Anca Neacsu vrea un ten ca al lui PARIS HILTON

Aflata in tara pentru lansarea noului sau single, “Un erou”, Anca Neacsu a facut saptamana trecuta un maraton pe la mai toate emisiunile. Cantecul a fost un real success insa vedeta a fost criticata din pricina tenului sau. S-a scris ba ca arata groaznic, ba ca a imbatranit prea tare, asa ca s-a vazut nevoita sa ia masuri.

Un costum de cadână purtat de Marilyn Monroe, scos la licitaţie

Ținuta, care a fost purtată de actriţa Marilyn Monroe și evaluată la 640.000 de dolari, a fost scoasă marți la vânzare, la o licitaţie de obiecte ce au aparţinut unor vedete din industria de divertisment, printre care se numără şi Elton John şi Bono.

F64 organizează, în premieră în București, expoziția „Identities“

F64 organizează pe 17 decembrie 2014 expoziția fotografică „Identities“, unde vor fi prezentate în premieră în București creațiile Tinei Obreja și Luizei Boldeanu.

Mel B şi-a părăsit soţul

Fosta membră a trupei Spice Girls şi-a părăsit soţul, după şapte ani de căsnicie, potrivit relatărilor presei britanice, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Andreea Raicu se desparte de Prima TV

Vedeta a anunţat, marţi, că, la sfârşitul acestui an, colaborarea sa cu Prima TV va ajunge la final, după 14 ani în care a lucrat la această televiziune, precizând că politica de programe a postului nu mai corespunde cu dorinţele şi planurile sale.

Carmen Brumă, reguli clare pentru sărbători fără kilograme în plus

Vedeta explică ce trebuie să faci pentru ca după Crăciun și Revelion să nu iei în greutate.

David Beckham, bărbatul cu cel mai frumos posterior

Fostul internațional britanic David Beckham, tenismanul Rafael Nadal și actorul Brad Pitt au cele mai frumoase posterioare dintre celebritățile masculine, potrivit unui articol publicat luni de Estrella Digital, site citat de Agerpres.

Liviu Vârciu a semnat contractul cu Antena 1

După mai multe negocieri, acesta a ajuns la un acord cu Antena 1, însă, deocamdată nu se știe exact cu ce se va ocupa.

Amal Clooney, cea mai fascinantă persoană din lume în 2014

Soţia actorului George Clooney a fost desemnată cea mai fascinantă persoană din lume pe anul 2014, a anunţat, luni, celebra prezentatoare de televiziune americană Barbara Walters, citată de usatoday.com.

Adela Diaconu premiu pentru eleganta si stil in televiziune - Gala Media Awards

Intr-o atmosfera de inalta clasa au fost decernate premiile Media Awards de catre Pr-ul Clara Ilie pentru a omagia personalitatile ce s-au impus in media, arta, sport, business anul acesta. Printre personalitatile premiate s-au aflat Rodia Popescu Bitanescu, Adrian Enache, Camelia Potec, Mihai Leu, Ruxandra Dragomir, Virgil Stanescu si multi altii.

Dan Negru, mărturisire şocantă: "Am fost un laş!"

La 25 de ani de la Revoluţia din 1989, prezentatorul de la Antena 1 a povestit cum a trăit momentul istoric al prăbușirii regimului comunist.

Rolene Strauss este noua Miss World 2014

Reprezentanta Africii de Sud, în vârstă de 22 de ani, a fost aleasă duminică Miss World 2014, la sfârșitul celei de-a 64-ediții a concursului de frumusețe care s-a desfășurat la centrul ExCeL din Londra și la care au participat candidate din 121 de țări, informează agenția de presă EFE, citată de Mediafax.

Nicole Kidman vrea să rămână însărcinată

Actriţa în vârstă de 47 de ani, mama a patru copii, a recunoscut recent că nu este pregătită să se mulţumească cu familia pe care o are şi îşi doreşte foarte mult să rămână însărcinată, potrivit site-ului contactmusic.com, citat de Mediafax.

VIDEO: Angelina Jolie a anunţat că suferă de varicelă

Actriţa americană a publicat, vineri, un mesaj video pe site-ul YouTube în care şi-a anunţat fanii că suferă de varicelă, informează revista People, citată de Mediafax.

Catalin Botezatu a trecut pe la estetician inainte de ziua lui

Saptamana viitoare Catalin Botezatu implineste 48 de ani asa ca se pregateste din timp ca sa arate impecabilpentru petrecerea pe care urmeaza sa o dea. Zilele trecute el a trecut pragul clinicii Dr.Iancu Morad pentru a-si revigora un pic pielea fetei si a stopa imbatranirea.

Cum au reactionat Smiley, Alex Velea, Gina Pistol si Cristina Rus cand l-au vazut pe Jorge deghizat in Alex Velea

Jorge a facut furori la “Te cunosc de undeva” dupa ce l-a imitat la perfectie pe Alex Velea si a cantat live piesa acestuia “Din vina ta” uimind nu doar juriul si telespectatorii, dar si vedete din showbiz. Inclusiv pe adevaratul Alex Velea.

Cătălin Botezatu, sedinţă foto într-un hotel de cinci stele

O zi maraton pentru Cătălin Botezatu, însă a meritat. Prezentatorul emisiunii „Supermodels”, de la Kanald D, este imaginea unei firme de genţi de voiaj cunoscută în toată Europa şi a pozat timp de cinci ore într-un hotel de lux, din Capitală.

VIDEO: Reacția unui bebeluş când îşi întâlneşte cele două surori gemene

Un clip în care un băieţel îşi întâlneşte surorile gemene a devenit viral pe YouTube, reacţia lui stârnind amuzamentul persoanelor care l-au vizionat.

Cea mai scumpă fotografie, vândută cu 6,5 milioane de dolari

Fotograful australian de peisaje Peter Lik a stabilit un record mondial după ce un colecţionar privat a plătit 6,5 milioane de dolari pentru o poză a artistului, reprezentând o imagine a canionului Antelope din Arizona, în Statele Unite ale Americii.

Zoe Saldana a născut gemeni

Actriţa americană, starul filmului "Avatar", şi soţul acesteia, artistul italian Marco Perego, au devenit părinţii unor gemeni.