Experiența miraculoasă trăită de o femeie aflată în moarte clinică și care a văzut Raiul: „Este real“


Tina Hines s-a aflat timp de 27 de minute în moarte clinică după un infarct. Când s-a trezit, a cerut un pix și o foaie și a scris „Este real“, apoi a ridicat privirea în sus, indicând cerul.
Tina a fost mereu o femeie sănătoasă, în formă, iar în februarie se pregătea pentru o drumeție în împrejurimile casei sale din Phoenix, Arizona, împreună cu soțul ei, Brian, când s-a prăbușit la pământ. Brian a început să-i facă imediat procedurile de prim-ajutor, încercând s-o resusciteze. Mamă a patru copii, Tina a părut că-și revine pe moment, dar a suferit un nou colaps, iar soțul ei i-a acordat din nou primul ajutor înainte de sosirea paramedicilor, relatează site-ul AZfamily.com.

Pe drumul agonizant spre spital, echipa medicală a resuscitat-o de șase ori, dar de fiecare dată semnele vitale dispăreau. Timp de 27 de minute, femeia a fost moartă efectiv, însă medicii de la spital au reușit, în cele din urmă, să-i salveze viața.

Când s-a trezit, Tina era intubată și nu putea vorbi, dar a început să gesticuleze și a făcut semn că dorește un pix și o foaie de hârtie. "Este real", a scris ea. Când cei dragi care se aflau lângă pat au întrebat-o ce anume este real, ea a ridicat privirea spre tavan, indicând cerul.

Tina a povestit că a văzut o figură despre care spune că era Iisus care se afla în fața unor porți negre, iar în spatele acestora strălucea o lumină puternică. "Era atât de real, culorile erau atât de vibrante", a povestit ea despre ceea ce e convinsă că a fost Raiul.


Aproape 90% din cei care suferă un stop cardiac în afara spitalului își pierd viața, însă faptul că soțul Tinei știa procedurile de prim-ajutor într-o asemenea situație a făcut diferența între viață și moarte. Șansele de supraviețuire în cazul unui infarct cresc considerabil în cazul aplicării procedurilor de prim-ajutor, de la 10 la aproape 45%. Din păcate, femeile au cu 27% mai puține șanse de a primi prim-ajutor de la alte persoane în afara paramedicilor, notează Daily Mail.

Unul dintre motivele pentru care infarctul este atât de letal ține de faptul că este un eveniment complet imprevizibil. Chiar și cineva precum Tina, o persoană fără probleme cardiace sau alte probleme de sănătate, poate suferi o sincopă în funcționarea normală a inimii.
În fiecare an, peste 356.000 de adulți din Statele Unite suferă un stop-cardiac. Cei mai mulți nu-și amintesc nimic din scurta perioadă în care au fost ca și morți, dar, potrivit studiilor, între 10 și 20% au experiențe vizuale sau senzoriale, scrie ziarul citat.

Pentru Tina și familia ei, mesajul pe care l-a scris când s-a trezit la viață este o dovadă că Raiul există. Iar nepoata femeii, Madie, și-a tatuaj această veste pe încheietură, exact așa cum a scris-o aceasta, ca o amintire din lumea de Dincolo.


Foto: Daily Mail

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod