Drumul sângeros spre titlul de Miss: Adevărul urât din "fabricile de frumusețe"


O fetiţă studiază "arta" mersului pe podium la "academia de Miss". Urmează multe ore de muncă şi tratamente extreme pentru a avea mai multe şanse de reuşită


Cel mai greu e pentru cele care nu reușesc să slăbească pentru a trece la măsurători. Multe fete poartă un suport din plastic fixat pe limbă, care face ca mestecarea hranei solide să fie foarte dureroasă, astfel că le determină să evite să mai consume altceva decât lichide. Alte fete, de 16-17 ani, fac operații de scurtare a intestinelor. "Dietele sunt scumpe și durează, așa că pentru multe dintre ele e mai ieftin să-și pună o teacă pe limbă. Iar tăierea intestinului forțează hrana să iasă mai repede din corp.

Cele care fac așa ceva nu sunt suficient de disciplinate pentru a slăbi treptat. Uneori, fetele aleg să facă asta, alteori e o decizie a părinților și a copiilor. Părinții vor totul mai repede", povestește Velasquez.

Cei mai disperați oameni care trec pragul academiei sunt care au aflat că fetele nu se încadrează în standardele de frumusețe. Sunt atât de înverșunați, încât recurg la cel mai periculos mijloc: injecții cu hormoni care să grăbească pubertatea, când micuțele capătă forme feminine. O fetiță de nouă ani a suportat acest tratament pentru că nu era suficient de înaltă, scrie ziarul britanic.

"Sarcina mea e să conving părinții s-o lase mai ușor, să aștepte puțin înainte de a trece la operație, pentru că atunci când sunt atât de tinere, nu e bine pentru dezvoltarea lor"
, susține șeful "fabricii".
Dar, oricât ar încerca să se acopere, adevărul e că Velasquez joacă în acest business. De vreme ce el din asta trăiește, consideră că astfel de academii sunt bune pentru Venezuela. "Nu doar pentru țara mea, pentru orice țară. Ceea ce facem noi e să promovăm imaginea de sine bună, ajutăm oamenii să arate mai bine. Când oamenii se simt bine pentru că arată bine, e un lucru pozitiv pentru țară. Nu cred că Venezuela este țara cu cele mai frumoase femei, dar știm cum să producem frumusețe, femei perfecte. De aceea excelăm în toate concursurile de frumusețe", se mândrește el. Dar prețul? Dar cei care eșuează? Ei nu contează.

La 9.00 dimineața, academia Belankazar e plină de fete, fiecare visând să ajungă să-și reprezinte țara pe scenă.
Într-una dintre sălile mici ale școlii, una dintre ele învață cum să pășească pe un podium din lemn mărginit de lumini. Colegele o urmează, defilând, pe rând, pe platforma din lemn. "Profa" de catwalk, Gabriela Rojo, le privește cu atenție. Stă cu gura pe ele: "Ține capul sus!". "Păstrează contactul vizual cu publicul, privește spre stânga, apoi spre dreapta. Concentrează-te!".

În altă încăpere. fetele învață să danseze, o altă aptitudine importantă pentru a cuceri juriul. Cele mai multe dintre ele visează să fie chemate de organizatorii concursului Quinta Miss Venezuela, o tabără în care cele 500 de concurente trec prin selecții succesive, până când rămân doar cele 60 care parcurg ultimele faze ale competiției, până la marea finală.
Pentru norocoasele care ajung în top, premiul este imens. Învingătoarele sunt catapultate peste noapte din anonimat direct spre faimă și bani, notează Daily Mail.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
18 Ianuarie 2015
 

Comentarii (9)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • denisa pe 22 Ian 2015, 12:35
    din pacate este foarte adevarat

    In vara a fost un documentar pe Discovery despre ce se ascunde in spatele concursurilor de frumusete din Venezuela. Cat despre operatii estetice si mame (nu era interzis sa fii casatorita ci sa fi devenit mama) nu se mai aplica de ani buni de zile - daca nu ma insel a inceput in America cand s-a descoprit ca cea care a castigat era mama - dupa litigii, s-a abrogat regula. Se poate mentine doar in concursuri de beaty pagent - care au un anumit interval de varsta. Ce nu fac oamenii pentru bani??!!! pacat ca se ajunge atat de departe si mare pacat ca din ce in ce mai mult cultura si educatia pierd teren in fata inculturii si a lucrurilor sau valorilor...perisabile

    1
    0

  • ian pe 18 Ian 2015, 19:30
    vrajeala

    numai balarii si minciuni....

    4
    4

  • nea ion pe 18 Ian 2015, 19:12
    incredibil

    Prieteni chiar nu cred acest articol. Mai mult decat atat sunt convins ca este o fabulatie. Daca sunt asa de saraci parintii fetelor de unde au bani de operatii estetice si corsete? Iar daca aceste "Academii" ar plati pentru aceste operatii, nu mai bine ar lua fete intradevar frumoase fara sa mai investeasca vreun cent in reabilitarea unor fete urate si grase? Cel mult, probabil, este vorba de niste regimuri pe care trebuie sa le adopti, altfel poti sa te faci orice altceva dar nu miss... Adica nu manci ca vaca si te astepti sa fi aplaudata pe scena la Miss World...

    5
    4

  • zorba pe 18 Ian 2015, 14:52
    to mylada

    cucoana, perie-l bine pe "eruditul" autor, ca poate, poate-ti face bucuria aia la care speri, ca intre intelectuali, nu?

    5
    3

  • george pe 18 Ian 2015, 10:37
    Nu,serios?

    Articol mincinos si de doi bani,la fel ca majoritatea presei imbecile din Romania.Daca un idiot a auzit de vreun caz in care vreo disperata din Venezuela care lucreaza deja in industrie s-a gandit sa isi faca rezectie de stomac,nereusind altfel sa isi controleze pofta de mancare,articolul hamesitilor din Romania proiecteaza o imagine apocaliptica,in care parintii morti de foame scot intestinele copilelor ptr a le sili sa ajunga miss Univers.Niste tarani care nu au mers mai departe de Bulgaria isi dau cu parerea despre o tara de care habar nu au,o tara cu pib/cap de locuitor de 10000 de USD fata de 7500 in scadere,cat are Romania lui ponta,o tara mult mai normala si mai civilizata decat satul cu boi de aici.

    7
    12

  • Adam pe 18 Ian 2015, 10:36
    O ce veste ....cunoscuta

    dar ce va asteptati,,,sa ajunga vreo virgina miss univers...mai intai trebuie sa treaca pe la nasu...asa e regula..si in Mama Rusie...si in Europa si la tov. americani...si apoi sa toarne 2-3 copii sa-si revina.....pa si pussy.

    2
    2

  • Ion pe 18 Ian 2015, 10:26
    Interesant

    Interesant articol.Oricum toate acestea s-ar putea indrepta daca ar introduce interzicerea operatiilor estetice la concurente. Corect ar fi sa castigi un concurs de frumusete cu frumusetea ta naturala nu cu tot feluri de interventii!

    10
    1

  • ion pe 18 Ian 2015, 09:48
    miss

    Parca nu se admit cele cu operatii estetice si cele casatorite...

    8
    0

  • pitzi pe 18 Ian 2015, 09:47
    fumat...

    ar fi interesant daca nu ar mai fi fost publicat odata...iar stilistic articolul e varza.

    5
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod