Bruce Willis vinde casa de vacanță pe care a construit-o din temelii: Lux la cel mai înalt nivel

Brucer Willis cere 33 de milioane de dolari pentru acest colț de Rai pe care l-a amenajat de la zero


Ferestrele mari, din podea până în tavan, oferă vedere amplă din orice încăpere spre curtea interioră, iar înăuntru mai multe canapele și fotolii te invită să stai și să te relaxezi.

Bucătăria masivă are marmură de Carrara și mobilier de culoare albă.

La etaj se află dormitorul principal, în care predomină albul, doar patul din lemn, o noptieră și un dulap aducând puțin contrast.

Tot la etaj se află și baia mare, cu o cadă ovală amplasată lângă o ușă cât tot peretele care dă spre balconul din lemn, de unde poți admira în voie toată curtea, dar și oceanul.

Oaspeții sunt primiți într-una din cele două vile cu câte trei dormitoare cu vedere la piscină și la ocean. Domeniul mai are pavilion pentru yoga și spațiu de joacă pentru copii, dotat cu un vas de pirați. La doi pași se află plaja privată, cu o suprafață de aproape 100 de metri pătrați.

Un alt amănunt important care ridică prețul este că aici s-au căsătorit Bruce Willis și soția lui, Emma Heming, în 2009.
Tot aici au sărbătorit zece ani de căsnicie, cei doi reînnoindu-și jurămintele în fața oaspeților printre care s-a numărat și fosta soție a actorului, Demi Moore. "A fost mereu colțul nostru de Rai. Un loc în care Bruce putea fi total anonim. E un loc sigur, liniștit și fericit în care poți să ridici zmee, să contruiești castele de nisip și să înoți toată ziua în piscină", este mesajul soților Willis, publicat pe platforma de vânzări imobiliare Mansion Global.


Agentul care se ocupă de vânzarea casei a dezvăluit că starul plănuiește să se mute cu familia pe Coasta de Vest. El a scos la vânzare și proprietatea de nouă hectare pe care o deține la New York, după ce în 2018 a vândut un ranch din Idaho cu 5,5 milioane de dolari, la șapte ani după ce l-a pus pe piață, scrie Architectural Digest.

La începutul acestui an, Bruce și Emma au cumpărat o casă cu 9,4 milioane de dolari în Brentwood, lângă Los Angeles, unde se pare că își vor crește cei doi copii, Mabel (șapte ani) și Evelyn (patru ani).
Bruce Willis mai are trei fiice cu fosta soție, Demi Moore: Rumer (30 de ani), Scout (27 de ani) și Tallulah (25 de ani).


Foto: Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod