Mici forme de iubire

Public mai jos, în premieră, un paragraf din romanul ”Mici forme de iubire”. E o carte scrisă de mine şi sper ca anul viitor să fie tipărită. Am lucrat mult la ea. Am început s-o scriu

Cealaltă femeie, emigrantul şi iluzia

Am un prieten care a decis să-şi refacă viaţa după o relaţie de 15 ani cu o femeie. De fapt, am mai mulţi prieteni care au luat o astfel de decizie. Criza vârstei de mijloc nu e o glumă la

5 lucruri care mă fascinează la o femeie

Pentru că se apropie Crăciunul, a venit vremea să scriu despre ce mă fascinează cel mai mult la o femeie. Bineînţeles, sunt lucruri generale. Nu se aplică la toate femeile, dar, cumva, e

5 motive pentru care bărbaţii nu-i scriu lui Moş Crăciun

Cei mai mulţi dintre noi ne-am dori să credem în Moş Crăciun, dar, pe parcursul vieţii, am înţeles că în cazul în care există minuni,  întotdeauna ceilalţi beneficiază de ele. Mai

5 defecte majore ale bărbaţilor cărora femeile nu le dau importanţă

În general, bărbaţii sunt fiinţe perfecte, iar câţiva dintre ei au defecte. Unele sunt ascunse şi foarte greu sesizabile, mai ales de către femei. Acestea sunt atente la nuanţe şi nu la

5 lucruri pe care femeile ar trebui să le evite de Sărbători pentru a fi linişte în cuplu

Cu ocazia Sărbătorilor, în cuplu apar tot felul de discuţii, de reproşuri care pot degenera în certuri. Sunt mai multe zile libere, iar femeile vor ca totul să fie perfect, atât în casă cât

De ce bărbaţii nu aşteaptă cadouri? 3 motive!

Ştiu că multe femei se vor supăra, dar trebuie să spun adevărul. Bărbaţii sunt cu adevărat încântaţi doar de cadourile pe care şi le fac singuri. Aceasta fiind realitatea, nu au prea mari

5 motive pentru care sexul e diferit de dragoste în mintea unui bărbat

Cred că felul în care ne raportăm la sex reprezintă o mare deosebire între femei şi bărbaţi. La ultimii, foarte rar dragostea se contopeşte cu sexul, pe când femeile foarte rar pot face sex

Cum vede dragostea un bărbat de 43 de ani?

Pot să depun mărturie că dragostea nu moare. Acum, după 43 de ani, declar că habar n-am ce înseamnă să iubești. Nu am descoperit nicio regulă. Dragostea mi se pare un abur, o adunare de

5 momente în care un bărbat e uşor de cucerit

Multe femei se gândesc la faptul că există un  moment optim în care pot fi remarcate de bărbatul pe care au pus ochii. De fapt, cei mai mulţi dintre bărbaţi sunt gata oricând să înceapă o

3 lucruri care, în general, îi lipsesc unui bărbat într-o relaţie

Chiar dacă nu recunosc, mulţi bărbaţi se lovesc de anumite  lipsuri într-o relaţie. De multe ori, aceste lipsuri duc la rupturi. Problema dificilă e că un bărbat nu îi va spune niciodată

De ce nu poate fi schimbat un bărbat de către o femeie? 5 motive

De multe ori am auzit expresia: ”Soţul meu nu poate fi schimbat!”. De fapt era renunţarea supremă a unei femei de a mai face ceva în sensul salvării partenerului de la pierzanie, conform

5 lucruri pe care nu le înţeleg la o femeie

Sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg la femei. Probabil, aşa e normal. Dacă am înţelege tot, n-ar mai exista atracţia, misterul, dragostea. Şi totuşi, pe parcursul anilor s-au evidenţiat

Ce observă un bărbat când nu observă nimic la o femeie? 5 amănunte

Deşi, aparent, nu observăm transformările partenerei, cred că de fapt noi nu observăm ce vor ele. Percepem altfel apariţia unei noi haine sau a unei noi coafuri. Pentru o femeie, o nouă

7 motive pentru care un bărbat se plictiseşte într-o relaţie

Nimeni nu prea vorbeşte despre plictiseala bărbaţilor într-o relaţie. Se vorbeşte mult, în schimb, despre plictiseala femeilor. Probabil că acest fenomen apare în mod egal şi multe cupluri

De ce se îndrăgosteşte un bărbat? 5 motive!

Foarte multe femei se întreabă ce-l determină pe un bărbat să se îndrăgostească. Răspunsurile nu sunt complicate. Legile atracţiei sunt simple. Se bazează pe mediu, frumuseţe şi bani.

10 motive pentru care bărbații nu se mai satură de femei

În mod clar, bărbaţii nu se mai satură de femei. Femeile se simt bine şi fără, deşi nu atât de bine pe cât vor să ne facă să credem. Deşi noi părem cei puternici, cei independenţi, în

Cine ia decizii într-un cuplu? 5 faze!

Probabil că v-aţi întâlnit cu situaţia în care decizia de a merge undeva cu partenerul sau partenera nu e uşor de luat. În fiecare cuplu există cineva care decide unde ”se merge”. În

5 motive pentru care bărbaţii fac sex şi în afara relaţiei

Multor bărbaţi le vine foarte greu să nu se uite şi la alte femei. Chiar dacă reuşesc, în cele mai multe cazuri, să fie fideli, există multe situaţii când calcă strâmb. De multe ori,

Primele 10 lucruri pe care le face un bărbat după ce se însoară

Cred că cele mai tensionate clipe din viaţa unui bărbat sunt cele care urmează după ce a spus ”Da!”. O grămadă de emoţii îl iau cu asalt, încât e aproape de un atac de panică. De fapt,