Cane Corso, vajnicul aparator

Care sa fie, oare, legatura dintre Cane Corso-ul din Evul Mediu si cel recunoscut de catre FCI in 12 martie 1999? Aceasta intrebare a generat si genereaza inca mari neintelegeri. Astfel, Stefano Gandolfi, presedintele Societatii crescatorilor de Cane Corso, vede in acest caine "traditia si istoria Italiei", in timp ce alti cercetatori cauta adevarul in radacinile cuvantului si considera ca apelativul "Corso" provine din termenul grecesc "Kortos" care inseamna "curte ingradita".

Dar si latinul "cohors" semnifica tot curte, iar vocabula de origine celta "coarse" poate fi gasita si astazi in vocabularul limbii engleze, dar cu intelesul de "dur, robust". Oricat am cauta numele original, trebuie sa recunoastem ca fiecare dintre denumirile amintite se potriveste acestei rase.

De la inceputuri
Cele mai vechi documente privitoare la rasa dateaza din secolul al XVI-lea. Valvassone scrie, fara nici o indoiala, despre Cane Corso, numindu-l "il corso". In lucrarea sa intitulata "Istoria Animalelor", care dateaza din 1516, scriitorul elvetian Konrad Von Gestner se refera la acest caine si il descrie ca fiind viteaz, puternic si bucurandu-se de aprecierea vanatorilor, iar Francesco Teofolo (1491-1544) picteaza Cane Corso luptandu-se cu un urs. De mentionat ca in tablourile acelor vremuri sunt ilustrati caini care seamana izbitor cu Cane Corso-ul din zilele noastre.

Stramosii acestor caini erau utilizati in arenele circurilor, la luptele cu animale salbatice si la vanatoare. Ulterior, in secolul al XIX-lea, la vanatoare se foloseau mai multe rase de caini. Unii cautau prada, iar altii aveau misiunea de a o imobiliza pana la sosirea vanatorului. Acestia din urma erau Cane Corso, de aici provenind si denumirea de "vanator de mistreti". Din pacate, dupa cele doua Razboaie Mondiale, asemenea multor altor rase de caini, si Cane Corso a disparut aproape in intregime.

In 1973, profesorul Giovanni Bonatti a descoperit in orasul Puglia cateva exemplare pe care le-a descris ca fiind niste caini de marime medie, de tip molosoid, cu par scurt, si care nu au nimic de-a face cu Mastino Napoletano. Cu toate ca seamana cu Bullmastiful sau cainele de Malorca, aceste rase nu au avut nici o contributie la formarea Cane Corso-ului, asemanarile datorandu-se doar stramosilor comuni.

Cu timpul, profesorul a devenit un impatimit al rasei si, impreuna cu Giancarlo Malavasi si cu dr. Stefano Gandolfi, a pornit in cautarea exemplarelor inca existente. In anul 1983, ei au fondat S.A.C.C. (Societa Amatori Di Cane Corso), iar in 1987 au editat primul standard al rasei. In acelasi an rasa a fost recunoscuta de catre E.N.C.I. (Ente Nazzionale Della Cinofilia Italiana).

Prima expozitie de club, care s-a desfasurat la 25 noiembrie 1990, a repurtat un succes deosebit, influentand popularizarea si raspandirea ulterioara a rasei. Numarul, pe atunci inca scazut, de exemplare de Cane Corso a inceput sa creasca. In februarie 1994, Federatia Chinologica Internationala a inceput procedurile de recunoastere a rasei, iar la 12 martie 1999 Cane Corso a fost recunoscut si inregistrat de catre FCI cu numarul 343.

Utilitate: un aparator redutabil
Cane Corso este un caine de paza innascut, care nu cunoaste frica. El pastreaza si astazi caracterul puternic al stramosilor sai, aparandu-si "curtea" chiar de la o varsta foarte frageda.

Pentru a putea deveni un adult echilibrat, a carui prezenta sa fie o placere si nicidecum o povara, Cane Corso are nevoie de socializare si dresaj corespunzator. Daca nu a parcurs corect etapele socializarii si ale dresajului, datorita istetimii si mai ales muscaturii puternice, ca oricare alt caine de asemenea dimensiuni, acesta poate deveni un adversar de temut. Cu toate ca "specialitatea" sa este paza, el se integreaza foarte usor in viata de familie, fiind in acelasi timp un caine bland si afectuos, indeosebi cu copiii. In Italia este apreciata deosebita lui rabdare fata de cei mici, dar din cauza dimensiunilor cainelui, joaca trebuie supravegheata de catre adulti.

In tara noastra, primele importuri de Cane Corso au au avut loc de abia in anul 1995. Incantati probabil de calitatile acestui caine, iubitorii si admiratorii rasei au prins "microbul", astfel ca numarul de exemplare inregistrate in Cartea de Origine creste treptat, de la an la an.

Cateva reguli de alimentatie
Cane Corso are nevoie de o alimentatie adaptata dimensiunilor corporale, precum si stilului propriu de viata. Chiar daca nu este un caine sensibil, puiul de Cane Corso trebuie hranit cu multa atentie, tinand cont de ritmul de crestere si de necesitatile de calciu si de vitamine pe parcursul dezvoltarii. Practica de a hrani sau de a vitaminiza in exces puiul este contraindicata, deoarece aceasta poate dauna grav scheletului aflat in faza de dezvoltare. Cel mai simplu si mai eficient este sa-i administrati o hrana uscata (crochete) de calitate, adecvata perioadelor de dezvoltare a puilor, astfel evitandu-se o eventuala hranire sau vitaminizare necorespunzatoare.

Cainele adult trebuie hranit in functie de miscarea pe care o face zilnic. Astfel, un exemplar activ este bine sa primeasca o cantitate mai mare de hrana, destinata cainilor cu consum de energie ridicat, care poate fi consumata uscata sau rehidratata. Pentru a evita torsiunea de stomac, una dintre cele mai des intalnite probleme de sanatate la Cane Corso, ratia zilnica poate fi impartita in doua mese. Avand in vedere nevoia sporita de exercitiu a acestei rase canine, ar fi ideal sa aiba la dispozitie un spatiu in care sa alerge in voie. Daca insa acest lucru nu este posibil, cainele se va multumi si cu plimbarile zilnice menite sa-i satisfaca nevoia de miscare.

In incheiere putem afirma fara putinta de tagada ca, datorita temperamentului deosebit, acest caine minunat face fata cu brio oricarei situatii, fie ca indeplineste sarcini de paza si aparare, fie ca este doar un simplu membru al familiei. Cane Corso nu isi va dezamagi niciodata stapanul!