Ce este metoda Mizoguchi și cum îți poate îmbunătăți postura

Ce este metoda Mizoguchi și cum îți poate îmbunătăți postura

Numeroase persoane se confruntă cu dureri de spate, de vină fiind adesea postura incorectă.
Metoda Mizoguchi este o tehnică prin care durerile de spate sunt ameliorate și postura este îmbunătățită cu ajutorul unor exerciții simple.

Metoda a fost creată de o dansatoare pe nume Yoko Mizoguchi, care susține că numai câteva exerciții pe zi sunt suficiente pentru a-ți tonifia musculatura și a-ți redobândi flexibilitatea.

Ce este metoda Mizoguchi


Metoda Mizoguchi reprezintă un tip de activitate fizică ce se axează pe alinierea și detensionarea articulațiilor. Scopul este să-ți redobândești mobilitatea naturală a corpului și să obții forma ideală fără să depui prea mult efort. Iată câteva exerciții pe care să le încerci:

Citește și: 5 exerciții simple și eficiente pe care să le faci acasă

Exercițiu pentru umeri

Este unul dintre cele mai simple exerciții pe care să le încerci.
Poți face acest exercițiu stând pe scaun. Tot ce trebuie să faci este să-ți rotești umerii, începând prin a-i roti în față, apoi în spate, pentru a elibera tensiunea care se acumulează la nivelul umerilor și gâtului. Este exercițiul perfect pentru persoanele care stau mult timp pe scaun.

Exercițiu pentru omoplați

Acesta este un alt exercițiu indicat celor care stau mult timp pe scaun, la birou. Exercițiul este unul simplu: mișcă-ți umerii astfel încât să formezi o cruce imaginară folosind omoplații. Începe prin a-ți mișca umerii în sus și în jos, apoi în față și în spate. Durează numai câteva secunde și este o metodă excelentă de a-ți relaxa musculatura și de a elibera tensiunea de la nivelul spatelui.

Masaj cu mingea de tenis



Pentru acest exercițiu ai nevoie de o minge de tenis.
Începe prin a sta întinsă pe spate pe podea. Așază o mingea de tenis sub una dintre fese și apoi rotește-ți șoldurile timp de aproximativ 30 de minute. Mută mingea pe partea cealaltă și repetă exercițiul. Este o metodă bună de a îmbunătăți mobilitatea la nivelul șoldurilor și de a elimina tensiunea musculară din zona pelvină.


Stretching pentru glezne

Poți face acest exercițiu chiar și când stai la birou. Durează câteva secunde și este foarte simplu de realizat. Începe prin a întinde picioarele în față, paralel cu solul. Întinde tălpile, astfel încât degetele să fie perfect drepte. Așteaptă timp de câteva secunde, apoi flexează tălpile și îndreptă vârfurile spre tavan, păstrând poziția timp de câteva secunde.
Este un exercițiu care eliberează tensiunea la nivelul gleznelor și îți relaxează picioarele.

Exercițiu pentru zona pelvină



Acest exercițiu presupune mișcarea mușchilor fesieri astfel încât să te deplasezi pe podea ca și cum ai merge. Stai în șezut pe podea, cu genunchii îndoiți în laterale. Păstrează spatele drept și balansează-te de pe o parte pe alta ca și cum ai merge. Acest exercițiu îmbunătățește flexibilitatea pelvisului și a coapselor, iar în același timp tonifiază mușchii abdomenului și mușchii fesieri.


Care sunt beneficiile metodei Mizoguchi


Metoda Mizoguchi are numeroase beneficii pentru organism, contribuind la o mai bună flexibilitate a articulațiilor de la nivelul spatelui, pelvisului, șoldurilor și picioarelor.
Iată care sunt beneficiile acestei metode: 

îmbunătățește flexibilitatea;
reduce tensiunea musculară;
îmbunătățește echilibrul;
relaxează tendoanele;
tonifiază musculatura;
îmbunătățește postura;
reduce durerile de spate.

Pentru cele mai bune rezultate, ar trebui să repeți zilnic acest set de exerciții, iar întreaga rutină ar trebui să dureze aproximativ 30 de minute. 

Foto: brightside.me
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod