Alex Velea şi-a tatuat chipul fiului său pe mână

Alex Velea şi Antonia au participat marţi seară la evenimentul de lansare oficială a noii piese "Bună, ce mai zici?", interpretată de Ruby şi Dorian Popa.

Andra s-a tuns scurt. Arată senzaţional! - FOTO

Vedeta a făcut o schimbare de look care a luat prin surprindere pe toată lumea. A fost însă o alegere foarte inspirată.

Pamela Anderson a pozat nud la 48 de ani

Se ştie că vedeta adoră să pozeze goală, însă reuşeşte de fiecare dată să ne surprindă.

Concert: Trooper Unplugged la Teatrul Excelsior

Pe 23 octombrie 2015, de la orele 20:00, teatrul Excelsior va fi gazda unuia dintre cele mai așteptate concerte ale acestei toamne: Trooper concertează unplugged, cu ocazia aniversării a 20 de ani de existență.

Lady Gaga este "Femeia anului 2015"

Titlul a fost acordat de revista Billboard care a considerat că artista a fost o personalitate foarte influentă în acest an.

Iubita lui Jim Carrey s-a sinucis după ce a fost părăsită de actor

Cathriona White, iubita actorului american Jim Carrey, a murit la vârsta de 28 de ani, trupul său neînsufleţit fiind descoperit, luni noaptea, în locuinţa sa din Los Angeles, California.

Fii o sursă de inspirație în fiecare zi cu noile colecții toamnă-iarnă de la Fashion Days

Descoperă stilul tău personal în trendurile sezonului rece: Pastels, Color Blocking, Luxe Layering, The Coat și The '70.

Nicole Cherry şi Mohombi au pus ţara la cale în „Vive la Vida“!

„Vive la Vida“ este noua piesă semnată Nicole Cherry feat. Mohombi şi care promite să „zguduie“ serios topurile muzicale internaţionale şi să provoace fanii la dans!

Life Care lansează noul catalog alături de Florin Piersic, ambasador al fericirii

Life Care® lansează noul catalog de produse pentru perioada toamnă 2015 – iarnă 2016, îmbogățindu-și astfel portofoliul cu noi soluții pentru o viață mai sănătoasă și mai fericită, în fiecare zi.

Adevaruri despre Vanzari si Time Management

Strategii concrete despre cum sa fii mai productiv si sa vinzi mai eficient. Eveniment cu intrare libera

BLUENOISE – trupa a cappella finalistă la Eurovision 2015 – susţine un recital la Sala Radio!

Scurt exerciţiu de imaginaţie: alegeţi una dintre melodiile preferate. Scoateţi apoi, unul câte unul, instrumentele muzicale sau orice efect special şi păstraţi doar vocea umană. Şi nu una singură, ci şase voci cu un timbru deosebit, minunat armonizate, care interpretează melodii de jazz sau şlagăre pop-rock din repertoriul internaţional, fără nici un acompaniament muzical, redând doar vocal sonoritatea instrumentelor.

Sylvia a purtat o rochie de tip sirena cu decolteu impresionant la nunta impresarului sau

Sylvia a avut una din cele mai spectaculoase aparitii vestimentare la nunta impresarului sau, Marius China.

Andreea Berecleanu s-a enervat după dezvăluirile despre plecarea din Pro TV

Fosta asistentă a lui Adrian Sârbu susține că știrista și Andrei Zaharescu au fost puși pe liber pentru că transformaseră emisiunea lor în „talcioc personal".

Fiica lui Paul Walker acuză compania Porsche pentru moartea tatălui ei

La doi ani de la teribilul accident, fiica celebrului actor din "Furios şi iute" caută încă vinovaţi pentru moartea tatălui ei.

Kim Kardashian şi-a promovat filmul porno ca să devină vedetă

Nu este nicio noutate că familia Kardashian ştie cum să facă bani, însă Kim s-a dovedit a fi expertă în asta.

Erkan Petekkaya, actorul din „Furtuna pe Bosfor”: “Sotia mea e incantata de felul in care arat acum”

Pentru rolul din „Furtuna pe Bosfor”, noul serial pe care Kanal D il va difuza incepand din 5 octombrie, in fiecare luni si marti, de la ora 20.00, Erkan Petekkaya a avut nevoie de un an de pregatire fizica intensa.

Ashton Kutcher vrea să producă biberoane handsfree

Ashton Kutcher, care are o fetiţă de un an împreună cu Mila Kunis, a anunţat că a devenit investitor într-un start-up care produce biberoane handsfree, într-un episod al reality show-ului "Shark Tank".

Chris Brown nu are voie să intre în Australia

Cântăreţul american încă resimte consecinţele faptelor sale din 2009, când a agresat-o fizic pe Rihanna, iubita sa la acea vreme.

Cum a devenit vegetariană Rita Mureșan: „Tocmai ajunsesem în mijlocul unei fripturi“

Creatoarea de modă era o carnivoră convinsă înainte să treacă printr-o experiență ciudată, care a făcut-o să-și schimbe radical stilul de viață.

Liam Neeson a slăbit enorm pentru un rol

Actorul în vârstă de 63 de ani face sacrificii mari pentru cariera lui, iar provocarea de acum a fost să slăbească multe kilograme.