Persoane

Ce spune sportul pe care îl practici despre personalitatea ta

Ce spune sportul pe care îl practici despre personalitatea ta

Bicicliştii sunt stabili emoţional, persoanele cărora le place să alerge sunt extrovertite, iar cei care preferă plimbările sunt cei mai puţin materialişti, potrivit unui studiu realizat în perioada februarie - martie, în Marea Britanie, pe 2.000 de adulţi, de către British Heart...
Solarul este la fel de periculos ca fumatul sau consumul de droguri

Solarul este la fel de periculos ca fumatul sau consumul de droguri

Bronzarea la solar este extrem de nocivă pentru persoanele sub 18 ani şi pentru cele cu aluniţe, la fel de periculoasă precum fumatul sau consumul de droguri, a declarat, marţi, preşedintele Societăţii Române de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirugicală, dr....
Creatorul Facebook s-a căsătorit

Creatorul Facebook s-a căsătorit

Mark Zuckerberg, cofondatorul şi directorul general al Facebook, s-a căsătorit cu iubita lui, Priscilla Chan, sâmbătă, într-o ceremonie care a avut loc la domiciliul său din Palo Alto, California.
John Travolta, dat în judecată pentru agresarea sexuală a unui maseur

John Travolta, dat în judecată pentru agresarea sexuală a unui maseur

Un maseur a cărui identitate nu a fost dezvăluită susţine că starul american l-a agresat sexual în timpul unei şedinţe de masaj care a avut loc în ianuarie, într-o cameră din Beverly Hills Hotel.
Animalul de companie i-a salvat viaţa: "Am scăpat de anorexie hrănindu-mi pisica"

Animalul de companie i-a salvat viaţa: "Am scăpat de anorexie hrănindu-mi pisica"

Ashley Ransley a fost pe marginea prăpastiei. La 20 de ani, avea greutatea unui puşti de 12 ani, iar doctorii i-au spus că ar putea suferi în orice moment un atac de cord. Organismul ei abia mai funcţiona şi era pe punctul de a intra în faza de shut down, întocmai ca un computer pe care-l...
Alimente pe care le mâncăm zilnic şi care sunt mai sărate decât chipsurile

Alimente pe care le mâncăm zilnic şi care sunt mai sărate decât chipsurile

Oamenii continuă să consume zilnic mai multă sare decât e recomandat, mergând chiar cu până la 1.000 de miligrame mai mult decât doza zilnică necesară, de 2.300 de miligrame pe zi, adică aproximativ o linguriţă de sare, informează cotidianul The Huffington Post, citat de agenția...
Ashton Kutcher va zbura în Spațiu

Ashton Kutcher va zbura în Spațiu

Actorul s-a încris pe lista turiștilor care vor fi transportaţi în Spaţiu de compania Virgin Galactic. Vezi ce mesaj i-a transmis miliardarul Richard Branson.
„Frumusețea ta e prețioasă” în farmaciile Santefarm!

„Frumusețea ta e prețioasă” în farmaciile Santefarm!

Răsfață-te cu produsele dermato-cosmetice preferate și ai cadou bijuterii din argint cu cristale Swarovsky, lucrate manual!
8 din 10 români suferă de intoleranță alimentară

8 din 10 români suferă de intoleranță alimentară

York Test împlineşte un an pe piața locală, un an în care a reuşit să îşi atingă obiectivele. Odată cu această aniversare, York Test lansează primele statistici despre intoleranța alimentară la români. Acestea arată că 8 din 10 persoane prezintă intoleranță alimentară la cel...
Reuniunea Vocea României în Club Tribute

Reuniunea Vocea României în Club Tribute

Șase dintre foștii concurenți de la Vocea României se reunesc joi seară pentru un show de senzație în Club Tribute din București.
Studiu: consumul zilnic de carne roşie creşte riscul de deces

Studiu: consumul zilnic de carne roşie creşte riscul de deces

Consumul zilnic de carne de vită, porc şi miel creşte considerabil riscul de deces, mai ales dacă această carne este procesată, relevă un studiu american publicat luni pe site-ul Archives of Internal Medicine.
“ANTREPRENORIATUL – o soluţie actuală”

“ANTREPRENORIATUL – o soluţie actuală”

ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVARE ŞI DEZVOLTARE COMUNITARĂ, împreună cu 4CAREER, va organiza, în data de 22 Martie 2012, un eveniment de amploare cu tema: “ANTREPRENORIATUL – o soluţie actuală”.
Surorile Kardashian, acuzate de campanie mincinoasă

Surorile Kardashian, acuzate de campanie mincinoasă

Kim Kardashian și surorile ei sunt implicate într-un dosar în care se cer despăgubiri de 5 milioane de dolari. Ele au susținut că au slăbit luând pastilele QuickTrim.
CARNAVAL DU BAMBOO

CARNAVAL DU BAMBOO

Sambata, 18 februarie, Bamboo Bucuresti prezinta petrecerea “Carnaval du Bamboo”, unde cele mai reusite masti si costumatii specifice festivalului venetian vor castiga doua excursii all-inclusive, pentru doua persoane, la Venetia!
România: Top 9 vedete care "freacă menta"

România: Top 9 vedete care "freacă menta"

Ce face Simona Senzual când nu face nimic?
România: 8 sinucideri care au şocat o naţiune

România: 8 sinucideri care au şocat o naţiune

După Mădălina Manole şi soprana Roxana Briban şi-a pus capăt zilelor sâmbătă dimineaţa.
Petrom construieşte a treia pistă de biciclete, datorită Crosul Petrom

Petrom construieşte a treia pistă de biciclete, datorită Crosul Petrom

Duminică, 26 septembrie 2010, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Crosului Petrom.
"Sejur cu surprize" deschide oficial sezonul de vara in cinematografe!

"Sejur cu surprize" deschide oficial sezonul de vara in cinematografe!

Vara incepe oficial de vineri, 5 iunie, cand se da startul pentru vacante in Grecia, odata cu lansarea comediei romantice Sejur cu surprize in cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, The Light, Odeon (Cluj), CINEMA CITY (Cluj, Timisoara si Iasi).
Romania, la Cupa Mondiala de fotbal pentru persoane fara adapost

Romania, la Cupa Mondiala de fotbal pentru persoane fara adapost

In 2001, la Cape Town, fondatorii organizatiei "The Big Issue" au avut initiativa organizarii "Homeless World Cup" - o cupa mondiala de fotbal in miniatura destinata persoanelor fara adapost. Dupa sapte ani, statisticile spun ca inca exista circa un miliard de astfel de...
Persoane care ne influenteaza viata

Persoane care ne influenteaza viata

In ce masura ne influenteaza ceilalti deciziile, viata de zi cu zi, alegerile si preferintele? Cine anume are putere de influenta asupra noastra si in ce masura?In copilarie suntem, de obicei, mult mai usor influentabili decat la maturitate. Este mult mai usor sa convingi un copil de un lucru sau...

Cum se ajunge la jocul in trei

Jocul in trei - trei persoane prinse intr-o relatie. Exista neasteptat de multe situatii in care acest joc in trei exista. Daca jocul in doi are complexitatea lui, cel in trei este cu...
Pagina: