„Păpușa de abanos“ uimește din nou: Naomi Campbell le dă clasă modelelor din noul val

Naomi Campbell, strălucitoare într-o rochie superbă care îi venea perfect

Vedeta a vorbit despre nesiguranța sa în privința aspectului fizic, într-o emisiune de televiziune britanică realizată de Piers Morgan și Susanna Reid. Cei doi au întrebat-o despre celebritățile care postează selfie-uri nud pe rețelele de socializare. Când gazdele le-au dat ca exemplu pe Naomi Campbell și Emily Ratajkowski, Naomi a răspuns: "Așa sunt ele. Asta vor să facă. Eu nu pot s-o fac."

"Am avut întotdeauna o imagine realistă despre corpul meu. Când am ajuns prima oară la New York, dacă purtam ceva subțire și mulat, puneam un cardigan pe deasupra, ca să-mi ascund fundul"
, a adăugat vedeta.

Susanna i-a spus că mulți telespectatori vor fi surprinși să o audă spunând asta.

"Așa m-am simțit mereu. Mi-au trebuit mulți ani ca să mă simt confortabil în lenjerie", a explicat modelul.

În luna martie, Naomi Campbell a postat pe Instagram o fotografie care i-a provocat pe fani să o acuze că își promovează o imagine falsă. Aceștia au remarcat că în fotografia portret nasul ei este mai subțire după ce a trecut printr-o editare în Photoshop.

Fotografia cu pricina, în care Naomi apare fără machiaj, făcea parte dintr-o ședință foto pentru o campanie de promovare. Fanii au taxat-o imediat pentru că și-a prelucrat digital imaginea.
"De ce ți-au prelucrat nasul cu Photoshop? Poza originală cu nasul tău real (cu pielea ta naturală, de altfel) era mai bună", a scris cineva. "De ce ți-au făcut nasul mai mic? În poza originală e mai lat", a întrebat alt fan. "I-au făcut nasul anormal de mic. De ce să-i schimbi atât de stupid frumusețea!!!", este un alt comentariu, în timp ce un fan a întrebat-o: "Ești frumoasă, dar unde ți-e nasul?".

Naomi Campbell a avut prima apariţie publică la vârsta de şapte ani, în videoclipul piesei "Is This Love?" lansată de Bob Marley.
La vârsta de 10 ani, ea s-a înscris la cursurile Academiei Conti din Italia, unde a studiat baletul, iar la vârsta de 12 ani a apărut într-un videoclip al grupului Culture Club. Apoi, la vârsta de 15 ani, a realizat un spot publicitar pentru compania Ford şi, la scurt timp după aceea, a devenit model profesionist, semnând un contract cu Elite Model Management.

În 1988, Naomi Campbell a devenit primul top-model de culoare care a pozat pe coperta revistei Time şi, apoi, pentru ediţia franceză şi cea britanică a revistei Vogue. De atunci, Naomi Campbell a apărut pe copertele principalelor reviste de modă şi a defilat pentru toate marile case de modă din lume.

În prezent, Campbell este editor colaborator pentru British Vogue şi se implică în campanii pentru diverse organizaţii caritabile, în sprijinul mai multor cauze din lume.


Foto: Hepta, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
28 August 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod