Disperarea abandonului

O situatie frecvent intalnita � dupa o despartire, ea sau el simte disperare, simte ca nu mai are si nu mai este nimic, simte ca a pierdut tot. Starea de disperare este una foarte prezenta in multe din dialogurile cu o persoana. Mereu insa am o senzatie � ca disperarea se asociaza cu un monolog, cu un discurs incarcat in care realitatile celuilalt sunt pierdute. Disperarea este o stare de lucru, este o stare asociata cu pierderea, cu resimtirea a ceea ce este, dar nu poate sa fie. Disperarea pare, de cele mai multe ori, desprinsa din realitate si dusa intr-o zona in care nu este decat un proces interior. O persoana disperata pare acea persoana care monologheaza, care se raporteaza doar la ea si nu mai are nicio legatura cu realitatea celuilalt. Ea este parasita de el care ii spune ca nu mai intentioneaza sa se intoarca vreodata la ea. Starea de disperare care se centreaza aici pare consecinta unui intreg demers interior. Monologul cauta in jur puncte de sprijin � vorbeste despre ceva care nu este. Intrebarea standard a disperatului este: "credeti ca se poate face ceva?" el trage de timp, cand se termina sedinta, incearca sa mai stea cateva minute pentru ca are o intrebare. Timpul, spatiul, oamenii din jur sunt foarte departe. Totodata, la fel de departe pare si lumea lui interioara, propriul lui inconstient � incearca sa se agate de el, sa se manifeste in conformitate cu el dar nu mai poate sa faca asta pentru ca o singura intrebare pare sa fie mereu prezenta iar intrebarea respectiva pare sa ascunda mai mult un gol. Disperatul nu simte, el se agata de ceva care nu este nici interior si nici exterior. Accesul la propriile sale pulsiuni sunt interzise � aici e resimtit golul � un gol pe care doar permanenta rotatie a intrebarii poate sa-l ascunda. Abandonul e in toate iar el este abandonat � nu are nici un "pai" de care sa se agate, ci doar o senzatie de prabusire care vine de nicaieri si se duce oriunde. Fara realitate si fara interior. Pare ca nevoia este de a fi vinovat, de a simti ca din cauza lui s-a ajuns aici. Iar istoria ii permite destule motive pentru a descoperi o cauza pe care daca as fi procedat altfel, nu as fi ajuns in aceasta situatie. Sa ne miram ca disperatul spune: "Era totul pentru mine" � ce inseamna asta � ca o persoana reusea sa acopere acest gol, ca dincoace si dincolo de ea nu mai este receptat nimic care sa fie o reprezentare suficient de semnificativa pentru el. De fapt celalalt nu era decat un fel de dop plasat intr-o sticla suficient de presurizata iar odata dopul scos ceea ce ramane nu este decat o curgere a tot felul de lucruri care se duc undeva unde nimeni din jur nu poate sa inteleaga. Disperarea presupune rabdarea de a construi un mediu, o istorie, un spatiu si un timp. Dar starea disperatului spune � eu nu am rabdare pentru a face asta � eu vreau acum totul, desi nu are nimic. Ce se poate face? Daca dam la o parte senzatia de gol, putem vedea ca fiecare le are pe ale lui, ca este cumva, ca este intr-un fel sau altul. Ca are o istorie, ca are dorinte, ca exista persoane semnificative pentru el, ramane doar sa avem rabdarea si mai ales sa inteleaga ca ceea ce este in el poate sa fie construit in timp. Este dificil sa fii disperat, dar si mai dificil este sa nu fi. Pentru ca daca starea de disperare devine un mod de a fi, atunci ea era deja si viata de pana atunci era o aparenta. Disperarea este starea de a spera ca poti sa fii ceea ce esti si ca poti sa te bucuri de ceea ce ai / esti. Pana la starea de disperare era senzatia de bine, dar ea era un fel de "gandire pozitiva" � un fel de hai sa presupunem ca ne este bine. Treci printr-o pierdere si abandon la care nu te poti opune, simti disperarea ca totul se prabuseste si incerci sa nu te lasi. El a plecat, ea a ramas. Disperarea se impune. Important este sa nu incerci sa te agati de primul lucru care iti iese in cale pentru ca atunci istoria se va repeta si va continua cu iluzia starii de bine. Pana la urma disperarea ramane starea in care afli cu adevarat ceea ce ramane cand nimic din ceea ce credeai nu mai este. centrupsihologie@gmail.com www.centrupsihologie.ro"> #/text /b>

Frangerea inimii, o cale de-a o deschide

O relatie care are o anumita profunzime si intensitate ne va strapunge inevitabil scutul de aparare, expunandu-ne cele mai delicate si sensibile locuri, facandu-ne...

Exista solutii?

In goana dupa rezolvarea imediata a problemelor, oamenii au nevoie de solutii concrete si sigure. Fiecare dintre noi ajungem mai devreme sau mai tarziu sa ne confruntam cu vesnica intrebare: exista solutii sau care este solutia, ce sa fac daca ma confrunt cu o oarecare situatie? Permanenta concentrare pe o solutie pe care o persoana sa o poata aplica parea ceva ideal pentru mine, ceva imposibil. In timp am ajuns sa ma obisnuiesc si sa accept aceasta presiune asupra unei chestiuni care din punct de vedere psihologic pare ceva foarte ciudat. In fapt unde este dificultatea. Ai o problema, ea are o solutie, aflam solutia si gata. Problema este urmatoarea: "solutia" presupune in mintea persoanelor respective urmatoarele continuturi: sa fie ceva rapid; sa fie ceva concret; sa fie ceva care se poate face; sa prezinte garantii; sa se raporteze strict la problema mentionata, excluzand alte continuturi personale; sa fie o persoana care le detine. Solutia este foarte indicata pentru scoaterea anumitor pete � repede, este material, poate sa fie cumparat si urmate instructiunile de folosire de pe ambalaj, este garantata de campania de publicitate si se raporteaza strict la pete � adica nu intra in relatie cu alte lucruri, cum ar fi de unde ai luat pata sau ce inseamna ea. Sa vedem acum in psihologie cum ar suna aceste percepte ale solutiei: Sa fie ceva rapid - Rapid inseamna in putin timp, ceea ce presupune ca ceva care s-a strans intr-un interval lung de timp sa aiba o solutie rezonabil de rapida. Este ca si cum ai 30 de ani pentru a alege o varsta rotunda, ai trait pana acum 30 de ani si incerci sa rezolvi cei 30 de ani in 45 minute. La acesti ani ai tai se adauga cei ai partenerului, daca vorbim de cuplu si este necesar sa se rezolve acum. Sa fie concret � desi continuturile par sa fie foarte vagi iar problema suficient de neclara, solutia poate sa fie clara? Continuturile psihologice nu par ceva foarte concret la prima vedere, nu prea putem sa punem mana pe ceea ce se numeste simtire sau gandire si nici pe actiunea in sine nu putem sa o consideram ca fiind concreta. Lucrurile concrete par sa fie intr-o lume reala care este in afara noastra. Sa fie ceva de facut. O interpretare destul de frecventa desi mai curand a persoanelor care nu au parcurs o experienta psihoterapeutica este acest: de facut. Este o forma de a intra in conexiune cu ceva de afara. Facutul este mereu in exterior, asupra lumii reale si nu asupra propriilor continuturi. De multe ori exista acest sentiment de facut adresat partenerului � este nevoie sa faci ceva � sa te schimbi, sa renunti, sa nu mai faci sau sa faci, de la caz la caz. Sa prezinte garantii. Garantia functioneaza ca un criteriu de acomodare cu lumea reala. Nu exista practic garantii intr-o relatie, dar poate sa existe disponibilitatea fiecaruia de a se centra pe relatia respectiva. Multe persoane care se centreaza pe o problema a cuplului, omit un element important desi lasandu-le discursul liber se pot vedea cu usurinta � nici o problema a cuplului nu este izolata de continuturile lor personale si ale cuplului. Ideal ar fi ca o persoana sa poata sa vina si sa fie autoarea solutiei. Oricine numai protagonistul nu. Nu este oare cea mai in masura persoana sa gaseasca aceste solutii, sa aiba capacitatea de a-si rezolva singur situatiile de viata atat interioare cat si exterioare? Celalat nu ar fi mai curand dispus sa il faca sa gaseasca aceste solutii? Evident problemele, situatiile, tensiunile resimtite la un anumit moment de o persoana sunt ceva concret, ele exista si se manifesta si sunt resimtite ca atare. Dar permanenta aducere in scena a acestor probleme, tendinta de a "pica" in ele nu sunt suficiente pentru a le rezolva. Solutiile sunt mereu interioare, rareori vin din afara si atunci cand vin din afara o fac pentru ca gasesc in interior o stare prielnica. centrupsihologie@gmail.com www.centrupsihologie.ro"> #/text /b>

Vreau sa scap de o iubire imposibila

Am 23 de ani si de curand mi s-a intamplat un lucru pe care nu stiu cum sa-l depasesc, cum sa mi-l clarific mie insumi. Sunt in situatia in care am toate raspunsurile, dar mintea imi freamata intrebari care imi sfasie sufletul si mi-l prigonesc. Am avut o relatie cu un barbat timp de doi ani de zile; nu a fost o relatie care sa se inscrie in tipic, eram la distanta, am avut multe rupturi pentru ca el se reimpacase cu "fosta", o adevarata furtuna in existent mea. Il uram, il iertam, reincepeam, renuntam, si din nou de la capat. E nevoie sa spun ca l-am iubit cu adevarat, cu toata dedicarea si devotamentul, pentru mine, era "acela". De cateva luni, relatia noastra luase o turnura neasteptat de fumoasa, ne vedeam din ce in ce mai des, planuiam sa plecam impreuna , planuiam vacante. E adevarat ca mereu imi dadea motive sa ma simt nesigura de el, dar faceam compromisuri ca sa putem gasi echilibrul, sa o "scot la capat", mi se parea firesc sa las de la mine, sa il pun mai presus de orice. Eram capabila sa fac absolut orice pentru el, cu daruire si fara sa clintesc. Asa e modul meu de a iubi, dar probabil am uitat ceva pe drumul asta catre implinirea la care o visam alaturi de el. Ajunsesem la un punct in care am zis ca merita tot prin ce am trecut, pentru ca in final ne este bine impreuna. Dar nu era deloc asa. Totul fusese o minciuna, un rol jucat de el. Si nu eram singura, mai erau alte femei in viata lui. Dupa cateva zile dupa ce ne-am vazut, m-am trezit cu un mail din partea lui adresat catre 5 femei, mail in care recunostea cat de nemernic a fost, ca toate am fost aventuri, greseli, ca a mintit, a jucat mai multe roluri si ca s-a hotarat sa devina o persoana responsabila si sa isi faca un camin cu o alta persoana. In plus nu aveam dreptul la replica, am fost instiintare ca va ignora orice raspunsuri, orice contact. Am simtit doar frustrare, indignare, umilinta, josnicie, lasitate, mizerie. Si am constatat ca am simtit gresit, ca iubirea lui pentru mine pe care eu o simteam, de fapt nu exista, toate cuvintele pe care mi le-a spus, erau minciuni, de aici toti cei 2 ani de relatie erau o minciuna, nu mai puteam deosebi in viata mea ce e fals si ce e real. Si zi de zi lupt cu ganduri care ma coplesesc, stiu care e adevarul, dar nu pot oprima durerea pe care o simt. Mi s-a facut frica; cu toate ca sunt puternica si imi pastrez ratiunea, exista partea aceea din mine "impregnate" cu "El" si nu o pot renega, nu o pot "curata", astept sa treaca timpul sa doara mai putin. Si mai lupt cu un gand, de ce sa nu fiu sincera? Lupt cu gandul ca inca il iubesc, inca e barbatul inimii mele, inca ma simt "a lui". Stiu ca trebuie sa il uit, chiar ma straduiesc sa fac loc in suflet pentru altcineva, dar ajung sa ma cramponez de amintiri, de lucruri pe care inca le mai simt. Si am devenit mai rautacioasa, mai dura, mai orgolioasa; si de multe ori nu vreau sa fiu asa, nu asta sunt eu. Imaginea despre iubirea aceea pura, devotata s-a facut tandari. Nu mai cred in mari iubiri, in iubiri absolute, nu exista. Observ efectul nefast al acestei relatii, incerc sa il combat, dar mereu am mintea si inima incordate, in lupta cu mine, in lupta cu ceea ce inca mai simt. Mai are vreun rost sa il mai iubesc? Ratiunea imi zbiara "NU!!" si eu simt cu inima "DA!!. Imi doresc sa ajung in armonie cu mine, sa ajung multumita cu viata mea, asa cum e ea acum. As vrea sa existe un efect, plata si rasplata. Rasplata mea a fost un mare sut in fund. Vina mea a fost naivitatea mea, puterea mea de a lupta pentru o fericire pe care eu o credeam posibila. Nu e sfarsit de lume, nu dramatizez, exprim exact ce simt. Ma stapanesc, sunt calma, dar incerc sa imi gasesc cateva puncte de sprijin. Cum pot proceda sa ma simt "achitata" de relatia aceasta? Claudiu Ganciu - psiholog si psihoterapeut la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, raspunde: Dificultatea pare sa fie legata de urmatorea stare: "mintea pare sa aiba toate raspunsurile" cum spune protagonista mesajului, dar sufletul nu pare sa aiba aceleasi raspunsuri. Daca citim randurile scrise de ea, mi se pare ca mintea are raspunsuri la alte intrebari decat cele pe care sufletul i le pune. Mintea pare sa inteleaga ca a fost o relatie si ca s-a terminat pentru ca asa a fost evolutia lucrurilor, insa sufletul pare sa spuna ca aceasta relatie nu s-a terminat. Mintea pare aici foarte conectata la realitate � "vad ca nu suntem impreuna, citesc mesajul trimis de el si pot sa accept realitatea asa cum este" insa sufletul nu este de acord � "tu ti-l doresti, tu il vrei, tu esti dedicata lui". Poate ca intrebarea corecta este "Cui?". Sa ne intoarcem la mesaj si poate reusim sa aflam cate ceva: Eram capabila sa fac absolut orice pentru el, cu daruire si fara sa clintesc. Asa e modul meu de a iubi; probabil am uitat ceva pe drumul asta catre implinirea la care o visam alaturi de el. Era capabila sa fac absolut orice pentru el? Sa fie vorba aici de persoana reala a lui? Putin probabil, pare ca mai curand este vorba despre o dedicare catre ceva interior. Daruire? Poate insemna aici o renuntare la realitate, la ceea ce este manifest si la o idealizare. In fapt protagonista ne spune: "asa e modul meu de a iubi". Aceste cuvinte vin sa spuna ca nu cel care o paraseste, cel care ii da motive de indoiala conteaza, ci o imagine pe care o are structurata cu elemente din realitatea celuilalt. De aici apare si concluzia strecurata printre randuri: "nu mai puteam deosebi in viata mea ce e fals si ce e real" falsul aici nu inseamna neaparat mincinos cat rupt de realitatea celuilalt, adica trairi proprii care nu sunt identificate in celalalt. O alta consecinta este: "Imaginea despre iubirea aceea pura, devotata s-a facut tandari". Iubirea aceea pura as intelege � cea imaginara, de poveste, rupta de realitatea celeilalte persoane, iubirea adolescentina. Pare sa fie o experienta din acest punct de vedere insa problema este si aici este cu adevarat dificultatea � in locul acelei iubiri ireale se poate inlocui cu o iubire reala? Aceasta pare sa fie cu adevarat dificultatea protagonistei: "Pot oare sa iubesc in mod real o persoana?" si faptul ca aceste lucruri sunt foarte aproape de protagonista par sa fie randurile urmatoare: "Vina mea a fost naivitatea mea, puterea mea de a lupta pentru o fericire pe care eu o credeam posibila." Acum putem incerca sa-i raspundem la intrebarea pusa de ea: "Cum pot proceda sa ma simt "achitata" de relatia aceasta?" De iluzia iubirii poti sa fii "achitata" prin realitatea iubirii. Faptul de a iubi o persoana simbolica nu este nicio vina si nicio eroare. Dar aceasta iubire este o iluzie pe care oamenii si-o insusesc pentru ca au nevoie de ea. Ei descopera ca oamenii sunt diferiti si sunt reali si pot iubi la nivel real. Psihoterapeutic privind lucrurile, as putea spune ca intrebarea corecta este: "Cum s-a ajuns aici sau "ce a facut sa ai nevoie de aceasta abordare a iubirii". Sau cine este cu adevarat aceasta persoana simbolica care s-a structurat pe persoana reala a celuilalt. Dar raspunsurile la aceste ultime intrebari presupun mai curand o relatie psihoterapeutica si nu un travaliu de una singura. centrupsihologie@gmail.com www.centrupsihologie.ro"> Arhiva br>

Indragostirea: calea pasiunii

Prima scanteie, primul semn, prima senzatie de pasiune, primul semn de gelozie sunt primele semne prin care iti dai seama ca esti indragostita si ca iubesti.

