Luke Perry, așa cum era când a cucerit o generație: 40 de imagini din anii '90 cu băiatul rău din „Beverly Hills, 90210“

Actorul american a încetat din viață la vârsta de 52 de ani. Luke Perry a fost unul dintre protagoniștii serialului care a inspirat generația tinerilor din anii '90.

Luke Perry a fost internat pe 27 februarie în Spitalul "St. Joseph" din Burbank, California, în urma unui accident cerebral sever, apoi a fost sedat. Actorul a murit luni dimineaţă la Spitalul St. Joseph din Burbank, California. Potrivit reprezentantului său, Perry i-a avut alături pe copiii săi, Jack şi Sophie, pe logodnica Wendy Madison Bauer, fosta soţie, Minnie Sharp, pe mama lui, Ann Bennett, pe tatăl vitreg, Steve Bennett, dar şi pe fratele său, Tom Perry, sora acestuia, Amy Coder, precum şi alte rude, anunță site-ul american TMZ.



Vedete de la Hollywood, precum Charlie Sheen, Selma Blair, Molly Ringwald, Joss Whedon, Ian Ziering, fostul său coleg din serialul "Beverly Hills, 90210", surorile Patricia şi Rosanna Arquette, precum și Maria Shriver, și-au exprimat regretul pe rețelele de socializare după ce au aflat despre decesul actorului.

Perry a fost spitalizat în ziua în care televiziunea americană Fox a anunţat că serialul "Beverly Hills, 90210" va fi reluat, cu distribuţia originală, în care nu a fost inclus însă şi Luke Perry.
Cele şase episoade ar urma să fie difuzate în această vară. Reţeaua a intitulat deocamdată proiectul "90210". Membrii distribuţiei de acum două decenii Jason Priestley, Jennie Garth, Ian Ziering, Gabrielle Carteris, Brian Austin Green şi Tori Spelling vor reveni în serial.

În momentul decesului, Luke Perry făcea parte din distribuţia serialului TV "Riverdale". Era tatăl lui Archie Andrews, Fred, în producţia CW bazată pe benzile desenate cu Archie.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod