PLÂNSETE, EMOŢII, FLORI ŞI...O FRACTURĂ DE PIRAMIDĂ NAZALĂ-AŞA A ARĂTAT PRIMA ZI DE ŞCOALĂ A VEDETELOR DIGI24

Prima zi de şcoală nu se uită niciodată. E valabil şi în cazul vedetelor Digi24 HD care îşi amintesc cu emoţii de momentul în care au trecut, pentru prima oară, pragul şcolii. ”Mi-a fost foarte greu să mă trezesc pentru că era prima oară când nu dormeam cât îmi doream. Îmi amintesc curtea şcolii plină de copii, părinţi, bunici şi buchete de flori. Exagerez puţin, doar bănuiesc că aşa arăta totul, pentru că eram atât de mică încît nu puteam să văd ce se...

Conchita Wurst va cânta în faţa Parlamentului European

Conchita Wurst, care a câştigat ediţia 2014 a concursului Eurovision, va susţine un concert special la Bruxelles, pe esplanada Parlamentului European, la invitaţia unui grup de europarlamentari, pe 8 octombrie, în cadrul unei iniţiative ce vizează combaterea discriminărilor, a anunţat joi artista.

Pistorius nu este vinovat de crimă: El poate fi condamnat pentru omor din culpă

Judecătoarea sud-africană care urmează să anunţe dacă Oscar Pistorius este vinovat de uciderea cu premeditare a modelului Reeva Steenkamp în 2013 a respins, joi, mărturia crucială a vecinilor campionului paralimpic. Ea a anunţat că va continua vineri citirea concluziilor.

FOTO: Andreea Esca, poză amuzantă la sală cu fiica ei

Prezentatoarea TV s-a lăsat fotografiată la sala de sport, alături de fiica ei, Alexia. A ieșit o poză care a cucerit multe zâmbete.

Jackie Chan a sosit la Bucureşti

Actorul, care va deschide Zilele Filmului Chinezesc la Bucureşti, a ajuns în România joi, în jurul orei 13.30, cu un avion care a aterizat pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu.

Bebe Cotimanis e noul membru al juriului de la "Românii au talent"!

Andra, Andi Moisescu, Pavel Bartoş şi Smiley vor avea un nou coleg la show-ul "Românii au talent". Actor de telenovele şi teatru, Constantin Cotimanis, cel care asigură vocea pentru promo-urile de la Pro TV, va fi noul coleg de pupitru al celor trei.

FOTO: Anna Lesko, selfie amuzant cu băiețelul său

Atunci când nu are concerte, cântăreața își petrece timpul cu fiul ei, Adam. Cei doi se ditrează pe cinste, dovadă ultimele selfie-uri postate de Anna pe contul său de Facebook.

Scurtmetraj: Marian Ralea deschide prima fila din povestea VUNK in Orasul Minunilor

Vunk este prima trupa din Romania care trimite catre toti fanii sai si toti cei care au cumparat deja bilete, o inregistrare preambul cu POVESTEA de la care incepe spectacolul lor, VUNK in Orasul Minunilor, pe 3 octombrie la Sala Polivalenta.

Liv Tyler este însărcinată cu al doilea copil

Actriţa americană este însărcinată cu al doilea său copil, iar informaţia apare după ce vedeta a recunoscut public că are o relaţie cu jucătorul de fotbal Dave Gardner, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

George Clooney se însoară vineri la Londra: Masa și dansul, pe 27 septembrie

Actorul american se va căsători civil cu iubita sa, Amal Alamuddin, vineri, la Londra, înainte de a pleca spre Italia, unde va avea loc o ceremonie mai elaborată, alături de familie şi prieteni, pe 27 septembrie.

Tania Budi nu vrea să audă de măritiş

Deşi a avut mulţi iubiţi celebri, printre care s-au numărat Adi Cristea, Dan Bitman, Cătălin Botezatu, vedeta a rămas necăsătorită. Tania consideră că mariajul e un subiect depăşit. În plus, ea are alte priorităţi.

Maria Marinescu nu mai divorțează

Creatoarea de modă s-a împăcat cu soţul său, aflat în închisoare. Ea nu s-a prezentat la ultimul termen de judecată al divorţului şi vrea să-și retragă cererea depusă la tribunal.

Mihaela Rădulescu, în juriul de la "Românii au talent"

Pro TV face o mutare surpriză pentru a contracara mișcările concurenței și înlocuiește vedetele care au plecat cu alte nume importante din showbiz.

Kim Kardashian şi-a făcut selfie când i se turna apă cu gheaţă în cap

Starleta a acceptat provocarea Ice Bucket, dar cu unele condiții. În cele din urmă, a primit și ea "botezul" găleții cu apă și gheață.

Shakira va avea încă un băieţel

Cântăreaţa şi partenerul ei de viaţă, fotbalistul spaniol Gerard Piquet, vor avea încă un fiu, potrivit părinţilor artistei columbiene, Nidia şi William.

Cher e bolnavă: cântăreața şi-a amânat concertele

Vedeta americană şi-a amânat, luni, mai multe concerte din turneul său din America de Nord, din cauza "unei infecţii virale acute", a anunţat purtătorul de cuvânt al vedetei, citat de AFP.

10 reguli care o ajută pe Andreea Raicu să fie fericită

Vedeta a dezvăluit pe blogul ei care sunt secretele sale pentru o viaţă fericită. Ea a explicat că are un set de reguli de la care nu se abate niciodată, iar asta o ajută să se simtă optimistă şi puternică.

Horia Brenciu a pierdut 25.000 de euro

Fostul membru al juriului de la "Vocea României" a părăsit Pro TV, semnând un contract mai avantajos cu rivalii de la Antena 1. Legea compensației a intervenit însă pe neașteptate: din această toamnă, artistul rămâne fără un contract de publicitate substanțial, care îi aducea un venit foarte mare.

Sophia, Amadeus, Ellie White si Carmen Negoita au degustat preparate traditionale dacice, ca ale stramosilor nostri, la restaurantul La Bordei!

Sophia, Amadeus, Ellie White si Carmen Negoita au avut ocazia sa descopere bucataria dacica cu ocazia participarii la evenimentul de inaugurare a restaurantului La Bordei din Bucuresti.

LIANA ALEXANDRU- „AM DREPT MODEL ÎN VIAŢĂ CĂSNICIA DE PESTE 50 DE ANI A BUNICILOR MEI”

„Un domn se vede foarte de aproape. Există o etichetă publică, noi doamnele ne simţim bine în preajma bărbaţilor care ştiu să îşi aranjeze pe ei un costum, să îşi aranjeze o cravată, ştiu cine intră mai întâi într-un restaurant. Un domn adevărat se vede în spaţiul privat al casei lui, al casei ei sau al casei lor.” Declaraţia îi aparţine Lianei Alexandru, prezentator al Jurnalelor de ştiri Digi24 HD din week-end, şi a fost făcută pentru ediţia de duminică a...