30 de sfaturi pentru a avea o relatie perfecta

Sunt momente in relatia ta in care simti ca si-a facut loc rutina. Astepti ca totul sa vina din partea lui, desi tu nu ii spui ce simti si ce ti-ai dori. Ghidul ce urmeaza este...

Chimia dragostei

Cand ne indragostim, lumea e la picioarele noastre. Ne sarutam noaptea intreaga. Plutim. Suntem alchimisti ai dragostei prinsi in dansul dorintei. Cand sar scantei intre doi oameni, se spune despre ei ca au chimia potrivita. Pe masura ce incep sa se indragosteasca unul de celalalt - si sa se sarute - se produce o explozie de hormoni asemnatori adrenalinei. In reteaua neuronala sofisticata a creierului, anfetamina naturala, feniletilamina, stimuleaza intregul sistem ajutand impulsurile sa treaca de la un neuron la altul. La fel de implicati in acest proces sunt si verisorii chimici ai amfetaminelor: dopamina si norepineprina. Dopamina confera stralucirea euforica, iar norepineprina este responsabila cu stimularea productiei de adrenalina energizanta. In combinatie, acest menage a trois ne alimenteaza cu "chimie". De aceea palmele ne transpira, genunchii ne lasa sau inima o ia la goana si avem "fluturi in stomac". Si desi chimia poate cauza anumite reactii fizice nedorite, magia sa este de natagaduit. Pulsul atractiei incepe in cel mai mare organ sexual: creierul. Software-ul transformator al creierului uman il constituie memoria si dorinta. Asadar, saruturile din trecut au potentialul sa atraga saruturi viitoare. Doar gandul la persoana iubita poate fi de ajuns pentru a produce un flux delirant. Exista oare cu adevarat asa-numita imbolnavire de iubire? Poetul britanic din W.H. Auden a comparat-o cu o "mancarime neuronala intolerabila" in poemul sau Petition. Si oricine a infruntat furtuna ravasitoare a dragostei nebune ii va recunoaste semnele: euforia ametitoare; chinul persistent, noptile fara somn inundate de un vartej de extaz sau neliniste. Tanjim dupa urmatoarele intalniri. Cand suntem impreuna cu persoana iubita ii soptim prostioare. Vorbim toata noaptea, ne mangaiem, ne sarutam. Si daca inca va mai indoiti de faptul ca imbolnavirea de iubire exista, ganditi-va ca intr-un studiu efectuat in 1992 pe 168 de culturi diferite, antropologii au descoperit ca 87% dintre ele respectau etapele traditionale ale iubirii romantice. Mai mult, oamenii sufereau de aceasta "boala" de foarte mult timp. Putine sunt senzatiile la fel de frumoase ca aceea de a fi indragostit. Dar creierul nu poate mentine la nesfarsit starea de euforie. Conform studiilor stiintifice, iubirea romantica sau dorinta sexuala dureaza intre 18 si 36 de luni, dupa care, fara exceptie, vraja incepe sa se disipe. Ratele divorturilor ating apogeul in jurul celui de-al patrulea an de casnicie. Cand devine rezistent la cocktailul chimic, e nevoie de din ce in ce mai multa chimie pentru a mentine freamatul extatic al pasiunii. Astfel s-ar putea explica de ce unele persoane nu sunt capabile sa mentina relatii pe termen lung: ele prefera efectele energizante oferite de amfetaminele din creier (fluxul noii iubiri) in locul efectului tranchilizant al endorfinelor. Unii chiar devin dependenti de pasiune. La primele semne ca dorinta paleste, pleaca si se implica in aventuri pasagere cu partenere noi. Cu siguranta, tanjesc dupa acel amestec ametitor de chimie si dorinta. Ar putea exista si o altfel de explicatie a faptului ca unele relatii au succes, in timp ce altele esueaza. In mare parte are de-a face cu ceea ce unii antropologi numesc "harta dragostei", o harta sau un model mental care determina ce anume ne excita pe fiecare din punct de vedere sexual - ce ne face sa dorim sa sarutam pe cineva intr-un mod special, chiar sa ne indragostim. Deoarece sarutarile romantice necesita o anumita chimie, cercetatorii de azi se concentreaza asupra psiho-neuro-imunologiei(PNI) pentru a ajuta la cercetarea ei. PNI este analiza interactiunilor dintre perceptia ta despre nivelul universul care te inconjoara, felul in care iti functioneaza creierul, comportamentul tau si sistemul imunitar. Asadar, acel sentiment deosebit pe care-l traiesti cand saruti profund pe cineva nu este doar in creierul tau : el se revarsa si in corp. Mai mult, studiile au demonstrat ca saruturile pasionale, care necesita o activitate musculara progresiva si ritmica, stimuleaza undele alfa din creier. Acestea sunt aceleasi unde care apar si in timpul perioadelor de meditatie. Din moment ce experintele si amintirile noastre ne pot determina sa cream o imagine ideala a felului in care ne asteptam sa se desfasoare lucrurile, acest aspect la randul lui, ne afecteaza interactiunea minte- creier si implicit, reactia minte-corp. De exemplu, cand suntem furiosi, intregul corp reactioneaza devenind incordat si actionam conform reflexului "lupta sau fuga". Cand suntem fericiti, ca atunci cand ne afundam intr-o mare de sarutari, intreagul trup tresalta de placere. EF Publishing"> /b>

Psihoterapia de cuplu - Miscarea naturala

Scopul psihoterapiei de cuplu este de a lasa ceea ce este natural sa se manifeste. Natural nu presupune ceva pur biologic, ci mai curand o naturalete...

Pas in doi

De curand s-a initiat campania "Pas in doi" care mi s-a parut o idee foarte buna pentru cuplurile aflate intr-o perioada mai dificila sau care urmeaza sa se casatoreasca...

Atacul de panica si cuplul

Cunoasteti atacul de panica, starea de boala in care te bucuri de o sanatate fizica perfecta? Spre exemplu incepe sa te doara inima, nu ai aer, ai senzatia ca vei muri si...

Natura si semnificatia iubirii

As defini iubirea foarte simplu: o combinatie puternica de deschidere si caldura, care ne permite sa intram intr-un contact real, sa ne bucuram de el si sa-l apreciem, si sa ne simtim...

Ce au doua persoane in comun?

Vechea si fascinanta problema a unui cuplu daca partenerii au sau nu ceva in comun? Desi pare simplu la prima vedere, unele cupluri chiar se confrunta cu aceasta problema...

Despre mirosuri si seductie

Dintre cele cinci simturi doar doua se bazeaza pe substante chimice - mirosul si gustul. Ele ne permit sa testam in detaliu elementele care ne inconjoara. In evolutia noastra mirosul este cel mai probabil primul simt care s-a dezvoltat - el ne-a indicat alimentele pe care le puteam consuma fara riscuri. Cand sarutam, un torent de senzatii olfactive si gustative ne strabate corpul. Fiecare sarut ne gadila nasul si detine potentialul de a activa senzatii puternice, senzuale. Nasul este intotodeauna deschis catre stimuli noi; de fapt el se dezvolta datorita variatiei de mirosuri. Asadar, de fiecare data cand ne stropim pielea cu un nou parfum, ne imbatam bulbul olfactiv (partea din creier care proceseaza mirosul) cu impulsuri directe, intrucat mirosul este singurul simt care ajunge la creier, fara intreruperi sau intarzieri. De aceea mirosul este simtul cel mai "cochet". Dar si cel mai batran. Proiectia proeminenta, dublu-arcuita, a nasurilor noastre face inevitabil contactul dintre nasuri atunci cand ne sarutam. Pentru a evita o coliziune trebuie sa ne aplecam usor capetele inainte de a ne lasa in voia simturilor. Iubitii isi respira unul altuia sarutarile inainte ca buzele sa li se atinga. Apoi, buzele preiau comanda. Sarutul este o senzatie olfactiva si jumatate gustativa, cele doua amestecandu-se intr-un mod incantator. De ce oare, figurativ vorbind, luam in seama nasurile si nu perechile de buze? Poate pentru ca nasurile sunt atat de proeminente. Ele ies in evidenta pe fetele noastre si cer sa li se acorde atentie. Interpretarea limabjului nasurilor nu este insa la fel de simpla ca si prezenta lor pe fata. Platim unele placeri pana "ne ies pe nas". Anumitor indivizi nu le ajungi nici cu prajina la nas. Tinem "nasul pe sus". Instinctul ne spune sa ne urmam nasul, chiar daca si cu riscul de a cadea in el. Unii oameni au un nas bun si, desi se afla departe de tinta, o pot mirosi. Dar cum facem distinctia intre zecile de mii de mirosuri care ne ataca din toate partile? Cum functioneaza mirosul? Oamenii miros cu ajutorul unui tesut galbui localizat in ochi, in capatul superior al fiecarei nari. Acest element ultra-sensibil, de marimea unei stampile, este numit epiteliul olfactiv. In interiorul epliteliului, exista o clasa de proteine celulare numite receptori olfactivi care actioneaza pe post de receptori principali ai corpului. Celulele receptoare sunt cele care "miros" de fapt, sesizand structurile olfactive din aer. Un numar senzational de zece milioane de celule receptoare transforma datele chimice in semnale electice care circula de-a lungul nervilor olfactivi, transmitand semnalele celor cincizeci de mii de celule ale bulbului olfactiv din interiorul cavitatii craniene. (Neuronii receptori olfactivi sunt diferiti de toti ceilalti neuroni din corpul uman, intrucat sunt singurii care se pot regenera, lucru pe care il fac cam o data la treizeci de zile.) Cand suntem implicati intr-un sarut senzual, impulsurile sunt transmise catre zona limbica a creierului, o regiune veche care este raspunzatoare de emotii precum placerea, dorinta si extazul. Aici se face asocierea mirosurilor - saruturile anonime pot fi transformate in parfumul unei amintiri olfactive. "Am mai fost aici, cunosc iarba de dincolo de usa, / Mirosu-i dulce si patrunzator", isi aminteste poetul englez din secolul al XIX-lea, Dante Gabriel Rossetti, in poezia Lumina orbitoare: asemenea unui sarut prelung, mirosul produce o senzatie care persista. Este oare posibil sa retraim senzatia de dragoste doar amintindu-ne un miros imbatator? Poate ca da. Imaginati-va un sarut pe fundalul ierbii proaspat cosite, al unei brize oceanice tropicale, al unui brad de Craciun sau al frunzelor de toamna � si o cascada de senzatii placute va vor patrunde. Mirosurile ne ofera o cantitate remarcabila de trairi, care persista mult timp dupa intalnire. De asemenea, mirosurile pot anticipa saruturile ce vor urma. Cu siguranta ca mirosul trandafirilor este cel mai potrivit pentru a crea o atmosfera romantica. Rafinatul trandafir, cu nuantele si parfumurile sale imbatatoare, a sedus simturile mai mult decat orice alta floare. Poeta greaca Safo l-a numit "regele florilor". Rozele ne incanta narile de fiecare data. Si buzele. In mod instinctiv, ducem trandafirul la gura si ne atingem buzele de petalele sale moi, inrouate, in timp ce inspiram parfumul imbatator. Elena Francisc Publishing"> /b>

Impulsivitatea in cuplu

A fi impulsive, a face lucrurile asa cum iti vin pe loc. In aceasta formula, impulsivitatea pare o calitate. Este bine sa faci lucrurile care vin din tine, care sunt ale...

Iubirea conditionata si iubirea neconditionata

Atunci cand inima noastra se deschide catre o alta persoana, traim un moment de iubire neconditionata. Oamenii isi imagineaza de obicei ca iubirea neconditionata este...

Ce ne facem cand intervine distanta emotionala?(II)

Exista motive individuale care se regasesc in functionarea psihologica a unei persoane si care fac ca o anumita stare de distantare sa fie prezenta. Motivele pot sa...

Ce se ascunde intr-un sarut?

Ne sarutam cand ne intalnim, cand ne despartim, cand iubim. Sarutul exprima respect, compasiune si afectiune. Sarutam genele adormite ale copiilor nostri de noapte...

Ce ne facem cand intervine distanta emotionala?

Cand vorbim despre distanta emotionala pare ca toata lumea stie la ce ne referim si cu toate acestea pare un pic dificil de pus in cuvinte. Pare ca lucrurile nu merg, pare...

Priveste in ochii iubitului tau

In culturile orientale, privirea este considerata activa. Prin priviri, poti poseda lucrul la care te uiti. In termeni energetici, absorbi o parte din ceea ce privesti si te...

Ce-i place celuilalt?

Cand ne gandim la cuplu, avem in minte doi oameni. De obicei, vorbim despre ce fac impreuna, despre ce le place ambilor, despre ce au in comun. Cu toate...