Prețul succesului: Victoria Beckham, pierderi uriașe în modă


Brandul de lux al soției lui David Beckham a înregistrat pierderi de 11,6 milioane de euro în ultimul an. Dar nu-i o veste atât de rea precum pare.

Pasiunea Victoriei Beckham pentru modă are prețul ei. Unul uriaș, ținând cont de dimensiunea pierderilor consemnate în ultimul an de activitate. Deficitul înregistrat în ultimul an de brandul de lux al vedetei s-a ridicat la 10,5 milioane de lire sterline (11,6 milioane de euro), în creștere notabilă față de cel raportat în anul anterior - 8,5 milioane de lire sterline (9,44 milioane de euro), anunță Daily Mail.

Conform ziarului britanic, pierderile acumulate includ și investițiile pe care Victoria Beckham a continuat să le facă în afacerea sa, inclusiv în dezvoltarea site-ului. Brandul vedetei are magazine în Londra și Hong Kong, dar vinde colecții și accesorii prin intermediul retailerilor Harvey Nichols, Selfridges și Bloomingdale's.

Partea bună pentru designerul britanic este că încasările au crescut anul trecut cu 17%, ajungând la 42,5 milioane de lire sterline (47,2 milioane de euro), spre deosebire de anul precedent, când vânzările au scăzut.



Veniturile au fost propulsate de edițiile limitate pe care Victoria Beckham le-a lansat în colaborare cu discount retailerul american Target, când 150 de linii de produse s-au vândut în numai câteva ore. Totodată, designerul a semnat un acord cu brandul de articole sportive Reebok și cu fostul baschetbalist Shaquille O'Neal.

Activitatea pe care vedeta o desfășoară în sectorul modei este deținută de grupul Beckham Brand Holdings.

Într-un interviu publicat în numărul din noiembrie de Vogue Australia, designerul a vorbit despre pasiunea sa pentru modă, mărturisind că este dependentă de această pasiune căreia îi dedică tot timpul său.
Privind înapoi, spre începutul carierei sale în industria dificilă a modei, vedeta a spus că îi vine greu să creadă tot ce a reușit și a dezvăluit care este cheia succesului său: faptul că în tot acest timp nu s-a oprit din a munci.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod