Gwyneth Paltrow nu-şi lasă copiii să mănânce pâine, paste şi orez

Cunoscută ca o mamă foarte atentă cu cei doi copii ai săi, actriţa în vârstă de 40 de ani are grijă ca aceştia să mănânce sănătos. Ea a scos din dieta familiei produsele pe care le consideră nesănătoase. Gwyneth a lansat recent o carte cu reţete simple şi benefice pentru organism şi a vorbit deschis despre obiceiurile alimentare ale familiei sale.

Decizia ei de a renunţa la paste, orez şi pâine a pornit de la faptul că toţi membrii familiei au dezvoltat o intoleranţă la gluten, lactate şi ouă de găină. Gwyneth consideră că eliminarea acestor produse este benefică pentru cei doi copii, Apple (8 ani) şi Moses (6 ani).

Interesul actriţei pentru alimentaţia sănătoasă este recunoscut de mult timp, notează cotidianul britanic Daily Mail. În trecut, ea a povestit cum prefera să mănânce câteva migdale atunci când îi era foame, în locul unei mese obişnuite. La vârsta de 20 de ani, Gwyneth era adepta dietei macrobiotice, mânca mai multe legume şi seminţe şi mesteca mult mâncarea înainte de a o înghiţi.



În noua ei carte, intitulată "It's All Good/"Totul e bun", soţia solistului de la Coldplay dedică un capitol întreg oleaginoaselor, dar mărturiseşte că a devenit sceptică în privinţa lor.

"Toţi nutriţioniştii, doctorii sau oamenii interesaţi de sănătate pe care i-am întâlnit până acum par să fie de acord că glutenul este nociv pentru organism şi mulţi dintre noi sunt în cel mai bun caz intoleranţi, chiar alergici la acesta. Uneori, când familia mea nu mănâncă paste, pâine sau cereale procesate, precum orezul, avem acea foame care apare după ce renunţi la carbohidraţi", a explicat vedeta.

Actriţa care a primit Oscarul în 1999 pentru rolul din "Shakespeare in Love" a adăugat că soţul ei, Chris Martin, în vârstă de 36 de ani, şi copiii lor sunt intoleranţi la multe şi neaşteptate alte alimente, dar spusele ei sunt privite cu scepticism de experţi.

Nutriţionista londoneză Yvonne Wake nu s-a ferit să catalogheze drept "nebuneşti" ideile ei, spunând că acestea le-ar putea dăuna copiilor. "Nu cred că e o idee bună, în special pentru că are copii slabi, am văzut poze cu ei.

Copiii au nevoie de carbohidraţi, pentru că aceştia le furnizează glicocen, care hrăneşte creierul. Fără acesta, ei nu vor fi capabili să se dezvolte normal, creierul lor nu va funcţiona bine, iar procesele lor de gândire vor fi lente. E ca şi cum copiii n-ar mânca micul dejun - vor fi mai slabi la şcoală şi nu vor fi în stare să alerge precum ceilalţi copii", a explicat ea.



"Prea mulţi oameni îşi pun singuri diagnosticul de alergici sau renunţă la unele alimente pentru că vor să slăbească sau pentru că au impresia că sunt nocive pentru ei. Nu doar că-şi fac viaţa grea, scoţând alimente atât de importante din dieta lor fără să ceară sfatul unui medic, dar riscă şi să aibă deficienţe nutritive", a declarat Dr Carina Norrris, nutriţionist.

Spusele nutriţioniştilor au acoperire în fapte - nu degeaba sănătatea actriţei a avut câteva sincope.

Gwyneth Paltrow a amintit în cartea ei şi despre momentul terifiant în care a crezut că are un atac cerebral. Actriţa din "Iron Man" a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a simţit rău în casa ei din Londra, în 2011, în timp ce lua masa cu prietenii: "Într-o după amiază însorită, la Londra, în primăvara anului 2011, am crezut că mor. Tocmai pusesem masa în grădină... Am avut o vagă senzaţie că leşin... aveam o durere de cap, nu puteam să mai vorbesc şi simţeam că nu mai pot respira. Am crezut că am un atac cerebral."

Temerile sale au fost însă exagerate: a avut o migrenă şi un atac de panică, provocate de o anemie severă şi de deficitul de vitamina D, aşa că a trebuit să-şi organizeze dieta. Practic, mai pe româneşte, ea era cam nemâncată. În schimb, ea e convinsă că are alergie la anumite alimente.



Deloc surprinzător, criticile nu au fost prea blânde: "Când simţim o teamă sau o reţinere, ori avem o urgenţă serioasă, vorbim despre asta cu familia sau cu prietenii apropiaţi.

Dar când Gwyneth Paltrow are un astfel de episod, scrie o carte de bucate", a atacat-o Hailey Eber în New York Post.

Gwyneth Paltrow este autoarea unei alte cărţi despre alimentaţie, în care detaliază ciudata ei obsesie alimentară şi prezintă o băutură energizantă, pe care o pregăteşte din napi, suc de lămâie, apă, vitamine şi agave dulci.

Actriţa, care deţine şi un blog de lifestyle, susţine că această băutură, combinată cu 45 de minute de exerciţii pe săptămână, recomandate de celebra antrenoare de fitness Tracy Anderson, au adus-o în cea mai bună formă din viaţa ei. 

Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
14 Martie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod