Manu Chao vine la B'Estfest 2008

Un nou nume confirmat pe afisul "B'Eestfest" 2008: "revolutionarul" Manu Chao va concerta in cea de-a treia zi a festivalului, pe 6 iulie. B'Eestfest va avea loc in cadrul complexului Romexpo, in zilele de 4, 5, 6, si respectiv 11 iulie - Aftershock. Artistii confirmati pana acum sunt Cypress Hill, UNKLE si Apollo 440 (4 iulie), Kaiser Chiefs si Manic Street Preachers (5 iulie), Manu Chao, Nelly Furtado, Roisin Murphy (Moloko) si Sunrise Avenue (6 iulie), si Judas Priest, Primal Fear si Ross The Boss (11 iulie).Nascut in 1961, Manu Chao - pe numele sau adevarat Jose-Manuel Thomas Arthur Chao - a copilarit intr-o suburbie a Parisului, intr-un mediu cultural foarte divers, ceea ce a determinat mai tarziu mixtura de sound-uri din muzica sa - rock, chanson, salsa, reggae, ska si rai, precum si repertoriul poliglot: franceza, engleza, spaniola, catalana, portugheza, galitiana, araba si wolof.In 1987, Manu pune bazele trupei Mano Negra, impreuna cu Antoine Chao si Santiago Cassariego - fratele, respectiv varul sau. Dupa cinci albume Mano Negra, artistul paraseste trupa, iar in 1998 lanseaza primul album solo, sub numele de Manu Chao: "Clandestino". Albumul s-a bucurat de un real succes la nivel international, inregistrand vanzari de peste trei milioane de exemplare si propulsand single-urile "Bongo Bong" si "Clandestino" pe primele locuri in topuri.Albumul "Proxima Estacion: Esperanza" a fost lansat in 2001, si a inclus megahitul "Me Gustas Tu". Trei ani mai tarziu, Manu Chao a lansat primul si pana acum singurul lui material integral in limba franceza - "Siberie m'etait conteee", urmat in 2007 de cel de-al patrulea album de studio, "La Radiolina". Primul single de pe album, "Rainin in Paradize" a beneficiat de un videoclip regizat de celebrul Emir Kusturica.Dupa ce in anii trecuti a fost headliner la Roskilde, Werchter, Lowlands, Pinkpop, Coachella si Sziget, Manu Chao si-a trecut pana acum in agenda pe 2008 festivalul Rock Wave din Grecia si B'ESTFEST.Biletele de o zi (4, 5, sau 6 iulie) au fost deja puse in vanzare. Acestea costa 90 de lei in presale, urmand ca in zilele de festival, la intrare, acestea sa coste 110 lei. Biletele de o zi, abonamentele pentru toate cele 3 zile de B'Eestfest (240 de lei), precum si biletele pentru B'Eestfest Aftershock (75 de lei) pot fi achizitionate de pe Internet si din reteaua magazinelor Diverta.

Andrzej Zulawski si Rutger Hauer, invitati de onoare la B-EST

Festivalul International de Film B-EST anunta ca invitatii de onoare ai celei de a IV-a editii, care se va desfasura la Bucuresti, Cinema Scala, in perioada 14-20 aprilie 2008, sunt cineastul polonez  Andrzej Zulawski si actorul Rutger Hauer. Andrzej Zulawski va fi prezent la gala de deschidere a festivalului, care va avea loc luni 14 aprilie, orele 19:30, la Cinema Scala.Evenimentul va debuta cu proiectia filmului "Lust, Caution" in regia lui Ang Lee. Filmul este castigatorul marelui premiu "Leul de Aur", la "Festivalul de la Venetia" 2007 si castigator al premiului pentru cea mai buna imagine, la acelasi festival. Lust Caution a fost nominalizat la premiile "Globul de Aur" din 2008 pentru cel mai bun film de limba straina. In palmares se mai afla inca 12 premii si peste 23 de nominalizari. Filmul va avea o singura proiectie oficiala in Romania, in deschiderea Festivalului International de Film B-EST.Filmul va putea fi vizionat marti 15 aprilie, ora 20:00, la Cinematograful Scala, in premiera absoluta, in prezenta regizorului, care va raspunde intrebarilor publicului. In buna traditie a festivalului, organizatorii ii invita pe cei interesati, miercuri, 16 aprilie, ora 11:30, la Sala "Ileana Berlogea" a U.N.A.T.C. "I.L Caragiale" Bucuresti, unde Andrzej Zulawski va sustine un master-class a carei tema este "Importanta scenariul pentru conceperea filmului".Cei care doresc sa participe sunt rugati sa se inscrie pe adresa office@b-est.ro (in atentia domnisoarei Corina Airinei). La master-class se va intra pe baza unei invitatii eliberate in urma inscrierii. Sala avand 100 de locuri, vor putea participa doar primele 100 de persoane inscrise.Rutger Hauer, actor cunoscut din filme precum "Turkish Delight", in regia lui Paul Verhoeven (1973), "Blade Runner" in regia lui Ridley Scott (1982), dar si din mai recentele "Batman Begins", in regia lui Cristopher Nolan (2005) sau "Sin City", in regia lui Miller&Rodriguez & Tarantino va fi prezent la Gala de Inchidere a Festivalului International de Film B-EST, duminica 20 aprilie, ora 19.30, si va inmana Trofeul Festivalului.

Record in "Turneul de reciclare al trupei Sistem"

Saptamana trecuta, Zoli, Cici, Phlo, Robi si Nashu au continuat campania pro reciclare a hartiei in liceele "Unirea" – Brasov, "Gh. Lazar" – Sibiu, "William Shakespeare" – Timisoara, "Elena Ghiba Birta" – Arad si "Emil Racovita" din Cluj. Membrii trupei Sistem au plecat cu gandul ca le vor face o surpriza elevilor, insa ei au fost pana la urma cei uimiti. La Brasov, Sibiu si Arad, adolescentii ii asteptau cu hartia gata stransa! Pana acum, cel mai harnic liceu la reciclare este Colegiul National "Elena Ghiba Birta" din Arad - 2 tone de maculatura!Membrii trupei Sistem sunt impresionati de performanta si sunt fericiti ca mesajul a ajuns la tinta si a fost inteles. "Este un mare succes. Faptul ca liceenii ne sustin campania prin astfel de gesturi, ca se pregatesc pentru venirea noastra adunand maculatura, ma face sa cred ca Romania chiar se indreapta spre civilizatie. Inainte de acest turneu, recunosc, nu mai stiam cum sunt adolescentii din ziua de azi. Vedeam la stirile tv tot felul de filme dubioase in care liceenii faceau lucruri cel putin urate. Acum i-am intalnit fata in fata. Le-am vazut ochii, le-am simtit deschiderea. Nu cei de la TV sunt liceenii de azi! Cei adevarati sunt cei pe care ii intalnim noi, cei preocupati de soarta planetei, cei care apreciaza un concert de muzica de calitate, cei care au initiativa!" – spune Zoli Toth.In drumul lor prin tara, membrii trupei Sistem au adus in licee o noua moda: tricouri inscriptionate cu siglele Sistem si Borsec, avand pe spate sfaturi de reciclare.

Rolling Stones lanseaza noul album, "Shine a Light"

Albumul "Shine A Light", coloana sonora a filmului documentar despre Rolling Stones, este disponibil acum si in Romania.Cel de-al treilea album live lansat de legendara trupa Rolling Stones, "Shine A Light", este coloana sonora a documentarului cu acelasi nume regizat de Martin Scorsese. Inregistrat in toamna lui 2006 in timpul a doua concerte de la Beacon Theatre din New York, albumul cuprinde o selectie de piese live."Shine A Light", intitulat astfel dupa o compozitie clasica de pe Exile On Main St., contine doua CD-uri si reuneste interpretari live ale multora dintre hiturile clasice Rolling Stones. De la rifurile de necontestat din "Jumpin’ Jack Flash" pana la sound-ul clasic al pieselor "Tumbling Dice", "Sympathy For The Devil", "All Down The Line & Start Me Up" si piese rare din repertoriul Stones: "You Got The Silver" si "Faraway Eyes", albumul "Shine A Light" este experienta completa a unui concert Rolling Stones."Shine A Light" reuneste colaborari inedite cu Buddy Guy - "Champagne & Reefer", duetul Mick Jagger & Christina Aguilera - "Live With Me" si Jack White de la White Stripes - "Loving Cup".Dublul album este disponibil de astazi si in format special pentru Romania, la pretul de 29.9 lei.

Onerepublic inregistreaza un cover dupa piesa "Mercy"

OneRepublic s-au aflat recent in Marea Britanie pentru a-si promova ultimul album, "Dreaming Out Loud". Invitati la "Radio One", acestia au oferit un spectacol de exceptie celor prezenti.Ryan Tedder si colegii sai de trupa au fost de acord sa inregistreze un cover dupa hit-ul lui Duffy, "Mercy". "Dreaming Out Loud" a depasit deja 1 milion de copii vandute si a castigat discul de aur in Germania, Marea Britanie, Irlanda, Rusia, Singapore, Canada si, bineinteles, Statele Unite ale Americii. Prestigioasa revista Forbes i-a inclus pe cei de la OneRepublic in top 10 al celor mai de succes trupe noi.

Kings on Ice, 2008

Marti, 8 aprilie, in sala "Monte Carlo" din Rin Grand Hotel a avut loc conferinta de presa care a anuntat unul dintre cele mai importante evenimente din anul acesta. Pe data de 24 si 25 aprilie, la Sala Polivalenta din Bucuresti, vor sustine un spectacol trei artisti de talie internationala: Edvin Marton, Evgeni Plushenko si Surya Bonaly. Dupa succesul de anul trecut, Edvin Marton si Evgeni Plushenko au hotarat sa faca un cadou publicului, in preajma Sarbatorilor Pascale. Edvin Marton va incanta audienta cu melodii total necunoscute publicului roman. In plus, Edvin a ales ca in acest an sa aiba alaturi de el o orchestra de 40 de oameni, formata din muzicieni romani de la Dinu Lipatti. Alaturi de ei, spectacolul va fi imbogatit de prezenta a doi patinatori din exceptie, Evgeni Plushenko si Surya Bonaly. Mai mult decat atat, in cadrul acestui spectacol vor mai fi prezenti alti 15 patinatori si acrobati din cadrul trupei Cirque du Solei.Evgeni Plushenko va prezenta, in premiera pentru publicul din Romania, numarul pregatit pentru Campionatele Europene de patinaj artistic din 2009, ocazie cu care isi face revenirea pe patinoar in competitiile uinternationale.

La taifas cu rromii

Muzeul Taranului Roman si Asociatia Culturala "Artisrroma" va invita luni, 7 aprilie, ora 18.00, la Clubul Taranului, la o noua seara culturala din seria "Povestea vecinilor"

Lui Michael Rapaport din comedia "Razboiul de acasa" ii plac femeile latine

Michael Rapaport, actorul din serialul de comedie "Razboiul de acasa", a fost prins de paparazzi rasfoind reviste pentru adulti. Dupa ce l-a lasat la dentist pe fiul sau, Julian Ali in varsta de 8 ani, Rapaport s-a gandit sa-si petreaca timpul liber uitandu-se prin reviste cu femei in ipostaze sexy. Se pare ca actorul prefera femeile cu "sangele fierbinte", avand in vedere faptul ca a cumparat numarul special dedicat femeilor latine al unei cunoscute reviste erotice. Poate ca Rapaport s-a plictisit de cartile si revistele pentru copii si a profitat de pauza de la datoriile de tata pentru a se dedica unei lecturi "de oameni mari". In plus, Michael Rapaport simte lipsa unei prezente feminine stabile in viata lui, dupa despartirea de sotia sa, Nicole Bettie, din 2006.

www.mediapromusic.ro te invita la download

Incepand cu 7 aprilie, oricine isi doreste o piesa sau chiar un album, il poate downloada de pe www.mediapromusic.ro. Pentru a descarca piesele de pe site, trimite sms cu textul "mp3" la numarul de telefon 1432, iar inapoi vei primi, tot prin sms, parola pe care o introduci in casuta de download a piesei pe care o doresti. Tariful unei melodii de pe site este de 0,9 euro + TVA.

AIDA, proiect solo

Absolventa de jurnalism si cu ceva ani de presa in spate, AIDA s-a decis sa schimbe registrul. Muzica nu este un domeniu total necunoscut pentru tanara artista. Din adolescenta, a luat lectii de canto si de chitara la Scoala Populara de Arta, iar in 2003 a facut backing-vocals pentru formatia Krypton. Din anul 2006 a inceput colaborarea cu Ovidiu Stanescu. In acea perioada Ovidiu pregatea productiile Adrian Eftimie - piesele "No Side Effect" si "Desire" (despre care nu toata lumea stie ca vocea feminina din featuring apartine tot AIDEI) si DJ Andi & AIDA "4 the 1st Time", de asemenea un mare succes de club si top. Pentru DJ Andi, AIDA a inregistrat un album intreg. Anul trecut, AIDA a fost nominalizata alaturi de acesti DJ-i la Premiile MTV Romanian Music Awards cu doua piese la categoria Cel mai bun debut: "No Side Effect" si "4 the 1st time".Dupa atatea colaborari, cu o experinta acumulata in timp, AIDA a hotarat ca a venit momentul sa se lanseze in cariera solo. Astfel ca, prima piesa lansata anul acesta, "I Feel Alright", se poate auzi deja la posturile de radio din toata tara. Videoclipul, regizat de Petre Nastase, este unul atat de imagine, cat si de stare. Acesta poate fi urmarit deja pe posturile TV muzicale, in videoclip AIDA fiind DJ-ita, fanii o vor putea urmari "jongland" cu platanele. Filmarile s-au extins pe durata a doua zile. Prima zi de  filmare s-a derulat intr-un decor special, cu un set-up plin de efecte luminoase si culori vii, construit pe platourile din Buftea. Pentru cea de-a doua zi de filmare locatia a fost o fabrica noua din Chitila, gata de dat in folosinta. Videoclipul a beneficiat de aparatura de ultima generatie, folosita pe platourile de la Hollywood. Partea de coregrafie din videoclip este asigurata de Edi Stancu.

Vj-i noi la MTV

Din 1 aprilie, o noua gasca de VJ-i MTV va antrena telespectatorii cu cele mai haioase stiri despre vedete, cu cele mai fresh piese care alcatuiesc topurile muzicale, dar si cu unele productii nonconformiste, care vor darame barierele "normalului". Alaturi de VJ Ela, cunoscuta pentru aciditatea ei fata de fitele marca "Paris Hilton", VJ Cristi Stanciu, care se poate lauda si cu job-ul de Playlist Manager MTV, si VJ Dox, rapper-ul grupului, vin 3 VJ-i noi. Oana Tache, DJ-ita emisiunii "Party Guide" de la ProFm Dance, va prezenta topul "Dance Floor Chart", in fiecare vineri de la ora 20.30, iar DJ Escu, gazda emisiunii ProFM'sCOOL, va avea topul "Hitlist România" si "MTV News" impreuna cu VJ Ela. Nu in ultimul rand, VJ Paul, "extraterestrul" grupului, care incearca mereu sa inteleaga lumea si banalitatile ei, va fi responsabil de show-ul "MTV Ouch"."Imi place de Oana pentru ca nu e zana, Paul mi se pare genial, iar de Escu imi placea oricum", a declarat VJ Ela despre noii ei colegi, in timp ce VJ Oana spune ca: "Toti sunt super tari! Ela este exact genul de fata care ar putea sa-mi devina prietena foarte buna, Cristi Stanciu este extraordinar, Dox imi place la nebunie, iar Paul mi se pare un personaj misto". Extrem de concis, VJ Escu e de parere ca "cel mai mare atu al nostru e ca suntem foarte diferiti".  

Sunrise Avenue, la B'estfest 2008

Trupa finlandeza Sunrise Avenue este cel mai nou nume confirmat pe afisul B'Estfest 2008. Trupa va concerta in cea de-a treia zi a festivalului, pe 6 iulie. Sunrise Avenue a luat nastere la Helsinki in 2002, fiind formata in prezent din Samu Haber (voce si chitara), Jukka Backlund (clape), Raul Ruutu (bass) si Sami Osala (tobe).Dupa nenumarate refuzuri din partea producatorilor, Sunrise Avenue a inregistrat independent primul album, cu ajutorul producatorului Jukka Backlund, care ulterior a devenit si membru al trupei. In vara lui 2005, trupa a semnat cu un label finlandez, pentru ca mai apoi sa fie remarcata de una dintre cele mai puternice case de discuri din aceasta industrie.Primele single-uri - "All Because of You" si "Romeo" au aparut la inceputul lui 2006, iar albumul de debut, "On the Way to Wonderland", a fost lansat in luna mai. Cel de-al treilea single, "Fairytale Gone Bad", a fost lansat in august, devenind in doar cateva luni un megahit in numeroase tari europene. In Romania, "Fairytale Gone Bad" a fost una dintre cele mai difuzate piese ale anului 2007, ajungand chiar si pe prima pozitie in Top 100, si mentinandu-se inca in top la mai bine de 35 de saptamani de la data lansarii. Anul trecut, Sunrise Avenue au fost invitati la festivalurile "Rock am Ring", "Rock im Park" si "Nova Rock".

Vino marti, 8 aprilie, la Filarmonica "George Enescu"!

Filarmonica "George Enescu" anunta pentru marti, 8 aprilie, ora 19.00, un nou spectacol din ciclul TeaM - teatru si muzica in echipa. Protagonisti sunt membrii formatiei Graphic a Liceului "Sabin Dragoi" din Arad, iar programul va cuprinde muzica medievala si celtica. "Ne-am infiintat ca ansamblu de muzica veche in anul 2002. "Suntem cadre didactice ale Liceului de arta "Sabin Dragoi", din Arad. In anul 2006, pe langa muzica medievala, am introdus in programele noastre si muzica veche celtica si traditionala irlandeza in aranjamente personale". Sustinuti de impresarul filarmonicii, Nicolae Tent, artistii au avut numeroase concerte in tara. De asemenea, au castigat premiul 1 la "Concursul de muzica medievala" din Ungaria, au participat la toate editiile "Festivalului de muzica veche prin cetatile Aradului", 4 la numar, au fost prezenti la Festivalul "Cetati Taransilvane", Sibiu, Festivalul medieval Medias, Zilele Cetatii Deva, Zilele Cetatii Caransebes, Festivalul Artelor Bucuresti, Zilele oraselor Arad si Turnu Severin, Carnavalul medieval din Gyula, Ungaria.Ca si repertoriu, ei imbina muzica medievala de curte cu cea populara (de strada) din secolulul XIV-XVI si muzica veche celtica cu cea traditionala irlandeza.

Mandinga a sarbatorit 5 ani de existenta, cu muzica si dans

SalsaFest - festivalul de latino inventat de Mandinga si care a marcat aceasta sarbatoare - s-a desfasurat intre 4 si 6 aprilie la Rin Grand Hotel din Bucuresti. Succesul primului festival si congres international de salsa din Romania l-a determinat pe Sergiu Stoiadin, managerul Mandinga, sa anunte deja cea de-a doua editie a festivalului-congres: 3-5 aprilie 2009.Cei mai mari maestri ai dansului salsa din lume au sustinut workshop-uri. Dansatori autohtoni, avansati sau incepatori, au invatat noi modalitati de exprimare in arta dansului. Mark Chaventre si Natacha Mercier-Chaventre din Elvetia, fratii Vazquez - Luis, Francisco si Johnny, inventatorii stilului L.A. Salsa, coregrafii filmelor "Dirty Dancing" si "Dance With Me", impreuna cu partenerele - Melissa Fernandez, Carolina Victoria Cerisola, Stephanie Stevenson, Jennifer Sylva, au tinut show-uri de dans uimitoare si i-au convins pe multi sa se apuce de salsa. In afara de spectaculozitatea si dificultatea figurilor de dans, fratii Vazquez au incantat prin talentul actoricesc, prin creativitatea si carisma, fiecare show fiind un adevarat regal.La workshop-uri, aproximativ 300 de dansatori veniti din toata tara au studiat in pasi de dans sambata, 5 aprilie, si duminica, 6 aprilie, cinci ore pe zi. Duminica seara, Mandinga a sustinut concertul de trecere spre o noua etapa. Intr-o componenta cristalizata relativ recent, trupa a dat examen in fata colegilor de breasla, a reprezentantilor mass media, a fanilor si a publicului de latino. Alex, Chupi, Ella, Alejandro, Florin, Bazooka, Zah, Tony, El Nino si Omar Secada au sustinut un show adevarat, gandit si pregatit pana la cel mai mic detaliu.In premiera, Mandinga a oferit celor care le-au fost alaturi la ceas aniversar "Te di un anillo" - varianta latino a celebrei piese Holograf "Ti-am dat un inel". La "Donde", chiar si membrii Mandinga au fost surprinsi de aparitia Andrei C. (protagonista din videoclip), care si-a jucat rolul in continuare. Alejandro i-a cantat la ureche si a continuat concertul cu doua buze rosii pe obraz... Johnny Vazquez si-a demonstrat calitatile de show-man inca o data, cantand impreuna cu Mandinga. Momentul cel mai asteptat al serii a fost "Besame Mucho", cantata de doua ori, impreuna cu Florin Piersic. In stilul inconfundabil, maestrul a tinut un discurs si i-a "alintat" pe membrii Mandinga asa cum numai el stie sa o faca: "Am venit sa ii ajut si pe amaratii astia... Mandinga, sunteti extraordinari!".Le-au fost alaturi colegii de la Sistem (Zoli, Cici, Nashu si Phlo) si Senzor, Dani Otil (Antena1), Bogdan Pavlica (Radio Romania), Miki si multi altii.

Nou videoclip Stefan Banica - "Tu si eu"

Doi copii ce-si promit iubire vesnica, pictori, vanzatori de nimicuri, cantareti ambulanti si un lant ce reuneste doi indragostiti, reamintindu-le juramantul facut in copilarie, sunt personajele clipului semnat Stefan Banica, realizat saptamana trecuta la Sibiu. Filmarile pentru videoclipul "Tu si eu", al doilea single de pe albumul "Impreuna" - care a obtinut recent Discul de platina pentru 20.000 de unitati vandute, au fost coordonate de regizorul Tudor Giurgiu. Pentru ca povestea de dragoste din scenariu sa fie transpusa cat mai bine in realitate, au fost alese cu mult timp inainte cateva locatii superbe din Sibiu, care au conturat si definit clipul. Prima dintre acestea a fost Parcul Sub Arini, langa a carui fantana arteziana s-au filmat primele cadre cu cei doi copii in rolul principal. Urmatoarea locatie aleasa a fost Piata Mare din Sibiu, unde il vom vedea pe Stefan la masa unei terase, la o cafea, in timp ce ii deseneaza in carbune pe cei care trec pe langa el. Povestea de dragoste din noul videoclip va putea fi vazuta in curand in intregime, la toate televiziunile muzicale.

"Kings on Ice" vin la Prima TV!

Editia din 8 aprilie a emisiunii "Teo Live" are ca invitati trei artisti renumiti in toata lumea. Violonistul Edvin Marton, castigator al premiilor "Vioara de Aur" si Emmy, patinatorul medaliat olimpic Evgheni Plushenko si fosta campioana europeana la patinaj artistic, Surya Bonaly revin in Romania. Pe data de 24 si 25 aprilie acestia vor sustine spectacolul "Kings on Ice 2008", la Sala Polivalenta.Posesor al unui "Stradivarius" autentic ce valoreaza 4 milioane de euro, Edvin Marton are un contract cu Sony BMG si a compus multe dintre melodiile pe care Plushenko a patinat in competitiile din intreaga lume. Pe muzica sa, patinatorul a cucerit 12 medalii. Multipla campioana europeana, Surya Bonaly a devenit celebra datorita spectaculoaselor sarituri pe gheata.

Pe 13 aprilie se lanseaza campania "Copii cu copii"

In 2005, peste 20.000 de minore au devenit mame in Romania, pentru ca doar un an mai tarziu numarul fetelor cu varste sub 15 ani, care au nascut, sa creasca la 28.000. O cifra halucinanta, care arata cate destine sunt distruse in fiecare zi. Exista fete care trec prin drame inimaginabile, sunt abuzate de rude sau brute fara constiinta. Ce se intampla cand copiii nasc copii? Mii de fete intra prea devreme in lumea celor mari. Fie ca au ajuns la sarcina accidental, fie ca sunt deja casatorite, iar nasterea copilului este o "cerinta" a comunitatii, mamele-copii ajung la o maturizare fortata, simultan cu parasirea scolii.Incepand cu data de 13 Aprilie, la Focus 18, va fi prezent zilnic, timp de 2 saptamani, cate un astfel de caz si se vor dezbate cauzele, consecintele si solutiile: cum le ajuta financiar statul; ce spune legea despre actele sexuale cu minori si care sunt pedepsele; incestul; educatia sexuala in familie si in scoala; rolul Bisericii; abandonul scolar; frica si rusinea; avortul.Prin intermediul campaniei "Copii cu copii", Prima TV isi propune sa traga un semnal de alarma cu privire la numarul alarmant de cazuri de minore care raman insarcinate, prin schimbarea mentalitatii colective privind un subiect tabu, sexul.Astfel, prin intermediul jurnalului Focus 18, dar si prin afisarea de postere in scoli, informatia va ajunge in toate colturile tarii. Magda Vasiliu va participa la ore de dirigentie in liceele din Bucuresti, iar reporterii vor incerca sa prezinte consecintele si solutiile in astfel de cazuri pentru a preveni cresterea numarului de "copii cu copii" din Romania.

Intalnire cu un american

Stii ce imi place foarte tare? Atunci cand trebuie sa ma intalnesc cu cineva necunoscut, intr-un loc la fel de necunoscut. Nu stiu la ce sa ma astept, dar nici nu apuc sa ma ingrijorez...

S.O.S., vine Alin Rosu!

Din data de 5 aprilie, reincepe emisiunea "SOS - Salvati-mi casa". O abordare cu totul noua, de la desfasurator si pana la prezentator.

Abracadabra! Ce n-as da sa functioneze...

Inainte de a ajunge in Beirut, am fost invitata la o lansare de carte. Invitatia venind din partea unui prieten, nu am putut spune nu.