Drumul sângeros spre titlul de Miss: Adevărul urât din "fabricile de frumusețe"

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
18 Ianuarie 2015
Dosar Eva. Fetele din Venezuela au implanturi la 12 ani și li se scot intestinele la 16 ani, ca să asimileze mai puțină hrană. Pentru părinți, e singura scăpare din sărăcie.

În umbra podiumului pe care defilează cele mai frumoase fete rămân ascunse poveștile triste ale celor sortite pierzaniei. Poveștile neștiute ale unor suflete chinuite, chipuri cioplite și trupuri ciopârțite. Niște copile care ajung să poarte povara ambițiilor nebune ale părinților disperați de sărăcie, care-și târăsc și copiii în coșmarul lor. Unii reușesc să scape din mocirla în care se zbat, dar cei mai mulți acolo se împotmolesc pe vecie. Dar "fabricile de frumusețe" lucrează mereu, cu malaxorul de talente "duduind" fără încetare.

Când Matt Roper, reporter la cotidianul britanic Daily Mail, a pătruns în cea mai veche academie de frumusețe din Caracas, capitala Venezuelei, a descoperit acolo o lume strâmbă. În această țară sud-americană care a dat până acum șase câștigătoare ale titlului Miss World, șapte Miss Universe, șase Miss Internationals și două titluri de Miss Eearth, competițiile de frumusețe sunt o afacere în care mulți mizează tot pe singura carte pe care o au: propriul copil.

Să câștigi titlul de Miss Venezuela este cea mai sigură cale pentru o fată săracă de a avea bani și faimăAlexander Velasquez, directorul acadamiei Belankazar
Așa cum în Brazilia fotbalul poate fi salvarea din sărăcie pentru băieți, în Venezuela fetele frumoase pot ajunge Miss. Părinții sunt în stare de orice; asta înseamnă aplicarea unor măsuri extreme pentru slăbit, operații estetice de la 12 ani sau operații de scurtare a intestinelor, pentru ca mâncarea să treacă mai repede prin corp fără a mai digerată. Sau coaserea unei limbii într-un fel de teacă din plastic pentru a împiedica fetele să mănânce hrană solidă. Unii își obligă fetele să poarte corsete inuman de strâmte pentru a le forma o talie cât mai subțire. Alții le fac injecții cu hormoni de la opt sau nouă ani pentru a accelera pubertatea și pentru ca ele să capete mai repede forme feminine.
Acesta este adevărul oribil ascuns sub scena strălucitoare a concursurilor de frumusețe. Dar lumea vede doar ce-i place.

Procedurile extreme sunt încurajate deschis de "academiile de frumusețe" din Venezuela, acolo unde sute de fete din toată țara sunt preluate chiar și de la patru ani. Părinții, disperați să scape de sărăcie, văd în ele șansa lor la loteria frumuseții și sunt în stare de orice pentru a da marea lovitură. Mulți se înglodează în datorii pentru a plăti cursurile la academie și operațiile estetice. E singura lor afacere, în care investesc tot ce au.
Previzibil, de cele mai multe ori planul lor de a-și transforma copiii în niște păpuși Barbie se termină prost, într-un ocean al deșertăciunii. Zeci de fete mor în fiecare an în timpul operațiilor estetice.

O campanie derulată recent în Venezuela încearcă să atragă atenția asupra pericolului siliconului lichid care poate provoca infecții grave după ce e injectat în corpul unei fete de 12 ani. Siliconul a devenit atât de folosit, încât unii părinți le fac cadou injecții la a 15 aniversare a fetelor, se arată în articolul publicat de Daily Mail.

Campania e desfășurată în școli de organizația NO to Biopolymers, YES to Life, fondată de Mary Perdomo. Ea a murit din cauza injecțiilor pe care și le făcuse în fese cu patru ani înainte. "Fiecare fată are visul ei de a deveni Miss. Noi, cei din Venezuela, le privim ca pe niște femei perfecte. Când trăiești într-o țară în care o femeie frumoasă are o carieră mai reușită decât cineva cu o slujbă serioasă și cu o educație înaltă, ești forțat să crezi că nimic nu e mai important decât frumusețea", explică Maria Trinidad, o reprezentantă a fundației.

Faptul că Venezuela a dat cele mai multe învingătoare la concursurile internaționale de frumusețe decât orice altă țară este o sursă de mândrie națională, notează Daily Mail.

Debora Meniucucci (23 de ani) a eșuat recent în tentativa de a aduce Venezuelei al șaptelea titlu de Miss World, în finala de la Londra, câștigată de reprezentanta Africii de Sud, Rolene Strauss, însă asta nu astâmpără foamea de glorie și de bani a miilor de familii care pariază pe copiii lor.

Miss Venezuela, care precede Miss Universe, este cel mai urmărit eveniment din țară. Două treimi din cei 30 de milioane de locuitori stau cu ochii pe televizor când se transmite acest concurs. În 2005, când transmisiunea TV a fost întreruptă timp de 15 minute de un discurs al fostului președinte Hugo Chavez, mii de oameni furioși au protestat în Caracas, aruncând oale pe ferestre și trăgând cu armele.

 

Comentarii (9)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • denisa pe 22 Ian 2015, 12:35
    din pacate este foarte adevarat

    In vara a fost un documentar pe Discovery despre ce se ascunde in spatele concursurilor de frumusete din Venezuela. Cat despre operatii estetice si mame (nu era interzis sa fii casatorita ci sa fi devenit mama) nu se mai aplica de ani buni de zile - daca nu ma insel a inceput in America cand s-a descoprit ca cea care a castigat era mama - dupa litigii, s-a abrogat regula. Se poate mentine doar in concursuri de beaty pagent - care au un anumit interval de varsta. Ce nu fac oamenii pentru bani??!!! pacat ca se ajunge atat de departe si mare pacat ca din ce in ce mai mult cultura si educatia pierd teren in fata inculturii si a lucrurilor sau valorilor...perisabile

    1
    0

  • ian pe 18 Ian 2015, 19:30
    vrajeala

    numai balarii si minciuni....

    4
    4

  • nea ion pe 18 Ian 2015, 19:12
    incredibil

    Prieteni chiar nu cred acest articol. Mai mult decat atat sunt convins ca este o fabulatie. Daca sunt asa de saraci parintii fetelor de unde au bani de operatii estetice si corsete? Iar daca aceste "Academii" ar plati pentru aceste operatii, nu mai bine ar lua fete intradevar frumoase fara sa mai investeasca vreun cent in reabilitarea unor fete urate si grase? Cel mult, probabil, este vorba de niste regimuri pe care trebuie sa le adopti, altfel poti sa te faci orice altceva dar nu miss... Adica nu manci ca vaca si te astepti sa fi aplaudata pe scena la Miss World...

    5
    4

  • zorba pe 18 Ian 2015, 14:52
    to mylada

    cucoana, perie-l bine pe "eruditul" autor, ca poate, poate-ti face bucuria aia la care speri, ca intre intelectuali, nu?

    5
    3

  • george pe 18 Ian 2015, 10:37
    Nu,serios?

    Articol mincinos si de doi bani,la fel ca majoritatea presei imbecile din Romania.Daca un idiot a auzit de vreun caz in care vreo disperata din Venezuela care lucreaza deja in industrie s-a gandit sa isi faca rezectie de stomac,nereusind altfel sa isi controleze pofta de mancare,articolul hamesitilor din Romania proiecteaza o imagine apocaliptica,in care parintii morti de foame scot intestinele copilelor ptr a le sili sa ajunga miss Univers.Niste tarani care nu au mers mai departe de Bulgaria isi dau cu parerea despre o tara de care habar nu au,o tara cu pib/cap de locuitor de 10000 de USD fata de 7500 in scadere,cat are Romania lui ponta,o tara mult mai normala si mai civilizata decat satul cu boi de aici.

    7
    12

  • Adam pe 18 Ian 2015, 10:36
    O ce veste ....cunoscuta

    dar ce va asteptati,,,sa ajunga vreo virgina miss univers...mai intai trebuie sa treaca pe la nasu...asa e regula..si in Mama Rusie...si in Europa si la tov. americani...si apoi sa toarne 2-3 copii sa-si revina.....pa si pussy.

    2
    2

  • Ion pe 18 Ian 2015, 10:26
    Interesant

    Interesant articol.Oricum toate acestea s-ar putea indrepta daca ar introduce interzicerea operatiilor estetice la concurente. Corect ar fi sa castigi un concurs de frumusete cu frumusetea ta naturala nu cu tot feluri de interventii!

    10
    1

  • ion pe 18 Ian 2015, 09:48
    miss

    Parca nu se admit cele cu operatii estetice si cele casatorite...

    8
    0

  • pitzi pe 18 Ian 2015, 09:47
    fumat...

    ar fi interesant daca nu ar mai fi fost publicat odata...iar stilistic articolul e varza.

    5
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod