Mariah Carey, schimbare spectaculoasă: Vedeta a slăbit enorm şi arată ca la 20 de ani


Cântăreaţa în vârstă de 48 de ani şi-a adunat toată ambiţia şi a reuşit să scape de kilogramele în plus. Acum e într-o formă incredibilă.

Ce transformare a reuşit Mariah Carey! Apropierea de pragul celor 50 de ani pare să o fi trezit la realitate pe cântăreaţa americană care părea să se fi consolat în privinţa formelor sale ultrageneroase. Despărţirea de miliardarul australian James Packer, urmată de relaţia cu mai tânărul dansator Bryan Tanaka (33 de ani) a declanşat un declic în atitudinea ei, iar vedeta şi-a pus la încercare toată ambiţia şi orgoliul pentru a slăbi.

În august anul trecut, artista era acuzată că exagerează cu modificarea pozelor sale în Photoshop, un fan comentând acid că vedeta trebuie să accepte realitatea. Nu era prima oară când ea primea critici pentru că îşi modifică fotografiile - în 2015, pe coperta albumului "#1 to Infinity" apărea o imagine în care Mariah avea o siluetă zveltă, iar fanii au susţinut că poza era modificată. Ulterior, alte imagini pe care solista le-a publicat pe Instagram au provocat reacţii asemănătoare.

După ce a devenit ţinta mai multor critici pe internet din cauza greutăţii sale, Mariah a făcut o operaţie de micşorare a stomacului pentru a slăbi. Solista şi-a dat seama că are o problemă serioasă când kilogramele în plus au început să o încurce pe scenă, întrucât dansa mai greu, relatează Page Six. În plus, criticile la adresa ei s-au înmulţit pe internet.

Potrivit publicaţiei citate, Mariah Carey a făcut o operaţie de micşorare a stomacului. Intervenţia reduce cantitarea de mâncare care poate intra în stomac, astfel că senzaţia de saţietate se instalează mai repede, contribuind la reducerea greutăţii.

Acest proces, combinat cu o dietă echilibrată şi cu exerciţiile fizice, a decurs perfect - Mariah Carey a slăbit enorm şi arată cu 20 de ani mai tânără.

Vedeta şi-a etalat noul look, luni, într-o întâlnire romantică, la un restaurant din West Hollywood, cu iubitul ei. Îmbrăcată cu o fustă neagră mulată şi cu o geacă de piele de aceeaşi culoare, o ţinută care o prindea foarte bine şi o întinerea, Mariah Carey părea că a venit direct de la sfârşitul anilor '90, cu o siluetă neaşteptat de subţire.

Cei doi au ajuns la restaurant destul de târziu, după ora 22.00, iar vedeta şi-a adus şi copiii, fiul - Morrocan şi fiica - Monroe (în vârstă de şapte ani). Ei au zăbovit la masă până spre miezul nopţii.

Deşi mâncarea a fost delicioasă, Mariah nu a mâncat paste şi alţi carbohidraţi, dar şi-a permis o concesie mică, împărţind o îngheţată cu Morrocan, relatează Daily Mail. Ea a postat pe Instagram o imagine cu acest moment.

Noul look spectaculos al vedetei este o reuşită remarcabilă a vedetei după mai mulţi ani în care ea s-a confruntat cu o problemă de sănătate. Cântăreaţa americană a anunţat în aprilie, într-un interviu pentru revista People, că suferă de tulburare bipolară, afecţiune cu care a fost diagnosticată în 2001 şi care duce la schimbări extreme de dispoziţie, de la depresii severe la episoade maniacale.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod