Exemplul unei femei puternice: A slăbit 136 de kilograme în 18 luni şi îşi reface pozele vechi

de Daniel Dumitrescu, 11 Decembrie 2017

A fost ambiţia uriaşă a unei femei să slăbească. Şi după ce şi-a fixat acest obiectiv, a făcut tot ce-i stătea în putinţă pentru a reuşi.
Mulţi îşi fac rezoluţii de Anul Nou, dar puţini reuşesc să le ducă la îndeplinire. Alţii au o putere incredibilă şi reuşesc nu doar să-şi atingă obiectivul, ci îl zdrobesc, pur şi simplu.

Acesta este cazul unei tinere din Terre Haute, Indiana (Statele Unite) care a uimit oameni din întreaga lume cu exemplul său. În 2016, Lexi Reed ajunsese la o greutate de 220 de kilograme. Soţul ei ajunsese la 130 de kilograme. Amândoi au decis să slăbească şi după un an şi jumătate au dat jos aproape 180 de kilograme împreună, relatează Bored Panda.

Dincolo de rezultatul impresionant, ceea ce surprinde foarte mult este că ei nu au trecut printr-un program special conceput pentru acest obiectiv. "Nu am avut un plan de alimentaţie, operaţii sau antrenor personal, dar ne-am avut unul pe altul şi am avut motivaţia de a lucra din greu în fiecare zi", a scris Lexi pe Instagram. "Ne dorim să devenim părinţi şi să avem o viaţă lungă împreună", a adăugat ea.

Căsătoriţi din 2015, cei doi obişnuiau să consume alimente care totalizau în jur de 8.000 de calorii pe zi, dar după ce au renunţat la hrana nesănătoasă în favoarea mâncării gătite acasă şi au început să facă exerciţii fizice de 5-6 ori pe săptămână, au ajuns la jumătate din greutatea lor iniţială în 12 luni.


În timpul extraordinarei lor provocări, Lexi şi-a făcut aproape 500.000 de admiratori pe Instagram, mulţi mărturisind că se simt inspiraţi de puterea şi de determinarea ei.

După ce a trecut prin incredibila transformare, tânăra a început să repete fotografiile din trecut, iar diferenţele sunt colosale. La propriu!


Foto: fatgirlfedup

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod