Cresterea si ingrijirea cameleonilor

Facilitatile de gazduire depind in intregime de numarul, varsta si dimensiunile reptilelor. Puii pot fi tinuti intr-un spatiu comun - un terarium din sticla acoperit cu o plasa sau un geam - care nu trebuie sa fie foarte vast, deoarece puii se pot rataci, avand dificultati in a gasi sursa de hrana. Dupa ce un Cameleon-pantera a implinit 12 saptamani, el trebuie mutat intr-un terarium propriu. Femelele pot fi gazduite pana ating maturitatea, dar numai in numar restrans, in acelasi terarium, acesta avand insa dimensiuni adecvate. Ulterior, ele trebuie separate, deoarece cu timpul devin agresive, manifestand un puternic instinct de aparare a teritoriului. Cameleonii-pantera nu sunt animale foarte timide si, prin urmare, nu au nevoie de o vegetatie abundenta in care sa se ascunda, dar va recomandam sa le amenajati mai multe locuri de odihna in terarium, pentru a-si putea regla temperatura corporala. Este extrem de important sa folositi la decorare plante nontoxice (Hibiscus, Benjamin Ficus), care sa nu contina nici un fel de pesticide. Temperatura si umiditatea Temperatura ideala pentru cameleoni este de 30° C, cu variatii de plus sau minus 5 grade, in functie de distanta fata de termostat. Exemplarele adulte sunt destul de rezistente si suporta relativ usor fluctuatiile termice, in masura in care acestea nu dureaza o perioada prea lunga. In timpul noptii, scadeti temperatura cu cateva grade, pentru a permite incetinirea metabolismului cameleonilor. Iarna puteti sa micsorati putin temperatura ambientului si sa incetiniti treptat ritmul de hranire. Puii de Cameleon nu suporta prea bine temperaturile ridicate si trebuie sa fiti foarte atenti sa nu supraincalziti terariumul. In cazul unor fluctuatii este de preferat o temperatura mai scazuta decat una prea ridicata. Umiditatea este, de asemenea, un factor deosebit de important pentru sanatatea reptilelor. Pulverizati cameleonii adulti de doua ori pe zi cu apa calduta, iar pe cei tineri de trei ori, pentru a impiedica deshidratarea lor. Iluminare naturala sau artficiala? La reptile, absorbtia razelor ultraviolete este esentiala pentru metabolizarea calciului. Atunci cand pielea cameleonului este expusa luminii solare, in organism se declanseaza un proces de producere a vitaminei D3 care este un element cheie in metabolizarea calciului. Daca veti tine animalul tot timpul in casa, va recomandam sa achizitionati o lampa fluorescenta care sa genereze o cantitate suficienta de raze A si B ultraviolete. In afara de aceasta puteti folosi un bec mic (de 40-60 de W) pentru incalzirea suplimentara a cameleonilor. Alegerea unui Cameleon-pantera Articol

Alegerea unui Cameleon-pantera

Indiferent de paleta coloristica a cameleonilor, cel mai important lucru de care trebuie sa tineti cont atunci cand doriti sa achizitionati un asemenea animal de companie - fie de la un pet-shop, fie de la un crescator - este starea de sanatate a acestuia. Inainte de a alege un Cameleon, observati cu rabdare animalul vizat timp de cateva minute. Acesta trebuie sa fie alert si atent la tot ceea ce se petrece in jurul sau. Ochii trebuie sa fie rotunzi si proeminenti; nu alegeti exemplare cu ochi infundati in orbite, deoarece acest lucru este un semn de deshidratare sau malnutritie. Dupa aceasta scurta examinare vizuala, luati cameleonul in mana, incercand sa-i evaluati greutatea. Animalul trebuie sa fie relativ greu comparativ cu dimensiunile sale si, lucru foarte important, sa fie solid si robust. Va recomandam sa optati pentru exemplare cu varsta cat mai apropiata de cea a maturitatii, pentru a fi siguri de calitatea coloritului si de starea buna de sanatate a animalului. Pe de alta parte, puteti cumpara si pui, in masura in care cunoasteti bine modul de ingrijire al acestora, ei necesitand mai multa atentie si grija decat adultii. Cresterea si ingrijirea cameleonilor Articol

Lumea pisoilor

Femelele intra pentru prima data in calduri intre 9 si 12 luni, in timp ce masculii ating maturitatea sexuala in jurul varstei de 13-14 luni. Gestatia dureaza in jur de 68 de zile si reprezinta o etapa care nu pune prea multe probleme de sanatate femelei. La nastere, greutatea puilor este de circa 80 de grame, dar aceasta va creste rapid datorita voracitatii micilor feline, chiar cu 15 grame pe zi. Femela reuseste sa produca indeajuns de mult lapte pentru a hrani toti puii pe saturate. Dupa aproximativ 7 zile de la nastere, ochii puilor se vor deschide. Se pare ca singura problema o reprezinta faptul ca mama este exagerat de protectoare si nu-si abandoneaza niciodata puii, de grija lor uitand chiar sa mai manance. Din acest motiv, ar fi bine sa va asigurati ca proaspata mama primeste o hrana completa si chiar sa-i stimulati apetitul, oferindu-i cat mai multe delicii culinare. Intretinere usoara, fara probleme La fel ca in cazul tuturor pisicilor cu blana scurta, intretinerea unei pisici Singapura este deosebit de simpla. Este indicata perierea regulata, dar nu la intervale de timp prea dese, si imbaierea de cel putin 2 ori pe luna. Mangaierea delicata a parului cu o piele de antilopa are darul de a conferi blanii un aspect lucios si matasos, ajutand totodata la mentinerea sanatatii pielii si firelor. Ochii foarte mari ai Singapurei au tendinta de a lacrima, motiv pentru care trebuie curatati zilnic de impuritatI, cu ajutorul produselor speciale. Urechile, care sunt de asemenea foarte mari si atrag cantitati insemnate de praf, trebuie curatate cu delicatete, cel putin o data pe saptamana. Degusta sau... devoreaza? Singapura nu este o pisica vorace si nici pretentioasa. Ea consuma aproape tot ceea ce i se serveste. Dieta zilnica a unei pisici adulte ar trebui sa fie formata din aproximativ 70 de grame de crochete sau 200 de grame de hrana umeda. O altfel de Abisiniana?!? Experta in "relatii publice"... Articol

Experta in "relatii publice"...

Singapura nu prea pare sa se considere pisica, ci mai curand unul dintre membrii familiei dumneavoastra si poate fi un prieten sincer si afectuos. Vocea ei este calda, delicata si exprima de regula aprecierea deosebita a felinei fata de compania stapanilor ei. Atenta la amanunte, Singapura reuseste sa identifice foarte repede obiceiurile sau pasiunile persoanelor alaturi de care isi duce viata, mai mult chiar, se amuza pe seama lor imitandu-le. Tommy Meadow povestea despre una dintre pisicile sale ca invatase sa porneasca televizorul, dar ca nu urmarea decat emisiunile in care apareau caini sau pisici. S-ar putea spune ca Singapura ar avea ceva din caracterul cainilor, deoarece este foarte usor de dresat, mai ales cand este vorba sa-si insoteasca stapanul la plimbare. Cel mai important aspect al caracterului ei este reprezentat insa de usurinta cu care isi face noi prieteni nu doar din randul altor animale, ci chiar dintre persoanele care viziteaza casa stapanilor, din acest punct de vedere fiind o adevarata experta. Miscarea pe care pisica o efectueaza in timp ce se joaca o ajuta la dezvoltarea fizica. Un mare avantaj al rasei este acela ca masculii aflati in perioada de imperechere nu-si marcheaza teritoriul nici in casa, nici in jurul acesteia. Alt mare avantaj este acela ca, desi Singapura este o pisica vivace, ea nu este absolut deloc zgomotoasa. Astfel, in perioada de calduri, femela nu "urla" precum surata ei asiatica, ci, mai curand, murmura, permitand proprietarului sa doarma linistit noaptea. "Vocabularul" acestei pisici se bazeaza mai mult pe gesturi si mai putin pe actiuni, ea exprimandu-se prin intermediul privirilor sau al miscarii labelor. Uneori isi loveste usor stapanul, in semn de mangaiere, ba chiar il musca delicat, ceea ce nu intotdeuna este nedureros. Despre aceasta pisica crescatorii spun ca s-ar asemana, in privinta comportamentului, cu niste cazane cu apa aflate sub presiune pentru ca este mereu in miscare, este agitata si debordeaza de vitalitate. Cu toate acestea, ea este in stare sa stea ore in sir pe pieptul unei persoane bolnave, veghind la insanatosirea sa. Este, de asemenea, foarte ingenioasa, vrea sa afle totul si sa patrunda oriunde, in special acolo unde i se interzice accesul, dar acest aspect face parte din sarmul sau. Durata medie de viata a unei astfel de pisici este de 15 ani. O altfel de Abisiniana?!? Lumea pisoilor Articol

O altfel de Abisiniana?!?

La prima vedere, oricine ar intalni o Singapura s-ar gandi sa are de-a face cu o noua varietate de Abisiniana. Tiparul blanii este aproximativ identic, dar, la o examinare mai atenta, se poate observa ca cele doua rase se aseamana doar in privinta urechilor, care sunt mari, restul fiind total diferit. Singapura este o pisica alerta, sanatoasa, cu un corp elegant, ce are o structura osoasa puternica, dar uimeste prin dimensiunile corporale reduse. In Cartea Recordurilor Guinness, Singapura este considerata etalonul pentru cea mai mica pisica domestica. Cei mai multi dintre medicii veterinari ar fi tentati sa creada ca este ceva in neregula cu aceasta felina, avand in vedere faptul ca are un corp atat de mic, creand impresia ca ar fi insuficient dezvoltata (femelele cantaresc intre 1,8 si 2 kg, in timp ce masculii nu depasesc 3 kg in greutate). Pe nas trebuie sa existe semne puternice de pigmentare cu o culoare inchisa. Linii de "Cheetah" (pisica salbatica africana) pornesc din colturile interioare ale ochilor si merg paralel cu nasul, oprindu-se inainte de inceperea zonei de crestere a mustatilor. Pe frunte are desenat semnul "M", caracteristic pisicilor tigrate. Experta in "relatii publice"... Lumea pisoilor Articol

Labradorul in Romania

Rasa a devenit din ce in ce mai populara si in tara noastra, mai ales in ultimii 7 - 8 ani. Cu cativa ani buni in urma, arbitram intr-o expozitie in tara, cand, in ring imi intra un caine pe care il vazusem mai demult in poze si "pe viu", cateva exemplare razlete in expozitiile putine, vazute de mine, la acea vreme, in strainatate. Era o femela neagra de Labrador, prima importata in Romania si care era intr-adevar ceea ce trebuia sa fie! Nu semana nici pe departe cu Labradorii "nomenclaturisti" ce erau extrem de "premiati" pana in acel moment! Afirmatia mea, facuta in gura mare, a fost: "Uite, in sfarsit, un Labrador!". Cainele ii apartinea lui Mate Csaba, cel care, in anii care au urmat, a prasit si raspandit rasa in tara la un ridicat nivel de calitate. Din ce in ce mai numerosi sunt detinatorii acestei rase si, se pare ca, usurel, apar, cum este si normal, tot mai multi crescatori. Dar, pe langa fateta pozitiva a lucrurilor, trebuie sa o vedem si pe cea mai "intunecata". Cresterea in popularitate a acestei rase poate duce, asa cum s-a intamplat si in tari mai avansate intr-ale chinologiei, la "poluarea excesiva" a efectivului si asta numai din ratiuni pur "economice". Labradorul se vinde! Sfatul meu este sa nu va cumparati un Labrador inainte de a consulta pe cineva competent si care va poate da o garantie minima de calitate asupra cainelui pe care doriti sa-l cumparati. De-a lungul vremii Un caine polivalent Articol

Un caine polivalent

Se poate spune ca nu exista pe pamant rasa care sa fie atat de atasata de om si care sa nu poata trai fara a face parte din "haita" care este familia stapanului! Accepta cu usurinta ultimul loc in ierarhia acesteia si nu doreste altceva decat sa se afle mereu in prezenta dumneavoastra. Daca doriti doar un caine care sa va stea cuminte la picioare, zilnic, in momentele in care va relaxati si nu puteti sa-i acordati macar de trei ori pe saptamana cate 30 de minute de miscare, este mai bine sa uitati de Labrador! Oferiti-i ceea ce iubeste el cel mai mult: posibilitatea sa inoate, sa aporteze din apa obiecte sau efectuati impreuna activitati de diverse tipuri, cum ar fi exercitiile de subordonare, de agility, plimbari alaturi de dumneavoastra cu bicicleta, toate tratate ca o joaca! Reputatia Labradorului nu mai are nevoie de recomandari, a fost testat si este utilizat in diverse domenii, incat polivalenta lui nu mai constituie un secret sau o surpriza pentru nimeni. Excelent aportor, el poate sa gaseasca o pasare pierduta pe sau sub suprafata apei si, ei bine, da, poate plonja in adancime, tinandu-si respiratia, pentru mai multe secunde. Apa rece nu il sperie datorita parului dens, care il protejeaza, uscandu-se totodata foarte repede, astfel incat cainele nu ajunge niciodata sa se ude pana la piele. El se descurca la fel de bine si pe "terra ferma". Labradorul munceste pentru stapanul sau, conducandu-se fie dupa semnalele vizuale, fie dupa cele auditive, pe o distanta de pana la 150 de metri. La solicitarea acestuia, cainele poate cauta vanatul cazut, intr-o cheta in zig-zag. Daca doua pasari au cazut sub focul de arma, el va memora locurile si le va aporta in ordinea in care acestea au atins pamantul. Aptitudinile sale il recomanda, de asemenea, ca ghid fara pereche pentru nevazatori atat in oras, cat si in locuri necunoscute. El este de mare ajutor si ca insotitor pentru persoanele handicapate motor, acompaniind carucioarele, deschizand si inchizand usile. La toate acestea se adauga serviciile prestate in folosul comunitatii prin detectarea de explozivi, droguri, cautarea de persoane disparute. Este un minunat companion al copiilor, un adevarat frate mai mare, care le suporta asalturile mai mult sau mai putin tandre, cu multa rabdare, chiar cu stoicism. Nu pot incheia fara cateva referiri la alimentatia Labradorului. El este un mare gurmand! Inghite tot ceea ce i se pune in fata! Atentie la dieta pentru ca aceasta rasa este predispusa la obezitate, boala care, ca si necazul, nu vine niciodata singura. Moderatia in alimentatie si miscarea sunt cele mai bune arme pentru a-l pastra sanatos, vesel si iubitor pe acest "frate" al omului! De-a lungul vremii Labradorul in Romania Articol

De-a lungul vremii

Exista multe teorii cu privire la originea Labradorului, dar cel mai probabil este faptul ca el a ajuns in Terra Nova odata cu exploratorii Lumii Noi, pescarii si colonistii europeni, englezi sau norvegieni. Cu timpul, conditiile de viata extrem de dure din acel colt de lume au contribuit la modelarea unei rase de caini mai putin obisnuita. Acestia erau inotatori remarcabili, cu blana de o singura culoare, de cele mai multe ori neagra, si se numeau Terra Nova de Saint John, fiind intalniti cel mai des in regiunea capitalei peninsulei Terra Nova. Dupa unii autori britanici, localnicii pescari ii considerau caini ideali, pe care ii praseau si le exploatau calitatile naturale, utilizandu-i la intinderea plaselor de pescuit si la recuperarea pestilor scapati din navod. Promovarea rasei se leaga insa de numele Lordului Malmesbury care a decis sa se ocupe de selectia acestori caini renumiti ca plonjori si inotatori. El i-a botezat Labradori, dupa regiunea in care ei isi aveau originea. Tot Lordul a fost acela care a produs primul stramos al rasei. Un caine polivalent Labradorul in Romania Articol

Sanatate

Dupa ce rasa a fost prezentata la Madison Square Garden, s-au facut multe speculatii pe baza motivelor care ar fi determinat scurtarea picioarelor pisicilor Munchkin si s-a pus problema daca rasa va fi sau nu recunoscuta de vreo asociatie felina. Unii iubitori de pisici si-au manifestat ingrijorarea in legatura cu faptul ca aceasta pisica ar putea suferi, la fel ca Teckelii, de afectiuni ale coloanei vertebrale (lordoza). Pana in prezent insa nu exista nici o dovada certa care sa conduca la concluzia ca scurtarea picioarelor ar afecta cu ceva sanatatea acestor pisici. Spre deosebire de Teckeli, pisicile Munchkin nu au suferit nici un fel de schimbare a structurii sau a flexibilitatii coloanei vertebrale. Caracteristici generale Caracteristica distinctiva (picioarele scurte) este determinata de o mutatie dominanta autosomala spontana - ce s-a produs de mai multe ori la pisicile domestice. Munchkin sufera de o scurtare a membrelor si ar putea avea o usoara inclinare a oaselor lungi. Coloana vertebrala nu este afectata si este similara in privinta formei si a flexibilitatii cu cea a pisicilor domestice obisnuite. Picioarele scurte nu impiedica mobilitatea animalului si nici abilitatile sale de a supravietui in libertate. Rasa s-a dezvoltat ca urmare a unor modificari genetice spontane aparute la pisici obisnuite, accentuate ulterior prin incrucisarea cu alte pisici, indiferent de rasa. Munchkin este independenta, inteligenta si reactioneaza bine atunci cand este luata in brate. Aspect general Personalitate Articol

Personalitate

Munchkin este o adevarata comedianta cu picioare scurte, sarmanta, cu un caracter puternic, o pisica inteligenta si foarte sociabila, apreciind in mod deosebit compania stapanului ei. Este intr-adevar mica de inaltime, dar se pare ca este foarte sigura pe sine si are o personalitate exceptionala. Iubeste copiii, dar este prietenoasa si cu celelalte pisici si se intelege bine chiar si cu cainii. Cu toate ca alearga precum un iepuras sau o veverita, ea este o pisica in toata puterea cuvantului. Munchkinul adora sa se joace, comportandu-se ca un pisoias pe durata intregii sale vieti. Este mereu curioasa si ii place sa ascunda prin casa diverse obiecte, cum ar fi ceasurile sau creioanele, pentru a se distra mai tarziu cu ele. La fel ca si Siameza, se acomodeaza imediat cu hamul si lesa, fiind incantata de plimbarile prin parcuri sau imprejurul casei. In ciuda picioarelor scurte, Munchkin-ul alearga foarte repede, miscandu-se ca un dihor si atingand viteze de invidiat. Dimensiunile picioarelor reprezinta chiar un avantaj, deoarece poate schimba directia de deplasare mult mai usor si se poate catara mai rapid. Cu toate ca este considerata a fi o excelenta acrobata, executand rotiri elegante prin aer atunci cand isi vaneaza jucaria, aceasta pisica nu poate sari atat de sus precum cele din alte rase, ceea ce poate fi totusi o veste buna pentru cei care se tem ca frumoasa lor felina ar putea evada pe geam. Munchkinul nu poate escalada nicidecum pervazul ferestrei. Aceste pisici - spun crescatorii - se comporta de parca ar fi obligate sa-si distreze stapanii si sa le starneasca "avalanse" de rasete. "Ele au simtul umorului" - sustine Pfleuger. Aspect general Sanatate si caracteristici generale Articol

Aspect general

In afara de picioarele foarte scurte, Munchkin-ul este o pisica obisnuita, de talie medie, cu un corp puternic, de tip semi-extraneu, si cu un piept bine rotunjit. Lungimea corpului este cu aproximativ 40% mai mare decat inaltimea. Capul este lat si, privit din profil, descrie un usor stop la baza fruntii. Urechile sunt de marime medie. Membrele sunt musculoase si nicidecum inclinate. Puii nascuti de aceste pisici vor avea picioare scurte, dar vor exista in cadrul cuiburilor si exemplare cu picioare obisnuite. Masculii sunt putin mai mari decat femelele. Greutatea corporala este cuprinsa intre 2,2 si 4 kg, iar speranta de viata se ridica la aproximativ 15 ani. Frumoasele pisici Munchkin pot avea blana - fie lunga, fie scurta - in toate culorile. Parul este plusat, impermeabil, cu aspect lucios si matasos. Exemplarele cu blana lunga au cozile foarte stufoase, franjurate, caracteristica ce le confera un plus de eleganta. Ochii sunt de dimensiune medie, usor alungiti, si pot avea orice culoare, fiind de preferat totusi o nuanta clara, stralucitoare si intensa. Exista trei tipuri de Munchkin, dar numai o singura rasa. Unele exemplare au picioarele incredibil de scurte si sunt demunite pisici Munchkin "Super scurte", sau se spune despre ele ca ar "imbratisa covorul". Alte exemplare au dimensiuni corporale mai reduse, motiv pentru care au fost denumite Munchkin Mini - aceste pisici au fost inregistrate de catre un crescator la U.F.O. cu numele "Mei Toi", insa prima denumire este mult mai populara. Iar a treia este Skookums, care, cu toate ca este inregistrata ca fiind o rasa aparte, tot Munchkin ramane. Personalitate Sanatate si caracteristici generale Articol

Dogul German, la noi in tara

In Romania, istoria Dogilor este strict legata, ca de altfel si in cazul multor rase de talie mare, de evolutia politica si economica a tarii noastre. Cu ani in urma am fost martorii unei perioade de ,,inflorire" a acestei rase prin eforturile unor merituosi crescatori din Bistrita, Oradea, Bucuresti. Ar fi nedrept sa nu amintesc aici numele unui impatimit al rasei, Dinu Plopsoreanu care, pe langa faptul ca a fost sufletul unui nucleu de crescatori de Dogi de foarte buna calitate, a fost si un mare animator al vietii chinologice din Romania anilor '80. Nu inchei inainte de a va face cunoscut faptul ca, recent, a fost importat in Romania, de catre domnul Augustin Ionescu din Bucuresti, un excelent Dog galben ce, in opinia mea, promite foarte mult. Felicitari si la mai... multi Dogi! Impozant si afectuos Articol

Impozant si afectuos

Nici nu a fost prea greu ca un fizic precum acela al Dogului sa nu atraga interesul, simpatia si, nu in ultimul rand, admiratia iubitorilor de caini! Iata de ce Dogul German a mai fost numit "Apollo al raselor canine". Dar un "Apollo" cu un caracter dificil nu ar fi putut niciodata cunoaste un asemenea succes. Un animal de o asemenea talie, atat de impunator, trebuie, in primul rand, sa inspire totala incredere! Dogul trebuie sa fie impozant, fara a profita insa de aceasta calitate. Prin natura sa, Dogul latra putin, este calm si rezonabil, afectuos cu familia, instinctual atras de catre copii. Cu strainii este neincrezator si rezervat, dar niciodata agresiv! Este un caine usor de dresat. Dogul tanar este sensibil si de aceea este mai bine sa fie tratat cu blandete decat cu severitate. Unul dintre punctele cele mai importante ale educatiei sale il constituie o socializare corecta! Dogul German, la noi in tara Articol

Alimentatie si ingrijire

Alimentatie Pisica Van Turceasca este activa, plina de sanatate, cu un apetit imens. Ea stie intr-adevar sa aprecieze o masa copioasa. Prin urmare este recomandata o dieta stabila, constituita din hrana uscata, suplimentele nutritive si delicatesele putand fi oferite doar ocazional. Unele exemplare, dupa ce au fost castrate, tind sa ia foarte mult in greutate, motiv pentru care este de preferat schimbarea tipului de hrana cu unul special creat pentru pisicile cu tendinte de ingrasare. Pisoii Van Turcesti sunt foarte interesati de ceea ce mananca stapanul lor si, oricat v-ar implora din priviri sa le dati si lor o bucatica, incercati sa va abtineti. Este foarte greu sa-i dezobisnuiti ulterior! Ingrijire Pisicile Van Turcesti nu necesita o ingrijire deosebita a superbei lor blani, aceasta pastrandu-si aspectul doar prin periere, tratament pe care ele il adora pur si simplu. Perierea previne, in acelasi timp, formarea ghemelor de blana in stomacul felinelor. Nu este nevoie sa imbaiati pisicile, decat in situatii cu totul exceptionale, sau in situatia in care sunt prezentate in expozitii. Cat costa o pisica Van Turceasca? Avand in vedere faptul ca aceste pisici sunt foarte rare, iar Turcia interzice exportul, pretul lor este destul de ridicat, fiind cuprins intre 220 si 400 de lire sterline (11.800.000 - 21.500.000 lei). Aspect general Comportament Articol

Comportament

De-a lungul vietii sale, pisica Van Turceasca nu se va atasa decat de o persoana sau doua. Jucausa si curioasa, va reusi sa va inveseleasca viata in fiecare moment. Ea stie tot ce se petrece in casa, iar atunci cand veti aduce un obiect nou, trebuie imediat sa il inspecteze. Poate invata rapid sa deschida usile si sertarele. Crescatorii spun ca se poate citi pe figura ei cum isi chinuie mintea sa descopere solutia unei probleme. Daca veti cumpara o asemenea pisica, trebuie sa va formati reflexul de a inchide mereu capacul toaletei, deoarece obsesia ei pentru apa o va impinge sa faca baie pe negandite. Nu iubeste nimic mai mult decat sa se joace alaturi de stapanul ei si uneori se aseamana mult cu un caine: se rostogoleste, face tumbe, aduce jucariile celui care i le-a aruncat si nu se opreste decat atunci cand si-a epuizat toate fortele. De asemenea, stie sa recunoasca sunetul masinii stapanului si are obiceiul sa-l astepte la usa. O pisica Van tipica este foarte iubitoare si solicita intr-un mod propriu atentia stapanului. Asa ca, daca simtiti ca va impinge cu capul si va musca delicat de varful degetelor, inseamna ca este timpul pentru joaca. Atentie! Pisica Van nu va tolera niciodata neglijenta si indiferenta si nu va ezita nici o clipa sa-l paraseasca pe stapanul nedemn de ea. In conditii optime, speranta de viata a acestei pisici este ridicata, ajungand chiar la 15 ani. In privinta loialitatii se aseamana, de asemenea, cu cainele: isi urmeaza pretutindeni stapanul si ii face placere sa-l priveasca, ore in sir, cum lucreaza la calculator, doarme, citeste sau priveste la televizor. Van Turceasca este o pisica extrem de sociabila si se intelege bine cu o mare varietate de animale de companie. Este foarte sigura de sine si neinfricata, de aceea nu va ezita sa se apere, daca este cazul, de animale mult mai mari decat ea. Dupa aproape doua luni de la nastere, mama decide ca pisoii sunt destul de mari pentru a se descurca singuri. Acest tratament dur, rigid, ii ajuta pe pisoii Van Turcesti sa devina, la maturitate, exemplare dezinvolte si sigure pe sine. Dupa ce mama le-a dat libertate deplina, pisoii isi petrec tot timpul cu jocuri antrenante, mici batalii si alergari. Bernard Debray, care este si crescator de Norvegiene de Padure, declara: "In timp ce pisoii Van Turcesti se luptau de zor, micutii Norvegieni stateau si ii priveau." In orice caz, temperamentul inflacarat al pisoilor se va linisti cu timpul. Motanii ating maturitatea la varsta de 2-3 ani, in timp ce femelele pot fi imperecheate mult mai devreme. Gestatia dureaza doua luni. Educatia unei asemenea pisici depinde mult de caracterul stapanului. Mai precis, Van Turceasca nu are nevoie de un stapan slab de inger, indecis si delasator, ci de unul ferm, care stie sa se impuna. Aceasta pisica este indeajuns de inteligenta pentru a intelege care sunt limitele si regulile. Pentru ca educatia sa dea roade, ea trebuie initiata din timp, de pe vremea cand pisica este inca mica. Fara a striga la ea si fara a o lovi, spuneti-i simplu, pe o voce ferma si decisa, "Nu!", atunci cand este cazul. Van Turceasca nu este genul care sa uite ceva, motiv pentru care, atunci cand vine ora mesei, incepe sa-si caute stapanul. Are un simt foarte dezvoltat al egalitatii - totul din casa trebuie impartit - astfel ca, daca o alta pisica primeste alintari, va veni si ea repede in cautare de afectiune, chiar daca, la momentul respectiv, nu prea simte nevoia. Aspect general Alimentatie si ingrijire Articol

Ingrijire

In general, Burmilla nu necesita decat o ingrijire minima, la fel ca toate celelalte pisici cu blana scurta. Este, insa, indicat sa-i indepartati in mod regulat firele de par moarte din blana. De asemenea, este bine sa curatati frecvent impuritatile din jurul ochilor pisicii, precum si urechile. Alta operatiune, care trebuie realizata la intervale de timp regulate, este taierea varfurilor ghearelor felinei. Pisicile Burmilla argintii sunt, de obicei, mai active, motiv pentru care blana lor are nevoie de o ingrijire mai atenta in ideea indepartarii prafului si a mizeriilor acumulate pe parcursul "aventurilor" lor. Este necesara doar o simpla periere zilnica. Burmilla adora, de obicei, aceste momente speciale dedicate intretinerii blanitei si, adesea, ii "implora" pe stapani sa-i acorde mai multe astfel de atentii. Burmilla este o pisica eleganta, de marime medie, cu aspect extraneu. Aspect general Caracter Articol

Caracter

"Amestecul" dintre stilul insistent, agitat, zgomotos si distrugator al Burmezelor si cel calm, relaxat si lenes al Persanelor a avut drept rezultat caracterul cu totul exceptional al Burmillelor. Curioase si netematoare la o varsta frageda, aceste pisici, dupa ce ating maturitatea, se dovedesc a fi extrem de inteligente si afectuoase. Usile si sertarele nu pun niciodata probleme unei Burmille si orice lucru gasit prin casa - pornind de la sosete, plicuri, pixuri sau manusi, pana la dulciuri, fructe, chei sau bijuterii - devine imediat obiect de studiu si apoi jucaria favorita. Alergatul jucariilor sau plimbatul hartiilor se va opri insa brusc la un moment dat, iar jucausa felina va sari in bratele stapanului, unde stie ca va gasi locul ideal pentru odihna. Torsul ei zgomotos, drept semn de multumire, si privirile inocente, calde si afectuoase sunt capabile sa topeasca si cele mai inghetate inimi. Avand o mimica excelenta, Burmilla poate interpreta orice fel de "rol": o frumoasa adormita ascunsa intr-un colt intunecat, un catel care isi vaneaza coada, un sarpe care se furiseaza pe podea, o maimuta cocotata pe draperii, un vartej pe sub cearceafuri, o balerina dansand pe marginea usii de la sifonier, un detectiv in cautarea infractorului...si lista poate continua. Mai presus de toate, insa, ceea ce incanta cel mai mult sunt natura curioasa si iubitoare si caracterul seducator, calitati care o fac irezistibila pe micuta "vrajitoare de inimi" - Burmilla. Aspect general Ingrijire Articol

Aspect general

Burmilla este o pisica de tip extraneu (clasata in grupul pisicilor asiatice - exemplare de tipul Burmezei), are talie medie, blana scurta si deasa, impresionanta prin contrastul puternic dintre umbre sau culoarea varfurilor parului si subparul de un argintiu pur. Corpul Burmillei are o puternica structura osoasa si muschi bine dezvoltati, iar miscarile sale sunt de o eleganta desavarsita. Femelele sunt putin mai mici decat masculii, dar au o greutate corporala mai mare decat s-ar parea la prima vedere. Pieptul cu forme rotunjite si spatele drept confera o nota armonioasa intregului aspect fizic al Burmillei. In cazul majoritatii exemplarelor, membrele posterioare - putin mai lungi decat cele anterioare - sunt perfect drepte, iar labele, de forma ovala, sunt ferme. Coada, de lungime medie spre lunga, potrivit de stufoasa, se termina cu un varf rotunjit. Crestetul capului este usor rotunjit, distanta dintre urechi este moderata, oasele obrajilor sunt late, terminandu-se cu o muchie scurta, obtuza. Privit din profil, nasul scurt si drept, aliniat cu barbia ferm definita, trebuie sa prezinte un stop moderat. Fata are o expresie inocenta si dulce, seducatoare. Conturul de culoare inchisa al buzelor accentueaza expresia faciala usor "zambitoare", specifica Burmillei. Urechile, de marime medie spre mare, au varfurile rotunjite; usor inclinate spre inainte, ele sunt late la baza si asezate la distanta moderata una de cealalta. Liniile exterioare ale urechilor continua conturul fetei, caracteristica ce nu se regaseste la majoritatea masculilor adulti, ai caror obraji sunt puternic dezvoltati. Ochii Burmillei sunt foarte frumosi, mari, expresivi, usor oblici si distantati; acestia pot avea orice tenta de verde, singura conditie fiind aceea ca nuanta sa fie clara, limpede si luminoasa. Avand in vedere prezenta genei Orange (O) - care influenteaza culoarea ochilor spre nuante de galben - la exemplarele Burmilla roscate, crem si tortie, se permite culoarea chihlimbarie a ochilor. Blana este scurta si deasa, cu textura matasoasa, nu foarte lipita de corp, deoarece prezinta un subpar bogat. Culoarea de baza este alb-argintie. Alaturi de varietatile umbrite sunt recunoscute si cele cu blana intr-o singura culoare, dar si tortie (tricolore). In acest ultim caz, culorile trebuie sa fie distribuite uniform pe tot corpul pisicii. Culoarea pielii nasului este asemanatoare cu cea a teracotei, cu exceptia exemplarelor roscate si crem (care au pielea nasului roz) si tortie (culoarea nasului trebuie sa fie in armonie cu cea a blanii). Caracter Ingrijire Articol

Sanatate si pret

Probleme de sanatate - surzenia Surzenia afecteaza majoritatea pisicilor Angora complet albe, care au ochii albastri. Este de subliniat faptul ca rasa Angora Turceasca nu este predispusa la surzenie mai mult decat orice alta rasa sau orice pisica domestica alba cu ochii albastri. Pisicile albe, apartinand oricarei rase, se pot naste fie complet surde, fie partial, surzenia lor fiind strans legata de gena dominanta responsabila de blana alba si de gena responsabila de culoarea albastra a ochilor. Pisicile albe care au un ochi albastru si unul verde sau caprui, sunt de regula surde de urechea aflata pe aceeasi parte cu ochiul albastru. Intretinerea Angora turcesca este foarte usor de intretinut, avand in vedere ca blana ei semilunga este lipsita de subpar. De regula, o pisica Angora de show necesita o baie pe saptamana, urmata de o pieptanare minutioasa, cu ajutorul unei perii de sarma. Cat costa un pisoi de rasa Angora Turceasca? Pisoii Angora pot fi vanduti pentru sute sau chiar mii de dolari, in functie de crescator, linie de rudenie, culoare, tiparul blanii si culoarea ochilor. Un exemplar matur, care a avut numeroase participari la show-uri feline, sau care este ideal pentru reproductie, poate valora intre 50$ si 400$. Explicatia faptului ca aceste feline sunt atat de scumpe este foarte simpla: pisicile Angora de rasa pura - complet albe, avand un ochi albastru si unul chihlimbariu - sunt foarte rare. De regula, asememea exemplare nu sunt destinate vanzarii, crescatorii pastrandu-le pentru reproducere. Structura Parul de pe corp este de lungime medie. Blana este foarte fina, are o stralucire de matase, iar pe abdomen tinde sa se onduleze. Nu prezinta subpar. Culoarea Toate culorile sunt acceptate, inclusiv toate combinatiile cu blana alba. Articol

Comportament

Angora Turceasca este o pisica inteligenta, plina de viata, care poate fi instruita foarte usor, dar care nu este supusa. Cu toate ca este independenta, pisica Angora turceasca este recunoscuta pentru loialitatea si atasamentul ei, dar si pentru amuzamentul pe care il poate starni in familie. La fel ca si "ruda" sa, pisica Van Turceasca, Angora este binecunoscuta pentru abilitatile sale de buna inotatoare. Se povesteste chiar ca unele au plonjat de buna voie in piscina pentru a face baie. Trebuie mentionat insa ca nu toate pisicile Angora iubesc apa, dar acestea sunt in numar restrans. Cele mai multe adora sa inoate si manifesta foarte mult entuziasm in acest sens. Totul depinde de educatia pe care au primit-o pisoii - daca mama lor este o buna inotatoare, atunci si puii vor dobandi aceasta abilitate, mai mult ca sigur. Orice obiect din casa poate fi transformat de catre o Angora in jucarie. Trebuie sa mai stiti ca nu veti putea tine in brate o asemenea pisica mai mult de cateva minute, deoarece este foarte agitata, curioasa si adesea este tentata sa alerge prin toata casa cu viteza maxima. Gratia si schemele ei de joaca o fac deosebit de amuzanta pentru privitori. De asemenea, Angora este o pisica foarte incapatanata si odata ce si-a propus ceva nu va avea odihna pana ce nu va duce la indeplinire acel lucru. De exemplu, daca ii veti lua jucaria, inainte sa se fi plictisit de aceasta, ea nu va sta o clipa locului pana ce nu va descoperi locul in care ati ascuns-o si isi va recupera proprietatea. Este capabila sa deschida toate usile, fie ca este vorba despre camere, sifonier, debara sau frigider. Daca nu-si va gasi jucaria sau nu o va putea recupera, va mienuna tot timpul, "rugand", "implorand", "insistand", "ordonand", in ultima instanta, sa o ajutati. Intr-o astfel de situatie, cand s-a iscat un "razboi al opiniilor", in cele mai multe cazuri, controversa se va solutiona doar daca cedati insistentelor sale. Intre Angora si stapanul ei se formeaza, de regula, o legatura sufleteasca deosebit de puternica. Aceasta pisica isi iubeste mult stapanul si are incredere oarba in el. Desi arata afectiune tuturor membrilor familiei, o singura peroana se va bucura de aceasta relatie sufleteasca exceptionala. Unele pisici Angora adora chiar sa "converseze" si, mai mult, insista sa aiba ele ultimul "cuvant". Vocea acestei pisici este, de obicei, calda, suava, melodioasa si placuta la auz. Articol