A slăbit 60 de kilograme în 9 luni, apoi a divorţat. Urmarea e senzaţională!

de Daniel Dumitrescu, 17 Iulie

Karlye Thurlow (36 de ani) ajunsese să bea patru litri de Cola pe zi. După ce a slăbit 60 de kilograme în 9 luni, a decis să divorţeze, iar viaţa ei s-a schimbat total.

O femeie din Australia şi-a schimbat complet viaţa când a luat decizia de a slăbi. Şi nu oricum, ci radical. În nouă luni, ea a dat jos 60 de kilograme, iar stilul ei de viaţă i-a schimbat nu doar aspectul, ci şi modul în care se percepea. De atunci, nimic nu mai e ca înainte. La 36 de ani, cu doi copii pe care îi creşte singură după ce a divorţat, are mai multă încredere în ea şi este mai relaxată.

Karlye Thurlow, din Lismore, un oraş situat în regiunea New South Wales, din nord-estul Australiei, a primit sute de solicitări de prietenie pe Facebook şi peste 120 de mesaje de la "domni" care vor să se întâlnească cu ea după ce povestea sa despre cum a slăbit a fost publicată de ediţia locală a cotidianului Daily Mail. "Mulţi bărbaţi m-au invitat la cină, iar un fotbalist profesionist mi-a zis că vrea să zbor la Melbourne ca să ne întâlnim", a declarat ea.

Karlye are însă un mesaj clar pentru cei care o curtează pe Facebook: "Sunt foarte flatată, dar trebuie să recunosc că nu am răspuns la niciun mesaj şi nici nu am de gând să o fac."

Frumoasa blondă s-a despărţit de soţul său după ce şi-a îndeplinit obiectivul de a slăbi 60 de kilograme. A făcut acest pas pentru că a simţit că nu-l mai iubea şi nu mai era fericită: "Am realizat că nu mai eram îndrăgostită de soţul meu şi a trebuit să fac această schimbare dacă doream să fiu fericită.

Am făcut mereu totul pentru altcineva şi mi-am pus soţul pe primul loc, dar nu mai puteam să fac asta."

Ea a explicat ce legătură are slăbitul cu divorţul şi de ce despărţirea a fost inevitabilă: "Când mi-am îndeplinit obiectivul, am vrut să renunţ la tot ce îmi aduce nefericire. Din păcate, printre astea se număra şi mariajul meu. Doream să fiu fericită pe deplin. El este un bărbat minunat, dar nu mai eram îndrăgostită de el."

Femeia nu are încă pe cineva, dar a fost surprinsă de valul de interes pe care l-a stârnit în rândul bărbaţilor: "Nu-mi caut un soţ şi nu ştiam de ce tot primesc atâtea cereri până când am citit undeva că aş căuta un iubit. Atunci am înţeles. Nu, n-o să mă duc la vreun reality show ca să-mi găsesc soţul, eu nu fac aşa ceva. Sunt flatată de toată atenţia, dar nu acesta este motivul pentru care am vorbit cu presa, am vrut doar ca oamenii să ştie că pot face o schimbare în viaţa lor aşa cum am reuşit eu", a explicat ea.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod