Transformarea formidabilă a unui tânăr obez pe care alergarea l-a salvat de la moarte: „La 200 de kilograme mi-am dat seama că aveam nevoie de ceva“


După o operație de micșoare a stomacului, un bărbat care suferea de obezitate morbidă a început să alerge și să-și schimbe dieta, iar în 21 de luni a slăbit de la 200 la 95 de kilograme.

Dacă vreodată ți se pare imposibil ceva, ține cont că unii chiar au reușit imposibilul. În cazul lui Christopher Hasty, de asta depindea chiar viața lui. Bărbatul obez care abia mai putea să se miște și care părea condamnat să nu prindă 40 de ani s-a transformat ca prin minune într-un tip sportiv după ce a slăbit incredibil de mult.

De profesie terapeut specializat în tratarea afecțiunilor respiratorii, tânărul din Clermont, Florida (SUA), se afla cu un an și nouă luni în urmă într-un punct critic al existenței sale. Deși fusese un copil activ și făcea mișcare când era mic, Chris s-a îngrășat constant, iar după absolvirea studiilor a adoptat un stil de viață nesănătos. "Ieșeam cu prietenii și mâncam produse care nu erau bune pentru mine. Și mi-am dat seama de asta într-o zi, când m-am suit pe cântar. Mă așteptam să fie de rău, dar nu credeam că o să-mi afișeze <<Eroare>>. A trebuit să găsesc un cântar care putea citi greutatea mea ridicolă", a povestit el pentru publicația Runner's World.

Dar asta nu l-a speriat pe Chris, din păcate, pentru că dacă s-ar fi trezit atunci la realitate, n-ar fi ajuns să sufere de obezitate morbidă. "La început nu m-am agitat. M-am gândit - eh, la naiba. Nu-i bine să cântăresc atât, dar oricum, mă bucur de viață", a explicat el.

Chris nu poate spune că nu i-a păsat. A încercat să slăbească, a testat toate dietele și programele care erau promovate de televiziuni, dar, dintr-un motiv sau altul, n-a reușit să le ducă la bun sfârșit. Timpul trecea și el continua să se îngrașe.



Apoi, s-a întâmplat ceva bun în viața lui: cu patru ani în urmă, a cunoscut-o pe soția sa, Casey, care i-a dat un scop, i-a schimbat existența. Își dorea să fie sănătos, în formă, iar greutatea lui să nu mai fie o piatră de moară, la propriu și la figurat. Chris a decis să facă ceva. Avea 200 de kilograme și arăta ca un munte de grăsime care abia se mai putea urni. Auzea cum "ticăie ceasul" și și-a dat seama că dacă nu lua în serios problema atunci, va ajunge într-un punct în care va fi prea târziu.

În august 2017, tânărul a suportat o operație de reducere a stomacului. "Pentru unii, procedura e o minciună. Pentru mine n-a fost cazul. Am privit-o ca pe ceva care mă ajută să preiau controlul", a spus el. "După operație am slăbit repede 13-18 kilograme, fiindcă operația m-a forțat să mănânc porții mai mici și nu mai poți să consumi grăsimi pentru că organismul nu le mai poate metaboliza.
Așa că am adoptat o dietă bogată în fibre și orice mâncam, începeam cu proteine și legume și adăugam carbohidrați dacă mai era loc"
, a adăugat el.

Strategia a funcționat până la un punct, dar Chris tot avea 181 de kilograme. Mai avea mult de lucru, iar atunci a adăugat ceva care să-l ajute pe termen lung și să-i și distragă cumva atenția de la această provocare de durată. Iar acest ceva a fost alergarea. Începutul a fost copleșitor de greu: "Chiar și cu cât slăbisem după operație tot trebuia să mai dau jos măcar 14 kilograme ca să pot alerga fără dureri și fără disconfort", a povestit el.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod