Brigitte Macron, frumusețe „cu forța“ la 66 de ani: Prima Doamnă a Franței zâmbește din nou după operația estetică de trei ore

Brigitte Macron a fost alături de soțul ei la întâlnirea cu premierul grec și soția acestuia


Potrivit preseie franceze, Brigitte a fost supusă unei anestezii generale pe 17 iulie, înainte de operația care a durat trei ore. După ce s-a externat, ea a plecat în vacanța de vară cu soțul său.

Intervenția a avut loc la Spitalul American din Paris, o unitate preferată de multe celebrități pentru serviciile de top, precum procedurile de regenerare juvenilă. Fondată în 1906, această unitate medicală a fost preferată, de-a lungul anilor, de staruri precum Rock Hudson și Bette Davis sau creatorul de modă german Karl Lagerfeld.

Doamma Macron, care în trecut a vorbit cu sinceritate despre cum se simte să arate mai în vârstă decât soțul ei, a fost văzută pe 16 iulie în timp ce intra în spital pentru consultație.

A doua zi, ea a revenit cu un convoi de trei mașini și cel puțin patru gărzi de corp pentru anestezie și intervenția estetică.

"Operația a decurs fără probleme, iar fosta profesoară a putut părăsi Spitalul American în aceeași seară", au scris revistele Closer și Le Point. Cele două publicații au mai aflat că medicul care a făcut operația este un eminent chirurg estetician cunoscut în media. Alte detalii despre intervenție și costul acesteia au rămas secrete.

Doamna Macron a petrecut apoi două zile de recuperare în Lantern, reședința oficială de la Versailles, după care a călătorit cu soțul ei la Fort Bregancon, reședința prezidențială de pe malul Meditarenei, unde s-au relaxat și unde apoi l-au primit pe Putin.


Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod