Gheorghe Dincă, acuzat de uciderea celor două adolescente în Caracal, va fi dus vineri la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi testat cu aparatul poligraf, au declarat surse judiciare citate de Agerpres.
Când Alexandra Măceșanu a sunat la 112 și nimeni n-a fost în stare să-i spună ce să facă pentru a scăpa cu viață, atunci au condamnat-o toți la moarte.
Șeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că în dosarul crimelor de la Caracal sunt prioritare aflarea adevărului şi stabilirea adevărului prin probe temeinice. "Nu neglijăm nicio pistă pe care o putem afla inclusiv din presă", a spus el.
O femeie și-a păcălit partenerul violent pretinzând că vrea să comande o pizza, când de fapt a sunat la poliție după ajutor.
Ce-am învățat după dispariția celor două fete din Caracal? Absolut nimic. O altă fată din județul Galați a dispărut. Din fericire a fost găsită nevătămată. Dar reacțiile oamenilor pe paginile de socializare arată că nu am învățat nimic din povestea fetelor răpite, violate și ucise de criminalul din Caracal.
Conform datelor din raportul întocmit de polițiști pentru Ministerul de Interne, mama fetei a fost sunată de Gheorghe Dincă exact în momentul în care femeia se afla alături de un polițist.
Pe raza de acțiune a lui Gheorghe Dincă au dispărut fără urmă de-a lungul anilor alte patru tinere, toate având semnalmente asemănătoare și vârste apropiate de cele ale celor două fete ucise, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.
Impresionată de tragedia din Caracal, o fostă operatoare 112 a povestit pe Facebook cum a fost salvată viaţa unui băiat de vârsta Alexandrei. Ea spune că, dacă n-ar fi plecat deja din sistem, acum ar fi ieșit cu siguranţă.
Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceșanu, spune că primele rezultate ale probelor ADN confirmă că fata s-a aflat în maşina lui Gheorghe Dincă. El a declarat că este vorba de fire de păr şi de scociul cu care i-a fost lipită gura.
Alexandru Cumpănaşu, unchiul fetei răpite la Caracal, a lansat acuzaţii dure la adresa anchetatorilor care s-au ocupat de caz.
De 4 ori am sunat la 112 în viața asta. Și de atâtea ori și-au bătut joc de mine. Nu ne mai facem bine. Nu se mai schimbă nimic în țara asta. Aș vinde tot și aș pleca. Departe. Cu tot cu copil, bărbat și pisică. Aș pleca și m-aș gândi că am visat urât până acum, însă coșmarul poate fi sfârșit.
Ar trebui instituit doliu național când un copil moare în halul ăsta. Odată cu sfârșitul Alexandrei după trei apeluri la 112 a pierit și ultima brumă de încredere a oamenilor în așa-numitele instituții de forță din România.
Moartea șocantă a unei adolescente ne reamintește în cel mai dureros mod cu putință că în România suntem pe cont propriu. Trebuie să ne descurcăm singuri pentru că statul e sufocat de incompetență.
Primii care au plătit prețul imens al accidentului de la Cernobîl au fost lichidatorii, supranumiți „roboți biologici“. Ei au salvat milioane de vieți, limitând proporțiile dezastrului.
La opt ani de la accidentul nuclear de la Fukushima, imaginile din zonă seamănă izbitor cu cele din Cernobîl. Natura se reface în locul distrus și acoperă, încet dar sigur, urmele lăsate de oameni.
Probabil aceasta va fi una dintre cele mai distribuite imagini din 2019: e atât de neobișnuită și de revoltătoare, încât ar trebui să stârnească o revoluție în fiecare dintre noi.
Tina Hines s-a aflat timp de 27 de minute în moarte clinică după un infarct. Când s-a trezit, a cerut un pix și o foaie și a scris „Este real“, apoi a ridicat privirea în sus, indicând cerul.
Mii de oameni au așteptat ivirea zorilor, vineri, la Stonehenge, în cea mai lungă zi din acest an.
Un tânăr de 22 de ani care îi cataloga negativ pe vârstnici a stat două zile în casă cu un pensionar de 78 de ani. Bătrânul a fost uimit cât de leneș și de ignorant este tânărul.
Mariyka Sovenko s-a născut în urmă cu 19 ani în zona contaminată din Cernobîl. Părinții ei au refuzat să plece într-un loc mai sigur întrucât autoritățile nu le-au oferit o altă casă.