Efectul nedorit al vitaminelor: Cum te pot îmbolnăvi suplimentele alimentare


Ți-ai luat vitaminele azi? Dacă răspunsul este afirmativ, trebuie să știi că asta nu e neapărat un lucru bun. Dimpotrivă, susțin unele studii, pilulele menite să ne protejeze sănătatea ar putea un efect ascuns. Cercetătorii au descoperit că suplimentele nutritive cresc riscul de a suferi de cancer și pot chiar provoca moarte prematură.

Ți-ai luat vitaminele azi? Dacă răspunsul este afirmativ, trebuie să știi că asta nu e neapărat un lucru bun. Dimpotrivă, susțin unele studii, pilulele menite să ne protejeze sănătatea ar putea un efect ascuns. Cercetătorii au descoperit că suplimentele nutritive cresc riscul de a suferi de cancer și pot chiar provoca moarte  prematură.

 

Mulți dintre noi sunt seduși de ideea că o simplă pastilă, două sau chiar mai multe pe zi ne apără sănătatea și ne oferă mai multă energie pentru a rezista la stresul cotidian și deseori ne simțim vinovați că ni s-a întâmplat să uităm de ele. Numai în Marea Britanie se vând anual suplimente alimentare în valoare totală de peste 370 de milioane de euro. Dar în afara faptului că asigură o sănătate financiară "de fier" producătorilor, sunt vitaminele chiar așa de bune? - se întreabă jurnaliștii de la cotidianul Daily Mail.

 

Timp de mai multe decenii, mesajul a fost același: suplimentele conferă organismului nutrienți vitali care adesea lipsesc din hrana noastră, în special antioxidanți precum vitaminele A, C și E, care ajută corpul să lupte împotriva radicalilor liberi. Aceste molecule sunt derivate din oxigen și sunt produse de diverși factori, precum poluarea sau stresul. Radicalii liberi se află la originea a multor afecțiuni grave, precum boli cardiovasculare sau degenerative (Alzheimer), afecțiuni ale sistemului imunitar, diabet și cancer.

 

Ce spun studiile

 

Așa s-a spus întotdeauna: radicalii liberi sunt nocivi, iar pilulele cu antioxidanți sunt bune. Însă tot mai mulți cercetători pun sub semnul întrebării efectul benefic al vitaminelor pe care le cumpărăm și chiar sugerează că acestea ne-ar putea afecta sănătatea, relatează ziarul citat.

 

Un studiu recent, publicat luna trecută de Universitatea din California, a descoperit că pilulele antioxidante cresc riscul de cancer la persoanele sănătoase. Cercetătorii au analizat mai multe studii privind impactul antioxidanților, precum acidul folic, calciul și vitamina D, și au ajuns la concluzia că, luate în doze mari, acestea pot produce cancer. Cele mai riscante elemente sunt beta carotenul (o formă a vitaminei A) și vitaminele C și E, precizează Daily Mail.

 

Un alt studiu, din 1994, a descoperit că dozele regulate de beta caroten din suplimentele alimentare (pilule de 20 de miligrame) cresc cu 8% riscul de cancer de plămâni, iar o cercetare din 2002 a relevat că doze mari de vitamina C (pilule de un miligram) și vitamina E (800 iu - unitatea de măsură pentru unele vitamine) măresc riscul de deces prematur la femeile aflate la menopauză.

În 2010, savanții au descoperit că unele suplimente nutritive (vitaminele A, C, E și beta caroten) cresc riscul de cancer de prostată ci 50%. În fine, un studiu american, realizat anul trecut, relevă că suplimentele cu vitamina E (doze de 150 iu) ridică riscul de cancer de prostată cu 17%, iar riscul de deces crește cu cât dozele sunt mai mari, informează ziarul citat.

 

În pofida acestor descoperiri, vânzările de suplimente alimentare continuă să crească, cea mai mare cerere înregistrându-se la suplimentele individuale, precum capsulele de vitamina C. Vânzările pentru acest sortiment au sporit cu 13% pe an, comparativ cu doar 2% în cazul multivitaminelor, relevă compania de cercetare Euromonitor.

 

O idee controversată

 

Îngrijorarea privind efectul nociv al suplimentelor de antioxidanți răzbate și din cartea "The Health Delusion", publicată recent de farmacistul american Aidan Goggins și de Glen Matten, ambii licențiați în medicina nutriționistă. "Milioane de oameni au făcut un ritual din înghițirea acestor substanțe, convinși că își îmbunătățesc starea generală de sănătate", scriu ei. Dar pilulele s-ar putea dovedi, însă, nesănătoase. "Poate e o lipsă de înțelegere a științei sau o încăpățânare de a continua vechi credințe or, mai rău, o încercare flagrantă de a face bani cât încă se poate", scriu autorii. Ei susțin că producătorii de vitamine pun în pericol sănătatea oamenilor și e timpul ca ei să fie opriți. "E clar că aici nu mai e vorba de știință, ci de forțe de marketing care conduc macabra industrie a antioxidantelor", acuză cei doi.

 

Este o opinie controversată, dar Goggins și Matten susțin că toată afacerea antioxdantelor se bazează pe un mod greșit de înțelegere a acțiunii acestora. Ei spun că studiile originale care au făcut lumea să creadă în efectul pozitiv al antioxidanților analizau diete bogate în aceste elemente în stare naturală, așa cum se găsesc ele în fructe și în legume.

 

Inamicul public și salvatorii noștri

 

Teoria antioxidanților a fost emisă pentru prima oară în anul 1950, de savantul american Denham Harman, relatează Daily Mail.

El a spus că procesul de îmbătrânire și bolile care decurg din acesta sunt consecința activității radicalilor liberi și a arătat că antioxidanții sunt capabili să extindă durata de viață. În următoarele decenii, această descoperire a fost urmată de numeroase studii care arătau că dietele care conțin antioxidanți opresc acțiunea radicalilor liberi, reducând incidența atacurilor de cord și a cancerului. "Radicalii liberi au devenit imediat inamicul public numărul unu, iar antioxidanții au fost considerați salvatorii noștri", scriu Goggins și Matten.

 

La sfârșitul anilor '70, suplimentele de antioxidanți au invadat piața, producătorii oferind doze tot mai mari în fiecare capsulă. Vitaminele au devenit repede o mega-afacere globală, estimată astăzi la 53 de miliarde de euro. Industria a indus ideea că piulele cu vitamine au același efect cu vitaminele consumate în forma lor naturală. Goggins și Matten spun însă că testele clinice riguroase efectuate ulterior nu au evidențiat efecte pozitive. "Nu doar că n-au găsit efecte bune ale suplimentelor de antioxidanți, dar au depistat o tendință îngrijorătoare de efecte nocive. Semnele erau proaste. Riscul de cancer, boli de inimă și mortalitate, lucrurile pe care se credea că antioxidanții le combat au crescut la cei care foloseau pilulele", scriu ei.

 

Când sunt buni radicalii liberi

 

Între timp, oamenii de știință au început să realizeze că radicalii liberi ar putea fi buni pentru sănătate. Studiile arată acum că aceștia opresc dezvoltarea și provoacă moartea celulelor canceroase. Ultimele descoperiri științifice indică faptul că radicalii liberi devin "răi" când capacitatea organismului de a se a apăra este depășită - așa numitul "stres oxidativ". "Avem de-a face cu o balanță delicată. Prea mulți sau prea puțini radicali liberi ne fac probleme deopotrivă", explică autorii volumului. Iar dozele mari de pilule cu vitamine pot afecta această cumpănă.

 

Goggins și Matten consideră că dozele mari de antioxidanți depășesc nivelul de consum din fructe și legume: "Luând cantități mari de pilule ajungem să ne forțăm corpul și să rupem această balanță fragilă."
Doza zilnică recomandată pentru vitamina E, de exemplu, este de 22 iu, dar o pastilă de vitamina E conține de fapt de 18 ori mai mult.

La fel, o dietă bogată în fructe și legume furnizează aproximativ 200 de miligrame de vitamina C zilnic, în timp ce consumul de doze de 1.000 de miligrame (un gram) au devenit o rutină, arată Daily Mail.

 

În cel mai bun caz, asta ar putea fi doar o pierdere de bani. O amplă analiză publicată în 2008 a descoperit că vitamina C din hrană, de pildă din portocale și din ardeiul roșu, poate preveni infarctul și chiar reduce riscul de cancer la sân în cazul femeilor cu istoric în familie al acestei boli. Dar același studiu nu a găsit un efect similar la cei care luau pilule cu vitamina C, potrivit Jurnalului European al Prevenirii și Bolilor Cardiovasculare.

 

Nu putem înlocui hrana naturală cu pilule

 

Mai mult, un aport excesiv de pilule poate diminua efectul altor nutrienți, cauzând probleme de sănătate. De exemplu, vitamina E se găsește în opt forme diferite în organism, dar cele mai multe suplimente conțin doar una - alpha tocopherol. Studiile arată că atunci când înghițim un tip de vitamina E în cantități mari, organismul eliberează un alt tip, pentru a face loc. Acest lucru ne afectează capacitatea de apărare și ne face mai vulnerabili în fața bolilor la nivel celular. "Luând un nutrient în doze mari e ca și cum am juca ruleta rusească cu sănătatea noastră. Ar trebui să continuați să luați antioxidanți, dar aceștia trebuie să vină așa cum sunt ei în natură, prin hrană", atrag atenția Goggins și Matten.

 

Cei doi spun că o capsulă cu o doză mică, în limitele zilnice recomandate, nu afectează sănătatea. Ei spun chiar că pentru femeile însărcinate, pentru cele care alăptează sau care țin un regim vegetarian strict e chiar necesar să ia pilule cu nutrienți pentru a susține necesarul organismului. Dar pentru restul lumii, e doar pierdere de bani.

"Ideea că putem înlocui sinergia a sute de nutrienți din hrană cu nutrienți izolați în pilule este absurdă", este verdictul lor.
 

 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ratat pe 9 Iul 2013, 11:15
    gunoi

    Acuma mama nu ma mai lasa sa iau proteine :)) mersi de articol

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;