Meghan Markle, exasperată de tatăl ei: Cum să-l facă să tacă?

Ultimul interviu pe care Thomas Markle l-a acordat a provocat din nou nemulțumire în familia regală britanică, iar presiunea începe să apese pe Harry și Meghan


Palatul Kensington, unde au reședința Prințul Harry și soția sa, nu a comentat acest subiect, dar este de așteptat ca noua apariție a lui Thomas Markle să nu fie agreată. Un purtător de cuvânt a confirmat, în schimb, pentru Daily Mail că ducele și ducesa de Sussex vor petrece Crăciunul la Norfolk, împreună cu ceilalți membri ai familiei regale.

Este evident că fiecare declarație pe care acesta o face tulbură atmosfera în familia regală și îi face viața grea ducesei Meghan, dar, deși exasperată de insistența lui, ea pare decisă să își ignore mai departe tatăl, când singura cale pentru a-l face să înceteze ar fi să-i asculte rugămințile și să ia legătura cu el.

Continuând să-l respingă, Meghan Markle alimentează o telenovelă care îi aduce numai deservicii.

De altfel, conform Us Weekly, prințul Harry este supărat că nu poate face nimic pentru a împiedica înmulțirea zvonurilor, iar asta începe să apese pe căsnicia lui. "A pus presiune pe relația dintre Meghan și Harry. El este foarte frustrat că nu poate face nimic. A fost greu pentru el să o țină departe de speculațiile negative. Acesta a fost obiectivul relației lor, să o țină departe de tot ce este negativ", a spus o sursă.

Tatăl fostei actrițe americane locuieşte în Mexic și nu și-a mai văzut fiica din perioada premergătoare nunții ei cu Prințul Harry.
Thomas Markle nu şi-a putut conduce fiica la altar pe 19 mai la Windsor, din cauza unei operaţii la inimă. El a stârnit, însă, un scandal după ce a acceptat să pozeze pentru paparazzi în schimbul unei sume de bani, punând familia regală într-o situație stânjenitoare, iar de atunci nu și-a mai putut contacta fiica, notează Daily Mail.

În iulie, Thomas Markle a declarat pentru TMZ că nu va înceta să vorbească cu presa, oricât de frustrați ar fi fiica sa și familia regală britanică, până când nu i se va permite să facă din nou parte din viața ei.
"Am tăcut un an întreg și presa m-a tocat în fiecare zi, spunând că eram un pustnic retras în Mexic, așa că le-am dat povestea mea", a spus el pentru tabloidul online american. "Se pare că interviul a pus familia regală în modul silențios... așa că am mai dat un interviu ca să rup tăcerea. Tot ce au de făcut e să vorbească cu mine", a declarat Thomas Markle. "Nici criminalii nu sunt tratați cum am fost eu", s-a plâns pensionarul american.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod