Săptămâna Modei de la New York. Top 40 cele mai interesante ţinute

Unul dintre cele mai importante evenimente de modă, care se desfăşoară între 10 şi 17 septembrie 2015 la New York, a adus pe podiumurile de prezentare colecţiile pentru primăvară-vară 2016 şi tendinţele care ne pot folosi drept sursă de inspiraţie pentru sezonul viitor.Anii '70 sunt în continuare o sursă importantă de inspiraţie pentru designeri chiar şi pentru prima parte a lui 2016. Bluzele cu mâneci largi, pantalonii cu talie înaltă, imprimeurile florale, franjurii şi sandalele cu platformă şi-au găsit loc în numeroase colecţii prezentate zilele acestea la New York. În ceea ce priveşte temele cromatice preferate de creatorii de modă, albul s-a impus categoric. Ţinutele all-white fac în continuare furori, fiind o tendinţă păstrată de câteva sezoane. Nuanţele puternice de albastru, precum bleumarin sau albastru cobalt sunt de asemenea folosite intens de creatorii de modă pentru colecţiile de primăvară-vară 2016. Dantela, prezentă în special în cadrul colecţiei Givenchy, dar şi materiale fluide precum mătasea şi satenul, care au putut fi observate în cadrul colecţiilor prezentate de Jason Wu, Altuzarra sau Lacoste, aduc în prim-plan ţinute feminine, diafane, dar moderne.Imprimeurile florale au fost de asemenea foarte bine reprezentate, la fel şi temele geometrice.

The Glory Lab - un nou brand de bijuterii

THE GLORY LAB este un nou brand de bijuterii ce îşi culege inspiraţia din frumuseţea feminină. Piesele sale sunt create în cinci ateliere din lume iar din luna septembrie acestea vor putea fi achiziţionate online de pe platforma www.theglorylab.com.

Ce inseamna stilul sport couture si cum sa il abordezi in aceasta toamna?

In fiecare toamna ne confruntam cu aceleasi dileme vestimentare: ce pastram in garderoba din anii trecuti si ce piese noi achizitionam, in asa fel incat sa fim in pas cu trend-urile?! In ultimii ani, am invatat ca shopping-ul nu trebuei sa fie o cheltuiala, ci o investitie, daca alegem piese originale, care au potential de reinventare si invatam sa facem combinatii vestimentare inteligente. Cum facem acest lucru? Ne orientam catre hainele versatile, de buna calitate, ale unor brand-uri celebre,...

Redescopera stilul anilor '60 reinterpretat in colectia Red Valentino! Pierpaolo Piccioli si Maria

Grazia Chiuri readuc stilul anilor ’60 in actualitate prin colectia pre-fall a liniei young Red Valentino, descrisa de designer prin sintagma “Layers of memories”. Imprimeuri florale mari aripi de inger (un element inovativ si surprinzator), rochii cu croieli A-line si gulere Peter Pan, salopete, aplicatii din piele ecologica, detalii pop-art, nasturi colorati cu aspect de bomboane fondante sunt cateva dintre elementele cheie ale acestei colectii "tres chic".

Descoperă cromatica irezistibilă din noua colecție Mathilde!

Mathilde sărbătorește venirea toamnei printr-o colecție care te ajută să îți pui în valoare stilul natural. Colecția mixează cu succes elemente retro cu elemente sport pentru un stil nonconformist, cu accente feminine inconfundabile. Regăsim piese de sezon cum ar fi: tricotaje fine, ponchouri de lână, hanorace cu glugă și mâneci scurte din blană, alături de rochii feminine care păstrează aerul nonșalant și spiritul boem și după revenirea din vacanță.

IL PASSO – colectia Toamnă/Iarnă 2015-2016

Modelele de pantofi IL PASSO din colecţie Toamnă/Iarnă 2015-2016 sunt alegerea perfectă pentru un look chic.

Ce inseamna IT Bag si care sunt noutatile sezonului de toamna?

Ce inseamna IT Bag? Este o geanta care “respira” prin toti porii stil, statut social si imaginea pe care vrei sa o proiectezi despre propria persoana. Termenul a aparut in anii ’90, odata cu explozia pietei de genti “high-end”, iar in timp ce unele isi pierd din popularitate, altele dimpotriva devin din ce in ce mai apreciate in ciuda trecerii timpului. Evident, gentile IT sunt preferatele celebritatilor internationale, ale reprezentantelor familiilor regale, bloggeritelor de moda si...

LC Waikiki surprinde copiii si tinerii prin noua colectie Back to School!

LC Waikiki își pune amprenta asupra noului an școlar prin gama variată de produse și modele ce dau tonul tendințelor acestui sezon pentru copiii și tinerii ce țin pasul cu moda la fel ca și cu școala și nu doresc să facă niciun compromis când vine vorba de stilul lor vestimentar.

Imprimeuri vibrante ce iti vor energiza garderoba. Descopera colectia Living Art de la Vans x Elye Kishimoto!

Cand arta isi da intalnire cu moda se nasc colaborari creative si fresh, precum colectia “Living Art” creata special pentru celebrul brand de haine si incaltaminte Vans, de catre cuplul de designeri britanici, Marc Eley si Wakako Kishimoto. Infiintat in 1992, brand-ul britanic Eley Kishimoto si-a asumat misiunea de a imagina imprimeuri si design-uri vibrante, grafice care sa fascineze si sa capteze privirea.  

Suntem in plin sezon al nuntilor! Ce bijuterii purtam?

Ne aflam in plin sezon al nuntilor! Daca locul in care vor avea loc ceremonia si petrecerea  au fost alese cu mult timp inainte, iar viitoarea mireasa a depus un efort sustinut  in alegerea rochiei potrivite, pantofilor sau verighetelor, din pacate bijuteriile sunt intotdeauna alese in ultimul moment. Cu toate acestea, ele sunt foarte importante in desavarsirea tinutei de nunta.

Gentile toamnei! De ce sunt importante in definirea aspectului vestimentar? 

Spectaculoase si indispensabile, gentile sunt acele accesorii care joaca un rol important in definirea aspectului vestimentar. Nu degeaba se spune ca o femeie nu are niciodata suficiente genti in garderoba. Chiar daca o geanta de calitate are o durata de viata mult mai mare decat a altor accesorii vestimentare, tendintele se schimba de la sezon la sezon. Anul acesta nu asistam totusi la modificari dramatice in cee ace priveste trend-urile, dar exista cateva elemente inovative, ce aduc o nota...

WOMENSWEAR FALL/WINTER 2015 COLLECTION

Colecția pentru femei, Tommy Hilfiger toamnă-iarnă 2015, F.A.M.E., a fost inspirată din fuziunea dintre modă, artă, muzică și entertainment. Acestea fiind surse de permanentă inspirație și adevărate pasiuni ale lui Tommy Hilfiger, încă din 1985 când a creat brandul. De la stilul opulent al starurilor rock și până la grafismele anilor 60, în cadrul colecției regăsim elemente din momentele iconice ale culturii pop americane.

FOOTWEAR & BAGS FALL/WINTER 2015 COLLECTION

Colecția de încălțăminte și genți, Tommy Hilfiger toamnă-iarnă 2015, F.A.M.E, este inspirată de mixul între modă, artă, muzică și divertisment, toate fiind pasiuni permanente ale designerului Tommy Hilfiger și surse de inspirație încă de la înființarea brandului, în 1985. De la stilul vedetelor rock și până la lumea artei din anii 60, în cadrul colecției regăsim elementele marcante ale culturii pop americane.

TAILORED FALL/WINTER 2015 COLLECTION

Colecția Tommy Hilfiger Tailored toamnă-iarnă 2015, F.A.M.E, este inspirată de fuziunea dintre modă, artă, muzică și divertisment - pasiuni ale lui Tommy Hilfiger încă de la înființarea brandului omonim, în 1985. De la arta iconică și fotografie și până la scena jazz-ului New York-ului, din anii 50, colecția celebrează cele mai importante momente ale istoriei culturii pop Americane.

RESERVED STREET FASHION Noua colecție Toamnă-Iarnă 2015 pentru femei și bărbați

Influențe etnice și din zona naturii, cu focus pe confort, sunt bazele de la care pornește noua colecție RESERVED pentru femei.

MENSWEAR FALL/WINTER 2015 COLLECTION

Colecția Tommy Hilfiger toamnă/iarnă 2015 pentru bărbați, F.A.M.E, este inspirată de fuziunea dintre artă, muzică și entertainement, eternele pasiuni ale designerului Tommy Hilfiger și teme recurente în creația lui, începând cu anul lansării brandului, 1985. De la stilul rock jet-set și până la arta grafică a anilor 60, colecția mixează elemente influențate de cele mai bune momente ale culturii pop. Siluetele Mod sunt actualizate cu un aer cool, iar paleta cromatică roșu,...

KIDSWEAR FALL/WINTER 2015 COLLECTION

Colecția Tommy Hilfiger pentru copii, toamnă/iarnă 2015, F.A.M.E, este inspirată din fuziunea între film, artă și divertisment - pasiunile dintotdeauna ale lui Tommy Hilfiger și reperele lui constante încă de la înființarea brandului, în 1985. De la cinematografia clasică și pop art-ul anilor 60 și până la rock-and-roll-ul anilor 70 stilul reperul de stil al sezonului pune accentul pe culori puternice, materiale inovatoare și imprimeuri școlărești dar cu puternice...

Afla care sunt cei mai populari sneakers din lume

Cand spui sneakers, spui Hogan, brand care este sinonim cu stilul chic, dinamic, confortabil, disponibil de acum si in Romania in magazinul multibrand Sport/Couture, situat la primul etaj al Baneasa Shopping City. Primul pantof Hogan a fost realizat in 1986, fiind inspirat din universul cricket-ului, dar in 1997 a fost creat modelul iconic Interactiv care a devenit un simbol al elegantei informale si unul dintre cele mai populare modele de sneakers din lume. 

HILFIGER DENIM FALL/WINTER 2015 COLLECTION

Colecția Hilfiger Denim toamnă-iarnă 2015, F.A.M.E, reamintește originea brandului: New York City. Bazată pe pasiunile și inspirația permanentă ale designerului- modă, artă, muzică și entertainement-care reprezintă și acronimul ”F.A.M.E”.

FALL/WINTER 2015 HILFIGER COLLECTION

Colecția Hilfiger toamnă/iarnă 2015, F.A.M.E, este inspirată de eroinele cinematografiei din anii 60 și 70: Ali MacGraw, Lauren Bacall, Charlotte Rampling, Angelica Huston și Lauren Hutton. Colecția celebrează stilul lor relaxat și cool din spatele ecranului, dar care se potrivea la fel de bine și in fața camerei. Piesele emblematice sunt caracterizate de croieli fluide, influențe masculine și palete cromatice retro. Toate aceste elemente conduc către o revenire a stilului de...