesc cu prietenii (sunt dependent de ei), duminica ma duc la fotbal in Strandul Studentesc, iar uneori mai fac forta la sala amenajata in casa mea. Ies cu prietenii la o bere, fac cumparaturi. Imi place sa fac sport si sa vad filme. Sunt fan al formatiei Dinamo si atunci cand am timp si este vreme frumoasa merg pe stadion. Cheltuiesti mult la cumparaturi? Si da, si nu. Imi place sa-mi fac mofturile. Cumpar in general pentru casa. Sa inteleg ca esti un om de casa? Da. Imi place sa spal vase, sa fac curatenie, sa il sprijin cum si cand pot pe omul de langa mine. Astea sunt niste chestii calde, care unesc doua persoane si fac legatura lor mai stransa. Iti place sa "umbli" pe internet? Desigur. In ultima perioada stau mai mult pe www.google.com si ma interesez de masini, pentru ca as vrea sa-mi cumpar si eu o Lancia.

Mircea de la Big Brothers debordeaza de tandrete

Mircea Badiu, unul dintre cei doi componenti ai formatiei Big Brothers, nu a fost interesat initial sa intre in lumea muzicala romaneasca, desi invatase, inca din copilarie, pianul si chitara. La 26 de ani, el compune si interpreteaza, alaturi de fratele sau, Alexandru, melodii de suflet, urmand sa scoata peste doua luni al doilea album al trupei Big Brothers, pentru care sunt inca in negocieri cu o noua casa de discuri. Ce vrei sa faci atunci cand nu vei mai canta? Pentru ca am terminat facultatea de drept intentionez sa-mi deschid, in timp, si in nici un caz in paralel cu muzica, un cabinet de notariat. Sper sa-mi reuseasca, dar deocamdata muzica este prioritatea in viata mea. Cum se face ca din patru frati, trei dintre voi canta? (n.r.: Mircea si Alex sunt fratii Ancai de la formatia Class) Mama ne canta tot timpul inca de mici. Avea o voce placuta, melodioasa, si ne incanta. Apoi ne-a indrumat sa invatam sa cantam la instrumente muzicale. Eu cant la chitara de pe la 9 ani, iar la pian de la vreo 13 ani. Inca din scoala am inceput sa cant si vocal. Am participat la tot felul se cenacluri si serbari unde mi-am exersat vocea. Inainte de a compune prima melodie, care a fost aleasa intre primele la Eurovision, nu eram foarte interesat sa fac foarte tare muzica, pentru ca in Romania acest domeniu era intr-o stare latenta. Ai o relatie stabila? Da si nu... am o prietena dar nu suntem de foarte mult timp impreuna. Cea mai lunga relatie a mea a tinut un an si opt luni, dar din pacate ea a plecat in Canada. A fost femeia ideala? Poate ca da... Cred ca am intalnit femeia ideala cand eram prea mic ca sa inteleg, aveam doar vreo 17 ani. Dar fata de care ti-am vorbit, care a plecat din tara, era foarte desteapta si stia sa-si traiasca si viata. La ce te uiti prima oara cand vezi o femeie? La ochi si apoi la forme. Mie imi plac femeile snur. Cum esti cand te indragostesti? Nu-mi pierd capul cand sunt indragostit. Debordez de caldura, tandrete si as vrea sa fim in fiecare secunda impreuna sau sa stim unul de celalalt ce face. Cand iubesc, frumosul mi se pare si mai frumos. Iubesc cu patos. E frumos sa iubesti, nu-ti pare rau chiar daca se termina rau. De exemplu, cu prietena mea din Canada, in perioada cat eram despartiti de distanta, stabilisem o anumita ora din zi si un anumit minut, in care ne gandeam amandoi unul la altul. Asta ne-a ajutat sa trecem mai usor peste "despartire". Abia asteptam sa ne revedem. Ce gesturi nebunesti ai facut cand ai fost indragostit? Stiu si eu? Poate ca m-am aruncat dupa o trambulina de la cea mai mare inaltime, de vedeam piscina cat o palma. Prietena mea m-a laudat in cercul de prieteni ca sunt curajos si pot sari de acolo si eu a trebuit sa dovedesc, desi ea imi striga sa renunt ca s-a convins ca am curaj, dar eu n-am renuntat. Numai eu stiu cum mi-a fost si cum m-am simtit pana am iesit din apa. Oricum, acum n-as mai face asa ceva. Dar unei tipe pe care o plac ii pregatesc un CD cu muzica mea preferata (ii inregistrez mai multe melodii), ii aduc flori, ii fac mici surprize, mici atentii. Nu dau niciodata totul de la inceput. Nu trebuie sa-i dai femeii totul ci sa pastrezi un as in maneca. Ce crezi ca este cel mai important intr-o relatie? Dupa parerea mea, totul pleaca de la corectitudine. Si asta implica si seriozitate, sinceritate, fidelitate. Dar intai incerc sa fiu eu corect fata de partenera mea pentru a-i putea cere si ei acest lucru. Dupa iubire, cea mai importanta este comunicarea. Cu toate astea, esti adeptul aventurilor de-o noapte? Daca nu sunt implicat intr-o relatie si-mi place persoana respectiva, mai ales in turnee, se mai poate intampla. Cum trebuie sa fie femeia pe care tu sa o iubesti? Sa fie desteapta, sexi (slaba, dar nu gen papusa sau manechin), sa aiba aceleasi gusturi ca si mine, sa fie sensibila, intelegatoare. Trebuie bineinteles sa ne si intelegem la pat, apoi sa aiba si ceva cunostinte gospodaresti (sau macar sa aiba bunavointa sa le invete), sa aiba bun simt, sa fie educata si moderna. Nu cer toate astea fara ca eu sa nu ofer in schimb ceva. Pot fi foarte atent si delicat cu acea persoana daca ea face toate astea pentru mine. Cum nu trebuie sa fie? In primul rand sa nu fie vulgara: in limbaj, in tinuta, in vestimentatie, in gesturi. Sa nu fie geloasa, pentru ca in meseria noastra trebuie sa se mearga pe incredere, sa nu fie posesiva. Ce faci in timpul liber? Ma uit la filme - sunt un mare cinefil. Citesc, din cand in cand fac si sport, ies cu prietenii la o bere. Imi plac foarte mult drumetiile pe munte dar n-am mai apucat sa merg cum n-am mai avut timp de-un teatru; se inchide stagiunea si n-am apucat sa vad "Tache, Ianche si Cadir". Pe Mircea nu-l intereseaza sa fie o vedeta, sa fie cunoscut pe strada, isi doreste doar ca muzica lui sa fie cunoscuta si sa ajunga la sufletul celor pentru care compune. Este constient ca mai are inca mult pana cand formatia sa fie in topul primelor cinci, dar este multumit ca are publicul sau fidel. Fiind o persoana sociabila, vorbareata, are foarte multi prieteni chiar din lumea muzicala. Are un zambet sarmant si seamana la ochi cu sora lui, Anca, pacat doar ca ii ascunde prea des sub ochelarii de soare. Cine sunt Big Brothers?

Cosmin si Leonard de la Cassa Loco sunt barbati "de casa"

Cosmin si Leonard de la Cassa Loco au raspuns intrebarilor noastre dupa lansarea albumului lor si printre o serie de concerte prilejuite de acest moment. Din pacate, Sorel nu a fost de prins, fiind mai comod din fire si ajungand mai rar la internet (interviul a fost luat prin e-mail). Ce faceti in timpul liber? Cosmin: Plimb catelul, vizionez filme si mananc pui. Leonard: Imi petrec timpul alaturi de prieteni si familie, ma plimb, merg la munte. Aveti o prietena, o iubita? Cosmin: Da. Leonard: !? Intentionati sa va casatoriti in viitorul apropiat? Cosmin: Nu. Leonard: !? Va ajutati iubita in gospodarie? Cosmin: Noi locuim impreuna, si imi ajut iubita la diverse activitati casnice, as putea spune ca sunt o buna femeie in casa, lucru cu care ma laud si imi multumesc iubita. Leonard: Imi place sa gatesc asa ca partea asta e fara probleme rezolvata! Cum trebuie sa fie femeia pentru a fi pe placul vostru? Cosmin: Sa ma inteleaga, sa imi inteleaga diversele stari adverse pline de precipitatii, sa fie inteligenta, motivata, infipta, si sa stie sa fie sexy in cele mai inopinante momente. Leonard: Sa fie msndra (dar nu cu mine)! Sa fie perseverenta, ambitioasa si intelegatoare... Sa nu fie delasatoare, sa ma lase sa ma implic in activitatile ei (vreau sa o ajut), spontana, sa-i placa discretia si intimitatea. Ce calitati apreciati la o femeie? Cosmin: Cele de care v-am povestit. Leonard: Sinceritatea. Ce va displace la o femeie? Cosmin: Gura mare... si vorbele multe. Leonard: Falsitatea, duplicitatea, minciunile, fitele. Sunteti adeptii legaturilor de-o noapte? Cosmin: No comment... sau mai bine Valahia Leonard: Nu. Cum sunteti si cum va purtati cand sunteti indragostiti? Cosmin: Sunt excesiv de atent, caut sa-mi surprind partenera placut, non-stop... sau no comment??! Leonard: Stiu si eu?! Ce gesturi romantice ati facut pentru o fata? Cosmin: Am plecat din satul natal pentru ea... si altele. Leonard: Fac orice pot pentru a o sustine si pentru a o surprinde placut in fiecare moment. Va place sa oferiti flori fetelor? Cosmin: Da. Leonard: Da! Nu garoafe! Flori de camp. Trandafiri, lacramioare. Sunteti familisti? Va place sa petreceti sarbatorile in familie? Cosmin: "Comsi-comsa". Leonard: Da! Imi iubesc nepotii si sora! Am stat la un Revelion doar eu cu nepotii mei si a fost cel mai frumos Revelion! Stiti sa gatiti, sa spalati rufe, sa calcati? Cosmin: Da. Le fac bine pe toate, imi chiar place ideea de a ma descurca singur, de a fi femeie in casa, in modul asta lipsind dependenta de o muiere, ramanand doar patu'conjugal... sau nu??! Leonard: Imi place foarte mult sa gatesc dar doar daca mai mananca cineva. Imi reusesc cam toate, gatesc foarte bine si trebuie sa ma laud. Ce credeti ca este cel mai important intr-o relatie pentru ca ea sa fie de lunga durata? Cosmin: Intelegere, respect, dragoste si pat. Leonard: Respectul reciproc ... comunicarea. Ce admirati intai la o femeie? La ce va uitati prima data cand o vedeti? Cosmin: La unghii! Imi place sa aiba french-manichiure. Leonard: Ochii... mainile... degetele... e clar ca daca la inceput nu exista si atractie fizica nu o sa iasa nimic! Ce vedete feminine din tara sau strainate admirati? Cosmin: Din tara Gina Pistol si de afara Jeniffer Lopez si Kim Basinger. Leonard: Renata Maciel. Cine a compus muzica si versurile ultimului vostru album? Cosmin: Noi! Leonard: Primul album Cassa Loco s-a lansat de curand. Noi am compus muzica si versurile. Aveti de gand sa va schimbati stilul muzical in viitor? Cosmin: Da, se va trece spre o stare si o muzica de atitudine, ce inseamna ea, inca nu stim. Poate chiar muzica de camera! Leonard: Avem pregatite schimbari in imaginea Cassa Loco, atitudine, concept si (poate)in timp o sa vorbim de o schimbare destul de mica (dar semnificativa) si in plan muzical. In ce zi si ce an v-ati nascut? Cosmin: Pe 10 iunie 1979. Deci am 23 pe aproape. Leonard: Pe 7 iulie 1974, la Lupeni.

Letitia Beraru sta cu parintii

Letitia Beraru, manechinul preferat al creatorului de moda Catalin Botezatu, de curand prezentatoare a emisiunii "Te iubesc" e studenta in ultimul an la Facultatea de Kinetoterapie din cadrul UMF "Carol Davila" din Bucuresti. A fost descoperita intai gratie titlului de Miss Boboc castigat in 1998, apoi datorita faptului ca a castigat 30 de milioane de lei la emisiunea "Vrei sa fii miliardar?". Catalin Botezatu despre ea: "Este una din preferatele mele din punct de vedere profesional si ma bucur pentru ea ca a ajuns sa prezinte o emisiune. Sper sa schimbe astfel mentalitatea gresita conform careia manechinii sunt doar frumosi nu si destepti. Letitia are un corp aproape perfect si prezinta cu brio mai ales lenjerie intima. Este cred singurul manechin care stie sa joace pe scena si sa transforme fiecare produs intr-o poveste. Din cauza ca a facut gimnastica este foarte mobila, foarte extensibila si este inca un atu pentru ea. In deplasari ma <<teroriza>> cu invatatul pana noaptea pentru examenele ei la medicina, dar niciodata nu a ratat sedintele sau prezentarile pe acest motiv". - De cati ani lucrezi ca fotomodel si pentru ce designeri ai prezentat? Care sunt creatorii tai preferati, pentru care prezinti cu multa placere si ale caror haine le imbraci si in particular? - Lucrez ca model al agentiei MRA din 1998. Am prezentat pentru Doina Levintza, Catalin Botezatu, Irina Schrotter, Romanitza, Rita Muresan, Catinca Roman, Max Mara, Escada. In particular ma imbrac foarte comod (prefer jeansii); doar in ocazii speciale prefer tinutele din prezentare (Romanitza, Catalin Botezatu, Irina Schrotter). - Cum se impaca televiziunea cu cariera de model si medicina? - Medicina este profesia pe care mi-am ales-o. Televiziunea reprezinta continuarea carierei de model, care s-a impacat destul de bine cu statutul de studenta. Mi-as dori foarte mult sa practic meseria de fiziokinetoterapeut si sa fiu in acelasi timp prezentatoare tv. Stiu ca pare greu de realizat, dar voi incerca. - Ai un prieten? De cat timp? Te sprijina/sustine in aceste "incercari" prin care treci? - Prietenul meu, Felix Nichifor, imi este alaturi de aproape 4 ani. Intotdeauna a avut incredere in mine si mi-a sustinut deciziile. - In planurile tale intra si o casatorie sau aparitia unui copil? - Imi doresc foarte mult o familie, dar asta ar insemna sa abandonez drumul pe care tocmai l-am ales. Cu siguranta se va intampla dar nu in viitorul apropiat. - Care sunt criteriile dupa care alegi un barbat? Cum este iubitul (barbatul) ideal in viziunea ta? - Nu cred ca exista criterii in alegerea partenerului, daca vorbim despre dragostea adevarata. El "apare" pur si simplu, iar tie ti se pare "perfect". - Cum a fost copilaria ta? Care au fost principiile dupa care ai fost crescuta? - Am fost un copil absolut normal (cu "poznele" de rigoare). Am crescut intr-o familie de intelectuali, ale caror principii de baza erau scoala si respectul fata de oameni. - Parintii tai sunt multumiti de drumul pe care l-ai ales? - Parintii au fost intotdeauna alaturi de mine; s-au bucurat pentru reusitele mele si m-au criticat sincer atunci cand au simtit ca este cazul. - Ai visat vreodata sa devii vedeta de televiziune? - Nu am visat sa devin vedeta de televiziune. Dupa ce am participat la concursul "Vrei sa fii miliardar?" mi s-a propus sa prezint emisiunea "Te iubesc". - Cum arata o zi din programul tau si cand ai timp sa te intalnesti cu prietenii? - Va imaginati ca facultatea si televiziunea imi ocupa aproape tot timpul; ma intalnesc din pacate foarte rar cu prietenii mei, dar atunci ne simtim excelent impreuna. - Locuiesti singura sau cu prietenul? - Deocamdata locuiesc impreuna cu parintii mei. - Iti place sa fii gospodina? Ai timp de aceste indeletniciri? - Mi-ar placea sa fiu o buna gospodina, dar timpul nu prea imi permite. Singurele lucruri pe care le fac din cand in cand sunt salatele si prajiturile. De restul se ocupa mama. - Ai trecut vreodata vreun examen gratie frumusetii tale? - La facultate nu mi s-a intamplat sa am de castigat sau de pierdut din cauza fizicului. - Crezi in dragoste la prima vedere? - Credeam in dragoste la prima vedere. Acum insa lucrurile s-au schimbat si nu mai conteaza doar felul in care arata barbatul respectiv. - Cum te poate cuceri un barbat? - Ma consider o femeie fericita. Am o relatie foarte frumoasa cu prietenul meu, bazata pe incredere si respect. Asa a reusit el sa ma cucereasca. - Care sunt secretele tale in ceea ce priveste silueta si intretinerea (faci sport, tratament, masaj)? - Sunt o fire dinamica si mi-a placut dintotdeauna sa fac sport (am practicat gimnastica ritmica; am facut si inot, baschet, dans). Nu tin o dieta anume, dar am grija intotdeauna cat mananc. Secretul de care ma intrebi este odihna. Cred ca mai mult decat orice conteaza "somnul de frumusete". - Cum te impaci cu colegele de breasla (din lumea modelingului)? - Intotdeauna m-am inteles bine cu fetele si mereu am fost o "echipa". - Ce-ti doresti cel mai mult in viata? Care este dorinta ta cea mai arzatoare? - Imi doresc foarte mult sa calatoresc. As vrea sa vizitez Venetia, Rio de Janeiro si alte locuri deosebite impreuna cu prietenul meu. Deocamdata insa, timpul nu ne permite. Dar... poate vom reusi in viitor! Letitia Beraru Dimensiuni: Inaltime: 1,77 m; nr. la haine: 38; bust: 88 cm; talia: 58 cm; solduri: 89; pantof: 39; culoare par: castaniu; culoare ochi: negri. Conceptul emisiunii pe care o prezinta: "Te iubesc!" este un reality show. Infatiseaza povesti de dragoste adevarate, traite de cupluri in pragul cererii in casatorie. Emisiunea isi propune sa surprinda extraordinarul si romantismul fara margini la care unii oameni apeleaza doar pentru a face o cerere in casatorie. Fiecare cerere in casatorie va fi in sinea sa un adevarat eveniment, fiind pregatit pe parcursul mai multor luni. "Pretendentul" care va aparea in "Te iubesc!" a decis sa faca din cererea lui in casatorie un eveniment pe care nu-l va uita niciodata. "Te iubesc!" va selecta participantii din toate categoriile sociale, fie ca ei se afla la prima casatorie, la a doua sau au o varsta inaintata.

Pavel Bartos, noul prezentator al Matinalului de la TVR:"Cele mai frumoase fete sunt in Timisoara"

Actorul si prezentatorul de 27 de ani, Pavel Bartos, te cucereste prin faptul ca pune pasiune in tot ce face, chiar si cand vorbeste despre viata sa profesionala sau sentimentala. El va putea fi urmarit, din 30 septembrie, la emisiunea "Matinal" de la TVR 1, pe care o va prezenta timp de 3 ore in direct, de luni pana vineri, dar si in premierele pregatite de Teatrul Odeon. Nu-si doreste sa impresioneze fetele jucand teatru sau fiind altfel decat cum este in realitate. Spera ca si pe iubita lui a cucerit-o prin naturalete si nu prin anumite gesturi sau fapte care vin si ele de la sine intr-o relatie. Pentru el, gesturile romantice sunt lucrurile mici, de zi cu zi, pe care le faci cu drag pentru iubita ta. Mersul cu ea la cumparaturi, pregatirea cafelei, asteptarea ei cu masa facuta si pregatita de el. "Lucrurile mici sunt de fapt gesturile mari, importante", mai spune Pavel, aflat intre multe drumuri si repetitii. S-a indragostit prima oara la 15 ani si a crezut de multe ori ca iubeste sau ca este iubit. Si pentru ca dragostea nu are limite si hotare, Pavel spune ca iubita lui se afla in Timisoara, acolo unde a intalnit de altfel cele mai frumoase fete pe metru patrat. Se vad cam la doua saptamani, vorbesc la telefon aproape zilnic, dar intelegerea exista datorita pasiunii comune pentru teatru. Desi prin natura meseriei a fost de la 18 ani departe de familie, crede in cultul acestei institutii si-si doreste sa-si intemeieze o familie, sa aiba in cativa ani si un copil, dupa ce reuseste sa se aseze, macar pentru mai mult timp intr-un loc. Nascut la Miercurea-Ciuc, plecat sa faca facultatea de teatru la Cluj, a jucat prima oara la Satu-Mare, apoi la Timisoara si Bucuresti. Se simte bine oriunde ar fi, daca munca ii ofera satisfactii, pe care le-a obtinut din plin pe scenele pe care a jucat pana in prezent. Echilibrul si-l gaseste in munca, dar crede ca esential in viata este sa stii ca ai sprijinul familiei si ca aceasta nu-ti lipseste. Pavel zambeste frumos si este un tip discret pentru cate a facut pana acum. Aproape tot ce si-a propus a realizat. Un exemplu este faptul ca, in 1998, a fost nominalizat pentru Marele Premiu la Gala Tanarului Actor, dar pentru ca nu l-a obtinut atunci, a revenit in forta anul viitor unde si-a adjudecat trofeul. Isi doreste "sa se miste" cat mai mult, desi nu mai are timp sa practice prea multe sporturi. A facut patinaj viteza pana la varsta de 13 ani, ramanand pasionat de acest sport, dar si de cel artistic sau atletism. Este un microbist ponderat si nu-si streseaza partenera cu uitatul la meciuri decat foarte rar. Renunta la aceste pasiuni daca este vorba sa plece undeva cu iubita, sa-si petreaca timpul intr-alt mod, mult mai placut. Despre spectatoarele sale, Pavel spune ca nu are timp sa le observe in sala, decat la sfarsit, cand se aprind luminile, dar e convins ca fetele au mult mai multa sensibilitate decat barbatii, care sunt mai pragmatici. Admira femeile care au devenit independente, care au o cariera si fac totul ca aceasta dar si relatia lor sa mearga bine. Pavel Bartos joaca in patru piese la Teatrul Odeon: rolul Andrew, in "Cartofi prajiti cu orice"; Englezul, in "Alchimistul", Ianache, in "Gaitele" si va avea rolul principal in premiera de la sfarsitul lunii octombrie, intitulata provizoriu: "Vii si morti", dupa Stefan Caraman. A avut roluri in filmele "In pat cu diavolul", o co-productie romano-franceza, in "Amen", regia Costas Gavras, in "Calas Forever", regia Franco Zeffirelli, precum si in filmul turnat recent in Romania de Michelle Pfeiffer, in regia lui Antonio Minghelo, unde a avut rolul unui soldat american. Pana sa joace in Bucuresti a avut 16 roluri principale, printre care si cel al lui Romeo, in care i-a stat probabil foarte bine.

13 cu ghinion

Chiar daca esti sau nu superstitioasa, este imposibil sa nu fi auzit de ghinionistul numar 13. Vrei sa rezolvi ceva important astazi? Este 13, asa ca ar trebui sa te mai gandesti putin. Te-ai certat de dimineata cu iubitul? Cu siguranta, tot 13 a fost de vina. Te-a stropit o masina in drum spre serviciu? Nu este cazul sa te mai intrebi de ce: e 13! Lista poate continua, dar intrebarea este: de unde vine aceasta superstitie legata de numarul 13?Ce spune religiaEste foarte interesant sa vezi cum societatea, care a evoluat de-a lungul timpului, a mostenit superstitiile fara sa se intrebe de ce sau de unde au aparut. Spre exemplu, Statele Unite a dezvoltat chiar o fobie in ceea ce priveste cifra 13. In majoritatea hotelurilor de acolo nu vei gasi apartamentul 13, iar zgarie-norii nu au etajul 13. Exista mai multe teorii dezvoltate pe marginea acestui subiect. Radacinile acestor orientari in functie de superstitie, descoperite in analele religiei, sunt inregistrate inca din vremurile in care crestinismul influenta serios mentalitatea oamenilor. Religia spune ca, la Cina Cea de Taina, chiar inainte de crucificarea lui Iisus, au participat 13 persoane. Cei 12 apostoli si Iisus, al 13-lea. Mai mult decat atat, se spune ca ziua crucificarii a fost vineri, 13. Pe de alta parte, numarul 13 era sacru pentu pagani si se presupune ca din aceasta cauza crestinii au declarat numarul 13, numarul diavolului. Pe de alta parte, in Italia, unde biserica romano-catolica are o influenta foarte mare, numarul 13 este considerat a fi cu noroc. Altii spun ca aceasta fobie a numarului 13 se trage de la hindusi. Acestia credeau ca 13 oameni stransi intr-o incapere aduce foarte mult ghinion. In cazul vikingilor, legenda spune ca, in cadrul unui banchet, Loki, zeul cel rau, l-a ucis pe cel de-al 13-lea invitat, Balder cel Bun, care venise nepoftit la acea reuniune. Pe de alta parte, egiptenii considera ca numarul 13 aduce foarte mult noroc. Ei pleaca de la premisa ca, in afara celor 12 etape catre eternitate, exista o a 13-a care reprezinta trecerea peste moarte catre viata vesnica. Astfel, ei considera numarul 13 drept un simbol al fericirii vesnice.Superstitii legate de numarul 13Din generatie in generatie, s-au mostenit o serie de superstitii care mai de care mai infricosatoare. Fie ca este vorba despre pisica neagra, de intorsul din drum sau de intalnirea cu preotul, toate ne pun putin pe ganduri, chiar daca nu vrem sa recunoastem ca suntem superstitioase. Insa, de departe, vedeta superstitiilor este numarul 13. Sa nu inviti niciodata 13 oameni la masa sau sa nu te asezi niciodata cu 13 oameni la masa. Aceasta superstitie este strans legata de numarul persoanelor de la Cina Cea de Taina; Daca 13 este vinerea sau martea, cu siguranta se va intampla ceva rau in ziua respectiva, iar daca mai este si vineri, 13 martie, chiar e de rau; In cartile de tarot, cartea cu numarul 13 semnifica Moartea; Se spune ca, daca intr-o camera sunt 13 oameni, cel care sta in dreptul oglinzii sigur va muri; Sa nu incepi sa construiesti nimic intr-o zi de 13; Daca numele tau este format din 13 litere, o sa ai ghinion toata viata; Daca esti nascuta pe 13 ale lunii, este clar, esti ghinionista; Nu planui niciodata vreo activitate pentru ziua de 13 ale lunii; Se crede ca Tainicul este cea de-a 13-a zodie dintr-un zodiac cu 13 semne. Acesta este asociat cu femeile, abilitatile psihice sau planurile pe care si le face cineva; Multe persoane care au stat intr-o casa cu numarul 13, au cerut sa le fie schimbat in 12B.Asa cum se mostenesc traditiile, obiceiurile, proverbele, din generatie in generatie, asa se vor mosteni si superstitiile. Pe de alta parte, vor fi multi cei care vor incerca sa gaseasca o explicatie logica. Daca esti superstitioasa si crezi ca toate acestea iti pot influenta viata in vreun fel, nu ai decat sa te ghidezi dupa ele. Esti libera sa faci ce vrei!

Traditia trece, iubirile raman...

Inainte ca Sf. Valentin sa devina un "copil de suflet" intre sarbatorile noastre, ziua dedicata dragostei era Dragobetele. In trecut, in ziua de 24 februarie, tinerii se adunau in centrul satului sau orasului, mergeau la biserica, apoi la padure, unde baietii aprindeau focul si fetele adunau flori. Astazi, centrele sunt asaltate de tarabele comerciantilor care vand lucruri ce par a avea legatura cu dragostea, iar plimbarea la padure este pentru melancolicii de varsta a treia. Ce s-a mai pastrat din trecut? Am pastrat esentialul: avem iubire... nu conteaza cum o celebram!Cine era Dragobete?Dragobete era fiul Dochiei si este considerat a fi o divinitate mitologica asemanatoare cu Eros sau Cupidon. Traditia spune ca era un barbat chipes si iubitor, iar dacii il considerau "nasul cosmic" ce oficia in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor pasarilor. Oamenii au imprumutat ideea de "nas cosmic" de la pasari pentru ca, in trecut, acestea erau privite ca mesageri ai zeilor.Tinerii indragostiti se intalneau la inceputul primaverii, pentru ca Dragobetele sa le oficieze o logodna simbolica si iubirea lor sa dureze peste an.TraditiileIn trecut, se spunea ca cei care participa la sarbatoare vor fi feriti de boli tot anul. Dimineata, tinerii mergeau la biserica, dupa care plecau cantand spre padure, pentru a aduna flori pe care le foloseau pentru descantece de dragoste. In unele regiuni, fetele obisnuiau sa stranga apa din zapada netopita sau de pe florile de fragi. Aceasta apa era considerata a avea proprietati magice pentru ca, spune traditia, provenea din surasul zanelor si putea transforma fetele in adevarate frumuseti.In sudul Romaniei, exista un obicei dedicat fetelor, numit "zburatorit". Zburatoritul presupune coborarea unui deal in fuga de catre fete, in timp ce sunt urmarite de baietii care le placeau. Daca si fata il placea pe respectivul baiat, atunci aceasta alerga mai incet, pana era prinsa din urma, se intalneau si se sarutau. Sarutul era considerat logodna simbolica a celor doi si era valabila intregul an. Cu acest prilej, parintii vedeau alegerea si, fie ca erau sau nu de acord, o respectau, deoarece acest ritual era considerat sacru.Femeile obisnuiau sa atinga un barbat dintr-un sat vecin pentru a fi iubitoare peste an. In ziua de Dragobete, ele hraneau cu mare grija animalele si pasarile din curte si nici o vietate nu era sacrificata in acea zi.Ziua se incheia cu o petrecere la care lua parte toata lumea. Traditia spune ca tinerii care nu participa la sarbatoarea Dragobetelui sau cei care nu au vazut macar o persoana de sex opus in ziua respectiva nu-si vor gasi jumatatea in anul respectiv.Sarbatoarea era considerata de bun augur pentru orice lucru, fiind asemanata cu sarbatorile religioase. Fetele si baietii o respectau cu sfintenie, pentru ca semnifica iubirea si bucuria tineretii si ii ajuta sa-si gaseasca jumatatea care le era sortita.

Unde evadezi de Ziua Indragostitilor?

Se apropie Ziua Indragostitilor si inca nu stii unde sa petreci aceasta sarbatoare? Visezi la un week-end numai cu iubitul tau, departe de viata cotidiana? Nu mai visa! Acest week-end este cat se poate de aproape si nu e cazul sa mai stai pe ganduri pentru a-ti realiza acest vis.Lasa totul in urma, detaseaza-te de activitatile tale zilnice, ia-ti iubitul de mana si alegeti sa plecati impreuna intr-un loc in care nu ati mai fost pana acum.Ce poate fi mai romantic decat cateva zile intr-un loc deosebit, intr-o atmosfera de sarbatoare si alaturi de cel drag? Exista nenumarate locuri in tara si in lume, umane prin aparenta, dar care te fac sa te simti divin si te fascineaza la prima vedere...Fie ca alegi sa pleci, fie ca ramai in tara, oferta este deosebit de bogata, indiferent de ceea ce cauti. Ambele variante iti rezerva o multitudine de solutii pentru cele cateva zile pe care le doresti a fi speciale, atat pentru tine, cat si pentru iubitul tau.Ce locuri sa alegi? Depinde ce iti doresti si ce astepti de la o destinatie intr-o zi ca Valentine's Day. Iata recomandarile noastre pentru un week-end de neuitat. Valentine's Day in destinatii romanesti Petrece Ziua Indragostitilor in orasele europene

