15 semne că eşti o opţiune pentru el, nu o prioritate

La un moment dat ai trecut şi tu prin asta şi ai sperat că într-o bună zi te va pune deasupra oricui altcuiva?

Ce trebuie să înveți după ce ți-a făcut inima bucăți

Relațiile cu alte persoane pot fi deseori imprevizibile. Ajungi să te întrebi ce se întâmplă și cum ai ajuns în acel punct. Ne implicăm în relații sperând la mai bine, dar ce se întâmplă când acel mai bine nu ajunge să fie real? Iată ce trebuie să înveți după ce ți-a făcut inima bucăți!

De ce alegi întotdeauna bărbatul nepotrivit

Ne gândim mereu ce ar trebui și ce nu ar trebui să facem la prima întâlnire sau cum putem începe o relație frumoasă și sănătoasă. Dar ce-ar fi dacă am putea să evităm bărbatul nepotrivit înainte de a ne implica într-o relație? Te întrebi cum poți face acest lucru? Iată câteva lucruri care ar trebui să îți dea de gândit în momentul în care cunoști o persoană cu care nu ești sigură că poți să fii, dar tot vrei să încerci!

Ce să faci pentru a nu mai fi geloasă pe trecutul lui

Femeile au tendința de a se simți nesigure până în punctul în care ajung la gelozia care strică relații și face lucrurile mai rele decât sunt. Având în vedere că partenerii noștri au un trecut și au fost și cu alte persoane înainte, există tendința de a face o obsesie pentru trecutul lor. Lucrurile nu sunt atât de rele pe cât le faci să pară. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să nu mai fii geloasă pe trecutul lui!

Doar pentru că nu te lovește, nu înseamnă că nu e abuziv

Atunci când iubești pe cineva, crezi că este ușor să închizi ochii în fața lucrurilor care nu îți plac. În fața lucrurilor care nu se încadrează în imaginea ta perfectă. Este ușor să spui că avea o zi proastă, că e vina ta, pentru că este mai ușor. Este mai ușor să crezi că greșești tu decât să accepți că singura persoană menită să te protejeze, iubească și prețuiască este cea care te distruge. Dar nu este vina ta. Doar pentru că nu te lovește, nu...

De ce e mai bine să nu mai ai niciun contact cu fostul

Este important să stai departe de fostul și de relația pe care ați avut-o. În acest fel, vei învăța să te iubești și vei câștiga multe alte lucruri, deoarece ești pe punctul de a începe un nou capitol în viața ta. Iată beneficiile pe care le poți avea dacă nu mai ai niciun contact cu fostul!

Cu o femeie trebuie să te porți frumos, dacă nu, lasă pe altcineva să o facă

Mulți bărbați sunt norocoși. Însă nu știu ce femeie au alături de ei și nu ştiu nici cum să se poarte cu ea. Iar tot acest noroc poate fi în zadar dacă nu știi să te porți frumos cu o femeie.

Dacă face aceste lucruri, înseamnă că nu te iubește necondiționat

Ce înseamnă să iubești pe cineva necondiționat? Înseamnă că iubești persoana respectivă indiferent de ce se întâmplă în viața ta sau a sa.

Cele mai neaşteptate 6 gesturi romantice pe care le poţi face pentru un bărbat

S-ar putea să nu realizezi asta dacă te bazezi pe faptul că nu are nicio reacţie la cele mai siropoase filme, dar bărbaţii apreciază romantismul.

5 trucuri pentru ca flirtul să dea cele mai bune rezultate

Dacă îţi place cu adevărat de tipul pe care tocmai l-ai întâlnit, ai putea să aplici aceste trucuri pentru un succes garantat!

Diferența între a iubi pe cineva și a fi îndrăgostit

Dragostea adevărată nu apare imediat, ci trece printr-un proces de creștere. Se dezvoltă după ce partenerii trec peste obstacole și momente frumoase petrecute împreună, când suferă unul pe umărul celuilalt, când râd împreună.

10 semne că se joacă cu inima ta

E posibil să nu îţi dai seama că te abuzează şi manipulează emoţional, însă aceste semnale de alarmă te vor ajuta să scapi de el!

Cum să faci un bărbat să te iubească? De ce să nu cauți niciodată aceste cuvinte pe Internet

Bag de seamă că sunt cuvinte căutate și pe cuvânt dacă nu sunt sute de mii de articole cu acest titlu. Cum să-l faci să te iubească, cum să te dorească, trucuri să leșine după tine. Really, dude?

Cum îți dai seama că ești într-o relație matură

Ne gândim mereu cum ar trebui să fie relația perfectă. Însă influențele pe care le avem din diferite filme prezintă adesea o viziune ireală asupra relațiilor.

Dacă spune vreunul dintre aceste 15 lucruri, nu trebuie să ai încredere în el

Ceea ce spune îţi va dezvălui tot ce trebuie să ştii despre tipul cu care ai de-a face. Fii atentă la vorbe!

De ce să nu stai cu un bărbat însurat

E drept că fiecare om simte nevoia la un moment dat să facă ceva nebunesc, însă şi această nebunie trebuie să aibă o limită. Cel puţin din punctul meu de vedere.

10 situaţii pe care nicio femeie nu ar trebui să le accepte într-o relaţie

Dacă ai fost vreodată implicată într-o relaţie, probabil eşti conştientă de faptul că vor exista întotdeauna momente în care te vei confrunta cu dificultăţi, probleme, neînţelegeri sau confuzie.

Vrei să-ți întâlnești sufletul pereche mai repede? Așa îl chemi în viața ta

S-ar putea ca întâlnirea ta cu sufletul pereche să fie blocată de un obstacol. Ar putea fi o persoană. Ai putea fi tu. Dar în majoritatea cazurilor, atunci când cineva încearcă să afle de ce nu apare sufletul pereche mai repede, află că există ceva nerezolvat în interiorul său. Când devii cea mai bună versiune a ta, poți să vibrezi la o frecvență mai mare și să-ți atragi sufletul pereche. Iată câteva trucuri care te vor ajuta să faci asta mai repede!

Diferențele dintre un suflet pereche și un partener de viață

Există multe concepții greșite despre un suflet pereche și un partener de viață. Un suflet pereche este o persoană care vine în viața ta pentru a te învăța, împinge de la spate și ajuta să ajungi la un nivel mai înalt al conștiinței. Un partener de viață este o persoană în care ai încredere și depinzi de-a lungul vieții. Iată cele mai importante diferențe dintre un suflet pereche și un partener de viață!

Femeile pe cont propriu au nevoie de bărbați adevărați

Este destul de greu pentru bărbați să iasă cu femeile pe care le plac, chiar dacă își petrec cea mai mare parte a timpului în preajma femeilor care sunt singure.