Acasă la familia Beckham: Incursiune în viața unor oameni bogați

David Beckham se distrează gătind în bucătăria cu cele mai moderne dotări


În bucătărie, vedeta a optat pentru mobilier de culoare închisă. Cuptorul e integrat într-o insulă funcțională, la care uneori Beckham se distrează gătind câte ceva, în timp ce mai trage cu coada ochiului la televizorul montat în perete. Deși nu este foarte spațioasă, bucătăria oferă destul loc pentru a petrece mult timp aici și are toate dotările de top, de la aragaz și cuptor cu microunde până la un espressor de marcă, Fracino Contempo, care costă nu mai puțin de 3.115 euro și produce o cafea la nivelul oferit de un barrista.

Acesta este locul în care David se pozează gătind, iar printre realizările cu care se mândrește se numără un pui și o prăjitură, scrie Daily Mail. Deși bucătăria rămâne inima casei, familia mănâncă de obicei la masa în stil banchet din sufrageria spațioasă.

Livingul e simplu, cu un decor minimalist în care se remarcă candelabrele, oglinzile în stil antic și șemineul.

Grădina din spatele casei este un spațiu privat, ferit de privirile indiscrete cu un gard viu foarte înalt, unde cățelul Olive se poate juca în voie.

 

Soții Beckham mai dețin o casă la țară în Cotswold. Ei și-au vândut recent casa în stil mediteranean din Los Angeles, pentru un preț de 28,8 milioane de dolari.

Cuplul a sărbătorit săptămâna trecută, la New York, 21 de ani de la logodnă și a postat pe Instagram o imagine care marchează momentul. David a publicat fotografia din ianuarie 1998 pe care ei au făcut-o când s-au logodit. "Acum 21 de ani!!! Pupici @davidbeckham", a scris el, adăugând emoji în formă de inimioare.

David și Victoria Beckham s-au logodit în ianuarie 1998 și s-au căsătorit într-o ceremonie de lux, la castelul Luttrellstown din Dublin, pe 4 iulie 1999.
Fosta membră a trupei Spice Girls a purtat o rochie de mireasă semnată de Vera Wang, cu o trenă lungă de șase metri și o coroniță din aur de 18 carate, iar un steag violet cu inițialele lor a fluturat deasupra castelului în cea mai fericită zi din viața lor.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod