S-a încheiat proiectul "Şcoala Medicală Europeană"

IHS Medical School anunţă încheierea cu succes a proiectului „Şcoala Medicală Europeană – Instruirea personalului medical pentru tehnologii inovatoare şi proceduri moderne în dializă”, primul program de formare dedicat specialiştilor – medici, asistenţi medicali, statisticieni şi tehnicieni - din centrele de dializă şi nefrologie din România.

Hipertensiunea, cel mai important factor de risc pentru sănătate

Tensiunea arterială crescută este factorul de risc cel mai important, la nivel global, arată unul dintre cele mai mari proiecte de cercetare de acest tip, Studiul Global Burden of Disease, realizat în anul 2010.

70% dintre români nu cunosc metodele de diagnosticare ale cancerului intestinului gros

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România impreuna cu IMAS, au realizat un studiu despre nivelul de informare a populaţiei cu privire la cancer, acordându-se o atenţie sporită cancerului intestinului gros.

Brioşe şi lampioane de "Purple Day", Ziua Mondială a Epilepsiei

Cu ocazia Zilei Mondiale a Epilepsiei (Purple Day), marcata pe 26 martie in peste 50 de tari din lume, Asociatia Pacientilor cu Epilepsie din Romania (ASPERO) continua si in acest an actiunile de informare asupra implicatiilor pe care aceasta boala le are atat pentru pacienti, cat si pentru cei din jurul lor: familie, prieteni, angajati, angajatori.

Consultaţii gratuite pentru tratarea diferitelor forme de acnee

În perioada 25-27 martie 2013 poţi să beneficiezi de consultaţii gratuite pentru tratarea diferitelor forme de acnee întâlnite la adolescenţi şi adulţi.

Se construieşte Casa Mihail, un centru pentru persoanele cu dizabilităţi mintale

S-a demarat proiectul pentru construcţia unui centru pilot de incluziune socială pentru pentru persoanele cu dizabilităţi mintale.

Campania “Sănătos poate fi şi gustos!” aduce o aplicaţie pentru planificarea meselor

Lansarea campaniei “Sănătos poate fi şi gustos!” a avut loc săptămâna aceasta, în cadrul unui eveniment special în care jurnaliştii au discutat cu dr. Simona Tivadar despre importanţa unei alimentaţii sănătoase şi au gătit sub îndrumarea celebrului chef Horia Vîrlan câteva dintre reţetele delicioase.

Luna martie – dedicată luptei împotriva cancerului colorectal

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România continuă şi în acest an, campania de informare cu privire la cancerul intestinului gros, sub sloganul “Nu lăsaţi neglijenţa să vă despartă!"

Intâlnire a Clubului “Îmi Doresc Copii” pentru cuplurile cu probleme de infertilitate

Pe 13 martie, de la ora 19.00, în Coffee Grind Bucuresti, cuplurile cu probleme de infertilitate vor putea primi răspunsuri şi îndrumări cu privire la infertilitate în cadrul unei discuţii cu Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar în obstetrică-ginecologie specializat în tratamentul infertilităţii.

Consultatii gratuite pentru tratarea dermatitei seboreice

In perioada 11-13 martie 2013 se organizeaza consultatii gratuite pentru depistarea dermatitei seboreice.

28 februarie - Ziua Internaţională a Bolilor Rare marcată în România

În capitală, bucureştenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 2 martie, începând cu ora 14.00, la marşul solidarităţii, ce se va desfăşura din Parcul Cişmigiu (intrarea principală) până la Piaţa Universităţii.

O procedură revoluţionară de îngheţare a celulelor stem, disponibilă şi în România

Cercetătorii de la Etablissement Français du Sang, Aquitaine-Limousin (Franţa) au implementat o metodă nouă pentru multiplicarea celulelor stem procesate din sângele ombilical, pentru a se putea obţine cantitatea necesară unui transplant.

7000 de români şi-au făcut până acum testul gratuit de hepatită C

De la lansarea celei mai vaste campanii de testare gratuită pentru depistarea infecţiei cu virusului hepatitei C, peste 7000 de români au beneficiat de această analiză gratuită.

50.000 de teste gratuite pentru depistarea hepatitei C

Sub sloganul "Hepatita C nu doare. Doar ucide", Alianţa Pacienţilor Cronici din România lansează cea mai vastă campanie de depistare a infecţiei cu virusul hepatitei C, desfăşurată la nivel naţional.

Campania umanitară „Viaţă pentru Gabriel”

Universitatea din Bucureşti anunţă campania umanitară de strângere de fonduri pentru micuţul Gabriel-Ioan, fiul criticului şi istoricului literar Iulian Costache, lector doctor în cadrul Facultăţii de Litere.

Radiografii pulmonare gratuite la clinica Anima din Bucureşti

Incepand de astazi, 4 decembrie, Clinica Anima sustine campania de preventie, informare si educare privind cancerul pulmonar „Respiră ADANC şi gândeşte-te BINE!”, oferind celor interesati posibilitatea efectuarii unei radiografii pulmonare gratuite.

Persoanele cu diabet zaharat - risc de deces dublu față de cei fără diabet

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, diabetul afectează peste 347 de milioane de persoane la nivel mondial. Numărul persoanelor cu diabet este în creştere și se estimează că până în anul 2030 va ajunge la 552 milioaneii. În cele mai multe cazuri, boala este descoperită întâmplător, pacienţii neconştientizând existenţa bolii timp îndelungat.

Dieta Ramadan: De ce ar trebui să consumi carbohidrați la cină şi nu în timpul zilei

O nouă dietă, inspirată de Ramadan, luna din calendarul islamic dedicată postului, demontează mitul potrivit căruia consumul de carbohidraţi în timpul serii este cel mai periculos pentru siluetă, sugerând că o porţie de paste la sfârşitul zilei are printre beneficii reducerea riscului de diabet şi de boli cardiace.

Gripa în timpul sarcinii dublează riscul de autism al copilului

Femeile care au avut gripă în timp ce erau însărcinate prezintă un risc de două ori mai mare de a avea un copil autist, afirmă autorii unui studiu realizat de cercetătorii danezi, publicat luni în Statele Unite.

Câtă mişcare trebuie să faci pentru a scăpa de caloriile din Coca-Cola

Compania care produce celebra băutură carbogazoasă a lansat o aplicaţie prin care orice consumator al produsului îşi poate calcula câtă mişcare fizică trebuie să facă pentru a scăpa de caloriile acumulate după ce bea sucul.

5 legume pe care le poți crește în interior, indiferent de vreme

Descoperire șocantă: 3 oameni au murit de cancer după ce au primit organe de la același donator

„Explozie“ de cancer în toată lumea: Extinderea bolii este alarmantă

6 greșeli care afectează strălucirea părului tău

Magicianul din spital: Doctorul care dansează, prietenul copiilor bolnavi

9 idei ca să folosești mierea în tratamentele de înfrumusețare

Dureri ciudate în timpul sarcinii care sunt total normale

9 alimente care au mai multă vitamina C decât portocalele

Cum să folosești oțetul de mere pentru piele frumoasă și păr strălucitor

Chinul din spatele cortinei: Lady Gaga are dureri cronice în fiecare zi

5 alimente care pot creşte riscul de cancer

Adio insomnie! Metoda secretă folosită de militarii americani care te ajută să adormi în două minute

Ce să faci dacă îți cad genele. Trucuri care le stimulează creșterea

Olivia Newton-John, diagnosticată cu cancer pentru a treia oară: „Cred că voi învinge“

Ce trebuie să mănânci pentru articulații sănătoase

De ce ar trebui să mănânci cât mai des afine

Miso - Ce beneficii are pentru sănătate această pastă

Ananas - Ce beneficii are pentru sănătate?

Robbie Williams, din nou tătic: Are o fetiță născută de o mamă surogat

Nucile - Ce beneficii au pentru sănătate?

8 sfaturi pentru a găti mai sănătos mâncarea marocană

Când cancerul nu mai e un capăt de drum: Încă o vedetă vorbește despre boala care i-a schimbat viața

Murele - Ce beneficii au pentru sănătate?

Keanu Reeves strânge bani pentru spitalele de copii. De ce nu vorbește despre asta

Cum vor arăta Meghan Markle și Kate Middleton la 60 de ani: Cu riduri și părul alb, dar tot frumoase!

Alimentația în timpul examenelor - Ce trebuie să mănânci pentru concentrare

10 cauze ascunse ale acneei şi modalităţi de a scăpa de ea

Păpușa vie: Fetița cu părul strălucitor cucerește lumea

Ce se întâmplă dacă te tunzi scurt? 7 beneficii neașteptate

Ce se întamplă de fapt atunci când îți trosnești degetele?

;