Pericolul din sucurile îndulcite: obezitate şi diabet la sticlă. Situaţia din România e alarmantă

suc

Persoanele care beau zilnic sucuri, chiar şi de fructe, au risc major de obezitate şi diabet de tip II. România ocupă locul doi în Europa la obezitate infantilă.

Consumul de sucuri, chiar şi cel de fructe, în cantităţi mari, poate duce la diabet şi obezitate, atrag atenţia specialiştii. Statisticile arată că România ocupă locul doi în Europa la obezitate infantilă, iar peste 11% din populaţia ţării prezintă cazuri de diabet, relatează Mediafax.

Persoanele care beau zilnic sucuri, chiar şi de fructe, prezintă risc major de obezitate şi diabet de tip II, atrag atenţia medicii specialişti în boli de nutriţie. Potrivit acestora, consumul de astfel de băuturi este cel mai obezogen factor, după consumul de dulciuri.

"Pentru o persoană care obişnuieşte să bea 2,5 litri de suc pe zi e ca şi cum i-ai da un sfert de kilogram de zahăr cu linguriţa. La 100 de mililitri de astfel de lichid avem 10 grame de zahăr"
, a declarat pentru agenţia citată specialistul în diabet şi boli de nutriţie medical Simona Tivadar.

Medicii spun că şi la copii consumul de băuturi bogate în zahăr generează obezitate şi chiar diabet.

"Este cu adevărat iresponsabil să le dai copiilor astfel de băuturi. Am văzut copii sugari care aveau suc în biberon. Într-un fresh de portocale, adică 500 de grame de fruct, avem 40 de grame de carbohidraţi, echivalent cu patru felii de pâine. Din păcate, oamenii nu socotesc că şi aceea, băutura din fructe, este o formă de zahăr. Fructele sunt plicuri de zahăr. Sucurile trebuie să fie un consum întâmplător", a adăugat Simona Tivadar.

Studiile recente arată că România ocupă al doilea loc în Europa la cele mai multe cazuri de obezitate infantilă. Specialiştii susţin că ar fi şi din cauza faptului că în România lipseşte educaţia nutritivă.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;