Tot ce nu stiai despre Valentine's Day

"Nu stiu altii cum sunt", dar romanii sunt specialisti in sarbatori si traditii. Iata ca nici Valentine's Day, o sarbatoare imprumutata, nu face exceptie. Sunt o multime de teorii despre originile acestei sarbatori. Unii spun ca a luat nastere o data cu moartea Sfantului Valentin, pe 14 februarie 249 i.H. Pe de alta parte, legenda spune ca aceasta sarbatoare a aparut pe vremea imparatului Claudiu al II-lea. Pentru ca barbatii familisti refuzau sa se inroleze in armata, imparatul a interzis casatoriile. Un singur om a reusit sa treaca peste aceasta lege si sa-i ajute pe crestini sa se casatoreasca. Acesta era un preot pe nume Valentin care, la un moment dat, a fost descoperit si intemnitat. In inchisoare, s-a indragostit de fiica unui gardian, careia ii trimitea zilnic scrisori de dragoste. El a fost executat pe 14 februarie si, de atunci, aceasta zi s-a transformat in ziua Sfantului Valentin. TraditiiCa orice sarbatoare cu acte in regula, Ziua Indragostitilor trebuie sa "beneficieze" si de ceva traditii. Se spune ca, daca ai gasit o manusa de Valentine's Day, cu siguranta cel care a pierdut-o iti va fi sot. Conform traditiei, daca pe deasupra ta zboara o vrabie, te vei casatori cu un barbat sarac, dar vei fi foarte fericita, iar daca vei vedea un sticlete, sotul tau va fi bogat.De asemenea, primul nume de barbat pe care il auzi in ziua de 14 februarie va fi numele viitorului tau sot. In ziua de Sfantul Valentin, cei care lucreaza la construirea unei biserici spun rugaciuni si se spovedesc. In dimineata acestei zile, se pune agheasma in apa, pentru ca toate animalele de casa sa bea din ea, iar daca Sfantul Valentin pica lunea, gospodarii nu pun closca in nicio zi de luni de peste an. Cei credinciosi sau superstitiosi aleg sa manance o singura data in aceasta zi si nu gatesc cu grasime. Mai mult decat atat, daca porumbeii salbatici se intorc pe 14 februarie, este semn de primavara.Ce se intampla in lume?Ziua Indragostitilor, Valentine's Day, Ziua Sfantului Valentin sau cum vrei s-o numesti, se sarbatoreste in toata lumea. Chiar daca si in alte tari exista un omolog al Sfantului Valentin, asa cum se intampla si la noi, locuitorii sarbatoresc si ziua de 14 februarie, care, intr-un fel, a devenit sarbatoarea internationala a dragostei. Cei care sparg cu adevarat tiparele sunt locuitorii din Asia. In aceste tari, pe 14 februarie, femeile sunt cele care fac cadouri barbatilor. Chiar si asa, reprezentantele sexului frumos nu raman necadorisite. O luna mai tarziu, pe 14 martie, in Asia se sarbatoreste asa numita Zi Alba. Acum le revine barbatilor datoria sa daruiasca ceva femeilor. Pentru aceasta zi, exista si preparate specifice: bezele si ciocolata alba. Intr-un orasel din Marea Britanie, exista legenda conform careia, in ziua de Sfantul Valentin, un barbat pe nume Jack Valentin impartea fiecarui copil dulciuri si cadouri. Pe de alta parte, in Slovenia, legenda spune ca pe 14 februarie incep sa cresca plantele si florile si, de asemenea, se crede ca in aceasta zi se casatoresc pasarile. Omologul Sfantului Valentin la sloveni este ziua de 12 martie, ziua iubirii.Asa cum se stie, Franta este o tara traditionalista, ai carei locuitori cu greu accepta sa se vorbeasca alta limba pe teritoriul ei, cu atat mai putin sa imprumute o sarbatoare. Totusi recunosc intr-o oarecare masura ziua Sfantului Valentin si o sarbatoresc ca toti ceilalti.Pentru locuitorii din Tara Galilor, ziua iubirii este 25 ianuarie. Atunci galezii il comemoreaza pe Sf. Dwynwen, sfantul patron al indragostitilor. Asa cum la noi exista Dragobetele, in Danemarca si Norvegia exista asa numitul Valentinsdag. Nu este o sarbatoare foarte importanta, putin sunt cei care-si amintesc de aceasta zi si o petrec alaturi de cel drag.Columbienii sarbatoresc iubirea in a treia zi de vineri si cea de-a treia zi de sambata ale lunii septembrie. La ei sarbatoarea se numeste Ziua Prietenului Secret. In aceasta zi, fiecare locuitor isi alege un prieten caruia ii face un cadou secret. In Brazilia, ziua iubirii se celebreaza pe 12 iunie, cu o zi inaintea zilei Sfantului Anton, sfantul casatoriei. Omologul Sfantului Anton in calendarul turcilor este Sfantul Gregor, care se serbeaza pe 4 noiembrie.In ceea ce-i priveste pe locuitorii din Germania, care sunt prin definitie pragmatici, a devenit deja o obisnuinta ca tanarul sa vina la iubita lui cu un buchet de trandafiri. In Italia, pe 14 februarie avea loc Festivalul Primaverii. Totul se petrecea in aer liber, se asculta muzica si se citeau poezii. In Torino, exista obisnuinta ca tinerii sa-si anunte logodna in aceasta zi.

Superstitiile care iti schimba viata

Incerci in fiecare dimineata sa pasesti cu dreptul cand iesi din casa? Refuzi sa te intorci din drum chiar daca ai uitat ceva important? Nu e nimic rau in a avea cateva "reguli" pe care sa le respecti, dar cel mai rau e sa crezi in consecintele de orice natura. A accepta superstitiile este echivalent cu a accepta orice mijloc de a cunoaste viitorul: de la tarot pana la ghicitul in cafea. Nu exista mijloace de a cunoaste sau de a schimba viitorul, dar il poti controla, acesta fiind urmarea directa a actiunilor tale din prezent.Nu exista conexiuni intre ceea ce ti se intampla tie personal si celelalte lucruri: nu vei avea ghinion daca intalnesti un preot, daca iti taie calea o pisica neagra sau daca te intorci din drum. In schimb, exista coincidente mai mult sau mai putin fericite.Exista o explicatieChiar daca superstitiile sunt ilogice, credinta in ele este explicabila.In momentul in care ai un esec incepi sa cauti vinovati. Si, cum de actiunile tale numai tu poti fi vinovata, in loc sa accepti situatia gasesti o explicatie in superstitii ("am lasat cutitul cu lama in sus" sau "mireasa pe care am vazut-o saptamana trecuta"). E mult mai simplu sa accepti ca ai fost concediata dupa ce, cu o zi inainte, ai dus gunoiul seara sau daca asta ti se intampla intr-o zi de marti. In felul acesta te-ai absolvit de o vina care nu poate fi decat a ta. In cazul unei reusite nu vei spune niciodata ca trifoiul cu patru foi, cosarul sau femeia insarcinata au vreun merit. Marele merit iti apartine in totalitate!Teama de a-ti asuma vinovatia si teama de a nu ti se recunoaste meritele sunt principalele motive pentru care apelezi la superstitii.Sunt persoane la care se manifesta si teama de a nu crede, acesta venind tot dintr-o superstitie conform careia atunci cand nu crezi ti se vor intampla intocmai.Asadar, superstitiile nu iti altereaza sub nici un chip viitorul si nu ajuta cu nimic: sunt doar un amestec de frica si credinta in ceva ireal care, uneori, te influenteaza negativ. Daca mergi pe principiul ca ziua de marti si data de 13 iti vor aduce ghinion atunci, cu siguranta, vei avea neplaceri. Gandeste optimist si vei fenta toate superstitiile!

Fobiile starurilor

Stii de ce nu se priveste Pamela Anderson in oglinda? Pentru ca ii este frica de ea. Nu este deloc de mirare ca unii oameni se tem de paianjeni si serpi, dar Justin Timberlake adauga acestor temeri si spaima de rechini. Si lui Mandy Moore ii este frica de rechini, acestora adaugandu li-se crocodilii si intunericul. Lui Leonardo Dicaprio ii este frica de meduze, lui Michael Jackson ii ieste teama sa nu ii fie luati copiii, iar Pamelei Anderson de... propria imagine, de cea vazuta in oglinda.Chiar daca au garda de corp si se plimba cu limuzina, starurile au si ele temerile lor. Fie ca sunt obisnuite sau bizare, fobiile lor sunt mai mult sau mai putin explicabile. Una dintre acestea din urma este spaima de par pe care o are Mel Gipson. Stii de ce Mariah Carey nu se imbraca niciodata in rosu? Cum alte staruri au diverse temeri care nu le dau pace, nu face exceptie nici Mariah Carey. De fapt este vorba de culoarea rosie pe care nu o suporta si prin urmare nu o poarta. Mai mult decat atat ea refuza sa fie purtata si de catre cei din jur, spunand ca rosul ii provoaca isterii. Toti angajatii ei trebuie sa se supuna acestei reguli bizare: fara rosu!Angelina Jolie se teme ca ar putea fi o mama rea. "Ma indoiesc mereu de capacitatea mea de a fi mama", spune vedeta care a adoptat pana acum trei copii: Maddox (3 ani), Pax (4 ani) si Zahara (2 ans, si este mama naturala a lui Shiloh. "Imi aduc aminte de momentul in care l-am luat pentru prima oara pe Maddox in brate. M-a privit si am inceput sa plang. Desi nu ma mai ocupasem de niciun copil pana atunci, faptul ca se simtea in siguranta mi-a dat curaj", spune Angelina. Lui Johnny Depp ii este frica de sange. De propriul sange. Starul de la Hollywood a declarat ca vederea propriului sange il sperie si de aceea ii este teama sa se taie sau sa mearga la doctor. La premiera filmului Sweeney Todd de la New York, a declarat: "Curge mult sange in acest film, dar eu prefer sa-l pastrez pe al meu. Nu sunt prea curajos la vederea propriului sange. Daca trebuie sa zboare cu avionul, Jennifer Aniston este dispusa mai curand sa renunte la calatorie. Ea a prins teama de avion de cand a fost surprinsa de o furtuna cu descarcari elecrice in timp ce se afla intr-un avion cu destinatia New York. De atunci ea recunoaste ca devine nervoasa si nelinistita de fiecare data cand se urca la bordul unui avion. "Plecasem din Toronto si ne aflam in drum spre New York. Desi zborul trebuia sa dureze o ora, am facut mai mult de doua ore pe drum. Nu trebuia sa ne aflam in aer si de fiecare data cand vedeam o fasaie de pamant imi doream sa aterizam", a spus Jennifer. "Ma sperie decolarea pentru ca nu inteleg cum se ridica avionul in aer. Am auzit de aerodinamica, viteza, motor, dar sunt mult mai speriata ca inainte", a adaugat vedeta. Actrita Nicole Kidman este de-a dreptul terifiata atunci cand vede un fluture. Ea isi explica ca aceasta fobie a aparut in Australia, cand era copil. Actrita a marturisit: "Uneori cand ma intorceam de la scoala, gaseam in fata usii cel mai mare fluture pe care si l-ar putea imagina cineva vreodata. As fi facut orice doar ca sa nu fiu nevoita sa intru pe usa principala. Am incercat sa scap de aceasta fobie. M-am plimbat printre fluturii uriasi captivi de la muzeul stiintelor naturale, dar nu a mers. As face orice dar nu as suporta sa fiu inconjurata de fluturi ce zboara."Desi este una dintre cele mai frumoase actrite, Catherine Zeta Jones nu a reusit sa il faca pe sotul ei sa scape de o amintire neplacuta legata de femei. Michael Douglas a trait o experienta traumatizanta cand avea 16 ani: a vazut o tanara in costum de baie cu par la subrat. De atunci, aceasta practica a devenit o fobie, curioasa ce e drept. In seria starurilor cu fobii bizare se inscrie si Woody Allen caruia ii este frica de copii si de soare si Orlando Bloom pe care il sperie porcii.

Cele mai sexy mamici de la Hollywood

In ultima vreme, barza a fost darnica cu multe dintre frumoasele Hollywood-ului. Desi ne-am fi asteptat ca acest lucru sa lase ceva urme asupra fizicului lor, vedetele ne-au inselat asteptarile si par a fi mai sexy ca niciodata! Afla care sunt cele mai sexy cinci mamici de la Hollywood.1. Angelina JolieIn ultima vreme, se pare ca nu exista top pentru "cea mai frumoasa, inteligenta, sexy, etc. actrita", care sa nu o includa si pe Angelina Jolie. Iar faptul ca de cele mai multe ori se afla pe primul loc, nu surprinde pe nimeni. Votata de numeroase publicatii si posturi de televiziune drept cea mai frumoasa femeie in viata, Angelina isi pastreaza locul intai chiar si dupa ce a adus-o pe lume pe fetita sa, Shiloh. Daca la cateva luni dupa nastere a slabit foarte mult si gurile rele spuneau ca sufera de o tulburare de alimentatie, Angelina a revenit la formele sale de invidiat, devenind una dintre cele mai frumoase mame din lume.2. Heidi KlumSa ai trei copii si sa mai fii si topmodel de un incredibil succes, suna de-a dreptul imposibil. Dar Heidi Klum ne demonstreaza ca se poate, pastrandu-si locul de "rasfatata" podiumurilor de prezentare chiar si dupa ce a adus pe lume trei copii. Heidi este una dintre acele vedete care pare sa fi facut o adevarata pasiune pentru "cariera" de mama, iar la un moment dat chiar a declarat ca iubeste la nebunie sa fie insarcinata.3. Reese WitherspoonReese Witherspoon pare a fi modelul de mama perfecta, cu copii perfecti si tot ce trebuie. Nu e chiar asa, pentru ca e o mamica divortata. Faptul ca ea insasi arata ca un copil, cu toate ca a trecut de 30 de ani, o plaseaza pe primele locuri in topul mamicilor sexy de la Hollywood. Se stie despre ea ca, desi are chip de ingeras, este destul de stricta cu copiii sai si este un parinte de moda veche, dupa cum a declarat. Cum se mentine in forma? Yoga este secretul ei.4. Jennifer GarnerJennifer este atat de indragostita de fetita sa, Violet, incat pare ca nu vrea sa-i mai dea drumul din brate. Daca s-ar face un top al celor mai fericite mamici de la Hollywood, ea probabil ca ar fi pe primul loc. In afara de asta, Jennifer a scapat de toate acele kilograme in plus adunate in timpul sarcinii si a trecut cu gratie chiar si de greutatile de dupa nastere. Daca ne mai gandim ca il are si pe Ben Affleck alaturi, tabloul este complet.5. Julia RobertsMama a trei copii, Julia Roberts s-a retras pentru o perioada din lumina reflectoarelor pentru a se dedica cresterii lor. Dar asta nu inseamna ca si-a neglijat aspectul. Julia ramane in continuare una dintre cele mai sexy actrite de la Hollywood, desi l-a nascut de curand pe cel de-al treilea copilas.

Actorul Heath Ledger a murit

Marti, 22 ianuarie 2008, actorul australian Heath Andrew Ledger, in varsta de 28 de ani, a fost gasit mort in apartamentul sau din New York, in urma unei aparente supradoze cu somnifere. Atat membrii familiei, cat si ofiterii de politie care investigheaza cazul suspecteaza ca decesul starului de film, celebru datorita controversatei pelicule "Brokeback Mountain", a fost accidental.In seara de 23 ianuarie 2008 va avea loc autopsia corpului neinsufletit al starului. In ciuda eforturilor de resuscitare ale medicilor chemati de urgenta la resedinta actorului, acesta nu a putut fi salvat. In apropierea lui Ledger s-au gasit somnifere eliberate pe baza de reteta medicala. Heath Ledger, nominalizat la premiile Academiei Americane de Film pentru rolul din "Brokeback Mountain", a fost gasit mort de catre o menajera si o maseuza. Actorul locuia intr-un apartament din cartierul SoHo din Manhattan, New York. Reprezentanti ai politiei au declarat ca maseuza se prezentase la apartamentul acestuia pentru o sedinta de masaj la care Ledger avea programare.Familia actorului descrie decesul lui Ledger ca fiind "accidental". "Noi, membrii familiei lui Heath, confirmam moartea tragica, nedreapta si accidentala a mult iubitului nostru fiu, frate si devotat tata al Matildei.", a declarat tatal actorului, Kim Ledger, citind o declaratie de presa in fata resedintei familiei, din Perth, Australia. "A fost gasit dormind linistit somnul de veci in apartamentul sau din New Yok. A fost un barbat cu picioarele pe pamant, optimist si cu inima deschisa, plin de viata si altruist. A fost o adevarata inspiratie pentru oamenii din jurul sau, desi putini au reusit sa il cunoasca cu adevarat."Relatarile initiale, potrivit carora actorul a murit in urma unei supradoze cu droguri, au fost negate de membrii familiei si de politistii care investigheaza cazul. Momentan, politia nu a determinat o cauza exacta a decesului, asteptandu-se concluzia medicilor legisti, dupa efectuarea autopsiei. Ledger a recunoscut anul trecut ca insomnia il obliga sa apeleze la somnifere. Heath Ledger a lasat in urma sa o fiica in varsta de doi ani, Matilda. Fosta partenera de viata a actorului, actrita americanca Michelle Williams si mama Matildei, a fost "devastata" la aflarea nefericitei vesti si s-a deplasat imediat din Suedia la New York.Intreaga lume deplange moartea prematura a actorului. Cate Blanchett, Mel Gibson, Nicole Kidman si Aidan Young si-au exprimat regretele pentru disparitia lui Ledger, iar premierul Australiei, Kevin Rudd, a declarat: "Este tragic ca am pierdut unul dintre cei mai buni actori ai tarii noastre, aflat in floarea varstei."Actrita Nicole Kidman s-a numarat printre primele celebritati care si-au exprimat regretul fata de moartea starului. Vedeta a afirmat intr-o scurta declaratie: "Ce tragedie... Sunt alaturi de familia lui." Mel Gibson i s-a alaturat lui Kidman, afirmand despre Ledger: "Aveam atat de multe sperante pentru el. Cariera lui abia se lansase. Sa isi piarda viata la o varsta atat de frageda este o pierdere enorma si tragica."John Travolta a precizat ca Ledger a fost "unul dintre actorii mei preferati", adaugand: "Calitatile lui sunt rare." Iar Alan Horn, presedintele Warner Brothers - studioul din spatele filmului "The Dark Knight", ultimul film din cariera lui Ledger, a dezvaluit ca este devastat de acest nefericit eveniment: "Industria de divertisment a pierdut un talent urias. Heath a fost un talent extraordinar si o persoana exceptionala."La momentul mortii sale, Heath Ledger se pregatea pentru lansarea celui mai recent film al sau, care, din pacate, s-a dovedit a fi si ultimul pe care l-a realizat - in "Batman The Dark Knight", pelicula regizata de Christopher Nolan, starul interpreteaza rolul The Joker, personajul negativ si dusmanul numarul 1 al eroului de benzi desenate Batman. Actorul incepuse deja filmarile pentru "The Imaginarium of Doctor Parnassus", in regia lui Terry Gilliam.

Stim ce au facut asta vara

Cum este prima luna din an, a sosit vremea bilanturilor din orice domeniu. Iti dezvaluim sau, dupa caz, iti reamintim ce au facut vedetele tale preferate in vara lui 2007. Fa o mica trecere in revista a celor mai cunoscute cupluri si a celebritatilor cu actiuni controversate.Cea mai asteptata casatorie a anuluiOficializarea relatiei dintre Tony Parker si Eva Longoria a avut loc pe 7 iulie 2007, aceasta fiind considerata cea mai asteptata casatorie a anului. Toata primavara presa din intreaga lume a avut ochii atintiti asupra celor doi, circuland tot felul de zvonuri privind casatoria lor. In ciuda acestora, nunta a avut loc fiind cea mai sexy, cea mai glamour si fastuasa.Casatoria a avut loc in Franta, ceremonia religioasa s-a desfasurat la Paris iar petrecerea la castelul Vaulx-le-Vicomte si a costat peste 200.000 euro. Pe durata evenimentului accesul la castel a fost permnis doar invitatilor, drumurile care duc la el fiind inchise. Revista americana OK! a platit peste 2 milioane de dolari pentru a avea dreptul de exclusivitate asupra fotografiilor de la ceremonie. Britney in razboi cu Kevin FederlineDe cand Britney s-a despartit de Kevin Federline nimic nu mai merge. Cei doi copii au devenit obiectul luptei dintre parinti. Kevin a atacat cu tot felul de fotografii care nu au facut deloc bine carierei cantaretei. Acestora li s-au adaugat faptele ei, o dovada in plus pentru ca mama sa piarda custodia copiilor. Desi Britney a angajat chiar si un detectiv particular, duelul s-a terminat prin castigarea custodiei de catre Kevin. Kate Moss si Pete Doherty despartitiCerturile dintre Kate si rocker-ul ei s-au finalizat mai mereu cu impacari si reveniri, Kate introcandu-se la iubitul ei cu promisiunea de a nu-l mai respinge din nou. Dupa ce l-a vazut in bratele tinerei Lindi Hingston, kate s-a hotarat sa puna capat definitiv relatiei cu Pete. Pentru a fi de negasit, ea a mers pana acolo incat si-a schimbat numarul de telefon. Desi un timp s-a crezut ca povestea lor de dragoste este istorie, surse apropiate celor doi au dezvaluit ca Kate i-a declarat lui Pete ca l-a evitat deoarece le-a promis tuturor cunoscutilor sai ca nu vor mai fi impreuna. Wentworth Miller homosexual?Victima a propriului succes, Wentworth Miller este cel mai dorit dintre protagonistii din Prison Break. Vara a adus cu sine si zvonurile potrivit carora Wentworth ar fi homosexual. Lucrurile par a se fi lamurit in momentul in care mass-media americana a publicat o fotografie a lui Wentworth Miller impreuna cu Luke MacFarlane.Lindsay Lohan cantareata si actrita din nou?Cateva luni bune de zile stirile si barfele despre LiLo au tinut prima pagina a ziarelor de scandal si, ea aflandu-se in topul starurilor in deriva. Totul a inceput in mai cand a produs un accident rutier, fiind prinsa ca a consumat alcool si cocaina. De atunci a multiplicat curele de detoxifiere si a recunoscut ca regreta: "Am inteles ca am pierdut controlul asupra propriei vieti de cand consum droguri si alcool. Vreau sa ma vindec si sa imi refac viata si cariera. Am cerut chiar ajutorul medicilor in acest scop", a declarat ea judecatorului. Dupa sase saptamani de cure de detoxifiere a parasit spitalul, sarbatorind acest eveniment intr-un club de noapte din Las Vegas.Owen Wilson tentat sa se sinucidaActorul, in varsta de 39 de ani, a incercat sa isi puna capat zilelor in timp ce se afla singur la vila sa din Santa Monica. El a inghitit o cantitate considerabila de medicamente si si-a taiat chiar venele. Din fericire, fratele sau l-a descoperit la timp pentru a fi salvat. Presa americana a dezvaluit ca ar fi fost dependent de droguri, iar familia sa a confirmat ca este depresiv de cand s-a despartit de Kate Hudson.Nicole Richie insarcinata Fiica adoptiva a celebrului cantaret Lionel Richie se inscrie in randul reginelor noptii. Din palmaresul faptelor sale fac parte fosta prietenie cu Paris Hilton si detinerea de heroina. Acuzata ca a condus sub influenta alcoolului si a drogurilor, tanara a ajuns in fata judecatorului. Surpriza: Nicole era insarcinata in cinci luni. Din fericire nu a petrecut decat o ora la puscarie, platind o amenda de 2.048 dolari. Ca in povesti, Joel Madden a venit sa isi recupereze frumoasa de la puscarie si sa o ceara in casatorie inaite de a naste. Paris Hilton la puscarie Paris este prezenta peste tot si face de toate: manechin, actrita, cantareata si mai ales petrecareata de prim rang. Atunci cand este vazuta in compania unei personalitati, este imediat banuita ca intentioneaza sa o santajeze. La sfarsitul lui iunie a iesit din puscarie dupa 23 de zile de retinere si a promis ca va fi fata cuminte. Desi nu s-a oprit din petreceri, a inceput sa isi folosesca soferii atunci cand este prea beata pentru a conduce.Angelina Jolie anorexica?De cateva luni, cea care a interpretat personajul Lara Crof pierde din kilograme provocand neliniste in randul apropiatilor sai. Fratele sau, James Haven Voight, a afirmat ca actrita refuza sa manance normal de la moartea mamei lor. "Brad este bolnav de neliniste pentru sotia sa si nu stie ce sa mai faca", a declarat un prieten al cuplului.

Sinceritatea unui "Interviu"

O situatie cel putin promitatoare: un jurnalist care si-a castigat renumele ca reporter de razboi este nevoit sa ia un interviu unei actrite de mana a doua, faimoasa pentru filmele de groaza in care joaca si pentru aventurile sale amoroase. Cu toate acestea, nici unul dintre protagonisti nu isi imagineaza ca o banala intalnire profesionala va duce la momente de o sinceritate dezarmanta...Ajuns pe ecranele romanesti in prag de Craciun 2007, acest film este un adevarat cadou pentru cinefilii de pretutindeni. "Interviul" original, din anul 2003, ii apartine controversatului si extrem de talentatului regizor olandez Theo van Gogh. Un realizator de filme exceptional, van Gogh a devenit faimos in special din cauza asasinatului cu sange rece caruia i-a cazut victima - regizorul a fost impuscat si injunghiat pe data de 2 noiembrie 2004, de un fanatic religios, furios din cauza ilustrarii Islamului in filmul sau de scurt metraj, "Submission Part 1".In urma mortii sale tragice, producatorii Bruce Weiss si Gijs van de Westelaken s-au decis sa-i implineasca visul lui Theo, de a reface trei dintre filmele sale originale, in limba engleza, cu vedete de la Hollywood. Filmul "Interview" din 2007 este prima parte a "trilogiei" care va comemora amintirea talentatului regizor.In "Interview", actrita Sienna Miller ("Factory Girl", "Casanova", "Alfie") si actorul si regizorul Steve Buscemi ("Lonesome Jim", "Fargo", "Reservoir Dogs") fac cuplu intr-o drama incarcata de sexualitate despre mass-media, adevar si celebritate.Unde incepe totul... Un jurnalist candva celebru, Pierre Peders (Steve Buscemi), astazi blazat si trecut prin (prea) multe, este trimis de editorul sau sef sa ia un interviu unei vedete de film, Katya (Sienna Miller), "rezidenta" revistelor de scandal, din cauza productiilor de mana a doua in care joaca si a relatiilor amoroase cu numerosi barbati. Nici unul dintre cei doi nu isi doreste sa ia parte la aceasta intalnire profesionala, iar prima intrevedere sfarseste cu adevarat prost, Peders fiind total nepregatit pentru interviu. Situatia sufera insa o transformare - taxiul in care se afla Pierre, dupa ce pleaca de la intalnirea esec cu vedeta, are un accident de masina, reporterul se loveste la cap, iar Katya, aflata la fata locului, il invita pe jurnalist la ea acasa, sa isi curete rana deschisa si sa se linisteasca.In varianta originala, europeana, acest traseu imaginat poate ca ar fi fost mai usor acceptat, insa in contextul american, intalnirea cu caracter personal jurnalist - celebritate (fie ea si neinsemnata) este aproape o imposibilitate, cu atat mai putin ca aceasta din urma sa fie lasata in pace de fotografii de scandal. In ciuda acestui lucru, povestea care se naste ne atrage atentia, iar noaptea pe care cei doi o petrec impreuna, certandu-se, discutand, schimband povesti de viata si secrete, ne captiveaza cu totul si ne atrage in universul unui "Interviu" profund, care "scotoceste" in adancurile cele mai intunecate ale fiecarui protagonist in parte. Personalitati complet diferite, in prima instanta nici unul dintre cei doi nu doreste sa "adanceasca" mai mult "relatia". Totusi, in ciuda faptului ca isi exprima in mod deschis parerea unul fata de celalalt - si trebuie sa spunem ca aceasta nu este deloc magulitoare - exista o atractie, un mister neinteles care nu ii lasa sa se indeparteze unul de altul.Atat Peders, cat si Katya sunt marcati de dureri si rani adanci, experiente de viata care i-au marcat si le-au schimbat pentru totdeauna felul de a fi si de a reactiona.Curiozitatea si poate insingurarea in fata unei lumi care i-a determinat sa se inchida in propriile cochilii, ii ajuta sa initieze comunicarea si o punte de legatura. Intalnirea lor este un adevarat joc de strategie, psihologic, in care fiecare este, pe rand, pradator si prada, un joc in care replicile se succed, rostite cu pasiune, inteligenta si umor. Scenariul (al carui co-autor este si Buscemi) este de-a dreptul surprinzator, cu rasturnari de situatie si un final neasteptat. Intriga si tensiunea cresc progresiv, iar actorii le sustin in forta. Deceptiile sunt la fiecare pas, ascunse in spatele sinceritatii nude. Este o bucurie sa o vedem pe Sienna Miller jucand cu adevarat, distrugand astfel imaginea de "blondina superficiala" pe care i-au creat-o, in timp, revistele de scandal. Probabil ca rolul pe care il interpreteaza in "Interview" a amuzat-o si i-a dat ocazia sa le dea peste nas tuturor celor care i-au aplicat aceasta eticheta.Steve Buscemi este unul dintre greii cinematografiei, iar rolurile sale sunt iconice. Actorul a stiut care sunt punctele tari si slabe ale personajului sau blazat si plictisit, punandu-l in valoare cu fiecare replica si gest.Se intampla destul de rar ca spectacolul uman sa fie prezentat de o maniera deschisa pe marile ecrane. Tocmai de aceea iti recomandam sa vezi "Interview", o poveste care ne dezbraca de prejudecati, de ganduri, de secrete, lasandu-ne goi si sinceri.Stiai ca?... Femeia care iese din limuzina, la finalul peliculei, aproape dand peste Peders cel distrat, este interpretata de Katja Schuurman, care a jucat rolul Katya in versiunea olandeza originala, din 2003, a filmului lui Theo van Gogh. Cand Pierre scotoceste prin apartamentul lui Katya, se opreste pentru scurt timp cu privirea asupra fotografiei unui barbat si o femeie. Barbatul este Theo van Gogh, regizorul filmului original, iar femeia este Katja Schuurman, actrita din rolul principal din aceeasi productie cinematografica. Taxiul in care se afla Pierre (Steve Buscemi) este lovit din spate de o dubita, iar cadrul se muta direct pe acesta. In acest scurt cadru, numele companiei care ofera servicii de transport de obiecte este vizibil - "Van Gogh Movers". Acesta este un nou tribut adus regizorului peliculei originale. De asemenea, un alt omagiu il reprezinta si faptul ca vedeta "Interviului", Katya (Sienna Miller) acorda un autograf unui fan numit Theo. Fratele lui Pierre (personajul interpretat de Steve Buscemi) este jucat de Michael Buscemi, fratele din viata reala al actorului. Acesta este primul film regizat de Steve Buscemi in care nu joaca si actorul Mark Boone Junior.

6 filme clasice de vazut acasa, de sarbatori

Distractia de sarbatori inseamna mai mult decat mese bogate, intalniri cu familia si prietenii. Vacanta poate insemna si filme bune, pe care le poti viziona in intimitatea casei, alaturi de toti cei dragi. Iti recomandam cateva dintre filmele devenite clasice pentru Craciun si revelion, fie ca sunt comedii, drame sau pelicule pentru intreaga familie. Cu siguranta, filmele vor face deliciul tuturor!"Miracle on 34th Street" (1947)Un film, pur si simplu, irezistibil. Intr-un magazin de jucarii, un Mos Craciun pretinde ca este adevaratul... Mos. Pentru a demonstra acest lucru, ajunge in sala de judecata si reuseste sa "converteasca" o pustoaica sceptica de sase ani (Natalie Wood), care ajunge sa creada in Mos Craciun. Aceasta fantezie a obtinut trei premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun actor in rol secundar, Edmund Gwenn in rolul Kris Kringle, pentru Poveste originala si pentru Scenariu. La scurt timp dupa aceea, a devenit un film imposibil de ratat de sarbatori... "The Bishop's Wife" (1947)Aceasta comedie magica reprezinta unul dintre cele mai bune filme care pot fi recomandate de Craciun. Un strain (Cary Grant) soseste in oras, incercand sa ajute la construirea noii biserici. Insa, intre timp, reuseste sa se indragosteasca de o femeie maritata... Si, daca povestea nu te-a prins inca, mai exista o smecherie - barbatul este, de fapt, un inger. Alaturi de David Niven si Loretta Young, Grant este memorabil in interpretarea sa delicata si asumata."It's a Wonderful Life" (1946)O poveste "dantelata" cu mult umor si replici inteligente. Acest film excelent al lui Frank Capra, inspirat din mesajul unei felicitari de Craciun, este, de cele mai multe ori, amuzant, cald si simpatic. Ar putea exista ceva mai simplu decat povestea de dragoste dintre George (James Stewart) si Mary (Donna Reed)? Totul este cat se poate de simplu si de delicat, iar filmul reflecta adevaratul sens al vietii si al iubirii."White Christmas" (1954)Aceasta productie cinematografica se afla in topul filmelor pentru Craciun. Filmul ne ofera o interpretare de exceptie a actorului Harry Carey, fiind o pelicula indragita de familii din intreaga lume. Sarbatoarea Craciunului este incompleta fara vizionarea acestui film!..."Remember The Night" (1940)Pelicula in care joaca actrita Barbara Stanwyck reprezinta, fara dubiu, unul dintre cele mai bune filme clasice de Craciun. Este o productie hollywoodiana minunata pentru sarbatori, care ne da o lectie despre sinceritate si adevarata valoare a unei familii."Affair To Remember" (1957)Pelicula infatiseaza povestea de dragoste dintre un barbat si o femeie care decid sa se intalneasca peste sase luni la Empire State Building - insa ce se va intampla mai departe?... Ultima scena, petrecuta in Ajunul Craciunului, este, pur si simplu, minunata. In plus, povestea romantica este de-a dreptul cuceritoare!Bineinteles, daca preferi alte genuri de filme, peliculele mult mai recente iti rezerva si ele suficiente surprize. Acestea si-au facut deja un adevarat nume in lista filmelor dedicate sarbatorilor de iarna. Dintre acestea, mentionam: recenta comedie "Fred Claus" (2007), filmul de animatie pentru copii "The Polar Express" (2004), seria "Home Alone" si seria "The Santa Claus", excelente pentru intreaga familie, "How The Grinch Stole Christmas" (2000) - de un comic teribil sau "The Holiday" (2006), un film romantic, dedicat unei seri de Craciun in doi.

"Nu frica invinge boala, ci curajul si dorinta de a trai"

"Am cunoscut speranta si cred in ea, Mereu e langa tine, aievea, pretutindeni Sa o iei cu tine, sa o porti in suflet si gand Mereu spunand, speranta e implinire, de vise ganduri ce te apasa E bucurie daca o ai, esti omul implinit de tot de ce-i bun Cand tu nu stii de rau sau bine, atunci ea vine Speranta de vrei sa o ai Ea e cu tine."Nu am crezut ca imi va fi dat vreodata sa ascult cu urechile mele povestea tragica, dar cu final fericit a unei femei care a izbutit in lupta cu cancerul la san. Nu am crezut ca am sa conving pe cineva sa imi povesteasca pas cu pas prin ce a trecut, nici macar in scris. Am avut prilejul sa o cunosc telefonic pe Dumitra Vechiu, cea care a avut rabdarea si curajul sa isi aduca aminte de momenele tragice prin care a trecut in lupta sa cu cancerul la san. Are 42 de ani ai in urma cu trei ani a fost diagnosticata cu cancer mamar. Tot ea este si autoarea versurilor "traite" de la inceputul articolului.O femeie simpla care isi doreste doar atat: ca povestea ei sa ajunga la urechile altor milioane de femei care nu cunosc efectele nedescoperirii la timp a cancerului la san. Nu am reusit sa ma intalnesc personal cu Dumitra, deoarece locuieste langa Foscani. Am decis sa vorbim prin telefon. Nu stiu cand au trecut cele doua ore in care Dumitra mi-a spus povestea ei. Simteam ca ma uit la un film in care pentru prima data aveam ocazia sa vorbesc cu actorul din rolul principal."Totul a inceput in ianuarie 2004 cand mi-am palpat sanii pur si simplu, si cu stupoare am constat o schimbare in structura sanului stang. Era vorba de un nodul mic, inofensiv aparent, nu ma durea, doar atunci cand ridicam o gretuate", asa incepe povestea Dumitrei. "Mi se transmiteau mici intepaturi. Mi-am dat seama ca ceva nu este in regula cu mine, dar m-am gandit ca daca ignor senzatia imi trece. Am incercat singura sa ma ingrijesc. Mi-am pus comprese cu apa rece, ma masam, exact ceea ce nu trebuia facut de fapt. In timp, din zi in zi, intepaturile erau din ce in ce mai profunde.""Din pacate pentru ca nu stiam nimic despre oncologie, despre cancer, am incercat sa ignor. Am trecut 5 luni de la primele semne, in care am evitat sa stiu ce se intampla cu corpul meu. Am decis sa ma programez la un medic ginecolog pentru ca indoiala si nici intepaturile nu imi dadeau pace.""Am mers la un ginecolog in Focsani, care din prima clipa mi-a spus despre ce este vorba si mi-a sugerat sa merg de urgenta la Institutul Oncologic din Bucuresti. Expresia de pe fata lui nu arata tocmai a buna. L-am intrebat de ce tocmai in Bucuresti si nu aici in Focsani? Atunci mi-a explicat ca pentru siguranta mea este bine sa merg sa ma vada un medic oncolog specialist. M-a sfatuit sa nu mai trag de timp. Eram bulversata, pur si simplu nu intelegeam ce se intampla cu mine.""M-am hotarat si am plecat la Bucuresti, dar nu direct la Institut. Aflasem intre timp de fundatia Renasterea. Ma gandeam in sinea mea ca mai bine sa merg intai aici si dupa la Institut, poate nu e ceva grav. Nu stiam insa ca medicii de la institut consultau si acolo. Ulterior am aflat asta."Discutia incepea sa fie din ce in ce mai interesanta. Desi avem notat ce sa o intreb imi era practic imposibil. Cu fiecare fraza pe care urma sa mi-o spuna imi raspundea la intrebarea pe care o aveam deja in minte. "Am facut o mamografie, dupa care am mers cu filmul la medicul care era de serviciu, care ulterior a devenit chirurgul meu. M-a consultat dupa care mi-a spus sa vin neaparat la Institutul Fundeni. L-am intrebat daca este ceva grav, cu toate ca expresia care o avea pe fata spunea totul.""Mi-a raspuns sincer. Mi-a spus ca ma asteapta a doua zi la Institut la etajul 5. M-am conformat. Parca venisem de pe alta planeta, eram complet aeriana, nu mai avusesem niciodata contact cu spitalul de aceea mi se parea totul straniu. A doua dimineata la ora 7 eram deja in fata cabinetului. Aveam emotii. Doctorul mi-a zis ca sa confirmam diagnosticul si sa eliminam toate dubiile, ca ar fi bine sa fac o punctie. Am intrat in cabinet si eram curioasa de ceea ce mi se intampla. Am intrebat daca doare ce urmeaza sa imi faca pentru ca nu stiam ce inseamna punctie. Mi s-a spus ca nu, ca urmeaza sa foloseasca un ac foarte subtire.""Am suportat usor intepatura, in schimb cand am iesit din cabinet, mi s-au inmuiat picioarele. Nu mai simteam bratul stang, partea unde aveam nodulul. Nu mai puteam sa articulez niciun sunet. Mi se parea ca respir si ca vorbesc prin locul minuscul pe unde intrase acul. Eram foarte speriata pentru faptul ca imi era foarte rau. Am reusit sa imi revin abia dupa o jumatate de ora."De aici incepea adevarata poveste si "actiunea filmului". Nu simteam nimic schimbat in glasul Dumitrei, nici macar nu incerca sa ia pauze. Imi povestea despre ce i s-a intamplat, ca si cum imi citea dintr-o carte. "Din acel moment am simtit ca viata mea s-a schimbat. Oricat m-as fi straduit sa gandesc ca va fi bine, ceva imi spunea ca numai sunt eu. Am primit rezultatul in aceeasi zi si am aflat ca tumoarea pe care o aveam era maligna.""Eram total cuprinsa se teama, dar nu aveam nicio scapare asa ca a trebuit sa lupt cu toata fiinta mea. Cu acel intrus, pentru ca eu asa am numit tumoarea. Asa am considerat-o pana la extirpare. La aflarea rezultatului medicul mi-a spus ca nu ma poate opera si m-a trimis la chimiotearapeut. A fost ingrozitor. Imi este greu sa exprim in cuvinte starea pe care am avut-o atunci. Am fost prevenita ca imi va cadea parul insa nu mi-am imaginat insa cat de grele sunt celelate efecte. Daca cu caderea parului m-am impacat, cu greata continua, starile de tremur alternate cu febra, durerile de cap, a fost groaznic. Acum as vrea sa cred ca a fost un vis urat care nu imi apartine.""Ajunsesem la 46 de kilograme din 52. Parca faceam parte dintr-un film SF. Spun asta pentru ca asta gandeam, din exterior iti este greu sa intelegi. Daca nu as fi trait acesta experienta pe viu nu as fi inteles ce inseamna sa fii diagnosticata cu cancer.""Dupa 4 luni de chimioterapie, nu se intamplase nimic, boala avansa in loc sa dea inapoi. Ganglionul ajunsese la 5,5 cm. Mi s-a recomandat sa fac in continuare 25 de sedinte de radioterapie ca sa se poate interveni chirurgical. Am stat internata in spital, in jur de o luna si jumatate. Timpul a trecut cu repeziciune

Mihaela Ursuleasa: "Un interpret genial este cel a carui personalitate nu o depasete pe cea a creatorului"

Pianista Mihaela Ursuleasa a studiat opt ani la Conservatorul din Viena si a obtinut de-a lungul timpului numeroase premii, cele mai importante fiind premiul al II-lea la Concursul International de la Senigallia si premiul I la Concursul Clara Haskil. Mihaela Ursuleasa a sustinut concerte in Europa, Canada si Statele Unite, in compania celor mai prestigioase ansambluri si dirijori: Orchestra Regala Concertgebouw, Orchestra Nationala din Paris si Sir Colin Davis, Mozarteum-ul din Salzburg, Orchestrele Radio din Bucuresti si Berlin, Capela de stat (Staatskapelle) din Weimar, Filarmonicile din Rotterdam si Dresda, Orchestrele din Bamberg, Gotteburg, Cincinatti si Minnesota si Saint Paul Chamber Orchestra. Mihaela Ursuleasa s-a stabilit la Viena si participa la festivaluri de prestigiu, colaborand permanent cu muzicieni de elita ca Angela Gheorghiu, Lars Voght sau Vadim Repin. La sfarsitul lunii noiembrie, a fost invitata Cvartetului Belcea in cadrul recitalului sustinut la Ateneul Roman. Ea a interpretat impreuna cu Cvartetul Belcea: Cvartetul in do minor, D 703, Quartettsatz de Franz Schubert, Cvartetul in fa major de Maurice Ravel si Cvintetul in mi bemol major de Robert Schumann. Cu aceasta ocazie, am stat de vorba cu Mihaela despre muzica, cariera si pasiunile ei. De ce ai ales pianul?Tatal meu era si el pianist si canta impreuna cu mama la un hotel din Brasov. Noi aveam deja un pian acasa si am inceput sa invat intamplator, din placere. Aveam cinci ani cand l-am rugat pe tata sa imi arate sa cant la pian. Nu m-au obligat sa cant ci au vrut sa decopar singura daca imi place si am talent. Cu timpul, a devenit o chestie tot mai serioasa si au inceput orele de studiu in fiecare zi.Te-ai gandit sa schimbi instrumentul?Nu a existat niciun moment in care sa imi doresc acest lucru. Mi-ar fi placut sa invat sa cant la un al doilea instrument, dar din pacate nu am avut timp. In meseria asta trebuie sa fii consecvent si ai mult de lucru daca vrei sa nu ramai la acelasi nivel.Cum ar trebui muzica clasica ascultata pentru a fi inteleasa?Intra-adevar muzica clasica are nevoie de o anumita pregatire pentru a fi inteleasa spre deosebire de muzica pop, spre exemplu. Studiul ne ajuta sa intelegem care sunt diferentele intre Beethoven si Schumann, sau intre muzica secolului XX si cea baroca. Cunostinta acestea despre muzica ar trebui studiate in gimnaziu, dar din pacate nu se mai acorda atentie acestei materii.In ce masura se poate bucura de ea un necunoscator?Chiar daca este abordata intr-un mod intelectual de catre studenti si muzicieni, publicul ar trebui sa o abordeze in primul rand cu sufletul. Cine o asculta trebuie sa aiba un suflet si o inima deschisa pentru a auzi emotiile si culorile care se gasesc in aceasta muzica. Pana la urma ascultam muzica cu sufletul si nu cu creierul. Cu cat esti mai deschis esti in stare sa abordezi orice gen de muzica atata timp cat exista dorinta de a o cunoaste.Care este partitura ta preferata?Sunt mai multe pentru ca literatura pentru pian este atat de vasta incat cred ca nu ajunge o viata intreaga sa o inveti. Piesele mele preferate au legatura si cu un moment sau situatii preferate din viata mea, dintr-un anumit concert. De exemplu, imi aduc aminte ca la 15-16 ani am cantat pentru prima oara cu maestreul Claudio Abbado de la Viena si cu orchestra Gustav Mahler, un grup de tineri muzicieni foarte motivati si entuziasmati de a canta pe scena. Atunci am cantat Concertul numarul 3 de Beethoven si atat de mult m-am emotionat la introducerea orchestrei incat aproape am uitat sa intru si mi-am adus aminte in ultimul moment ca trebuie sa cant si eu. Atat de frumos si minunat cantau incat devenisem un ascultator. De aceea am poate mai multa legatura cu aceasta piesa decat cu alta si o interpretez cu mai mult drag.Dar compzitorul preferat?Sunt momente in care prefer muzica romantica ca cea a lui Chopin sau Schumann. Schumann este unul dintre preferatii mei alaturi de Brahms. Sufletul meu este insa Mozart pentru ca a scris niste lucrari pe cat de simple, pe atat de geniale.Care este cea mai dificila piesa din cate ai interpretat pana acum?Pentru mine depinde foarte mult si cat timp am la dispozitie pentru a invata o anumita piesa sau a-mi pregati un concert. Cateodata agenda este atat de incarcata incat nu ai timpul pe care ti l-ai dori sa pregatesti o piesa. De exemplu, concertele de Rahmaninov sau chiar orice piesa de Rahmaninov este extrem de pretentioasa pentru fiecare pianist. Dificile sunt si concertele de Barthow din punct de vedere tehnic. De ce le consideri dificile?Cu cat este mai grea tehnica, cu atat mai mult trebuie sa studiezi pentru a te simti sigur pe scena. Si lucrurile aparent simple sau cunoscute de public, cum ar fi Mozart, sunt dificile pentru ca te gandesti cum sa le interpretezi pentru a le da o nota de originalitate. Sunt mai multe aspecte care fac o piesa dificila. As putea sa o cant foarte bine dar nu este o reusita daca publicul nu este activ sau se plictiseste. Pentru noi ca pianisti este foarte important si instrumentul pe care il gasim pe scena. Trebuie sa fim foarte flexibili cu pianul pentru ca poate fi un instrument foarte bun sau foarte prost. Sunt si cazuri in care suferi ca pianist si simti ca nu poti canta la capacitate maxima din cauza pianului care nu iti ofera sunetele pe care le doresti. Incerci sa te adaptezi si sa faci tot ce poti mai bine in momentul respectiv.Cat tim iti petrecei zilnic repetand?In medie cam 3-4 ore pe zi. Daca este o piesa noua sau foarte grea repet chia si 5 ore zilnic.Dupa cate ore de repetitie poti interpreta o anumita piesa fara a gresi?Este un lucru relativ. Ca sa pot merge cu o piesa noua pe scena am nevoie de 2-3 luni. Depinde de fiecare piesa, de cat este de complicata. Pentru a te simti insa deplin familiarizat cu o piesa ai nevoie de ani de zile pentru ca nu conteaza doar studiatul de acasa ci si experienta cu publicul. O repetitie de acasa nu este similara cu o interpretare pe scena. Este o viata intreaga in care inveti.Care crezi ca a fost cea mai buna interpretare a ta de pana acum?Eu nu sunt nicodata suta la suta multumita, dar imi aduc aminte de Concursul Clara Haskil la care am participat in 1995. La concertul final, dupa ce fusesera acordate premiile, publicul m-a uimit desi elvetienii au reputatia ca sunt foarte reci. Aplauzele si reactiile lor m-au facut sa ma simt acasa. Conteaza cat esti de bine pregatit, dar si atmosfera, publicul, pianul si cum te simti in momentul in care interpretezi o piesa.Ce face diferenta intre un piansit genial si unul obisnuit?Aceasta diferenta se face simtita inca de la o varsta frageda, cand incepi sa canti. Muzicianul genial este acel talent numit si copil minune. Muzicianul normal canta exact ce scrie in note desi canta corect, muzica lui nu te atinge. Geniul implica si o anumita personalitate. Acesta este cel mai dificil lucru in muzica: sa ai personalitate dar sa nu o depaseti pe cea a compozitorului. Provocarea este sa imbini ceea ce scrie in partitura cu interpretarea personala, sa ai o anumita maniera de a aborda instrumentul.Ce amintiri ai din copilarie despre studiu si performanta?Am avut o profesoara extrem de dura. Intr-un anumit fel a fost foarte bine insa mai ales in ultimul an de studiu devenise o tortura. Un copil care studiaza trebuie in acelasi timp sustinut, laudat si criticat. Un profesor ideal trebuie sa aiba un anumit echilibru. Aveam impresie ca elevii nu erau subiectul principla ci o performanta personala. In timpul acela nu-mi dadeam seama pentru ca nu cunosteam altceva. Se obtineau performante dar pe baza talentului si mai putin a muncii.Dar din adolescenta?Profesorul meu de la Viena, Heinz Medjimoric, e un pedagog excelent. A lucrat cu o severitate enorma cu mine incat aveam un respect deosebit si ma gandeam mereu cand mergeam la lectie ca ii datorez ceva acelui om. In acelasi timp ne trimitea sa cantam in concert si fara el, convingandu-ne ca trebuie sa iesim muzicieni desavarsiti din acea scoala.Cum ai obtinut bursa la Viena?Prin intermediul profesoarei mele Stela Dragulin am ajuns intr-o auditie privata la Claudio Abbado. El a fost cel care m-a salvat si a hotarat sa primesc o bursa de studii. Aveam 12-13 ani cand am inceput studiile la Universitatea din Viena si le-am finalizat dupa aproape opt ani. Secretara lui Abbado a cautat permanent sponsori pentru a putea sa-mi continui studiile si sa nu am griji de natura financiara.Cum s-a ajuns la colaborarea cu Cvartetul Belcea?Pe Corina am intalnit-o prima oara in Bucuresti cand aveam 9 ani. Am cantat fiecare cate un concert la radio impreuna cu Orchestra Radio. Apoi ea a plecat cu bursa la Londra, iar eu la Viena. In 2001, agentul meu m-a sunat si mi-a spus ca a descoperit un cvartet fantastic cu care trebuie sa cant. Atunci am cantat primele concerte si acum ne-am intalnit aici.Cu cine ti-ai dori sa canti si nu ai avut ocazia pana acum?Un vis al meu este sa cant la doua piane cu Radu Lupu, dar nu se poate din punct de vedere al timpului pentru ca si el este foarte ocupat. Dirijorul meu favorit este Silvio Zava cu care nu am avut inca ocazia sa cant, dar imi doresc foarte mult si sper sa se realizeze. Vei avea concerte speciale de Craciun si Anul Nou?Nu am in niciun an astfel de concerte. Am spus ca nu cant decat daca este Filarmonia din Belin. De Craciun prefer sa stau acasa cu familia si cu fetita. Cum va arata agenda ta artistica in 2008?In ianuarie am doua concrete in Canada, la Vancouver si Montreal. In martie si aprilei am concerte in Italia si in Sania. Concertele se pregatesc cam cu un an, un an si jumatate inainte.Cum este sa fii mama si sa pleci in turneu timp de doua saptamani? Cum te descurci?De cand am fetita nu mai plec doua saptamani si drumurile sunt mai dese. Prefer sa plec 2-3 zilei, apoi sa ma intorc pentru cateva zile in Viena si sa plec iar. Incerc sa imi organizez drumurile in asa fel incat sa nu fiu plecata mai mult de patru zile. Mama s-a mutat cu noi in Viena si ma ajuta foarte mult. Cateodata calatorim si impreuna cu fetita daca nu este prea frig si trebuie sa plec pentru o perioada mai mare de timp. Cum iti petrecei timpul liber?Am multe hobby-uri. Imi place foarte mult sa citesc, sa merg la expozitiile de pictura, sa vad filme vechi, sa ascult jazz si sa imi petrec timpul cu prietenii. Am multi prieteni la Vinea care provin din tari diferite. Ador sa gatesc si de multe ori organizam

Orice e posibil in "Imperiul magic al domnului Magorium"

Cadou de Mos Nicolae, filmul "Imperiul Magic al Domnului Magorium" este o adevarata incantare pentru copiii de pretutindeni, fie ei mari sau mici. Universul uimitor al unui magazin de jucarii fermecat, surprize si intamplari inedite, toate se impletesc in aceasta poveste spusa cu mult suflet. Molly Mahoney (Natalie Portman) este directoarea tanara si lipsita de incredere in propria persoana a Imperiului Magic al Domnului Magorium, cel mai ciudat, fantastic si minunat magazin de jucarii din intreaga lume. Insa cand domnul Magorium (Dustin Hoffman), proprietarul excentric in varsta de 243 de ani, ii ofera magazinul lui Mahoney, totul se schimba - tristetea si intunericul iau locul veseliei permanente din remarcabilul Imperiu. Practic, magazinul intra intr-un neobisnuit acces de furie, din cauza mortii anuntate a proprietarului sau... Pentru a-si pune toata afacerea la punct, Magorium angajeaza un contabil, un personaj sceptic si "fara stralucire", pe nume Henry (Jason Bateman). Candva plin de culori vii, magazinul trece acum printr-o serie de schimbari dubioase. Frumoasele jucarii sunt inca acolo, dar au devenit gri si tacute - si numai Mahoney si Henry le-ar putea readuce la viata daca, cu ajutorul unui pusti de 9 ani foarte agil (Zach Mills), pot gasi sursa magiei in ei insisi.Filmul are parte de o distributie de exceptie: Natalie Portman, actrita nominalizata la Premiile Oscar si castigatoarea unui Glob de Aur, Dustin Hoffman, dublu castigator la Oscar, precum si castigatorul unui Glob de Aur, Jason Bateman. Alaturi de ei, il intalnim si pe tanarul in varsta de 10 ani, Zach Mills ("Santa Claus 3", "Hollywoodland").Despre Portman se stie ca poate intra cu usurinta in pielea unui personaj ingenuu si altruist. Sa nu mai spunem de faptul ca are un zambet minunat, pe care ar trebui sa ni-l arate mai des - aproape ca uitasem cat de frumos stie sa zambeasca. Rolul pare sa o fi incantat foarte mult pe actrita, iar acest lucru se vede din interpretarea ei foarte sincera. La fel putem spune si despre Hoffman, care arata inca o data ce inseamna sa pui suflet in tot ceea ce faci.Actorul este excelent in rolul sau de patron excentric al unui magazin de jucarii, "avid purtator de pantofi". Hoffman este unul dintre putinele staruri care stiu sa abordeze un asemenea rol cu inima deschisa si cu o sclipire strengareasca in privire. Iar ecranul si relatia care se creeaza intre personaje nu minte in acest sens...Contabilul nu este nici el un personaj negativ, desi, initial, pare cel mai "searbad" dintre toti. Filmul mizeaza pe aspectul uman si acest lucru ii reuseste de minune. Pana acum, nimeni nu i-a oferit lui Henry posibilitatea de a "lucra" cu magie... reala. Astfel, nu e de mirare ca reactia sa nu este cea dorita si ca, la inceput, pare extrem de rigid in gandire si chiar indiferent la lucrurile din jur. "Imperiul Magic al Domnului Magorium" este filmul perfect pentru intreaga familie, cu atat mai mult in prag de sarbatori de iarna. Chiar daca intreaga pelicula vorbeste despre acceptarea mortii domnului Magorium ("plecare", asa cum ii place acestuia sa spuna, un cuvant mai putin dur...), filmul are farmec si un parfum aparte, reusind sa transmita un mesaj optimist. Desi nici macar magazinul lui Magorium, un adevarat personaj al filmului, nu vrea sa accepte disparitia proprietarului sau, moartea este unul dintre lucrurile inevitabile ale... vietii. La fel cum sunt si finantele si taxele... Aparitia contabilului in lumea feerica si plina de jocuri a lui Magorium destabilizaeza felul in care s-a desfasurat viata acestuia pana acum.Intregul film incearca sa aduca logica fanteziei - introducerea unor lucruri atat de practice si... pamantene, cum ar fi taxele, asigurarile, politele si alte mici "nimicuri" functionaresti transforma povestea fantastica pentru copii intr-o istorie comica (si) pentru cei mari. Contabilul care incearca sa ia in evidenta clientii imaginari ai lui Magorium si patronul care se plange de legile naturale ("Legea gravitatiei incepe sa se aplice!") sau de faptul ca metaforele pot deveni reale fac dovada unui umor inteligent si a unei comedii de buna calitate.Efectele speciale sunt cu adevarat realiste si nu frizeaza imposibilul. Toate jucariile care prind viata par practice, chiar si cele create pe calculator. Totul urmareste sa incante ochiul intr-un mod subtil.Replicile lui Magorium sunt "ascutite" si suficient de scurte incat sa ii provoace pe parinti, iar copiii vor sti sa ia din acest personaj exact ce au nevoie. Totul este explicat cat se poate de simplu si pe gustul tuturor. Pana si genericele aduc explicatii logice pentru rolul sau functia indeplinita de fiecare membru al echipei de filmare. Iar poantele de pe parcursul filmului il fac cu atat mai adorabil.Desi pelicula vorbeste despre disparitia cuiva drag, regizorul si scenaristul Zach Helm aduce aceasta problema in discutie cu atat de multa simplitate si optimism, incat singurul sentiment care ramane in urma este bucuria unei vieti traite la maximum. De fapt, acesta este si mesajul: ai incredere in tine si traieste frumos si din plin, pentru ca viata este "o ocazie".