somn

De ce femeile trebuie să doarmă cu 20 de minute mai mult decât bărbații

Femeile resimt mai mult starea de oboseală produsă de sarcinile complexe de serviciu şi au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii, arată un studiu recent.
Sarcinile complexe pe care femeile le au de rezolvat la serviciu produc o stare de oboseală mai accentuată care induce o nevoie suplimentară de somn comparativ cu bărbații, susține o nouă cercetare realizată de cercetători britanic.

O echipă de oameni de știință de la Centrul de cercetări asupra somnului de la Universitatea din Loughborough (Marea Britanie), care a desfășurat studiul pe un eșantion de 210 bărbați și femei, afirmă că nu toți sunt egali în fața oboselii. Femeile au nevoie în medie de 20 de minute de somn în plus în fiecare noapte față de bărbați, a fost concluzia lor.


Motivul acestui dezechilibru ar fi creierul feminin, susțin cercetătorii. Femeile ar avea nevoie de mai mult timp de recuperare fiindcă au tendința să facă mai multe lucruri deodată, să îndeplinească sarcini multiple, îndeosebi la locul de muncă.

Jim Horne, principalul autor al studiului, subliniază însă că și unii bărbați au nevoie să doarmă mai mult decât alții. Este cazul celor care au o activitate complexă și care necesită luări de decizie repetate în cursul zilei.
În acest caz, diferențele între cele două sexe se estompează, relatează site-ul francez popurquoidocteur.fr, citat de Agerpres.

Un studiu realizat de cercetători americani de la Universitatea Duke (Durham) în 2013 ajunsese la aceleași concluzii. În plus, aceștia observaseră că femeile care nu dorm destul suferă mai des de depresii și de schimbări de stare psihică. Aceste tulburări nu i-ar afecta și pe bărbații aflați în aceeași situație, sublinia atunci dr Michael Breus intervievat de cotidianul The Australian.

Doctorul afirma însă că femeile pot evita problemele provocate de somnul insuficient recurgând la siestă, care ar trebui să nu depășească 25-90 de minute.
În caz contrar, trezirea este mai dificilă și nu duce la îmbunătățirea stării fizice și psihice, încheie site-ul menţionat de Agerpres.


Foto: Depositphotos
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod