apă

Apa de la robinet este contaminată cu plastic. Știi ce bei?

poluare
Deşeurile din plastic care infestează mediul înconjurător au devenit o ameninţare serioasă pentru sănătate

 

Plastic la nivel celular


O altă cercetare realizată în Irlanda, publicată în iunie, a descoperit de asemenea poluarea cu microplastic a unor probe de apă de la robinet. "Nu ştim care este impactul asupra sănătăţii şi de aceea ar trebui să fim precauţi şi să ne implicăm serios imediat pentru a vedea care sunt riscurile reale", a spus Dr Anne Marie Mahon, cea care a condus studiul.

În opinia sa, există două elemente care provoacă îngrijorare: particulele foarte mici de plastic şi substanţele chimice sau patogenii pe care microplasticul le poate elibera. "Dacă fibrele sunt acolo, e posibil ca nanoparticulele să fie şi prezente acolo unde nu le putem măsura.

Din moment ce sunt la nivel nanometric, acestea pot pătrunde în celule şi pot ajunge în organe, iar acest lucru este îngrijorător", a explicat Mahon.

Analizele din cadrul studiului Orb au depistat particule cu o dimensiune de 2,5 microni, de 2.500 de ori mai mari decât un nanometru. În plus, microplasticul poate atrage bacteriile din apă şi poate absorbi substanţele chimice toxice, iar cercetările efectuate pe animale au arătat că acestea sunt eliberate în organism.

Depistarea contaminării la nivel global se află abia la început, notează The Guardian. Mai multe studii din Germania au depistat fibre şi fragmente din plastic la toate cele 24 de mărci de bere testate, precum şi în miere şi zahăr. În 2015, la Paris, cercetătorii au descoperit microparticule de plastic în aer, estimând că acestea ajung la un volum de 10 tone de-a lungul anului.

Fiind invizibile şi măturate de vânt, acestea nu se depun, ci se răspândesc, dar ajung şi în plămânii oamenilor şi în spaţiile închise, relatează cotidianul britanic.
Studiul de la Paris l-a determinat pe Frank Kelly, profesor la King’s College din Londra, să spună într-o audiere la Parlamentul britanic: "Dacă noi inspirăm aceste particule, pot elibera chimicale periculoase în partea inferioară a plămânilor şi pot ajunge în tot sistemul circulator." Când a văzut datele colectate de Orb Media, Kelly a spus că studiul trebuie să determine urgent ce riscuri prezintă particulele de plastic pentru sănătate.

Noua cercetare a testat 159 de eşantioane de apă de la robinet, folosind o tehnică standard pentru eliminarea contaminării din alte surse şi a fost realizată de University of Minnesota School of Public Health.
Probele au fost furnizate din toată lumea, din Uganda şi Ecuador până în Indonezia.

Cum ajung particulele de microplastic în apa de la robinet încă e un mister, dar există nişte indicii. "Credem că lacurile şi râurile din care provine apa poate fi contaminată de depunerile din atmosferă. Ceea ce am observat la Paris tinde să demomnstreze că există o cantitate uriaşă de fibre în aer care cad pe pământ şi în apă", a explicat Johnny Gasperi, de Universitatea Paris-Est Créteil.

Fibrele de plastic pot proveni şi din sistemele de evacuare a apei menajere - un studiu recent arată că fiecare ciclu al unei maşini de spălat eliberează 700.000 de fibre în mediul înconjurător. Ploile contribuie, de asemenea, la poluarea cu microplastic, ceea ce explică de ce fântânile din Indonezia sunt contaminate.
Dar în Beirut, capitala Libanului, apa potabilă provine din izvoare naturale, şi totuşi 94% din eşantioane au fost poluate. "Acest studiu a ajuns doar la suprafaţa fenomenului, dar pare să ducă la ceva mai grav", este de părere Hussam Hawwa, de la societatea de consultanţă pe probleme de mediu Difaf, care a colectat eşantioane pentru studiul Orb Media.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
13 Septembrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod